
Narcis...
Convertit la mine însumi,
Singur, într-un han,
Fără niciun ban,
Mă-nconjoară plânsu-mi....
M-adresez tristeții,
Singurel de tot:
Cât mai pot să-nnot,
În oceanul vieții?
Dumnezeu mă vede,
Exilat în sine,
Vrea să mă posede,
Eul mi-aparține...
Soarele-mi refuză,
Însistent, lumina,
Albă e hermina,
Viața e confuză.
Doru-mi-i de mine,
Narcis mă numesc,
Lumea o uimesc,
Tot curgând în sine...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre lumină, poezii despre tristețe, poezii despre religie, poezii despre ocean, poezii despre alb sau poezii despre Dumnezeu
Citate similare

Știu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini și idei fără importanță. Știu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Știu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconștient, și că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârșitul vieții fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îți poți aminti pe sărite, ci doar trăind conștient fiecare clipă a vieții, așa cum ar trăi-o El în tine.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre sfârșit
- citate despre religie
- citate despre psihologie
- citate despre imagine
- citate despre idei
- citate despre gânduri
- citate despre comori
- citate despre adevăr

Eroarea lui Narcis nu e de a se îndeletnici cu sine. E de a se îndeletnici într-un anumit fel cu sine. Narcisismul e un blestem numai pentru cei care, văzând, vor să-și fixeze imaginea; să rămână la ei înșiși, pentru că sânt perfecți.
Eroarea lui Narcis e de a fi perfect. E singura lui imperfecțiune.
(Plagiez cumva pe Gide?)
citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre perfecțiune, citate de Constantin Noica despre perfecțiune, citate despre plagiat, citate despre narcisism, citate despre imperfecțiune sau citate despre greșeli
Singur în ploaie
Aș vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum țipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferență,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăiești?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieții,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aș vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aș vrea să mă numesc fiu al ploii și să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simțuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Și să dau tuturor un moment de respiro.
Aș vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt și să vibrez,
Să le desprind înțelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reușit, trăiesc încă un eșec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reușit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă și tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.
poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre simțuri
- poezii despre rouă

Crime sentimentale...
Obosit de mine însumi
Și-nspinat de Dumnezeu,
Mă întreb, oprit din plânsu-mi:
Ce mă fac cu-atâta eu?
Timpul, știu, îmi duce crucea,
Pe care mă răstignesc,
Astăzi, ieri, ca și atuncea,
Căuta-voi sens ceresc...
Ceasul vieții, ticăind,
Îmi vestește ochii-mi stinși,
Și când nu se mai aprind,
Trandafirii vor fi ninși...
S-or usca, mândro, și merii,
Vai!, simbolizând pieirea,
Iară tu, în pragul serii,
Îți vei reforma privirea...
Cel ce locu-mi va lua,
Cu un glas de corinteu,
Chiar și el s-o întreba:
Ce mă fac cu-atâta eu?
Ochii-ți verzi, de matostat,
Cu-ascuțișuri radicale,
Vai!, s-au specializat,
În "crime sentimentale"!
Timpul, iute, ne destramă.
În neanturi verzi și-n rime,
Și-ntr-o zi ai să dai samă,
Doamnă, pentru-atâtea "crime"!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre trecut, poezii despre trandafiri, poezii despre timp, poezii despre seară, poezii despre prezent sau poezii despre poezie
Refuz și acceptare
Tu ți-ai refuzat chiar și cele mai simple necesități;
De aceea
Crezi că ești puternic.
S-ar putea să ai dreptate.
Cine știe?
El nu refuză nimic din ce-i iese în cale.
Îți spun:
Are dreptate.
Dumnezeu este mai mult decât mulțumit de el.
Eu refuz ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să refuz.
Eu accept ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să accept.
De ce?
Pentru că lumina-acceptare a mea
Și puterea-refuz a mea
Contribuie la transcenderea de sine
Constantă a lui Dumnezeu
În mine.
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Sri Chinmoy despre religie, poezii despre mulțumire, poezii despre dreptate sau citate de Sri Chinmoy despre Dumnezeu

Dumnezeu e iubire, așa este. Îl cunoaștem numai pentru că iubim. Dar ce e Dumnezeu în sine ține de un raționament adesea de prisos, ba chiar dăunător. Dacă sunt întrebat: dar Dumnezeu în sine există?, trebuie să spun și voi spune: da, după toate posibilitățile, numai că eu nu înțeleg nimic despre El, despre acest Dumnezeu în sine. Dar Dumnezeu-iubirea este altceva. Pe El îl înțeleg cu siguranță. El este totul pentru mine, explicația și rostul vieții mele.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Lev Tolstoi despre iubire, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate de Lev Tolstoi despre religie, citate despre posibilitate, citate de Lev Tolstoi despre posibilitate, citate despre existență, citate de Lev Tolstoi despre existență, citate despre cunoaștere, citate de Lev Tolstoi despre cunoaștere, citate despre Dumnezeu, citate de Lev Tolstoi despre Dumnezeu sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Formele pe care le vezi când privești lumea manifestată formează conținutul Vieții, însă conținutul Vieții nu înseamnă Viața în Sine, pentru că Viața în Sine este ceea ce susține conținutul Vieții.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo
Eu mă lupt cu mine însumi.
Ăsta-i, cred, războiul meu;
Însă de râdeți de plânsu-mi,
... să v-ajute Dumnezeu!
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre război, epigrame despre râs, epigrame despre religie sau epigrame despre Dumnezeu

Echilibru haotic
Sunt tot și nimicul, nimicul din tot,
Acela ce poate și tot ce nu pot,
Un punct de pornire, final într-un punct,
O virgulă albă, uitată-n cuvânt
Mirate senzații, expresii mirări,
Continuă trăire de vis în culori,
Un zâmbet ce plânge și plânsul zâmbind,
Iubirea ca ură, o ură iubind
Contraste de sine, în sine contrast,
Un alb de lumină, un negru prea vast,
O mare ce arde, un foc prea umid,
Deșert plin de apă, oceanul arid
Mă nasc întrebare și mor un răspuns,
În tot ce se vede și-n tot ce-i ascuns,
Un azi ce e mâine, un ieri ce va fi,
Sunt soarele nopții și luna din zi.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre zâmbet, poezii despre viitor, poezii despre sfârșit, poezii despre noapte sau poezii despre negru
Eu sunt de sus
Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează
va avea lumina vieții
și-o lumină el va fi
ca florile dimineții
mersu el și-l va sfinți
dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
și de-a pururi vă vreau bine
totuși voi astăzi să știți
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiți primiți
de-al sfințeniei viu Tată
voi sunteți de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieții Sfânt Cuvânt
voi sunteți de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată v-a iubit
de nu credeți că Eu sânt
în păcate veți muri
sfârșind viața pe pământ
iertare nu veți primi
cine ești Tu l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul cel mai pur
ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
și Eu spun a Lui Cuvânt
Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nțelepciunii
când veți înălța pe Fiul Omului
atunci veți cunoaște că Eu Sânt
și puterea harului
veți primi-o prin Cuvânt
doar atunci voi o să știți
de la Mine că nimic
nu fac ca să fiți primiți
pe brațe să vă ridic
căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu Eu vi-l vestesc
niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieții har
s-aveți sufletul curat
și Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiți și voi cununa
având viața al vost" avut
Tatăl Însuși vă iubește
și vă vrea cu gelozie
sfințenia trebuiește
să intrați în veșnicie
de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieții oferit
prin lucrarea Mea cerească
fiți de aceea și voi sfinți
cum e Cel care vă cheamă
acum dar la El veniți
cum și Duhul vă îndeamnă
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre vorbire, poezii despre creștinism, poezii despre adevăr, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre tată

Aștept o veste
Aștept o veste de la mine însumi
Și plâng de dorul ei necontenit
Și mă privesc în lacrima din plânsu-mi
Ca să mă văd un pic mai fericit.
Și nu mă văd... și nu știu despre mine
Decât că plâng și viața mi-a trecut,
Decât c-aștept și vestea nu mai vine.
S-o mai aștept? S-o iau de la-nceput?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire sau poezii despre dor

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre trup și suflet, citate despre vorbire, citate despre reîncarnare, citate despre patrie sau citate despre moarte
Înspre mâine dinspre azi
într-un azi sunt atât de mâine
în mine cu mine cuvântul mă scrie
într-un jurnal
în tine cu tine poemul dragostei mă citește
într-un vers din același jurnal
în mine cu tine ne cerne clepsidra
înspre alt poem nisipul dintr-un sumar
în tăcere ne curge cu har
în tine dinspre mine trăiește iubirea
în cercul ce se închide cu tine la hotar
într-un poem cu noi zâmbește viața
în mersul spre mine
într-un timp ce vorbește de la sine
în tăcere ne trăiește
înspre arcul de cerc cu numele iubire
înspre mine penelul se oprește din mișcare
în secunda de iubire cu tine
într-un poem cu mine la hotar
în cuvânt e frumusețea unui sens atât de rar
în tine cu mine metafora unui poet hoinar
poezie de Vali Nițu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre cuvinte sau poezii despre versuri
Fara mine
Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi așa cum
Este ea, nu cum este acum
Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun
Fără mine, lumea va fi minunată
Așa cum este ea, nu acum
Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiți siguri, fiți așa cum
Visați să fie lumea fără de voi, așa cum
Lumea, cu mine, nu este acum
poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe
În locul străzii a venit oceanul la fereastră
A venit oceanul la fereastră
și ce furtună a fost toată noaptea!
Dimineața
geamul care murise alături de mine
era acoperit
cu-o pânză de corabie albă.
poezie de Dumitru Ichim din Nelogoditele tăceri (2013)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină sau poezii despre dimineață

Lumea nu e Dumnezeu, dar lumea e manifestarea lui Dumnezeu. În sine mea am conștiința lui Dumnezeu, pot să-l recunosc și în oameni și chiar în animale; am pe jumătate conștiința, înțelegrea lui Dumnezeu în plante. Însă în nisip, în particulele microscopice de materie și în stele nu am conștiința Lui și nu-l înțeleg pe Dumnezeu, dar nu pot să nu presupun că El se arată și acolo ființelor mai sensibile și mai înțelepte decât mine.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre zoologie, citate despre stele, citate despre plante, citate despre particule, citate despre nisip, citate despre conștiință sau citate despre botanică
Sunteți doar oameni
i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îți spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că așa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca și florile. toate sunt frumoase.
îți plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau și fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
și partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preț,
te vrea și ea, dar ești liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veșnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotrivești
vrei să vă iubiți ca doi amanți,
să vă cântați unul altuia cântece de amor,
dar eu ți-aș cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viața.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtașă ei.
dacă tu o iubești ca pe un om,
ea te iubește ca pe un Dumnezeu.
și vede în tine ceea ce în veșnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiți ca îngerii.
dar sunteți doar oameni.
și vă cărați neființa în cârcă.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre sunet, poezii despre îngeri, poezii despre proteste sau poezii despre flori

Rondelul Valentinei
Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Învāluitā într-un cald mister,
Și cum se-nalțā, zveltā, pân' la cer,
Atuncea când o vād pe Valentina.
Un dor imaculat precum hermina
Mā-nvăluie și zboarā ín eter,
Cum se prefirā, printre crini, lumina,
Când sufletul îmi cântā Lerui-Ler!
Poporul nostru-și plânge rādācina,
Iar eu îmi prind o floare la rever,
Ca sā-mi acoper plânsetul stingher...
Și-n suflet, vai!, îmi cântā piculina,
Atuncea când o vād pe Valentina!
rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crini
Declarație
Ascultă-al inimii tumult
Și râsul meu și plânsu-mi.
Ah! Te iubesc atât de mult...
(Ca și pe mine însumi!)
epigramă de Ștefan Tita din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre iubire, epigrame despre inimă sau epigrame despre declarații de dragoste

Și mă grăbesc
Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spațiul statornic pentru un timp.
Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
și timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.
O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine și timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.
Lumea simultană mușcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Și praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
și mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre urâțenie, poezii despre somn, poezii despre pâine sau poezii despre naștere