Dacă...

dacă ţipătul păsării îl vei auzi
încă-n inimă şi vei putea simţii săgeta iubirii
iar dacă vei mai vedea oamenii şi printre ei, pe mine
înseamnă că exist

când cerul va coborâ în mine
iar pleopele-mi îmi vor fi numai nori
la apusul serii şi se vor închide
pentru a nu mai fi
atunci nu voi mai putea spune
că mai sunt

când pământul va fi udat de ploi
de vând, de frig şi de nisori
în dimineţi devreme
iar pe undeva pe-o hârtie,
numai gândurile mele vor mai fi
înseamnă că am existat!

poezie de Viorel Muha (aprilie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul iubirii adevărate părăsite atât de tare doare, ca şi ţipătul păsării când moare!

Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am existat, înseamnă că te-am iubit

sap înlăuntrul meu
să aflu izvorul binelui şi răului
sap neîncetat să aflu izvorul conştiinţei mele
în singurătate -mi se desfată sufletul însetatul
fiindcă adâncă mi-e inima,
mină de aur neexploatată,
sap să ajung la frumuseţea cea dintâi zidită,
la chipul lui Dumnezeu,
ascuns înlăuntrul meu,
ferit de patimi şi nelinişti,
ferit să devină ogor neroditor
sufletul meu nu oboseşte în silinţa sa
sunt un zâmbet al lui Dumnezeu după creaţie
sunt o lacrimă a iubirii fără de moarte
jumătatea unui întreg indestructibil,
sunt un vis al copilului
ce am fost şi nu voi mai fi
o rugăciune a mamei ce nu voi mai fi
am fost şi eu, odată, copilul iubit al lui Dumnezeu...
am fost stea în marea galaxie...
aş putea lumina pustiul...
aş putea să luminez în Sahara...
aş putea lumina tăcerea...
dacă am existat, înseamnă că te-am iubit...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de camfor

Când spui
că nu sunt destul de frumoasă pentru tine,
ai putea să-ţi treci degetele prin pânza subţire ce mă împrejmuieşte
cu gratii înalte ca o năframă a timpului.

Iubirea mea este neîncăpatoare în aceste sertăraşe cu praful topit pe degetele tale, aşa şi inima mea, subţiată devreme s-a trezit brusc într-o casă nouă, cu ferestre tăioase, dar totuşi, dincolo de ele, cerul este cald şi blând. Chiar şi păsările sunt blânde atunci când Dumnezeu le cheamă acasă.

Cât am sângele cald şi o inimă măruntă în pumnul tău, ai putea să cazi în gândurile mele, ca între gândurile unei femei oarecare, cu trup de nedescifrat şi invizibil, în timp ce eu continui să întind cerul pe sârmă, drept casnică a celestului. Îl scutur de îngeri şi te ridc din locul unde umbrele s-au deschis.

Să-mi fii dacă nu dragoste, o lingură de supă caldă măcar, pentru un om, căruia foamea nu ştie cum să moară sau să trăiască. Ai putea fi visul bun al omului împăturit în zăpadă, făcut cu mânuţele copilaşilor ce n-au mai apucat să fie legănaţi în lumea aceasta. Dar eu te iubesc şi dacă nu-ţi sunt frumuseţe, sau dragoste, sau căldură măcar.

Îţi pot privi ochii şi înţelege cum poţi umbla pe nori, doar ţinând de mână femeia pe care o iubeşti.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă

Când iubirea înseamnă umilinţă,
Iubirea nu mai e iubire...
Când în suflet nu este pocăinţă,
Clopote bat în neştire...

Când se dărâmă ziduri de cetate,
Şi-n inimi e un foc diabolesc...
Eu trec peste acestea toate,
Chiar dacă săgeţile izbesc!

Când iubirea-nseamnă umilintă,
Eu am să mă opun!
Şi plin de falnica-mi dorintă,
Voi găsi un drum mai bun...

De apusul omenirii e aici ş-acum, mă voi preda...
Ce răni adânci să-mi facă vor putea?
Ce gânduri blestemate mă vor putea învinge?
Nu mai am nimic în mine ce se poate frânge...

poezie de Alin Caras din Daraveli de Clopotniţă (12 aprilie 2014)
Adăugat de Alin Caras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solubil

Când plouă, nu mai scriu, e poezie
Afară, nu la mine pe hârtie,
Ce s-a udat şi sfârâie, ca semn
Că arde numai pentru că-i din lemn.

De dorul tău, de ce mă rup în două
Ca un tăciune, când pe mine plouă
Şi de ce, negru, mă dizolv apoi,
De doru-ţi, când nu suntem amândoi?

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti...

Dacă ai şti, cât te-am iubit,
Ai crăpa urlând de durere.
Dacă ai şti,
Că pentru mine te-am dorit,
Tot restul zilelor mele.

Dacă ai şti, câte lacrimi fierbinţi,
Ţi-au chemat chipul printre umede şoapte
Dorind să te am lângă mine,
Ai crăpa urlând de durere,
Şi ai fugii ca nebunul în noapte,
Simţind focul iubirii din ele.

Dacă ai şti, că pentru fericirea ta
Am renunţat la tine,
Căci nu erai numai al meu.
Dacă ai şti, că în inima mea,
Ai avut rang de Zeu,
Ai crăpa urlând de durerea
Ce-am simţit-o la despărţirea noastră
Numai eu,
Dar nimeni nu trece
Peste vrerea lui Dumnezeu,
Cum pot să trec eu?

poezie de Valeria Mahok (17 noiembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea trăi fără iubire?! Oare aş putea trăi într-o permanentă noapte?! Aş putea să trăiesc o iarnă eternă?! Aş putea aprecia noaptea, dacă nu ar exista ziua?! Nu cred! Pentru mine iubirea înseamnă însăşi viaţa! A iubi înseamnă a trăi, a respira, a mă înălţa către divin, puţin câte puţin, cu fiecare mângâiere pe care o ofer sau o primesc, în iubire mângâierile sunt picături ale divinitaţii. Prefer moartea decât o viaţă fără iubire!

citat din Rita Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exist

Exist în clipa strivită de paşii mei
Exist în lacrima uscată de nefericire
Exist în clipa uitată în mine
Exist în sufletul strivit şi fără speranţă
Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare, zeul uitării
Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei
Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire
Exist ca să iubesc înca măcar odată
Exist ca să vreau încă să mai fiu eu

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti,
cât de dor mi-e de Tine,
deşi eşti în inima mea
si cât de mare este tristetea
de a nu Te vedea
decât în visul meu.
Cât de mult îmi lipseşti,
deşi eşti mereu cu mine
si cât de adâncă este durerea
de a nu Te auzi
decât în gândurile mele.
Cât de greu îmi este
când Te caut în jurul meu
si nu Te găsesc decât atunci
când vrei Tu să Te pot afla...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune: încearcă numai să trăieşti doar tu în legea iubirii, în timp ce toţi oamenii din jur vor trăi ca toată lumea, te vor jefui, te vor chinui, îşi vor bate joc de tine. Aşa spun oamenii, dar nu-i adevărat. Nu poate să fie aşa. Iubirea şi mintea nu se află numai în mine, ci în toţi oamenii. Nu putea Dumnezeu să pună în noi iubirea şi mintea, o parte din Sine, numai pentru ca nouă să ne fie rău de vom încerca să trăim în iubirea care a fost sădită în noi şi care ne atrage. Nu poate să fie aşa.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai putea să-ţi laşi inima să cadă în mine, nu ai auzi niciodată când ea va atinge străfundurile mele.

citat din Katherine Mansfield
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-ar putea vorbi, cred că tata mi-ar cere să nu mă mai condamn pentru eşecuri şi să mă iert pentru slăbiciunile mele... Şi vreau să cred că mi-ar spune că totuşi am făcut destul... pentru el şi pentru oamenii din viaţa mea. Că n-am trăit degeaba, că fiecare a "luat" ceva bun de la mine... că sunt cea mai frumoasă întâmplare din viaţa lui... şi că nu mă va părăsi niciodată... promiţându-mi că atunci când voi avea nevoie de el, mă va ţine de mână...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri colorate

În căsuţa cu gânduri colorate
Se aude -o notă ca o undă
Printre albe foi imaculate
Gândurile vor să se ascundă

Cad ca picuri de ploaie
Repezi din adâncul sufletului
Se transformă -n vâlvătaie
Frig atinse clapele pianului

Numai sfântul el mai ştie
Tarea-aştept să se oprească
Curge-n rânduri pe-o hârtie
Pare adevărat sau e fantezie

Le privesc ca pe-o avere
Ele-mi ţin mereu de urât
Îmi sunt dăruite de sfere
Companie ele -mi sunt atât

Mă ajută pianul o calpă aurie
O notă-mi spune sunt prezent
Las o clipă foaia de hârtie
Îl iubesc am acelaşi sentiment

Cânt sunt un suflet fericit
Singură niciodată n-am să fiu
Când iubeşti si eşti iubit
Noaptea e lumină nu e târziu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă citesc prin tine

mă ascult pe mine
când cad frunze să-mi acopere paşii trecuţi
când banca sufletului în verdele copacilor
ne păstrează şoaptele
soarele este pus la umbră
lacrima-mi umezeşte secundele
tramvaiul mă zgâlţâie iar geamul lui
îmi tremură fruntea a rece
mi-e frig în suflet, haine de iubire nu mai am

nu mai ştiu de-i toamnă sau primăvară
un geam de undeva se uită la mine
din dosul lui mă priveşte, poate viitorul
de unde să mă ia!
trecutul suspină cu mine
babuţa se uită la mine speriată
am şireturile desfăcute a viaţă, nu piedică-mi sunt ele
chiar dacă am dat pentru ele doar doi lei

mă cos la maşina hazardului, vreau linie dreaptă
chiar dacă drumul îmi este strâmb
număr găurile cu secunde acoperite
să nu rămân dezbrăcat
tu ai scris vesuri cu mine pe singurul tău eu
de multe ori mă citesc prin tine

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală şi hârtie – singurele mele arme. Şi am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie că avea sens sau nu. Îmi spuneam iar şi iar că dacă un bărbat ca mine iubeşte, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-şi taie urechile şi să i le trimită prin poştă, dacă o să-şi scurgă sângele din inimă şi o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui şi cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-şi dăruiască şi ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în faţa darului iubirii absolute.

Henry Miller în Sexus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

citat celebru din Gabriel Garcia Marquez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lingvistul

Dacă am trăi într-o lume unde clopotele
spun într-adevăr "bang-bang" şi unde "muu"
este mai degrabă ceva rostit
cu eficienţă de o vacă,
eu aş putea crede că tu ai putea crede
că aceste sunete pe care le scot eu în aer
şi aceste forme cu care înnegresc hârtia albă
sunt cumva conectate
cu gândurile din mintea mea
şi cu sentimentele din gândurile mele.
După cum stau lucrurile,
dacă ar fi să te privesc în ochi şi să spun
"ham-ham" sau "mac-mac", tu ai lua asta ca pe un fel de
disperată antologie de admiraţie,
o concentrare a tuturor conflictelor
provenind dintr-un gen de introvertire, ca pe o capsulă
conţinând semnificaţia semnificaţiei mele
pe care nu o pot scrie pe hârtie
mai mult decât aş putea silabisi sunetul suspinului
pe care l-aş scoate atunci, înainte ca
bangbang-ul şi macmac-ul să-mi fi făcut drum
printre toate dicţionarele şi dialectele
impreciziei.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar ...

Azi eşti prezent în mine
Ca şi cum timpul ar fi rămas în loc.
Toate regretele pe care le exprimam în gând
Atunci când tu erai supărat
Acum nu am cui să i le povestesc.
Şi plâng doar privind pozele tale,
Plâng ascultând cântecul tău preferat,
Scriu pe hârtie cât de mult îmi lipseşti,
Dar numai aerul mai simte ce spun.
Peste ochii tăi azi se odihneşte pământul
Şi nu poţi vedea printre el cât suspin,
Cât mă doare că ai plecat
Fără să îţi fi spus cât te iubeam.
Am tăcut măsurând timpul în ani
Şi aşteptând momentul potrivit
Pentru a vorbi şi a te îmbrăţişa,
Dar tot ce-am avut au fost numai clipe
Pe care le-am irosit aşteptând o ocazie.
În zadar mai plâng acum...
Mormântul tău e surd şi pământul e orb,
Doar aerul simte greutatea cuvintelor mele.

poezie de Natalia Popusoi (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!