Saul, Mardoheu, şi... eu

Se aruncă cu furie în luptă Saul, să şteargă numele lui Amalec sub soare.
El trebuia ca tot ce-avea suflare-n ţară să junghie, să taie, să omoare,
În râvna lui pentru poporul său Israel nu observă cum Lucifer, pe ocolite,
Îi strecură dibaci în inimă şi-n gând ispita spre lucrurile-acelea vechi şi otrăvite.
A fost de-ajuns atât pentru Satan şiretul, o clipă doar lui Saul să-i coboare
Privirea de la slava care-n veci n-apune, în jos spre cele blestemate, trecătoare.
O, iată-l cum aleargă-acuma bietul, ca fluturul spre lampa ce-l orbeşte,
Şi singur el, cu propria lui mână, sfârşitul tragic, ruşinos şi trist şi-l pregăteşte.
A fost de-ajuns lui Saul să privească cu ochi fireşti spre lucrurile cele ale firii,
Ca să-şi înceapă goana sumbră, neoprită, pe panta-abruptă, spre prăpastia pieirii.
Şi iată-l astfel cum de Amalec, de boi şi vite trimise prin blestem de Dumnezeu la moarte
În loc să fugă junghiind cu necruţare, el face pact, ba încă îşi păstrează-o bună parte.
O, vai de tine, Saule-mpărate! Tu nu vezi cum tu însuţi pregăteşti
Unealta ruşinoasă cea prin care viaţa-n lepădare-ai să sfârşeşti?
Putut-ai tu să neglijezi porunca lui Dumnezeu cea avertizatoare
Ce spune că de cruţi ce-i dat pieirii, pe tine însuţi te va duce la pierzare?
Ce-a mai urmat, ştim toţi deja prea bine; că-n lupta-aceea aprigă ce-a dat,
Pe împăratul Saul plin încă de viaţă un suliţar amalecit l-a junghiat. O, vai de tine, Saule-mpărate!
Ce mult ai dat doar pentru-o singură-nchinare
La pofta firii vechi ce te-a împins să cruţi cele ce Domnul le dăduse la pierzare!

Istoria-şi pictează pânza vremii cu toate care vin doar ca să treacă.
Decoruri noi şi oameni noi de-asemeni împestriţează ritmic pânza colorată.
Se par că-s noi, dar nouă-i numai masca sub care stă ascuns mereu vechiul Satan,
Ce inventariindu-şi grijuliu tot arsenalul, îşi spumegă mânia veche de duşman.
S-au scurs ani mulţi de la-ntâmplare- aceasta şi-n goana lor cu ei au măturat
Şi dinastii, şi regi, şi chiar Ierusalimul, care a fost ca un ogor de plug arat,
Iar Israel, ce trebuia să-şi ispăşească nebunia, slujea din greu acum la un popor străin.
Satan dorind din nou să-l extermine, alcătui în sinea lui un plan hain.
Avea speranţe mari oricum mişelul, căci Saul, împărat la Israel,
I s-a-nchinat lăsând să mai trăiască câţiva de-ai lui Agag, cum voia el.
Astfel, căutând cu râvnă el prilejul, iată-l sosit: Haman, un agaghit,
Al doilea după împăratul Ahaşveroş, la rangul cel mai mare-n stat suit,
Nu era el din Amalec, poporul care s-a aruncat peste Israel în pustie,
Şi care-a fost apoi cruţat de împăratul Saul, când cu-nşelarea lui orbit de nebunie?
Iată-l rânjind de satisfacţie la gândul că reuşita-i e de-acum asigurată.
Căci dacă a picat el împăratul Saul, poftind la prada-aceea blestemată,
Cu siguranţă Mardoheu n-o să reziste, când propria-i viaţă îi va fi ameninţată.
Deci, iată planul gata conceput şi-anume: să pună-n inima acelui agaghit
Un dor nestins să aibă la picioare, să i se-nchine un israelit.

După nimic nu însetează omu-n lume atât de mult ca după slavă şi mărire;
Dar nici nu e nimic care să ducă atât de repede şi sigur la pieire.
Avea Haman plecat la ale lui picioare întreg imperiul din mulţimea de popoare,
Dar nu-şi dorea nimic cu mai mult foc decât pe Mardoheu, evreul, la picioare.
Simţea că-n Mardoheu acesta de la poartă bătea o inimă ce se-nchina lui Dumnezeu;
De-aceea şi-l dorea cu-atâta sete să i se-nchine lui ca unui mare zeu.
Ce rău îi pică lui ca om de-atâta slavă, al doilea om pe toată-mpărăţia,
Să fie înjosit de-un rob evreu din neamul ce va duce lumii pe Mesia!
Priviţi-l, iată, trece agaghitul! Şi toţi genunchii tremurând i se apleacă,
Afară doar de unul. E-o părere?... Ba nu, stă drept ca o statuie-n poartă.
Şi-atunci, împins de duhul celui rău din umbră, vrea nimicirea-ntregului popor evreu.
Dar de, el nu ştia că Mardoheu nu-i Saul; căci Mardoheu, mânat de Duhul lui Hristos,
Înfruntă pe provocator cu semeţie, căci el e rob, dar nu celor de jos.
Mai este oare cazul să mai spunem că-n înfruntare a ieşit biruitor
Cel care, deşi simplu rob la curte, nu s-a plecat la ce e trecător?
Da, el a-nvins, căci cel care se pleacă în faţa lui Isus Hristos din cer,
Ca şi Hristos e neînfrânt în lupte şi-n ceruri sus, şi-n lucrurile cele care pier.
Şi dacă Saul a murit până la urmă ruşinos, de mâna celora pe care i-a cruţat,
La Mardoheu stau lucrurile tocmai invers, căci el e cel ce-n urmă-a-njunghiat.
Şi-acuma eu, tot rob, de nu mă plec la pofte, ajung să-mpărăţesc ca şi Hristos;
Dar de mă plec la pofta firii trecătoare, ajunge-voi cu siguranţă tot mai jos.
Rămâne deci această întrebare privind viaţa noastră la concret:
Există numai două ipostaze: ca Saul - pofta veche să-mi dosesc,
Ca ajungând apoi mânat de ea în viaţă, în lepădare viaţa să-mi sfârşesc;
Sau starea-naltă a lui Mardoheu evreul, care din rob ajunge ca-mpărat,
El detronând şi omorând despotul, pe-acel ce viaţa lui de sfânt i-a atacat.
Războiu-ntotdeauna se termină cu un învins şi un învingător.
Dacă rezişti în faţa poftei tale, vei fi ca Mardoheu mereu biruitor.
Să nu îţi pleci genunchii voii tale în faţa lucrurilor care sunt de cer mai jos,
Dacă doreşti să îţi trăieşti cu-adevărat menirea de prinţ, pe tron cu regele Isus Hristos.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul celor neprihăniţi

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Şi lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viaţa lui
El duce la bun sfârşit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Şi viaţa lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză şi avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viaţa trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l ţină

Oamenii neprihăniţi
Meşter îl au pe Hristos
Şi pe calea celor sfinţi
Înfloresc a lor dorinţi
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat şi omul
Şi i-a dat a Lui Cuvânt

În viaţa de credinţă
Începutu-i diferit
Şi prin har şi-n biruinţă
Pentru a omului fiinţă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Şi atâtea-s fără pată
În viaţa ce-a fost dată
Prin sfinţenie şi rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Şi el iată s-a smerit

Aşa mic el s-a văzut
Şi pe Domnu aşa mare
Şi era necunoscut
Deşi Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare

Însă iată că sfârşitul
I-a fost rău şi nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Şi Saul s-a prăpădit

Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut şi el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — şi serios
Suferit-a pe Calvar

Şi el Petru s-a întors
La credinţa sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n faţa turmei
Tu dar să o păstoreşti
Implicat în greul gijei
Să-ntăreşti darul credinţei
Căci apostol Petru eşti

Şi sfârşitul i-a fost bun
Pe braţele Lui Hristos
Al vieţii sfinte drum
I-a fost soare şi parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veşnicia
Ce-şi păstrează armonia
Uniform pân" la sfârşit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saul

Din seminţia cea mai ne-nsemnată
Şi de curând lovită de război,
Un tânăr-nalt, curat şi fără pată,
Lupta cu pământeştile nevoi.
Neobosit pe calea ascultării,
Tot căutând măgarii rătăciţi,
Găsi uleiul binecuvântării,
Duh nou şi tron peste israeliţi.

Chiar dacă Israel a necinstit
Pe Domnul, căutând un împărat,
El nu i-a părăsit. Deşi jignit,
În providenţa Sa ia ascultat.

Le-a dat pe Saul cel smerit, ascuns,
Ce-atât de mic era în ochii săi.
Cu suflet nobil şi cu zel nespus,
El i-a scăpat de amoniţii răi.

O, dacă Saul rămânea smerit,
Cinstind porunca, nu părerea sa,
Dar la-ncercare el a îndrăznit
S-aducă jertfa ce nu se cădea.

Apoi, mânjit de-a sa nepocăinţă,
A poruncit un post necugetat,
Crezând că Domnul va schimba sentinţa,
Lăsându-se prin post înduplecat.

Fanatic, el lipsi pe toţi de mierea
Pe care-o pregătise Dumnezeu.
Dar prinţul Ionatan, primi puterea
Credinţei, izbăvind poporul său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matei 25:34-45

Cine nu cunoaşte bine că iudeii au primit
Pe Mesia într-o iesle, când din slavă a venit?
Cine nu cunoaşte astăzi că-n Biserica pe care
A născut-o-n spasmul morţii, nici în grajd loc nu mai are?
Iată-L, stă la uşi închise. Cel ce-i Făcător a toate,
Cel ce zice şi se face, stă ca un milog şi bate!
Este greu să crezi aceasta. Căci îţi zici: cine-L opreşte
Să îşi aibă, dacă-i vorba, că poate tot ce-Şi doreşte?
Ca să înţelegem bine, trebui' explicat întâi
Cum e azi Hristos în lume, cum şi Biserica Lui.
Însuşi Domnul înainte de-a ajunge la Calvar,
În Matei ne-arat-aceasta cum nu se poate mai clar.
Zice El că tot ce-i facem unui foarte ne'nsemnat
Frate din ai Lui în lume, Lui îi e considerat.
Şi ceea ce nu se face oricărui din fraţii Lui,
E ca şi cum n-ai făcut-o, fii atent, chiar Domnului!

Iată încă o dovadă, care-i şi mai grăitoare:
Saul, care e şi Pavel, apucat de-o râvnă mare
Se ducea pân' la Damascus, să întoarcă, zicea el,
Pe popor la Dumnezeul, la Sfântul lui Israel.
Şi pe drum, cum ştim cu toţii, Domnul i-a ieşit în cale.
Pavel cade jos, iar Domnul, fiţi atenţi, pune-ntrebare:
"Saul, Saule din Tars, pentru ce Mă prigoneşti?"
Saul zice: "Doamne sfinte, Spune-mi Te rog, cine eşti?"
"Eu-s Hristos şi tu pe Mine, în furia ta turbată
Mă chinui că nu ţin Legea voastră veche, demodată!"
Tare s-a mai mirat Saul, însă-a înţeles exact:
Ucenicii şi Hristos fac un bloc neseparat.
Potrivit acelor spuse chiar de gura lui Hristos,
Iată, Domnul ne-nsoţeste peste tot aicea jos.
O explozie de uimire şi de teamă totodată
Ne va prinde când vedea-vom în tovărăşia noastră
Pe Hristos atât de-aproape, cât nu ne-am fi-nchipuit
(Şi cum, în multe ocazii, nici nu ni L-am fi dorit.)

Să luăm un exemplu practic: deci, oricare credincios
Care-l întâlneşti în viaţă este chiar Domnul Hristos.
Soţule, te-ai gândit oare că prin scumpa ta soţie
Pe Hristos ţi-ai luat tovarăş toată viaţa să îţi fie?
Când laşi singură soţia ore-n şir pentru un meci,
Când cu-atâta nepăsare peste lacrima ei treci,
Să nu mai judeci evreii c-au dat iesle de-animale
Când tu nu vrei două ore să laşi patimile tale.
Dar tu, soră măritată, te-ai gândit tu serios
Că Isus S-a făcut una cu soţul tău credincios?
Ori de câte ori în casă tu te superi pe bărbat
Şi nu îţi mai faci menirea, zicând că te-ai săturat,
Să nu îţi mai deschizi gura să îi judeci pe evrei.
Ei au dat un grajd, tu însă nici măcar un moft nu vrei.
Tu părinte, tu copile, cari sub un tavan trăiţi
Şi care-ntr-un fel sau altul pocăiţi vă socotiţi,
V-aţi gândit voi bine oare că Hristos îşi socoteşte
Lui tot ce în casa voastră între voi se făptuieşte?

Voi copii, luaţi bine seama: când în loc să ascultaţi
De părinţi, le găsiţi vină şi-ncepeţi să-i judecaţi,
Voi zgorniţi din viaţa voastră pe Hristosul Domnului
Care-a ascultat părinţii totdeauna-n viaţa Lui.
Iar părinţii ce se poartă neglijent şi urâcios,
Cum primesc ei pe Hristosul din copilul credincios?

Acum haideţi să ne-ntoarcem la al nostru subiect,
S-aplicăm învăţătura la modul cel mai concret.
Vorbeam deci despre Israel, care-a dat pentru Hristos
Doar un grajd de animale, când veni să ia trup jos.
Dar Biserica, ea, care dintru Sine-a luat fiinţă,
Nici un grajd măcar în lume nu I-a dat ca locuinţă.
Ne arată Cartea Sfântă cum Biserica L-a dat
Afară. El însuşi zice: "Eu stau la uşă şi bat".

Iată-L deci, la uşa ta; ai tu timp să îl asculţi?
Paşii Lui nu lasă zgomot; El umblă prin cei desculţi.
Ţii pe raft de după uşă pantofi şi bocanci grămadă,
Iar Hristos umblă şi iarna cu sandale prin zăpadă!
Când e vorba de mâncare, facem chefuri şi ospeţe,
Iar Hristos merge să strângă resturile de prin pieţe!
Cheltuim câte-o avere să facem casa boboc,
Dar Hristos să stea-n azile, că la noi nu are loc!
Israel I-a dat o iesle, dar I-a dat ceva oricum,
Nu L-a neglijat afară, singur părăsit în drum.
Noi, Biserica de astăzi, cei din ultimele zile
Nici în grajduri nu-I deschidem, ci-L trimitem la azile.
Mai citim despre Israel că atunci când au adus
În a opta zi la Templu pe Pruncul Cel Sfânt Isus,
Pentru Simeon şi Ana, cari ştiau de-a Lui sosire,
Nici în lună n-au fost piedici să-i ţină de la-ntâlnire.
Dar noi, vai, o mie şi-una de piedici găsim în cale
Duminica după masa să mergem la adunare!

Iară pe Hristosul care, părăsit de noi, L-a luat
Să îl îngrijească lumea, în azilele de stat,
N-avem timp nici pentru-Acela, nici vreme de vizitare,
Căci avem meciuri şi filme, video şi televizoare.
Când avem zile mai multe, concedii său sărbătoare,
Suntem ocupaţi şi-atuncea: când la munte, când la mare
Pentru locuinţa noastră avem bani cu-ndestulare
Şi pentru ce trebuieşte şi pentru-mpopoţonare.
Dar când e pentru Hristosul, lepădat la uşă-afară,
Să clădim o adunare într-un sat mic pe la ţară,
N-avem, vai de noi, săracii! Las' să dea americanii,
Că la ei pică din stele şi din lună şi nori banii!

Iartă-mi, dacă poţi, Isuse, atâta neruşinare!
Când de patimile rele mi-ai adus eliberare,
Ajutându-mă acuma să nu mai cheltuiesc bani
Pe ţigări, pe băutură sau păcat, ca alţi golani,
Am primit-o, n-am zis: ia-o, s-o dai la americani.
Azi, când mi-e plin buzunarul şi la CEC, şi sub saltea,
Te trimit să mergi la alţii, la americani să dea.
O, noi toţi aceia care la Crăciun ne bâzâim
C-a venit Isus în iesle şi vai, îl compătimim!
Aşa e. Dar vezi, iudeii, o iesle şi tot I-au dat,
Pe când noi nici chiar la iesle n-avem timp de vizitat!
O, de-am recunoaşte astăzi adevăru-acesta trist,
Şi să îl primim în case şi în inimă pe Crist!
Iar pe Cel de la azile, dacă nu-L luăm acasă,
Să îl vizităm acolo, duminica după masă.

Şi acum, în încheiere, datorăm încă-un răspuns:
Dacă El e-Atotputernic şi îşi este de ajuns,
De ce stă la uşi închise şi aşteaptă de la mine,
De la unul, de la altul, de la toţi şi de la tine?

Aici stă ascunsă taina şi aici ni-e fericirea:
El, Acela care-I totul: vecii, viaţa, nemurirea,
Vrând să Se împartă mie, ţie şi la orişicare,
S-a însămânţat în oameni de a noastră-asemănare,
Ca primindu-L, prin chiar faptul că dăm lucruri trecătoare,
El să ne dea fericirea vieţii-n veci nepieritoare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

Puterile l-au părăsit
Dar urcă — urcă spre Golgota
Să fie Domnul răstignit
De plânge sus chiar însuşi bolta

Aşa mulţime de popor
Călca uşor pe urma Lui
Mulţimi de preoţi şi sobor
Să vadă moartea Domnului

Veneau şi mulţi din cei pe care
Isus Hristos i-a învăţat
Cum să alerge pe cărare
Păstrându-şi sufletul curat

Veneau femei din Galileea
Ce-n viaţă ele l-au slujit
Şi ucenicii din Iudeea
Din inimă ce l-au iubit

Cu lacrimi grele atâţi plângeu
Văzându-l dat chiar la pierzare
Pe Cel pe care îl iubeau
Căci El — le dărui salvare

Veneau femeile la rând
Acele care l-au urmat
Amar plângând amar plângând
Pe Domnul Vieţii — Adevărat

Nu mă plângeţi voi pe Mine
Isus s-a-ntors şi le-a vorbit
Căci iată vremea de acum vine
Să fie statul pedepsit

Atunci de munţi se vor ruga
Atâţia peste ei să cadă
Căci nu îşi vor dori viaţa
Ci doar de chinuri ei să scape

Urca Isus cu crucea-n spate
Urmat de atât de mult popor
Cu încă doi — ce daţi la moarte
Au fost de-a lor judecător

Pe la ceasul al treielea Isus
Era pe cruce răstignit
Păcatul nostru l-a răpus
Şi preţul nostru l-a plătit

Cu viaţa Lui plăti păcatul
Prin chinuri groaznice şi amare
Pe lume cum n-a fost un altul
Dat la chin şi la pierzare

Isus Hristos i-a învăţat
Pe oameni numai Adevărul
Şi atâţi bolnavi a vindecat
Căci omul însuşi i-a fost ţelul

El orbilor le-a dat vedere
Şi muţilor le-a dat cuvânt
Ieşea din Sine o putere
Ce vindeca sufletul frânt

De ce-a fost Isus condamnat
Când a trăit fără de pată
Căci iată însuşi chiar Pilat
A pus oştenii să îl bată

Şi apoi să îl elibereze
Dregătorul iată a vrut
Şi nu-n sicriu să îl aşeze
Poporul tot — cum a cerut

Prin zări albastre acum mă uit
Şi-l văd pe Isus prin credinţă
Apoi m-apropii — şi ascult
Pe-a Domnului Isus Fiinţă

O vai vai — Ierusalime
Dacă tu ai fi cunoscut
Lucrurile ce pace-n tine
Ţi-ar fi adus-o-n chip plăcut

Dar astăzi ele sunt ascunse
De ochii tăi să nu le vezi
Când ele ţie ţi-au fost spuse
N-ai vrut în Mine să te-ncrezi

Dar peste tine vor veni
Zile grele când vrăşmaşii
De moarte chiar te vor lovi
L-atâţi luând din tine paşii

Cu şanţuri vei fi-mpresurat
Şi atacat fără cruţare
Căci tu o vai n-ai ascultat
Pe veci să-mi dai a ta cărare

Vei fi una cu pământul
Tu şi chiar copiii tăi
Căci ai refuzat Cuvântul
Urmând cărarea celor răi

Şi-n tine piatră peste piatră
Să ştii că nu va rămânea
Căci n-ai ştiut când cercetată
A fost să fie fiinţa ta

Ierusalime Ierusalime
Care omori pe proroci şi ucizi
Pe cei trimişi din cer la tine
Căci ochii vieţii îi închizi

Iată că ţi se lasă casa pustie
Căci nu te-ai vrut sub aripile Mele
Şi acum vremea e târzie
Şi sunt pe cer puţine stele

Pe Domnul — Israel l-a osândit
Evanghelia cum ne arată
Rănit flămând şi biciuit
Crucea grea — iată o poartă

Suferinţele noastre le-a purtat
Şi durerile noastre asupra Lui
Atunic Hristos ni le-a luat
El Fiul Sfânt al cerului

Noi cu toţii rătăceam
Ca nişte oi fiecare
De viaţa noastră ne vedeam
Alergând doar la pierzare

Isus a fost între cei răi
Şi mormântul Lui cu cel bogat
Dar Tatăl Sfânt printre ai Săi
În cer la Sine l-a luat

Şi prin Isus s-a împlinit
Şi Psalmul douăzeci şi doi
Când El pe cruce răstignit
Muri-n ocară pentru noi

Iată o altă prorocie
Făcută Însăşi de Hristos
Ţi se lasă — casa pustie
Ierusalime aici jos

Şi două mii de ani aproape
Israel n-a existat
Ci doar fărâme peste ape
Ce-a spus Isus — e adevăr curat

Însă Israel — nici azi nu crede
Cuvântul sfânt de Moise spus
Căci cine-n Isus se încrede
Şi Tatălui îi e supus

Viaţa-n sine el o are
Şi e spălat şi curăţat
Salvat fiind de la pierzare
Căci Domnul a plătit al lui păcat

Isus e Fiul Celui Prea Înalt
Din Psalmul doi cu versul şapte
Şi tot ce e în lung şi-n lat
Prin El doar — au fost create

Şi iată care-i legătura
Dintre Isus şi Sfânta Carte
În Psalmul doi acum Scriptura
Ne aduce veşti adevărate

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier
Pe nemurile — moştenire
Ce i-au fost promise de sub cer
Cuvântul — merge spre-mplinire

Căci iată-n Apocalipsa dar
Nouăşpe cu cinşpe ni se spune
De-un toiag de fier şi iar
Pe neamuri El le va supune

Meşterul Lui Dumnezeu
Din Proverbe opt cu treizeci
Cu Tatăl — Isus e mereu
În Faţa Lui să i te-apleci

Căci şi Isaia — Dumnezeu
În nouă cu şase îl numeşte
Doar El în veci Tatălui Său
Ascultarea-i — dăruieşte

Cine e Odrasla din Isai
Şi Vlăstar din rădăcină
Pe pământ care un rai
Va aduce la lumină

Lupul când va locui
Împreună chiar cu mielul
Şi amândoi vor veţui
Pacea doar fiind însemnul

În Daniel nouă ni se spune
Unsul va fi stârpit
Deci ucis în astă lume
Chiar pe cruce răstignit

Israel — pe Mesia-l aşteaptă
Însă El a fost ucis
Căci viaţa adevărată
Domnul nouă ne-a descris

Şi e limpede Scriptura
Israel în plâns amar
Îşi va adânci făptura
Pentru Cel de pe Calvar

Iată dar acum Cuvântul
Ce ne spune tuturor
Israel îl va vedea pe Domnul
Şi-nntr-un plâns necruţător

Va plânge întreaga ţară
Pentru Cel ce l-au străpuns
Sus pe Golgota amară
Căci muri — Domnul Isus

Chiar prorocul Zaharia
În doişpe el ne vorbeşte
Nicidecum de bucuria
Ci de jalea ce loveşte

Ţara-ntreagă a lui Israel
Străpungându-l pe Mesia
Domnul a ieşit din el
Şi-a-nceput apoi urgia

Două mii de ani aproape
Israel prin fundul mării
A păşit pe-a lumii ape
Prin adâncu încercării

Însă el se va întoarce
Şi prin plânsul lui amar
Va primi în sânu-i pace
Sus privind înspre Calvar

La Acel ce l-a străpuns
Moartea Lui de zor cerând
Căci acesta e Isus
Fiul Celui Prea Înalt — murind

Pentru întreaga omenire
Domnul Isus a plătit
Omul în nepprihănire
Să trăiască negreşit

Şi Israel prin Hristos
Va primi viaţa vie
Dintre lei când va fi scos
Să-i cânte în veşnicie

Căci în masă se va-ntoarce
Israel dar la Isus
Şi-apoi însuşi plin de pace
S-a-nchina Celui de sus

Doar Hristosul a plătit
Omenirii-ntreaga vină
Când pe cruce a murit
El ce-a spus — Eu sunt lumină

Şi sunt Uşa şi Păstorul
Celor care-n ei mă vor
Calea Viaţa şi Adevărul
Pentru veci — Mântuitor

O veniţi acum la ape
Vin şi lapte cumpăraţi
Eu mereu vă sunt aproape
Viaţa pururi s-o luaţi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Şi cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Şi-a suflat în nări suflare
Şi omul a devenit
O fiinţă pe cărare
Cu um mers neobişnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Şi amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina şi Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om ţelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Fiinţă
Din Tatăl ce s-a născut
Şi-n toate e biruinţă
Tatălui fiind plăcut

Şi omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mişcă pe pământ
Şi ce e în lung şi-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită şi-ncercare
Şi păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viaţă să-i doneze

Fiinţa aceasta ce-i din lut
Din lumină şi iubire
Sub povoară a căzut
Morţii dată— la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat şi în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuşi Creatorul
Să-şi salveze în sfârşit
Omul— ce-i fură fiorul

Şi-i fură chiar şi iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o fiinţă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăşi viaţa
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci faţa

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Şi fiinţa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Şi rănit şi plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu fineţe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu aşa tandreţe

Şi cu atâta gingăşie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur ştie
Şi le-a uns şi le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Şi e Fiul Celui Sfânt

Fericiţi au fost acei
Ce au fost de El atinşi
Ca oiţe şi ca miei
Şi-n Sine au fost ascunşi

Domnul este Dumnezeu
Şi e Viaţa viitoare
Viaţă la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credinţă ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm şi-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovaţi şi plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovaţi
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălaţi

El e preţul mântuirii
Preţul care e de ajuns
Ca viaţa omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viaţă nouă să primească
Ca în cerul glorios
Şi în Rai el să păşască

Căci Isus ne e menirea
Viaţa noastră şi destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viaţa şi stăpânul

N-avem altă fericire
Şi n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfăţişarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrăţişarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaş
În lumina ce străluce
Pentru orişice vrăşmaş

Lumea nu l-a cunoscut
Deşi El i-a dat fiinţă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei fiinţă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deşi printre ei veni
Domnul Vieţii cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Şi oferta şi salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce îşi sfârşi
Viaţa fără de păcat
Şi prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Şi a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieşire

A plătit Isus tot preţul
Omul liber e acum
De taie din el dispreţul
Şi în viaţă-şi taie drum

Prin credinţa în Hristos
El fiindu-i singur ţel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Şi Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeţi dar în Mielul Sfânt
Şi în jertfa din Calvar
Ca răpţi de pe pămât
Să fiţi toţi prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viaţa şi lumina
Numai El e îndurarea
Uşa Vieţii-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Preţul care ni s-a dat
Să intrăm în veşnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viaţa nouă pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viaţa s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credinţă nu prin fapte
Şi iubirea de Cel Sfânt
Noi salvaţi suntem de moarte
Deşi nu azi de mormânt

Glorie şi Lui Hristos
Şi onoare-n veşnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viaţa-n veşnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvăţat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuşi noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Şi-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv şi veşnicia

Centrul vieţii lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Şi-au făcut din Domnu-n rost
Cu toţi rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvaţă
Şi nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viaţă
Şi spre ceruri ne înalţă
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ţinut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Şi al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viaţa noastră e Hristos
Şi nu Legea din Sinai
Şi vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toţi ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvaţă
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalţă
Şi în veci ne dă viaţă
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinţii din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine

Gata-i trâmbiţa să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleşii să se adune
Şi să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbeşte
Azi de sfinţii din vechime
Nu că Mirele soseşte
Şi-ai Lui să fim ne doreşte
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veşnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-şi ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veşnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Şi nu este El Viaţa
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă — mai în urma
Celor ce nu-ţi dau viaţă

Când Hristos ar trebui
Ţintă veşnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Şi pe noi a ne sfinţi
Să păşim în veşnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvaţă aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Şi a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toţi cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi dar oameni noi

Înoiţi-vă fiinţele şi trăiţi ca oameni noi
Căutând neprihănirea prin a vremii aspre ploi
Umblaţi dar în sfinţenie şi-n iubire să trăiţi
Ca ai Celui Sfânt copii voi în veci să deveniţi
Adevăru să vă-ncingă şi Cuvântul Celui Sfânt
Cât umbla-veţi pe aicea şi cât veţi fi pe pământ
În luminile Scripturii voi mereu să vă sfinţiţi
Fii ai Tatălui din ceruri pururea dar ca să fiţi
În lumina mântuirii sufletul să vi-l predaţi
Lui Isus Hrtistos Mesia şi Lui doar să îi fiţi fraţi
Adevăru să vă-ncingă şi Adevărul să vă fie
O mireasmă a iubirii încă pentru veşnicie

Evanghelia-i lumina şi doar Ea azi vă arată
Drumul scump al mântuirii să nu fiţi la judecată
De aceea în Hristos să vă-ncredeţi azi mereu
El ne este Domn şi Mire El ne este Dumnezeu
Ascultaţi dar Legea Sfântă — Evanghelia Divină
Ca voi toţi de-acum să fiţi o mireasmă şi-o lumină
Trăiţi dar neprihănirea cum Scriptura vă învaţă
S-aveţi parte cu Hristos s-aveţi dreptul la viaţă
Înţelegeţi dar menirea azi ce vi s-a oferit
Căci Isus în locul nostru pe cruce-a fost răstignit
Şi prin El avem scăparea de pedeapsa cea cumplită
Cu toţi dar în veşnicie s-avem viaţa fericită

În iubirea Lui cea sfântă haideţi dar să ne-mbrăcăm
Şi viaţa noastră-ntreagă Lui Hristos doar să i-o dăm
Ca să fim a Lui mireasă pe nori să-l întâmpinăm
Veşnic şi în veşnicie pe Isus să-l lăudăm
Şi lumina Lui cea sfântă de azi să ne lumineze
O cale în lumea asta pentru noi El să creeze
Să ne umple a Lui iubire noi să ardem pentru El
Să strigăm toţi osanale pentru al nost" Emanuel

Căci Isus ne vrea curaţi şi smeriţi şi-n ascultare
Haideţi dar de acum cu toţii să umblăm pe-a Lui cărare
Deci trăiţi în sfinţenie şi în fapte mereu bune
Să facem dar ce ne cere — Domnul Vieţii ce ne spune
În lumină şi Adevăr viaţa noastră s-o trăim
Spre săraci să-ntindem mâna fii ai Tatălui să fim
Cu milă şi îndurare pe ei dar să-i ajutăm
Şi de Domnul Sfânt al slavei noi cu toţi să ascultăm
Să mergem pe la bolnavi pe la cei în suferinţă
Fapte vrednice de Domnul să facem azi prin credinţă
Mirele când va veni să ne ia de pe pământ
C-am trăit a Sa iubire împlinind Cuvântul Sfânt
Atunci Domnul Sfânt al Vieţii sus pe nori ne va lua
C-am trăit în ascultare împlinind porunca Sa

O vai mulţi atunci vor geme şi vor plânge cu amar
Că n-au ascultat Cuvântul n-au privit înspre Calvar
Înspre Domnul vieţii sfinte spre Isus Mântuitorul
Cel ce omenirii-i este stânca vie şi ajutorul
Numai cei ce-n ascultare a lor viaţă şi-au trăit
Vor cânta cu drag onoare — fie Domnul prea mărit
Haidem să trăim viaţa ascultând ca nişte sfinţi
Ca atunci în veşnicie de Hristos să fim primiţi
Doar spre Domnul mântuirii spre Hristos noi să privim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El dar de azi să fim
Lui Hristos să ne-nchinăm să urmăm a Lui Cuvânt
Plini de har şi de credinţă şi plini de Duhul Lui sfânt

N-aţi citit chiar în scriptură Dumnezeu că e gelos
Nimănui să se închine nu vrea omul aici jos
Ci-nchinarea toată iată Lui Dumnezeu s-o aducă
Căci doar prin Isus poporul înspre Tatăl astăzi urcă
Niciun Nume nu s-a dat omul viaţa s-o primescă
Decât Numele Hristos — El numai să mântuiască

Cel Prea Înalt a hotărât să dea viaţă prin Hristos
El Cuvântul cel Dintâi — slavă Fiului cel glorios
El e vrednic de-nchinare numai de pe acest pământ
C-a murit jertfit pe cruce — El al Tatălui Cuvânt

Numai Lui să ne-nchinăm — Lui să-i cerem ocrotire
Căci şi-a dat viaţa Însuşi pentru a noastră mântuire
Pe Ioan îngerul-opreşete atunci să i se închine
Şi-l îndeamnă să o facă Celui Sfânt din înălţime
Dumnezeului Cel Sfânt să se-nchine azi cu toţi
Căci e singuru-n măsură să-i învie pe cei morţi
Numai Lui să ne rugăm să îi cerem mântuirea
C-am aflat din Sfânta Carte Dumnezeu că e iubirea
Şi-n Tit Pavel îl numeşte pe Hristos că-i Dumnezeu
Iasr apostolul cel mare s-a numit un rob al Său
În Isus dar se oferă Paradisul cel pierdut
Peste veacuri numai El ne e soare — ne e scut

Numai El ne-ntinde mâna chiar din foc să ne salveze
Şi o nouă viaţă sfântă în noi El ca să aşeze
El Isus Hristos Mesia — Mielul Sfânt şi răstignit
Ce viaţa şi lumina nouă dar ne-a dăruit
Îmbrăcaţi-vă cu Adevăru să rămâneţi în picioare
Când furtuna va veni prin Isus s-aveţi salvare
Deci luptaţi-vă pe cale toţi de aici să fiţi curaţi
Domnului Isus Hristos pentru veci să fiţi predaţi
Înţelegeţi dar Cuvântul şi nu daţi dar înapoi
Căutând viaţa sfântă să fiţi toţi dar oameni noi
26-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus ne e mărgăritar

Binele şi fericirea
Hristos Domnul ni le vrea
Căutând neprihănirea
Şi trăind aici iubirea
Viaţa veşnică să ni o dea

Domnul Isus ne iubeşte
El iubeşte omenirea
Viaţa veşnică îi dăruieşte
Celui care se smereşte
Trăind dar neprihănirea

În lumina mântuirii
Pe cel ce crede îl aşează
Îi dă sorţii izbăvirii
Salvându-l de greul firii
Şi fiinţa-i luminează

Cine crede în Hristos
Nu în altul de sub soare
Are cerul glorios
Căci din lume a fost scos
Pentru viaţa viitoare

Căci Hristos pe veci ne vrea
Pentru veci să îl urmăm
Fericirea să ne-o dea
Când vom fi în slava Sa
Lui dar azi să ne predăm

Şi în ochii Lui ca para
Focului să ne privim
Să moştenim veşnic ţara
Căci păstrăm dar alergarea
Pe Isus doar să-l slujim

Îl vrem numai pe Hristos
Ca stâncă El să ne fie
Cât vom fi pe pământ jos
Să trăim prin El frumos
Căci El ne e Pâinea Vie

În luminile Scripturii
Pe Hristos doar îl dorim
Ca un stâlp învăţăturii
Să doboare pofta firii
Prin El noi să biruim

Pentru El doru să ardă
Să se aprindă chiar în noi
Lui să-i fim pe veci o pradă
Doamne ziua aceea o adă
De lume să fim toţi goi

Îmbrăcaţi în lucruri sfinte
Toţi de aicea să-ţi cântăm
Prinşi în dragostea-ţi fierbinte
Să-ţi slujim tot înainte
Căci doar Ţie ne predăm

Slavă cinste şi onoare
Mire drag din cerul Sfânt
Căci ne eşti pe veci salvare
Har nespus şi îndurare
Viaţa-ntreagă pe pământ

Ne-nchinăm dar Isus Ţie
Şi Fiinta-ţi lăudăm
A iubirii dar mantie
O-mbrăcăm pe veşnicie
Şi noi azi te onorăm

Glorie Isuse dar
Mire scump şi minunat
Căci ne eşti mărgăritar
Cel mai scump şi veşnic dar
Pururi fii — glorificat
12-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Nume

Printr-un singur Nume
se primeşte
credinţa
şi viaţa

doar
un singur Nume există
pe aripa zilei
aici

nu-i
nici Pitagora
nici Nebucadenţar
sau Alexandru cel mare
Cezar
Traian
Newton
Kepler
Einstein
Napoleon
Goethe

nu-i
nici Moise
nici Ioan
nici măcar Pavel
ci
Numele
e
Isus Hristos
singura Cale
şi singura Uşă
prin care
se poate intra
la Tatăl

căci nicăieri nu s-a dat un alt Nume
prin care trebuie să fim mântuiţi
ci

rămâne doar singurul Nume
al Fiului Celui Prea Înalt
Isus Hristos

El
E Creatorul tuturor lucrurilor din Univers
e Lumina
e Viaţa
e Păstorul cel Bun
Mielul şi Jertfa
de răscumpărare a omenirii
27-03-2018 cluj

SINGURA CALE SPRE VIAŢĂ

În
vaza aceasta cu flori
numită
inimă
inima mea
îţi pun
Numele Tău o Doamne
şi
ţi-l ţes cu privirea
ochilor mei
precum pe
o floare de ardelean în toamna însorită şi rece

doar Tu
îţi menţii paşii pe
degetele zilei şi mă înveşmânţi
în mersul pe ape
şi-n zborul spre nori
cu Numele Tău Doamne

în cinste
vreau să-ţi ofer cinstea
cinstindu-ţi Numele
care e mai scump
decât orişice comoară din cer şi de pe pământ
căci numai Tu
eşti Viaţa
şi
singura Cale spre Ea
spre Viaţă
eşti Tu
Isus Hristos Domnul
şi
Fiul Celui Prea Înalt

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima bătălie

Evenghelia astăzi ne spune
despre viaţa ce va fi în noua lume
şi Cuvântul ne arată că oamenii vor trăi
ani cu sutele-n viaţă şi că fericiţi vor fi
când domni-va chiar Hristos aici jos pe acest pământ
El iubirea sfântă şi al Tatălui Cuvânt
omenirea-n fericire întreagă se va scălda
căci Isus Hristos Mesia va schimba toată planeta
şi va fi belşug de pâine şi va fi belşug de lapte
şi pe munţii cei înalţi vor creşte atunci bucate
iar Domnul Isus Hristos de săraci se va-ngriji
şi El Însuşi pe pământ iată îi va ocroti
şi va fi belşug de pace luna pân" va asfinţi
nici un rău ne se va face nicăieri pe acest pământ
căci stăpân aici va fi al vieţii sfânt Cuvânt
şi-mpletiţi în fericire oamenii s-or bucura
sub domnia Celui care se numeşte azi Mesia
şi lumina fericrii omenirea va gusta
căci Hristos chiar din belşug aici iat-o va turna

însă aproape spre sfârşit Satan va fi dezlegat
şi va-ncepe o nouă rundă pe pământ în lung şi-n lat
va începe ispitirea şi păcatu va-nflori
până acolo c-omenirea iată se va răzvlăti
împotriva Lui Hristos ce iată i-a dăruit
omului în astă lume să trăiască fericit
nu-nţeleg şi nu pricep cum atâţi din omenire
vor călca-Adevăru Sfânt furaţi doar de răzvlătire
când atâta vreme iată toţi au fost doar fericiţi
cum se vor lăsa o Doamne atâţia ademeniţi
căci Satan iată va strânge oştire nenumărată
ca cetatea preaiubită să fie asediată

oştile atunci vor curge şi întreg Ierusalimul
va fi iată asediat însă-n el va fi chiar Domnul
Cel ce marea a creat chiar şi paşii şi umblarea
şi chiar El atunci Mesia le va făuri salvarea
celor ce vor fi-năuntru şi atât de asediaţi
căci oştenii fără număr până-n dinţi vor fi-narmaţi
şi vor curge atunci şiroaie cetatea să o atace
nu va mai fi atunci lumină cum a fost odată pace
din cer Domnu Dumnezeu un foc iată a trimis
şi oştirile vrăşmaşe pe de-ntregul le-a cuprins
mistuind pe toţi oştenii la atac ce au pornit
şi toată oştirea mare chiar în flăcări a pierit
n-au mai trebuit soldaţi ca să apere cetatea
Domnul Cel din veşnicie şi-a făcut deplină partea
glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
căci doar El este Viaţa şi a celui sfânt salvare
Tată drag din cerul sfânt noi o iată-ţi mulţumim
căci ne-au dat iarăşi viaţa prin Fiu-Ţi ce îl iubim

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru veci Mire iubit

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Scumpul meu Mântuitor
Pe veci Domn al domnilor
Ce ne dărui biruinţa

Cât de scump o Doamne eşti
Tu al vieţii Sfânt Cuvânt
Ce dai viaţă pe pământ
Şi în ceruri ne primeşti

Prin Lumina Ta vedem lumina
Şi ne-mbraci în curăţie
Slăvit Numele îţi fie
De acum şi-ntodeauna

Slavă Ţie scump Isus
Slavă cinste şi onoare
Căci dai omului salvare
Şi-l ridici în ceruri sus

Cât de scumpă ţi-e-ndurarea
Mâna Ta de Dumnezeu
Sprijinul nostru mereu
Celor ce-am ales cărarea

Cărarea care azi duce
Prin credinţă spre Hristos
Să vezi cerul glorios
Chiar prin jertfa de pe cruce

Cât de scumpă ni-e menirea
Oferită de Isus
S-avem sufletul supus
Şi prin Isus — mântuirea

Mântuirea de păcate
Şi de tot ce este rău
Isus Domn şi Dumnezeu
Să ne fie pân" la moarte

Ne-nchinăm azi Lui Hristos
Şi i-aducem azi onoare
Căci ni-e viaţă şi cărare
Mielul Sfânt şi glorios

Cinste slavă şi mărire
Pentru veci Mire iubit
Căci Doamne ne-ai mântuit
Şi ne eşti — azi ocrotire
17-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găleata... părăsită

(Ioan 4,28)

Pe când mă hrăneam odată cu Cuvântul din Scriptură,
M-am ales - cum e normalul - cu bogată-nvăţătură.
Şi pentru că nu se cade să ţin numai pentru mine,
Am păstrat, iubite suflet, din belşug şi pentru tine.
Aşadar, citeam cum Domnul, fiind în călătorie,
Ostenit de-atâta soare şi nisipul din pustie,
S-a oprit lângă-o fântână, ca să Se mai odihnească,
Şi găsind puţină umbră dorea să Se răcorească.
Dar să nu uităm un lucru când citim Sfânta Scriptură:
Nu e scris nimic într-însa ca vorbe de umplutură.
Şi de-asemeni să se ştie că în viaţa lui Hristos,
Când trăia şi El în carne la un fel cu noi de jos,
Chiar foamea şi oboseala îi erau subordonate
Tatălui slăvit din ceruri, care-i dirija pe toate.
Iată-L deci acum pe Domnul, obosit lângă fântână,
Cum priveşte o femeie venind cu-o găleată-n mână.
Oare-I este şi Lui sete şi-o aşteaptă pe femeie,
Ca să scoată cu găleata şi să-i dea şi Lui să beie?
El, prin care-au fost făcute cer, pământ şi mări şi ape,
Aşteaptă la o femeie? El singur să bea nu poate?
Nu, aşa ceva nici vorbă. Ci-n această-mprejurare
Ni se dă o-nvăţătură şi o mare-ncurajare.

Iată care este taina: ori de câte ori ne cere
Vreun serviciu sau vreun lucru, Domnul are în vedere
Să ne binecuvânteze cu un dar din cele care
Nu sunt cunoscute-n lumea celor ce trăiesc sub soare.
Aşadar, femeia vine cu găleata ei în mână,
Pregătindu-se să scoată apă rece din fântână.
Domnu-i zise-atunci: "Femeie, dă-Mi, te rog, să beau şi Eu!"
Femeia-L privi mirată şi-i zise: "Cum, Tu, iudeu,
Ceri unei samaritence să-Ţi dea apă de băut?"
"O femeie, zise Domnul, dacă ai fi cunoscut
Pe Cel care-ţi cere-acuma, ai fi vrut să-ţi dea El ţie,
Căci El e izvorul apei celei vii din veşnicie."
În sfârşit, când mai la urmă Domnu-o-ntreabă de bărbat,
Ea mărturiseşte sincer, că trăia destrăbălat.
Aici Domnul îi răspunse: "Ai vorbit adevărat,
Că din şase, nici acesta nu ţi-e legitim bărbat".
Când şi-a dat seama femeia că Acel iudeu cunoaşte
Taina vieţii ei trecute, imediat în ea se naşte
Gândul că Acesta este Mesia, Cel aşteptat
Să elibereze lumea din pierzare şi păcat.

Acum să luăm aminte, că aici e punctul care
M-a stârnit la poezie şi adâncă cercetare.
Femeia, în clipa-n care a-nţeles că-acel iudeu
E Hristosul sfânt din ceruri, e Fiul lui Dumnezeu,
A uitat de tot şi toate, şi de apă şi găleată,
Şi s-a dus în sat să spună la toţi vestea minunată.
Ce dovadă grăitoare ne aduce acest act,
A ce-nseamnă o-ntâlnire cu Isus adevărat!
Nu veniseşi tu femeie, cu găleata ta în mână,
Toată calea ceea lungă să scoţi apă din fântână?
Unde-i setea şi nevoia care te-au făcut să ieşi
Pe-o arşiţă aşa mare, de să crezi că te topeşti?
N-ai vrea să ne spui şi nouă marea ta descoperire
Prin care devii stăpână chiar pe legile din fire?

Cu-astfel de-ntrebări în minte, cercetând Sfânta Scriptură,
Am găsit înscris acolo următoarea-nvăţătură:
Cine s-a-ntâlnit cu Domnul, nu doar simplu cu un nume,
Trăieşte din clipa-aceea după legi din altă lume.
Cine L-a-ntâlnit pe Domnul, care nu S-a dat-napoi
Să îşi părăsească cerul din dragoste pentru noi,
Îşi uită ca şi femeia chiar setea chinuitoare,
Căci îl arde-acuma setea ca să ducă vestea mare
Celor din cetatea lumii, care, ca şi el cândva,
Ar pieri în iad de n-ar fi să-i prevină cineva.

O, ce trist să vezi atâţia care spun că L-au găsit
Pe Mesia, Cel de veacuri prin Scripturi prorocit,
Care însă-n loc să ardă de dorinţa de-a împarte
Vestea mântuirii-n lume, şi-n aproape, şi-n departe,
Dimpotrivă, umblă-n lume nu să-i dea, ci să-i apuce
Bogăţie cât mai multă, un trai bun şi viaţă dulce.
Femeia samariteancă avea o găleată-n mână
Înainte să-i vorbească Domnul Isus la fântână.
Însă după întâlnirea cu Hristos nu doar cu-n nume,
Şi-a uitat şi de găleată, şi de setea ei de lume;
Căci Hristos este izvorul apei vii, iar cine-L are
În veci nu mai însetează după cele pieritoare.
Cine scormoneşte-n lume: bani şi pofte trecătoare,
În timp ce totuşi vorbeşte despre viaţa viitoare,
E un ipocrit făţarnic şi un mare mincinos,
Care s-a-ntâlnit cu-n nume, dar nu cu Domnul Hristos.
Ăştia-s fariseii care şi-azi dau pe Isus la moarte,
Căci Îl pomenesc pe nume, dar tăgăduiesc prin fapte.

Şi acum, în încheiere, o-ntrebare mi se pune:
Mi-am lăsat şi eu găleata care-adună ce e-n lume?
Dacă nu, acum degrabă să mă-ndrept către Hristos,
Până când, ca şi femeia, uit plăcerile de jos.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!