Grigore Alexandrescu

Anul 1840

Să stăpânim durerea care pe om supune;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?

Mâine, poimâine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin:
Binele ades vine pe urmele mâhnirei
Și o zâmbire dulce dup-un amar suspin.

Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.

Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor;
Puține suvenire din ele am plăcute:
A fost numa-n durere varietatea lor!

Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire!
Pe tine te dorește tot neamul omenesc!
Și eu sunt mică parte din trista omenire,
Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc!

Când se născu copilul ce s-aștepta să vie,
Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut,
Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie:
"Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut".

Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite
Câte într-al tău nume ne sânt făgăduite.
O, an prezis atâta, măreț reformator!
Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează,
Arată semn acelor ce nu voiesc să crează;
Ado fără zăbavă o turmă ș-un păstor.

A lumei temelie se mișcă, se clătește,
Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit;
Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește
Aleargă către tine, căci vremea a sosit!

Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite
De umbra unor pravili călcate, siluite
De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici.
Oricare simtimente înalte, generoase,
Și tot entuziasmul izvor de idei mici.

Politica adâncă stă în fanfaronadă,
Și știința vieții în egoism cumplit;
D-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Și numai despotismul e bine întărit.

An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege;
Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca păstorii de care-avem destui,
Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie,
La darurile tale eu nu simț bucurie,
De-mbunătățiri rele cât vrei sântem sătui.

Ce bine va aduce o astfel de schimbare?
Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare,
Care să arză globul ș-ai lui locuitori?
Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită,
Să știe de ce mână va fi măcelărită
Și daca are unul sau mulți apăsători?

Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine:
Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc
Dacă numai asupră-mi nu poți s-aduci vrun bine,
Eu râz d-a mea durere și o desprețuiesc.

După suferiri multe inima se-mpietrește;
Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cât e de greu;
Răul se face fire, simțirea amorțește,
Și trăiesc în durere ca-n elementul meu.

Dar aș vrea să văz ziua pământului vestită,
Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moștenire-ntâmplărilor s-a dat!

Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită,
Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormânt,
Dac-a vieții-mi tristă făclie osândită
S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vânt,

Pe aripele morții celei mântuitoare,
Voi părăsi locașul unde-am nădejduit;
Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are,
Și a mea pomenire acelor ce-am iubit.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satire si fabule" de Grigore Alexandrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Grigore Alexandrescu

Meditație

Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Și galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simțiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte și acei ce doresc!

Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe?
Unde-acele ființe cu care am crescut?
Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimește!
Ce deșărt se arată, ori încotro privești!
Întinsa depărtare se pare că unește,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cerești.

Cât sânge aste locuri setoase înghițiră!
Câte oase războiul aici a semănat!
Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră
Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat!

Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână,
Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând,
Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână
Fierul care le scapă cu furie strângând.

Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață,
Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au urmat,
Ci când sufletul zboară, când sângele îngheață,
Toată durerea le este că nu și-au răzbunat!
..............................
..............................
Puțin mai înainte un monument s-arată;
Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt?
Negreșit cei dintr-însul slăviți au fost odată:
Azi slava stă dasupra, și omul în pământ!

Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere,
O voi, care un titlu ș-un nume pizmuiți!
Când tot ce e-nalt cade și când mărirea piere,
Mărirea, înălțarea, la ce le mai doriți?

Din vremile trecute, în veacuri viitoare,
Un nume să răsune, cu slavă-mpodobit,
Să treacă peste vârste și peste ani să zboare,
Acela ce îl poartă cu ce s-a folosit?

Când marea-ntărâtată corabia-ți zdrobește,
Când loc de mântuire nu este, nici liman,
Când cu grozave furii asupra ta pornește
Spumoasele lui valuri bătrânul Ocean,

Spune-mi, îți pas-atuncea să știi de mai plutește
Catartul fără pânze ce nu-ți e d-ajutor,
Să vezi dacă pe unde se ține, se clătește,
Și dac-ai fost odată în barcă sau vapor?

Viața e o luptă, o dramă variată
Și actu-i cel din urmă în veci e sângerat:
Moartea-l încoronează, moartea neîmpăcată,
Care în a sa cale pe nimini n-a uitat.

A, întorcând privirea spre veacur'le trecute,
Și nencetat pământul văzându-l pustiit,
Văzând tot aste rele, tot zile neplăcute,
De soarta omenirei din suflet m-am mâhnit!

Câte feluri de chinuri asupră-i se adună!
Însă vezi cum nădejdea o-nșală nencetat?
Cu o dulce zâmbire vine, țiind de mână
Icoana fericirei. Dai s-o prinzi... A scăpat.

Astfel un vis ți-arată o iubită ființă;
Astfel cu bucurie voiești s-o-mbrățișezi,
Dar astfel umbra-nșală zadarnica-ți silință;
Acum din mâini îți scapă, acum iarăși o vezi.

Daca în cartea soartei omu-ar ști să citească,
Să-și afle fieșcare grozavul viitor,
Cin-ar mai vrea, stăpâne, aicea să trăiască,
Când lumea e de chinuri nedeșărtat izvor?

Vremea d-acum, trecutul, a-l ști avem putere,
Numai ce-o să se-ntâmple noi nu putem vedea;
Dar când ceasul sosește, când nălucirea piere,
Se trage deodată și vecinica perdea.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineață, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, șoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai știi? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Și l-o ține cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i așa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă și durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb și gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Umbre în cadență

Iubito, ești binele meu, matur și acut!

Când pe străzi, baluri, se arată,
în patimi de vânt arde un dor.
Se aude sălbatic cum bate în poartă
turme de frunze și vocile lor.

Mâine, poimâine, același decor,
umbre în cadență aleargă călări.
Poeți, scriitori ne arată cum mor
în ploaia măreață din sufletul lor.

Și apoi, încă o zi vine, trece,
o moștenește, fără să știe de unde a venit.
Fierbe senină, duhuri, la rece,
se șterge la ochi că a ruginit.

Un bătrân calcă o umbră
ce pare legată de un zâmbet amar.
Privește la ea, gol, până în fibră
cum îl salută spoită cu var.

Puține mai sunt, repede zbor,
umbre cu pasul felin.
Par doar basme fără fior,
ruine jertfite cu colți de venin.

Statura lor este înaltă,
iezme în azilul de mult pierdut.
În preajmă îmi stai, frumoasă, și toată,
Iubito, ești binele meu, matur și acut!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Și ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Și tot ce obții sunt numai idei.
Vine și vremea când roata se oprește,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clintește.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubești să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu și nu-ți va fi bine!
Căci anii vor trece fetițo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de (16 august 2016)
Adăugat de Mihai PîrvuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
Iulia Hasdeu

Am sperat o lume întreagă de fapte mari și am văzut acest mare teatru al omenirii, unde o parte din privitori cască, altă parte fără a fi atentă cu altele își petrece, și astfel puțini sunt care au înțeles piesa. Am sperat un viitor măreț și am văzut trecutul ce nu vrea să treacă. Oh! Omenire nenorocită și slabă, nu poți purta necazurile și a le îndepărta; îți este frică! Numai în tine nu mă mai încred, invidioasă omenire! Precum o rază de soare te deșteaptă și lăcrimând ochii deschizi la neobișnuita lumină, așa se deșteaptă omul a cunoaște pe om. Uită-te la stele și lucirea lor se schimbă, floarea se veștejește; marea umflându-se și scăzând alt drum își caută; pe ce privirea îți arunci toate se schimbă. Chipul statorniciei nicăieri nu-l găsești, degeaba îl cauți în lume; de la tine nu vreau nimic, nu cred nimic.

citat celebru din
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopți în șir
Neobositele făclii,
Înșirate pe un fir,
Firul de mătase al nopții.
Și cu astfel de mărgele
Perdeaua nopții e țesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Și cuprins de nemișcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Și-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Și pare a fi o planetă surdă;
Surdă, adormită, mută,
Dar zarea albastră o înfruntă.
Și-și arată tot ce are
Mai frumos, mai de mirare.
Toate minunățiile
Și miracolele toate,
Le adună cu miile,
Le adună în fiece noapte.
Dar cine să le privească
Din lumea cea adormită?
Cine să le preamărească,
Când e lumea obosită?
Cine dorește a vedea
Minunea bolții – o stea?!
În a nopții grea putere
Și în adânca tăcere?
Cine să cunoască vrea
Și dorește ca să știe,
Poate să privească o stea
Și a ei minunăție.
Dacă-ți trezește interesul
Mai poți afla chiar și restul:
Într-o carte de astronomie,
Găsești informații – o mie;
O mulțime ordonată,
Ca la carte aranjată;
Asta-i o poveste aparte,
Ce e scrisă ca la carte.
Dar în cartea naturală
E-o altfel de-ngrămădeală,
Care-n loc să lămurească
Toate lucrurile-n parte
Și-n loc să le limpezească,
Le încurcă, tot ca-n carte!
Însă totul se descurcă
Dacă ai răbdare multă.
Căci știința așa este,
Nu-i doar o simplă poveste.
E ceva mai complicată,
Dar poate fi descifrată,
De-o minunată ființă,
Ce-i făcută pentru știință.
Omul e ființa care
În taine poate pătrunde,
Omul e-o creație mare,
Nimic de el nu se ascunde.
Fiindcă umana făptură,
De curiozitate împinsă,
Înțelege întreaga natură,
Ce se recunoaște învinsă.
Însă nu-n totalitate,
Ci numai în mică parte.
Căci natura își păstrează
O parte din a ei putere
Neînvinsă, dar treptat cedează,
Spre a omului plăcere.
Și când totu-i cunoscut,
Omul privește satisfăcut,
Cu ochii săi luminoși,
Ai omului ochi frumoși.
Două stele vii, aprinse,
De întuneric cuprinse.
Dar în bolta cea cerească
Minunea pare să crească.
Cu cât ceru-i mai cunoscut,
Cu atât ne ascunde mai mult.
Dacă ceva s-a lămurit,
Apare altă taină mai mare;
De și aceea s-a limpezit,
Apar multe alte semne de-ntrebare.
Natura ne demonstrează
Că multe secrete și le păstrează
Mai intacte ca oricând.
Ea ne arată neputința
Omului în fața ei,
Atâta vreme cât știința
Nu dă răspunsuri cu temei.
Căci natura-i mai puternică,
Chiar dacă-i și darnică.
În Univers ea e stăpâna
Și așa va fi întotdeauna!

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Vladimir Potlog

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, și nici sfârșit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Și când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O ființă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Și bine, și rău!
Căci așa a fost și va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

S-a mai stins o stea (Lui Grigore Vieru)

Motto:

Sculați-vă, sculați-vă, sculați-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvați-vă, salvați-vă, salvați-vă
Prin limbă si prin carte!

(Grigore Vieru)

Cum vine omul, numai, numai zâmbet!
Cum pleacă omul, numai, numai plânset!
Mai bună, lumea, cu un gram o lasă.
Tribut plăteste pentru el, o viață!

Cum vine omul, numai, numai soare,
Și-i noapte grea a lui plecare.
Un nume bun, un nume drag ne lasă
Și-o întristare pentru-o-ntreagă viață!

Cum vine omul, numai, numai miere
Cum pleacă omul, inimă-n durere:
Câte-o fărâmă pentru fiecare,
Cât are omul, inima, de mare!

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Grigore Alexandrescu

Rugaciune

Al totului părinte,Tu a cărui voință,
La lumi ne-nființate ai dăruit ființă
Stăpâne creator !
Putere fără margini, izvor de veșnicie,
Al cărui sânt nume pământul nu îl știe,
Nici omul muritor !

Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale,
Fă ca întodeauna pe a virtuții cale
Să mergem nestrămutat.
Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește,
Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește
Să poci fi neschimbat.

Mândria-n fericire să nu mă stăpânească,
Mâhnirea în restriște să nu mă umilească,
Dreptatea să o știu.
Conștiința să-mi fiecereasca ta povață,
Cum trebuie să fiu.

Fă să doresc de obște al omeniri bine
Să mă cunosc pe însumi, și p-altul decât tine
Să nu am Dumnezeu.
La oameni adevărul să-l spui fără sfială,
De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșală
Să nu îmi răzbun eu.

Si fă ca todeauna al meu suflet să vază
Lumina așteptată, a nemuririi rază,
Dincolo de mormânt,
Acolo unde viața cea veșnică zâmbește
Sărmanului acela ce-n viață pătimește,
Gonit p-acest pământ.

Stiu că lumea noastră, între globur’le multe,
Ce sunt pentru mărirea-ți cu un cuvânt făcute
După un vecnic plan,
Nimica înainte-Ti nu poate să se crează,
C-așa de putin este, ș-atâta însemnează
Un val în Ocean

Cunosc cu toate-acestea și văz cu-ncreințare,
Că-n fapta cea mai mică și-n lucrul cel mai mare
Deopotrivă ești,
Că la a Ta dreptate nu este părtinire,
Că îngrijești de toate,că fără osebire
S-asupra mea privești.

Cu tunetul din ceruri tu ocolești pământul,
Inflorești cu natura și răcorești cu vântul,
Ești viața ce ne-ai dat.
Ascultă dar Stăpâne, supusa rugăciune
Ce sufletul o-nalță, ce inima depune
La tronu-Ti ne-ncetat.

Până-n ceasul din urmă amorul Tău să-mi fie
Comoară de nădejde, de dulce bucurie,
Izvor de fericiri;
El singur să-mi stea față în acele minute,
Când planuri viitoare și amăgiri trecute
Se șterg ca năluciri.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Miriam Nadia Dăbău

Durere

Mā rog în fiecare searā,
Să-mi dai putere, sānătate,
Dar nu doar mie ci și lor
Acelor ce-au nevoie de ajutor.

Se pare că durerea e adâncă
Și sufletul te cheamă zi și noapte,
De vrei să îmi răspunzi e bine
De nu, eu tot mă-nchin la tine.

Știu că tot omul e plin de păcate
Și nu stă în puterea lui să aibe,
Mai mult decât ce-i dai tu, Doamne,
O zi cu soare sau un spin în carne.

Dar și atunci întind spre tine brațe
Să nu îmi dai mai mult decât pot duce,
Mă rog și pentru aceia care,
Sunt slabi în cuget și în fapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se află oare pe lume om care să nu vrea să afle ce-o să-i aducă ziua de mâine și dacă s-ar putea chiar ziua de poimâine? Iar norocul-norocelul! Cine nu râvnește să și-l cunoască măcar cu un ceas mai devreme? Toți nădăjduim fățiș ori în taină că într-o zi ne vom întâlni cu norocul. Săracul lipit pământului jinduie să se scuture de sărăcie, bogatul visează să devină și mai bogat. Prințul se vrea rege. Regele se vrea împărat.

în Șatra
Adăugat de scofieldutzaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Rugăciune

Ființă naltă, lungă vedere,
Izvor puternic de mângâiere,
Pavăză sfântă astui pământ!
Dă ascultare, nu-ți fie silă,
Unui glas jalnic, ce cere milă,
Ce a se plânge are cuvânt.

Nu se cuvine a se răpune
În vânt ca fumul o rugăciune
Cu plâns făcută lângă altar,
Unde nădejde are oricine
Să dobândească cerând vrun bine
Sau lui să-ncete vrun ce amar,

Unde tot omul, când îți vorbește
Vorbe în taină, smerit privește
A ta ființă de față stând;
Unde tu însuți simți datorie,
S-arăți oricărui spre bucurie,
Că vrei fierbinte s-ajuți oricând!

A ta putere nemărginită
În veci urmează a fi pornită
Spre ușurință și spre folos;
Nici să nu lase p-a ta zidire
Tristă să zacă în asuprire,
Să nu te simță de reazăm jos!

Nu cer prisoase sau nălucire;
Voiesc dreptate, cer mântuire
Patriii mele, jalnic pământ
Vai! ale cării necazuri multe
Ce suflet poate să le asculte
Și să nu plângă dând crezământ!

La ea te-ntoarce, de vezi cum geme,
Cum a se plânge însuți se teme,
Privind că este tuturor joc,
Unde dreptatea cătare n-are
Nici asupritul face strigare,
Căci el în vină cade pe loc.

Destule veacuri, de când o soartă
Nemilostivă, mereu ne poartă
Spre osândire, cum e mai rău!
Destule veacuri, de când suspină,
Mâhnirii jertfă, fără lumină,
Încât nu vede nici cerul tău!

Vântul îi suflă tot neplăcere,
Norii îi plouă nemângâiere,
De flori nu gustă plăcut miros,
A primăverii dulce ivire
Pentru ea n-are înveselire,
Ei nu răvarsă nimic frumos.

Din ale tale bunătăți, fapte
Spre fericire tuturor date,
Ea numai parte n-are de loc,
Ea numai râvna unui părinte
Puternic foarte de loc nu simte,
Ca să-i aducă dulce noroc.

Nu cumva, Soare, că merit n-are
Să ne numească nație mare,
Să guste dreptul cuviincios,
Când în tot chipul spre fală poate,
Neprețuite daruri s-arate
Cu care lumii să dea folos?

Cu dreptul este, naltă ființă
A fi în astă grea neputință,
Acum s-ajungă așa de prost
Fiica acelor ce, cât se poate
Cu strălucire urmând în toate,
Stăpânitorii lumii au fost?

Cu ce dreptate pradă să fie,
Să tot încerce sfântă urgie,
Când împotrivă-ți ea n-a urmat?
Cu ce dreptate streinii calcă
Dreptul asupră-i, când rău să facă
Ea lor vrodată n-a cugetat?

De e greșit ție, Părinte,
Milostivire în sfârșit simte,
Te rog, înceată-i biciul de foc;
Iar dacă soarta de răutate
O asuprește, pe nedreptate,
Fără de vină a fi de loc.

Cum poți să suferi cu mulțumire,
Nevinovate în asuprire
Să aridice glas în zadar,
Când împotriva voinții tale
Nimic nu poate ca să te-nșale,
Nici să urmeze un pas măcar?

A ta vedere zărește toate,
Mâna ta iarăși îndată poate
Să zăticnească răul din drum
Și cu adâncă înțelepciune
Să-mprăștieze lumii tot bune,
Spre mângâiere a fi oricum.

Deci cu dreptate, naltă Putere,
Dă ascultare unui ce cere
Patriei sale bine, folos.
Cunoaște-i dreptul uitat de tine
Și de aceea călcat d-oricine,
Ce i se cade, dă-i cu prisos.

Apleacă mâna de o ardică
Și-ndată fă-o mare din mică,
Să lase nume nemuritor.
Și-n norii cinstii mult să se-nalțe,
Pe calea vieții în veci să calce,
De strălucire având izvor.

Trimite-i încă plăcută rază
Negură tristă să nu mai vază,
Arată-i cerul tot cu senin!
Și patriotul să aibă fală
A-și pune vița națională
La întrebarea unui strein.

Câte acuma sufere rele,
Ca vântul praful, în laturi dă-le,
Să nu mai vază nici urma lor
Și neștiută să nu mai zacă,
Ci împotrivă zgomot să facă
În toată lumea răsunător.

Dar ea cu lacrimi l-a ta ființă
În veci închine recunoștință,
Să glăsuiască numele tău,
Urmând întocmai voinții tale,
Cerând și râvna inimii sale
A-i fi spre pază la orice rău.

Dar ce să fie acea lumină,
Ce sus se vede de focuri plină,
Și dimpreună un zgomot lin?
Nu crez să fie semn de furtună,
Când de loc vântul nori nu adună,
Când peste toate privesc senin.

Nu cumva, Soare, veste să fie
Patriei mele spre bucurie,
Că rugăciunea ce a făcut,
De către sfântul se-mbrățișază,
Și că prin focuri încredințează
A ei lucrare nu dupe mult?

Adevăr este acea lumină,
Vestește soartă de raze plină,
Ce se gătește ăstui pământ;
Ce din poruncă supusă vine,
Patriei mele în veci să-nchine
A ei credință cu jurământ.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Din ce se hrănește omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aștepți să vezi putere sfântă în viața-n care "eu" și "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Așa după cum nu aștepți să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aștepți nici roadă vieții de sfințire, unde viața veche nu ai îngropat.

Zorește deci și dă-o-n grabă morții, prin pironirea eului pe cruce
Și vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viața-n care eul și firea lui cea veche n-au fost înjunghiate și puse în mormânt,
Sămânța învierii nu va avea de unde să încolțească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să știi: orice durere și-amaruri înghițite nu sunt decât putoarea ființei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l lași acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche și eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul șarpe,
Când ți-e mai dragă lumea, atunci el își atârnă produsul lui ce-mparte miros și iz de moarte.

Și vrei să știi concret ce-i "eu" și "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuiești
Cu lucruri nelegate de cer și de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumești.
Și este de asemeni și ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ți și din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu știi bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiți deci că vine în inocente haine, ba chiar îți va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparență, ci: care-i obârșia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieții și-a fericirii tale: viața nouă crește din moartea celeilalte.
Grăbește deci de-ngrașă pământul vieții noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubitul meu

Ma rog sa ai viata pe care ti-o doresti
Si ce-ti doresti mai tare ma rog sa si primesti.
Ce vrei mai mult in viata? Avere vrei cumva?
Ma rog atunci ca Domnul avere sa iti dea.

Poate mai mult vrei faima, renume si putere?
Ma rog atunci, din suflet, sa ai parte de ele.
Ori poate vrei distractii, placeri, mese bogate?
Petreceri cu prieteni? Ma rog sa le ai toate.

Dar dintre toate astea, oricat ti le-ai dori,
Nimic nu-mi sta-n putere sa-ti pot eu oferi.
Un singur dar ti-as face si-as vrea sa il primesti:
Iubirea mea. Dar oare e asta ce-ti doresti?

Daca mai mult pe lume iubire iti doresti
Si daca poti pe mine, pe veci, sa ma iubesti,
De vrei ca fericirea sa-nsemne TU si EU,
Atunci acesta este, iubite, darul meu.

Mă rog acum, din suflet, la fericirea ta
Și sper, o particica din ea, sa-ti pot eu da.
Aș vrea sa-ti fiu amanta, dar oare ma doresti?
Aș vrea sa-ti fiu sotie, dar oare ma iubesti?
Aș vrea sa nu existe nicicand un TU si-un EU,
Aș vrea doar NOI sa fie, la bine si la greu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Proza. Opere complete vol 3" de Angela Marinescu este disponibilă pentru comandă online la 31.50 lei.
Mihai Eminescu

Despărțire

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.
La ce simțirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?

Tot alte unde-i sună aceluiași pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?

Totuna-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-oi fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,

Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți -
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?
Cu fața spre perete, mă lasă prin străini,
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?

Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi - de vor - m-arunce în margine de drum...
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.

Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt...

Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă să-ntinerești mereu,
Și nu mai ști de mine, că nu m-oi ști nici eu.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Tinerețea

(cugetări versificate)

"Tinerețe, leagăn dulce care legeni har și soare,
Cine știe-n lumea asta să te prețuiască oare!"
Traian Dorz

Iute ca un gând ea trece
Tinerețea mândră tare
Toate colorat ea face;
Vis edenic în visare.

Apa râurilor toate,
Florile, copacii, iară
Descresc, revin, făcând roate,
Tinerețea însă zboară.

Tinerilor! Vă spun vouă,
Adevăr ce-n lume este
Nu va spun o slovă nouă;
Omul nu îmbătrânește.

Însă trebuie să știe
Viața cum să o trăiască
Vezi ce spune unul ție
Care dă să-și amintească.

"Nu deplâng nimic pe lume
Decât eu că nu -am știut
Tinerețea și a ei nume
Până ele au trecut".

Bucură-te-n tinerețe
De întreaga copilărie
Nu- îți dau alte povețe;
Să o trăiască cine știe?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Grigore Alexandrescu

Reveria

De zgomot departe, în vesela vale,
A cării verdeață ades am călcat,
În liniștea nopței, privirile tale
Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.

De unde oar' vine a ta reverie?
Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc?
Admiri tu natura, a ei armonie?
Citești viitorul în literi de foc?

Sau cauți departe o stea favorită,
Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind?
Dar nu, e instinctul d-o viață dorită,
Ce n-o află omul aicea trăind.

Căci sufletul nostru, ca raza de soare,
Ce-și are-nceputul mai sus de pământ,
Deși luminează a sa închisoare,
Își află în ceruri izvorul cel sfânt.

D-acolo adânca acea aspirare
Spre bunuri ascunse ce noi devinăm,
D-acolo deșărtul, dorinți, întristare,
Ce chiar în plăcere ades le aflăm.

Un clopot ce seara s-aude la turme,
Ce stă, reîncepe, abia răsunând,
Ca glas care moartea e-aproape să-l curme,
Când viața-ncetează treptat înghețând;

Un greier ce cântă, o iarbă, răsura,
Stufoasa pădure, pierdute cărări,
Adânca murmură ce-nvie natura,
Ca geniuri tainici ascunse pân flori;

Tot mișcă, încântă a noastră gândire;
Tot are un farmec, tot este mister;
Nădejdile noastre, suspin, suferire,
Dorinți fără nume, se-ndrept către cer.

Acolo în stele ca-n lumi de lumină,
Sunt suflete, îngeri, ce cânt și ador;
Ființi grațioase ce blând se înclină,
Cătându-și în lume tovarășii lor.

Și când, stăpânită d-a vieței mâhnire,
Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat,
De simți o suflare, d-auzi o șoptire,
E glasu-unui înger de tine-ncântat.
............................
............................
De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere
Spre zilele acelea? timpi ce v-ați depărtat,
Când pe urmele voastre tot intră în tăcere,
Când ștergeți plăceri, chinuri, ce omul a cercat,

Când inima sătulă de ură, de iubire,
N-o mișcă nici un bine, n-o trage nici un dor,
De ce singure numai a voastre suvenire
Trăiesc ele în sânu-mi ca un nestins amor?

Sunteți voi acel sunet, a stâncelor viață,
Eco, care trăiește în loc nelocuit?
Sau sunteți aurora care știa să scoață
Din statua lui Memnon suspin nemărginit?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie

Gândul meu curat către tine

Aș vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
Aș vrea să știi că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aș vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aș vrea să știi că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.

poezie de (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Matei

Dorință la sfârșit de an

Aș vrea la anul care vine
Să te ajut, copilul meu,
Atât cât pot, să-ți fie bine
Și să te știu că nu ți-e greu.

Aș vrea la anul care vine
Lângă acei sporiți la număr,
Iubito, greul de la tine
Să-l duc cum pot pe al meu umăr.

Aș vrea la anul care vine
De sănătate să am parte
Să pot avea grijă de mine
Și-atunci am să le fac pe toate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ai ști...

Dacă ai ști, cât te-am iubit,
Ai crăpa urlând de durere.
Dacă ai ști,
Că pentru mine te-am dorit,
Tot restul zilelor mele.

Dacă ai ști, câte lacrimi fierbinți,
Ți-au chemat chipul printre umede șoapte
Dorind să te am lângă mine,
Ai crăpa urlând de durere,
Și ai fugii ca nebunul în noapte,
Simțind focul iubirii din ele.

Dacă ai ști, că pentru fericirea ta
Am renunțat la tine,
Căci nu erai numai al meu.
Dacă ai ști, că în inima mea,
Ai avut rang de Zeu,
Ai crăpa urlând de durerea
Ce-am simțit-o la despărțirea noastră
Numai eu,
Dar nimeni nu trece
Peste vrerea lui Dumnezeu,
Cum pot să trec eu?

poezie de (17 noiembrie 2005)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook