Vine să colinde

Vine să colinde dragostea la uşă
Cu zăpezi pe umeri bate-n uşa mea
Vine să-mi golească ochii de cenuşă
Să-mi aducă-n pleoape stelele de nea.
Stau şi plâng aiurea parcă sunt departe
Parcă-s o durere, nu mai ştiu nici eu
Rătăcind pe dealuri cioburile-s sparte
Şi-ntre cioburi singur plânge Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-atunci...

Să rup din toate stelele îmi vine
Şi să le pun apoi în trupul meu
Că poate-aşa voi străluci mai bine
Şi mi-i băga în seama, Dumnezeu.
Să-mi pun o stea în fiecare mână
Şi-n fiecare ochi să-mi pun o stea
Şi trupul meu cu stele să rămână
Că poate, Doamne-atunci mă vei vedea.

Mă vor sui în ceruri printre ele
Vor lumina cu toate-n trupul meu
Şi de voi plânge, lacrimile mele
Ţi-or străluci pe faţă, Dumnezeu...

Şi de-am să mor mă vei băga în seamă,
Voi fi şi eu în ceruri cum e-o stea,
Vei şti că eu sunt cea care Te cheamă
Şi-o lacrimă am fost pe faţa Ta...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mă vede

Pe un braţ de verde crud
Am rămas ca să aud
Sufletu-mi cum tace.
Lacrimi de mesteceni cad
Şi le-adun într-un răsad
Să-ncolţească pace.
Stelele mi s-au oprit
Lângă geamul aburit
De durere multă.
Mă dezleagă de pământ
Mă preschimbă-ntr-un cuvânt
Stau şi mă ascultă.

Plâng cu palmele spre cer
Aş veni ca să-Ţi mai cer
Dar mi-e frică tare.
Mă înconjoară făclii
De mesteceni colilii
Ca să-mi cer iertare.

Pe un braţ de verde crud
Am tăcut ca să aud
Inima cum crede.
Şi mă duc să ostenesc
Şi păşesc sub cer domnesc
Dumnezeu mă vede...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Aştept mereu şi nu ştiu ce aştept.
Aştept o fată să-mi vie la piept.
Aştept un blestem, ori un cântec aştept,
Şi nu ştiu ce aştept.

Cu ochi aprinşi aştept. Şi tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morţile în mine.
Şi renasc toate vieţile.
Şi tot nu vine.

Aştept, aştept. Şi nu ştiu ce aştept.
Aştept, lumină ori noapte?
Aştept, viaţă ori moarte?
Aştept, aştept. Şi de departe
Mă cheamă ale beznei şoapte...

poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi dragostea

Cum pot să Te laud cu inimă bună
Când lacrima-n spate mi-ai pus-o să stea,
Cum vrei să nu fie în mine furtună
Când vânt şi-ntuneric e-n dragostea mea.
De vrei bucurie, la ce suferinţa,
Cum vrei cu durere ‘nainte-Ţi să vin?
De vrei să mă saturi, să-mi saturi fiinţa
De ce-mi pui în apă oţet şi pelin?

Nu-s Iacov, ştii bine, să-Ţi stau înainte
Să lupt împotriva-Ţi din noapte în zori,
De vrei să Te laud, Tu adu-ţi aminte
Că nu de durere mi-e frica şi ori

De câte ori, Doamne, vei vrea să Te caut
Dă-mi dragostea toată că dragoste-s eu
Şi-aştept cum Ilie în susur de flaut
Să simt că eşti Blândul şi Bun Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vrei, Doamne...

De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Şi munţii cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Şi pui durerea să mă-nhaţe
Ca marea de-aş putea s-o plâng
Mi-ar plânge peştii toţi în braţe...

De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri şi-alte stele -
Ca norii de-aş putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...

De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.

Şi unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Şi dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ţi se-nchine.

Şi chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Şi-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să ştiu

Eu vreau să ştiu de ce, Isuse,
Eu vreau să ştiu de ce mă doare
Şi vreau să ştiu la cine-s duse
Atâtea lacrimi şi splendoare.
Eu vreau să ştiu de ce sunt sfinţii
Îngenuncheaţi în catedrale
Şi până unde ochii minţii
Se vor împovăra de jale.

De ce Acela care cântă
Şi care vine şi adună
În prag de moarte şi de nuntă
Se-ascunde dincolo de lună.

Te rog să-mi spui aceste toate
Neînţelesuri, sau mai bine
De-n lumea asta nu se poate
Să vii şi să mă duci la Tine...

Mă ţine Tu în zborul lung
Când vreau la Tine să ajung
Să nu mai cad, să nu mai mor
Să nu mă mistuiesc în zbor.

Şi miilor de pui de cuci
Lumini de stele să le-aduci
La toţi, Isuse, să ne dai
Putere să zburăm spre rai...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

luna nopţilor cea argintie,
stă între moarte şi-ntre veşnicie,
autumnale torţe ard pe culmi,
se scutur frunzele din vechi salcâmi.

în melancolic cântec de vioară
cad albe brumele îndecuseară
şi se răsfaţă stelele pe cer
în drumul lor de noapte, efemer.

bruma rece pe foşnitul de foi,
ajunge-n suflete până la noi
şi o descoperim cu strigăt mut
şi c-un înfrigurat necunoscut.

din răsărit vine miros de iarnă
amestecat cu abur de povarnă,
zorii au vuietul dulce de- aramă,
pruncii se scoală-n dorul de mamă.

un ram mai bate-n geamuri parcă,
ar vrea ca vara să se mai întoarcă
să taie drum cu raze temerare
printre costişe şi printre izvoare.

trecut-a viaţa noastră de prisos
ca frunza lui octombrie pe jos,
tot ascultând cum vine peste noi
această iarnă cu zăpezi şi ploi...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâu

Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine şi scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu şi scutură stele.

Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.

Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Şi aripele nu i se aprind de la soare.

Stau lângă soare şi eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare şi cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,

La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai zi ceva

Iubito, ce frumoasă pălărie
Garnisită verde mov!
Trăim într-un ocean de alchimie
Iar tu te-ai exilat într-un alcov

Trimite-mi o scrisoare, ce fai maci
Pe mine când mă prinde de urât
Îmi vine să mă strâng singur de gât
şi plâng. Şi tu nu vii să mă-mpaci...

Dar nu te bucura, că n-am curaj
Să-mi duc la cap proiectul asasin
Deşi aşa, puţin câte puţin
Puteam să încropesc un ce, colaj

Pisica toarce şi tu tricotezi
Un pulovăr, poate chiar mănuşi
Că vine iarna-acuşi, acuşi
Şi ne umple viaţa de zăpezi

Iubito, ce frumoasă pălărie:
Anul trecut parcă era vertnil
Cum schimbă femininele tiptil
Nuanţele, la câte-o colivie!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fai maci?

Iubito, ce frumoasă pălărie
Garnisită verde mov!
Trăim într-un ocean de alchimie
Iar tu te-ai exilat într-un alcov

Trimite-mi o scrisoare, ce fai maci
Pe mine când mă prinde de urât
Îmi vine să mă strâng singur de gât
şi plâng. Şi tu nu vii să mă-mpaci...

Dar nu te bucura, că n-am curaj
Să-mi duc la cap proiectul asasin
Deşi aşa, puţin câte puţin
Puteam să încropesc un ce, colaj

Pisica toarce şi tu tricotezi
Un pulovăr, poate chiar mănuşi
Că vine iarna-acuşi, acuşi
Şi ne umple viaţa de zăpezi

Iubito, ce frumoasă pălărie
Anul trecut parcă era vertnil
Cum schimbă femininele tiptil
Nuanţele, la câte-o colivie!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele

( O. B.)

zilele ploioase sunt cumva speciale

parcă-s mai duioase parcă-s mai a jale

parcă curg prin mine- parcă eu prin ele

parcă-s mai străine- parcă-s ale mele...

parcă-s alcaline, parcă vin din stele

parcă-s eu cu tine, parcă tu cu ele

parcă-s mai duoase, parcă-s mai a jale

zilele ploiase-zilele speciale...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme,
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă,
Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora.
Cheamă, pleacă, vine, este!

Vine vama să-mi măsoare porţia de har,
Vine vama cu închisoare, căci am fost tâlhar.
Vine ziua să coboare discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar.

Vine vestea să-mi strecoare că respir mai rar,
Vine vestea că-i răcoare pe itinerar,
Vine ora care doare, scrisă în calendar,
Vine ora ca odoare să vă las în dar.

Vine vârsta cînd dogoare patul de coşmar,
Vine vârsta de rigoare şi de somn sumar.
Vine clipa să înfioare mitul necesar,
Vine clipa cînd mioare în folclor tresar.

Vine vremea la izvoare să mă întorc deci iar,
Vine vremea să dau floare, poate fructe chiar.
Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă
Cheamă, pleacă, vine, este!

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În final

În al tuturor glas de atomi
Mi-aş trimite strigătul
În cele mai adânci oceane
Mi-aş afunda sufletul

În a ta umbra aş sta
Călăuză aş vrea să-ţi fiu
Pe inimă te-aş picta
Să-mi dai speranţă şi-n sicriu

Aş vinde pământuri şi aur
Că să-ţi cumpăr dragostea
M-aş face roşu pentru tauri
Pentru un sărut în nea

Printre lume mă strecor
Încerc să-mi găsesc un rol
Nu-i nimeni cunoscător
De vagul meu gânditor.

Vremuri lungi mă uit pe cer
Căutând la ce să sper
Dacă mai privesc niţel
Poate voi zări un ţel.

Ceva ce să văd doar eu,
Cum unii-L văd pe Dumnezeu.
Ceva să-mi dea avânt
Să mai pot iubi, să cânt

Văd stele ce cad arzând
Şi parcă mi-ar veni să plâng
Mă gândesc cum aş fi eu
Murind singur, efemer

Cum îmi e scris să o fac
Te iubesc în lumea mea
Tu mă laşi aici să zac
Să ard ca o mică stea

Dar, Doamne
Stelele mici nu ard mult
Mai am puţin şi nu mai sunt
Mă laşi să mor cu dragostea
Sau mi-o salvezi doar pe ea

poezie de Claudiu Dumitrache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ştie

Se pleacă ziua înspre seară
Se-aprinde un luceafăr sus
Mă-nconjura tăceri de ceară
Pândind cuvintele ce nu-s.
Mi-s munţii-alături la picioare
Şi trece-un maine peste ieri
Mai plânge-un cântec, mă mai doare
Mai sufla-un vânt de nicăieri.

Mă mai arat într-o oglindă,
Mă mai privesc un pic şi las
Să-mi ardă stelele în tindă,
În liniştea ce mi-a rămas.

Un val se-nalţă peste-o mie,
O zi s-a dus, o alta nu-i
M-am rătăcit şi nu mă ştie
Nici Dumnezeu de sunt a Lui...

Mă uiţi, Dumnezeu
Mă tulbură-o stea
E sufletul meu
E inima mea...

poezie de Adriana Cristea (31 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau singur

singur cu mine de-mi vine
să fug de-acasă
dar mi-e frică să nu vii
şi să nu mă găseşti plecat
în beţia vremii să ascult
melancolia ce vine din pustiu
sunt timpurile mele
merg pe străzile uitate de soare
trag cu ochiul în urma mea
singur singur singur
tremur plin de ură gândindu-mă
la viaţa irosită prosteşte
în braţele tale am îmbătrânit
mă simt o bătrână sferă
de vreo zece mii de ani
stau în inelul tău de vrăjitoare
sunt singur în patul meu
de aur pierdut la cărţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Crăciun

Dedicat prietenilor mei de pe Facebook

Nu ştiu deloc să cânt colinde,
Dar stau si-aştept afară-n ger,
Cu ţuică fiartă şi piper,
Umplând pahare aburinde...

Sunt singur şi puţin stingher,
Şi nerăbdarea mă cuprinde,
Nu ştiu deloc să cânt colinde,
Dar stau si-aştept afară-n ger.

Apar prieteni din eter
Şi Moşul, mai aduc merinde,
Cântăm la Prunc un "Leru-i ler"
Simţind speranţa cum se-aprinde...

Am învăţat să cânt colinde!

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-e totuna

Nu mi-e totuna, Doamne, dacă-Ţi cânt
Din adâncimi de văi sau de pe stâncă,
Nu mi-e totuna dacă din pământ
Picioarele şi mâinile mi-s încă.
Nu mi-e totuna dacă mă închin
Cu noaptea-n ochi sau cu lumina-n pleoape,
Nu mi-e totuna când la Tine vin
De eşti departe sau de eşti aproape.

Nu mi-e totuna dacă-n faţa Ta
Mi-e inima curată sau murdară
Şi nu-i totuna, Doamne, de voi sta
La pieptul Tău sau voi rămâne-afară...

De-aceea plâng, de-aceea mă frământ
Şi iar Te rog să-mi dai putere, Tată,
Ca şi de-aş fi cu totul din pământ
Cu ea în trup de ceruri sunt legată.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!