Roza vitraliilor

A labei lor trândavă lunecare
tăcere iscă,-ameţitoare-n noi,
ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,
una din mâţe să ne-o prindă-apoi,

cu sila-n ochiu-i mare, să ne ia
privirea ce, cuprinsă ca-n vâltori,
o vreme încă mai înoată-aşa,
şi cade-apoi într-un leşin uşor,

când ochiul cel părelnic dormitând,
se cască şi se strânge-n vuiet sferic,
şi-o smulge până-n roşu sânge-afund –:

Aşa-nhăţau rozete mari, în domul
cel vechi, o inimă, din întuneric,
şi o trăgeau cu ele-adânc, în Domnul.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apolo timpuriu

Precum o dimineaţă, în plină primăvară
deja, prin ramul încă desfrunzit privirea
şi-o trece uneori: aşa, pe faţa-i clară
nu e nimic s-oprească strălucirea

tuturor poeziilor, aproape să ne-omoare;
căci încă nicio umbră văzul nu-i umbreşte,
prea rece-i pentru lauri a tâmplelor răcoare,
iar din sprâncene, mai târziu va creşte

a trandafirilor grădină avântată,
din care foi căzând, rătăcitoare,
vor trece peste gura-i tremurată

ce încă tace, neuzată, tresărind,
doar cu al ei surâs ceva sorbind,
parcă i s-ar turna a lui Cântare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar lăsa cândva tăcere mare

De s-ar lăsa cândva tăcere mare,
Si dacă tot ce-i vag şi întâmplare
Şi râs vecin ar fi să înceteze,
Şi dacă simţurile-n vuiet, treze,
Nu m-ar opri din veghea mea prea tare –:

Atunci cu gândul meu aş fi în stare,
până la margini, tot, să te gândesc,
şi să te am (cât zâmbetu-n durată),
şi iarăşi vieţii să te dăruiesc,
ca pe-o răsplată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndărătul inocenţilor arbori

Îndărătul inocenţilor arbori,
bătrâna soartă-şi arată
obrazul ei mut...
Un ţipăt de pasăre care
se preface dincolo într-un rid al durerii,
în jurul severei, profeticei guri.

O, şi cei ce-n curând se vor îndrăgosti
îşi surâd, încă nebănuind despărţirea,
şi sub ei şi peste ei trece,
în chip de stele, destinul
cu suflet nocturn.
încă nu li-e dat să-şi trăiască dragostea,
ea-şi are încă lăcaşul
plutitor, pe orbite cereşti,
un uşor contur

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea stinge-mi-o: te pot zări

Privirea stinge-mi-o: Te pot zări,
urechea-nchide-mi: Te pot auzi,
şi fără de picioare vin la Tine
şi fără gură te implor, divine!
Frânge-mi chiar braţul: Te voi ţine sus
cu inima mea, precum cu o mână,
inima ţine-mi: creierul va bate
şi creierul de-mi arzi în flăcări,
până şi-n sângele-mi Te voi purta, ca-n toate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o copilărie

Amurg – tezaur – în odaie-nchis,
în care sta copilul cufundat.
Şi mama când uşor intra, ca-n vis,
în scrin o sticlă tremura ciudat.
Simţea cum de odaie-a fost trădată
şi-şi săruta copilul: Eşti aici?...
Apoi priveau speriaţi înspre clavir,
căci ea cânta un lied câteodată
care-n copil adânc se oglindea.

Sta amuţit. Ochi mari îşi rătăcea
pe mâna ei ce, plină de inele,
precum ar fi trecut omături grele,
pe clapele albe trecea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă, doamne, fiecărui a sa moarte

Dă, doamne, fiecărui a sa moarte,
cea ce se iscă din viaţa-n care
de sens, iubire, chin avut-a parte

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul intră în noi şi ne schimbă încă înainte de a se întâmpla.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluşeii

Cu-acoperiş şi umbra-i se-nvârteşte
un mic răstimp, uşor, întreaga ceată
de cai pestriţi din ţara cufundată,
ce şovăie-ndelung pân-asfinţeşte.
Da, la trăsură câte unu-i înhămat,
dar toţi privesc în faţă vitejeşte;
un leu cumplit şi roşu-i însoţeşte.
Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi-un cerb, ca-n codru-aidoma se-arată,
atât că are şa, iar sus, călare,
o fată vânătă şi mică e-ncopciată.

Şi trece alb, pe leu călare, un băiat,
se ţine strâns, cu pumnul mic, înfierbântat,
În timp ce leul limbă, colţi, arată.

Şi alb, din când in când, un elefant.

Şi trec şi fete, strălucind călare,
prea mari aproape,-acum, în cavalcadă,
din mijlocul vârtejului, deodată,
privesc în sus, în vag, în depărtare.

Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi toate trec, grăbite să termine,
se mişcă-n cerc, se-nvârt la întâmplare.
Şi roşu, verde, sur, în treacăt vine,
un mic profil, abia-nceput dispare.
Şi-un zâmbet, uneori, întors încoace,
ce fulgeră-mbătat şi se desface,
în jocu-acesta orb, fără suflare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi (Jardin du Luxembourg), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu ştiu dacă sunt un vultur, o furtună sau un cântec.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.

Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?

Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.
Suntem ai lui
râzândă gură.
Când ne simţim la mijlocul vieţii,
ea are curaj să plângă
între noi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acum când veacu-i pe sfârşite

Trăiesc acum, când veacu-i pe sfârşite.
Simţi suflul unei file mari ce-adie,
pe care tu şi eu şi domnu-o scrie,
şi mâini străine o întorc grăbite.

Simţi strălucirea noii pagini,
parcă, pe care totul poate fi trasat.

Puteri tăcute forţa şi-o încearcă
şi se privesc întunecat.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu întuneric, de unde vin

Tu întuneric, din care eu mă trag
Decât ardoarea îmi eşti mult mai drag,
decât ardoarea care lumea guvernează
şi luminează
nu mă împiedică însă la veghe -:
pentru un cerc oarecare,
în care nici o fiinţă nu are valoare.

Dar întunericul ocupă totul:
Chipuri şi flăcări, animale şi pe mine, ce acaparează
oameni şi puteri -

Şi poate fi: o mare forţă prelungită
În vecinătatea mea s-agită.

Eu cred în nopţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru nebuni şi pentru ocnaşi

Voi, de la cari existenţa
uşor şi-a ferit
chipul ei mare: unul,
ce poate există, spune şoptit

afară, în libertate,
încet, în noapte, o rugă:
pentru voi vremea să fugă,
căci aveţi vreme.

Acum când v-aţi amintit,
treceţi mâna prin păr, duios.
Totul e risipit,
tot ce a fost.

O, liniştiţi de aţi sta,
când inima-i veche şi tristă;
nici o mamă de nu ar afla
că asta există.

Sus, luna acum e suită,
unde creanga deoparte se dă,
şi ca de voi locuită,
singură stă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când e viu, oriunde ar fi, un sentiment nu e prea departe.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, multe-oraşe neasaltate

Voi, multe-oraşe neasaltate,
nicicând duşmanul n-aţi dorit?
O, de-aţi fi fost asediate
de el, lung timp şi şovăit!

În timp ce voi, de jale pline,
înflămânzite îl răbdaţi,
sub ziduri ostile îşi ţine,
căci astfel darmă el pe-oricine
din cei ce sunt asediaţi.

Din turn, rotiţi privirea-n zare:
acolo e şi nu e laş
şi nici mai mic, el stă tot tare
şi nu trimite-ameninţare,
nici sol, nici daruri în oraş.

El e dărâmătorul mare,
ce are-o muncă fără glas.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas înainte

Şi iar dă vuiet viaţa-mi, din străfund,
de parc-ar curge-n maluri mai lărgite.
Şi lucrurile, tot mai înrudite,
imaginile mai pătrunse-mi sunt.
Mai intim sunt cu tot ce nu-i cuvânt:
şi simţurile-ajung chiar să-mi pătrundă
ca păsările-n vântul din stejar,
şi-n luciul frânt al iazului cel clar,
simţirea mea cu peştii se cufundă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!