Narcis...

Convertit la mine însumi,
Singur, într-un han,
Fără niciun ban,
Mă-nconjoară plânsu-mi....

M-adresez tristeţii,
Singurel de tot:
Cât mai pot să-nnot,
În oceanul vieţii?

Dumnezeu mă vede,
Exilat în sine,
Vrea să mă posede,
Eul mi-aparţine...

Soarele-mi refuză,
Însistent, lumina,
Albă e hermina,
Viaţa e confuză.

Doru-mi-i de mine,
Narcis mă numesc,
Lumea o uimesc,
Tot curgând în sine...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini şi idei fără importanţă. Ştiu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Ştiu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconştient, şi că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârşitul vieţii fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îţi poţi aminti pe sărite, ci doar trăind conştient fiecare clipă a vieţii, aşa cum ar trăi-o El în tine.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroarea lui Narcis nu e de a se îndeletnici cu sine. E de a se îndeletnici într-un anumit fel cu sine. Narcisismul e un blestem numai pentru cei care, văzând, vor să-şi fixeze imaginea; să rămână la ei înşişi, pentru că sânt perfecţi.
Eroarea lui Narcis e de a fi perfect. E singura lui imperfecţiune.
(Plagiez cumva pe Gide?)

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crime sentimentale...

Obosit de mine însumi
Şi-nspinat de Dumnezeu,
Mă întreb, oprit din plânsu-mi:
– Ce mă fac cu-atâta eu?

Timpul, ştiu, îmi duce crucea,
Pe care mă răstignesc,
Astăzi, ieri, ca şi atuncea,
Căuta-voi sens ceresc...

Ceasul vieţii, ticăind,
Îmi vesteşte ochii-mi stinşi,
Şi când nu se mai aprind,
Trandafirii vor fi ninşi...

S-or usca, mândro, şi merii,
Vai!, simbolizând pieirea,
Iară tu, în pragul serii,
Îţi vei reforma privirea...

Cel ce locu-mi va lua,
Cu un glas de corinteu,
Chiar şi el s-o întreba:
– Ce mă fac cu-atâta eu?

Ochii-ţi verzi, de matostat,
Cu-ascuţişuri radicale,
Vai!, s-au specializat,
În "crime sentimentale"!

Timpul, iute, ne destramă.
În neanturi verzi şi-n rime,
Şi-ntr-o zi ai să dai samă,
Doamnă, pentru-atâtea "crime"!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz şi acceptare

Tu ţi-ai refuzat chiar şi cele mai simple necesităţi;
De aceea
Crezi că eşti puternic.
S-ar putea să ai dreptate.
Cine ştie?

El nu refuză nimic din ce-i iese în cale.
Îţi spun:
Are dreptate.
Dumnezeu este mai mult decât mulţumit de el.

Eu refuz ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să refuz.
Eu accept ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să accept.
De ce?
Pentru că lumina-acceptare a mea
Şi puterea-refuz a mea
Contribuie la transcenderea de sine
Constantă a lui Dumnezeu
În mine.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e iubire, aşa este. Îl cunoaştem numai pentru că iubim. Dar ce e Dumnezeu în sine ţine de un raţionament adesea de prisos, ba chiar dăunător. Dacă sunt întrebat: dar Dumnezeu în sine există?, trebuie să spun şi voi spune: da, după toate posibilităţile, numai că eu nu înţeleg nimic despre El, despre acest Dumnezeu în sine. Dar Dumnezeu-iubirea este altceva. Pe El îl înţeleg cu siguranţă. El este totul pentru mine, explicaţia şi rostul vieţii mele.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formele pe care le vezi când priveşti lumea manifestată formează conţinutul Vieţii, însă conţinutul Vieţii nu înseamnă Viaţa în Sine, pentru că Viaţa în Sine este ceea ce susţine conţinutul Vieţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Eu mă lupt cu mine însumi.
Ăsta-i, cred, războiul meu;
Însă de râdeţi de plânsu-mi,
... să v-ajute Dumnezeu!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru haotic

Sunt tot şi nimicul, nimicul din tot,
Acela ce poate şi tot ce nu pot,
Un punct de pornire, final într-un punct,
O virgulă albă, uitată-n cuvânt

Mirate senzaţii, expresii mirări,
Continuă trăire de vis în culori,
Un zâmbet ce plânge şi plânsul zâmbind,
Iubirea ca ură, o ură iubind

Contraste de sine, în sine contrast,
Un alb de lumină, un negru prea vast,
O mare ce arde, un foc prea umid,
Deşert plin de apă, oceanul arid

Mă nasc întrebare şi mor un răspuns,
În tot ce se vede şi-n tot ce-i ascuns,
Un azi ce e mâine, un ieri ce va fi,
Sunt soarele nopţii şi luna din zi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o veste

Aştept o veste de la mine însumi
Şi plâng de dorul ei necontenit
Şi mă privesc în lacrima din plânsu-mi
Ca să mă văd un pic mai fericit.

Şi nu mă văd... şi nu ştiu despre mine
Decât că plâng şi viaţa mi-a trecut,
Decât c-aştept şi vestea nu mai vine.
S-o mai aştept? S-o iau de la-nceput?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre mâine dinspre azi

într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citeşte
într-un vers din acelaşi jurnal

în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăieşte iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar

într-un poem cu noi zâmbeşte viaţa
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbeşte de la sine
în tăcere ne trăieşte
înspre arcul de cerc cu numele iubire

înspre mine penelul se opreşte din mişcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumuseţea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul străzii a venit oceanul la fereastră

A venit oceanul la fereastră
şi ce furtună a fost toată noaptea!

Dimineaţa
geamul care murise alături de mine
era acoperit
cu-o pânză de corabie albă.

poezie de Dumitru Ichim din Nelogoditele tăceri (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu e Dumnezeu, dar lumea e manifestarea lui Dumnezeu. În sine mea am conştiinţa lui Dumnezeu, pot să-l recunosc şi în oameni şi chiar în animale; am pe jumătate conştiinţa, înţelegrea lui Dumnezeu în plante. Însă în nisip, în particulele microscopice de materie şi în stele nu am conştiinţa Lui şi nu-l înţeleg pe Dumnezeu, dar nu pot să nu presupun că El se arată şi acolo fiinţelor mai sensibile şi mai înţelepte decât mine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Valentinei

Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Învāluitā într-un cald mister,
Şi cum se-nalţā, zveltā, pân' la cer,
Atuncea când o vād pe Valentina.

Un dor imaculat precum hermina
Mā-nvăluie şi zboarā ín eter,
Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Când sufletul îmi cântā Lerui-Ler!

Poporul nostru-şi plânge rādācina,
Iar eu îmi prind o floare la rever,
Ca sā-mi acoper plânsetul stingher...
Şi-n suflet, vai!, îmi cântā piculina,

Atuncea când o vād pe Valentina!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Ascultă-al inimii tumult
Şi râsul meu şi plânsu-mi.
Ah! Te iubesc atât de mult...
(Ca şi pe mine însumi!)

epigramă de Ştefan Tita din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!