Soţia (Prov. 31:10-31)

"Cum e soţia, aşa-i şi gospodăria."
Cănakya

Cine poate a găsi
Femeie cinstită a fi?
Mai de preţ ea mi se pare
Ca orice mărgăritare.

De venit lipsă nu duce
De multe ea dă s-a apuce
Bine face, rău nu vrea
Nici o zi din viaţa sa.

De in, lână rost ea face
Harnic lucră-n multe ace
Ea-i corabie de negoţ
Aduce pâinea la toţi.

De cu noapte scoală sus
Mâncare la toţi a pus
Ea este chibzuitoare
Lucru dă la slujitoare.

La ogor ea dă gândit
Şi-l cumpără negreşit
S-apoi alta să se ştie
Din muncă-şi sădeşte vie.

Mijloc cu putere-i este
Braţele îşi oţeleşte
Ea vede ea de la sine
Că munca îi merge bine.

Noaptea toată lumina
Nu se stinge de la ea
Pe furcă ea mâini a pus
Degetele-i sunt pe fus.

Ea dacă a auzit
Ajută nenorocit
Braţul său nu e ferit
Ea ajută cel lipsit.

De zăpada frică n-are
Casă îmbrăcată are
Ea învelitori îşi face
De în şi de care-i place.

Bărbat bine-i e văzut
La porţi de are şezut
Cingători care se închinge
Cămăşi face ea şi vinde.

Cu tărie-i şi cu slavă
Îmbrăcată-i ea suavă
Nu-i frică de ce-o veni
Râs pe faţă-i va ieşi.

Ea deschide gura sa
În ea e înţelepciunea
Plăcută învăţătură
Are pe limbă şi gură.

Ce în casă se petrece
Toate prin mine-i vor trece
Are o iubire adâncă
Lenevia n-o mănâncă.

Fii ei o fac iubită
Ea numită-i fericită
Bărbatul când dă-n sculat
Îi aduce lăudat.

"Multe fete, multe tare
Au cinstită ca purtare
Dar din toate chiar şi zeci
Tu pe toate le întreci".

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea

"Înţelepciunea e un izvor de fericire."
Stendal

Sensul nostru de-a trăii
Este înţelepciunea a şti
Ea are sensul trăirii
Ea ne dă firul gândirii.

Bunul simt vom căpăta
Prin ea putem judeca
Ea ne mână către cinste
Ea ne agereşte minte.

La tânăr dă cunoştinţă
La bătrân dă chibzuinţă
Înţeleptul să asculte
De învăţat mai are multe.

Iscusit şi priceput
Sunt tot la pe început
Priceperea cine găseşte
Mare dar el mai primeşte.

Câştigul ce-l are ea
Nu se poate asemăna
Ca argintul e mai mare
Şi ca aurul se pare.

Mai de preţ al ei pahar
Ca orice mărgăritar
Comoară de vei avea
Nu se aseamănă cu ea.

Îndreaptă, dă bună viaţă
Sfaturi bune şi povaţă
Şi la sfârşit să se ştie
Are slavă, bogăţie.

Calea ei plăcută este
Dragostea te urmăreşte
Paşnică e calea sa
Pacea însăşi e pe ea.

Caut-o să nu se gate
Ea-i perlă de nestemate
Pom de viaţă-i ca să ştiţi
Care-o află-s fericiţi.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eşti numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu şi ştii negreşit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ţi-a hărăzit-o. N-are rost să ne gândim dacă e bună sau rea condiţia asta, aşa este şi nu se va schimba. La un singur lucru putem şi trebuie să ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredinţat. Vei afla că faci munca ce ţi s-a încredinţat dacă o faci cu cea mai mare uşurinţă, dar şi cu bucurie. De când cercetăm viaţa oamenilor, cei mai înţelepţi au căutat să definească această muncă şi au indicat-o. Toate adevăratele religii şi învăţături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiaşi: unirea cu toţi şi toate şi participarea la unirea cu toţi şi toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici şi crede. Dar e cu atât mai puţin necesar să ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine şi mai mult. Îndeplinirea dăruieşte binele, bine în prezent, care exclude orice interes faţă de viitor.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate în moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că faptul că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Azi, sunt bine...
pentru că nu au fost amanetate toate visele lumii
da, sunt bine în multe feluri, cu multe nuanţe
dar absolut toate cu optimismul vibrant al inimii mele
sunt o pasăre Phoenix singură,
închisă-n colivia propriului vis
sau sunt un fluture obosit prin zborul amurgului
da, sunt o harpă tristă cântând suav un Lied
ori poate o mierlă fericită zburând prin secera lunii
dar sunt şi-un talisman norocos dezmierdând o stea
sunt Inanna ghinionistă dintr-o altă eră
şi sunt un milion de petale şi frunze,
trăite prin simfonia albaştrilor aştri.

Azi, sunt doar speranţa...
cea mai adorată, dorită, iubită femeie a lumii
poate şi a ta!
dacă i-ai cunoscut duioşia, liniştea şi bucuria
nu o vei mai putea uita
nicicând
o vei căuta sub toate cerurile albastre din nopţilor tale,
prin toate stelele căzătoare,
dar şi printre toţi muritorii
pe toate câmpurile înmiresmate ale lumii,
visând că într-o zi o vei reîntâlni pe un peron uitat al timpului
Aşteptându-te....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate prin moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. Dimpotrivă. Poate când vei vedea că după zece ani de muncă pentru patron tot e nevoie să iei bani împrumut ca să îţi înmormântezi bunicii şi părinţii, ai să îţi dai seama dacă merită sau nu să îţi urmezi vocaţia în viaţă. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că dacă că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii se vor lepăda

Duhul spune lămurit
Că în vremea de sfârşit
Unii se vor lepăda
De credinţa ce-or avea
Lipind mintea schimbătoare
De duhuri înşelătoare
Şi vor spune cu a lor guri
A diavolului învăţături.
În făţărnicie cresc
Minciuni multe ei vorbesc
Cu fer roşu-s însemnaţi
Chiar în cugetul lor fraţi.
Numele Cel Sfânt hulesc
Ei căsătoria opresc
Opresc luarea de bucate
Ce cu mulţumiri sunt date.
Dar cei ce adevăr cunosc
Căci sunt răi nu recunosc
Cine spune din Scripturi?
Cine dă învăţături
Slujitori şi înzestraţi
Însă atenţie să luaţi
Săvârşesc lucruri măreţe
Dar sunt cu mai multe feţe
Sunt acoperiţi cu tină
Predică falsă doctrină
Predica şi a lor zis
Se împiedică-n compromis
De la amvoane se spune
De câte şi câte-n lume
Grijă deci la sfântul ism
Căci cum vine satanism?
Cine-l predică răspunde?
Printre fraţi îşi face unde
Deci se cade să îţi spun
Să fii slujitor şi bun.
Fiindcă te hrăneşti pe pământ
Cu al Domnului Cuvânt
Şi bune învăţături, nu oricum
Pe care le-ai urmat până acum
De basme să te fereşti
De lumeşti şi de băbeşti.
În credinţă e frumos
Tu să fii evlavios
Ştiţi deprinderea trupească
Puţin dă să folosească
Evlavia, s-aveţi ştiinţă
Bună-i în orice privinţă.
Ea-i a făgăduinţei floare
A vieţii de acum şi viitoare.
Iată cuvânt potrivit
Cuvânt vrednic de primit:
Noi în adevăr muncim
Ne luptăm ca buni să fim
Pentru că nădejdea am pus
În Domnul cel viu, de sus
Care-I Mântuitor, nu la pletoşi
Ci la cei ce-s credincioşi
Deci se cade iar să spun
Culege ce zici că-i bun
Tinereţea zic să ştii
Tu nu ţi-o dispreţuii
Pildă fii pe orice cale
În vorbire şi purtare
În dragoste cu orice fiinţă
În curăţenie-n credinţă
Ia seama la învăţătură
Care-ţi va ieşi din gură.
Nepăsător nu e bine
Să fii cu darul din tine
Pentru că a fost dat ţie
Prin credinţă, prorocie
Grijă ce-ţi iese din gură
Când tu dai învăţătură....
Ai grijă a inimi credinţă
Să ţi-o vadă orice fiinţă
Stăruieşte-n lucrul sfânt
De îl vei face pe pământ
Te mântui, credinţă ai multă
Şi mântui pe cei ce ascultă

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o poveste a vorbei

Multe se mai spune-n lume,
Multe vreau să spun şi eu.
Dacă sunt rele sau bune,
Voi sunteţi criticul meu.
Se spune că...
Surdul nu aude, dar le potriveşte.
Orbul nu vede, dar le nimereşte.
Prostul nu e prost degeaba,
La leneş nu-i place treaba.
Vânătorul, din ţânţar face armăsar.
Că minte n-are habar.
Pescarul are doar minciuni în cap.
La el, cât muntele e un crap.
Despre deştept, ce să spunem?
Cu ăsta, zău, nu ne punem.
El spune că era să moară, şi a murit,
Că mai apoi s-a-mbolnăvit,
Că luna nu este pe cer,
Este la el în şifonier.
Că dacă omul se culcă,
A doua zi nu mai mâncă.
Îi rugineşte gâtul când bea apă.
El numai cu vin se adapă.
Pentru el, munca e bună
Numai atunci când o adună.
De muncit el nu munceşte,
Zice că muncind, sfârşeşte.
Spune că e mult mai bine
Să doarmă azi, să doarmă mâine,
Că la muncă, geaba vii, geaba te duci,
Geaba rupi acei papuci.
Cel mai bine-i pentru om
Să aibă toată viaţa somn.
Că şi-aşa ne trece viaţa
Şi ni se răceşte faţa.
Deşteptul, cu foc ne spune
Că părăsind astă lume,
Ne pregătim, prin reîncarnare
Pentru o viaţă viitoare.
Hai să-i punem o-ntrebare:
- Care viaţă, frăţioare?
Hai, să nu ne mai minţim,
Că doar una avem sub soare.
Pe asta-i bine s-o trăim,
Pământul să-l moştenim
Şi visele să împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina îi oua în toate zilele câte un ou, în colivie. Îmbogăţindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaş; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toţi copiii sărmani. Omul era nesăţios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoţ. Şi fiindcă negoţul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecingenea, dete ghies muncitorului să călătorească prin ţări străine după negoţ. Porni dară într-o călătorie depărtată peste mări şi ţări. Într-o zi, când lipsea şi nevasta lui d-acasă, copiii intrară în colivie ca să se joace cu găina. Jucându-se ei acolo, unul din ei ridică aripa găinei şi vede că este ceva scris acolo...

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita Mea

Iubita mea cu părul fin
De multe ori am vrut să vin,
La tine oriunde ai fi,
Aş face multe pentru a te găsi.

Iubita mea cu ochii de cristal
Care mă porţi din val în val,
Aş da orice să ajung la mal
Să te pot vedea la carnaval.

Iubita mea cu buze dulci
La mine-n braţe aş vrea să te culci,
Te-aş săruta întruna
Te iubesc pentru totdeauna.

Iubita mea eu te ador
Mă simt de parcă n-o să mor,
Iubirea ta e pe vecie
Chiar dacă pare o nebunie.

poezie de Ovidiu Kerekes (3 februarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet lângă suflet

Sunt măgulit de ziua asta-n care
Voi prieteni buni... v-aţi amintit de mine,
Vă dau la toţi pe rând o-mbraţişare
Şi vă doresc în viaţă numai bine.

Că nu-i în lume alta bucurie
Decât aceea de a fi iubit,
Chiar de iubirea-n toate nu te ştie
Să o primeşti aşa cum a venit.

La fiecare-n parte v-aş aduce
O mulţumire şi un gând curat,
Dar poezia mea pe toţi vă strânge
Şi ştiu aşa că-n suflet v-am intrat.

Aş vrea iubirea să vă împresoare
Iubirea are multe înfăţişări,
Iubirea e în stele şi în soare
Iubirea e pe cerul fără nori.

Pentru aceei ce mă păstraţi în suflet
Voi încerca mereu să fiu o floare,
Să vă-nfloresc pe faţa într-un zâmbet
Şi să vă fiu alint la supărare!

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multă ezitare înainte ca cineva să se dedice total unui scop, unui vis. Mai mult, sunt şanse mari ca omul să dea înapoi, să fie ineficient în multe dintre acţiunile sale. Dar în toate iniţiativele şi actele de creaţie funcţionează un adevăr elementar, a cărui ignorare ucide multe idei şi planuri splendide: acela că atunci când cineva se consacră unei idei, şi providenţa se mişcă în aceeaşi direcţie! Şi încep să se petreacă tot felul de lucruri, care nu s-ar fi produs altfel şi care ajută împlinirii scopului. Un întreg lanţ de evenimente neprevăzute pornesc de la acea decizie de a merge înainte, fie ce-o fi! Incidente, întâlniri, oameni şi sprijin material – lucruri la care omul, la început, nici nu a îndrăznit să viseze –, toate îi vin în ajutor. Orice faci, să visezi că poţi face şi începe să faci!

citat celebru din Goethe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua plânsului pentru orbi

şi cine e mai orb, te întreb,
cel care în detaliu totul vede
dar înţelesurile îi rămân străine

sau cel curat şi drept în întuneric
şi care iscusit primeşte cu tandreţe sau refuză ferm
cuvinte bune, rele, suferinţă, gânduri

sau cel care-n lumina zilei nevăzător de bine se arată
dar noaptea răul îl distinge şi îl poartă-adânc în sine

nu ştii că a venit ziua aceea-n care
sunt plânse toate lacrimile
cum se grăbeşte lumea asta toată
mormânt adânc pentru femeie tânără să-mi sape
să-ngroape glas, vers după vers,
parfumuri, rochii desfoiate
cea care moartea îmi aşteaptă
ascuns şi în vremelnic adăpost rămâne
şi mă-ntristează

cel ce mă-nseamnă
muşcându-mi gura cu grijă, umed şi fierbinte
un drum întreg deschide când eşarfa-mi desfăşoară

cel care orb sau văzător drumul nu-l ştie nici acum
şi nici povestea drumului
nu poate trece peste noapte
nu vede unde sunt şi nici a cui

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi eşti departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi-ţi cresc aripile, şi zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine,
Şi că pluteşti pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu cât eşti bine
Şi, doar de cine-ţi este dor.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măreţia creaţiei Psalm IXX

Privesc spre cer de pe pământ
Pe boltă mii de roiuri sunt
Sunt mii de mii de roiuri vii
Şi licuresc spre veşnicii.
Da, cerul spune slava Sa
Doar Domnul poate număra
Oştirea lor ce merge-n şir
Eu nu încerc să număr fir.

Întinderea ş-albastre bolţi
Se întinde pân' la sfinte porţi
Şi slava Sa cerul şopteşte
Şi-ntinderea ea o vesteşte.

Zi de zi istoriseşte
Despre Cel ce ne iubeşte
Noaptea dă altei de ştire
Despre aşa mare iubire.

O zi vesteşte alteia
Şi noaptea face tot aşa
Şi fără vorbe se succed
Şi toate-n şir şi număr şed.

Fără de vorbe şi cuvinte
Toate, toate-I aduc cinste
Fără de sunet auzit
Tot pământu-i răspândit.

La a lumii poartă stă întins
Măreţul cer de necuprins
În ceruri însă Tatăl Sfânt
Arată cât de multe sunt.

El cort la soare a întins
Un cort şi soarelui aprins
Şi Domnu-l face un viteaz
Şi călduros pe la amiază.

Bucuros soarele ascultă
Din odaia lui de nuntă
Ca un mire el apare
La un capăt el răsare.

S-aruncă-n cale-n plină zi
La celălalt mal el va sfârşi
Şi cât e în drum ca un viteaz
Cât el străbate zicem azi.

Când isprăveşte-n asfinţit
Atunci şi azi e spre sfârşit
Şi Domnul noaptea El a dat
Din capăt iarăşi a plecat.

Şi merge ea cu legi divine
Până ce ziua iarăşi vine
Şi legea care El ne-a dat
Un univers a guvernat.

Şi mărturia de Cel Sfânt
Noi o găsim şi pe pământ
Dă-nţelepciune la om neştiut
Aşa se face cunoscut.

S-orânduiala care a dat
Nu are vină şi păcat
Priviţi făr' greş toate pornesc
Şi niciodată nu opresc.

Porunca Lui este curată
Şi pe vecie a fost dată
Şi frica ce-o avem de El
Curată-I veşnică la fel.

Judecata-I dreaptă este
Domnul ne adevereşte
Cu preţ de aur o găsim
Aur curat aşa vestim.

Ca miere e mai dulce-I sfat
Ca picurul ce-a picurat
Şi judecata-I sfântă, dreaptă
La cel cu minte înţeleaptă.

Şi robul Tău primeşte-nvăţătură
Şi necuprinsa ei măsură
Cine păzeşte Legea Sa
Răsplată mare va avea.

Iartă-mi greşala ce nu ştiu
Păzeşte-mă până sunt viu
Nu vreau mândrie-n fiinţa mea
Păzeşte-mă Doamne de ea.

Atunci voi fi fără păcat
Atunci voi fi nevinovat
Tu dai cuvinte-n gura mea
O Doamne Sfânt, O Stânca mea.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!