Eminesciană

Pânza bleumarin se lasă
peste ochi fără de pleoapă
cad şi doliurile-n coasă
şi ziua nu se mai crapă

Floarea-i din satin albastru
umezeşte lacrimi mute
să picure câte un astru
pe mormintele cărunte

Cad stele întregi din ploaie
cercul se desprinde-n brumă
cad şi nopţile şiroaie
dintr-o veche semilună

Dama din plopi nu mai pică
ramurile-s fără soţ
numai frunza se ridică
şi arbustul cade mort

Teii încă mai aşteaptă
mierea ei din cale-abruptă
dar ea fluturii şi-i-ndreaptă
în petale fără umbră.

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimile lui Iisus

Hulit din case şi din veacuri
cu mâna dreaptă-şi sprijinea
un trup şi două dintre vreascuri
în care-abia se mai ţinea

Cu fluviul roş urcă pe cruce
să-nece-n palme câte-un cui
ce se scufundă şi se duce
rugină-n josul cerului

Cheaguri de stâncă-avea în sânge
rana nu i se mai scurgea
că a-mpietrit şi iarăşi plânge
din trupul Său şi Dunărea

Rămas cu-n nor adânc în pleoapă
alunecându-I dintr-o geană
din chipul Său senin mai crapă
o ploaie rece şi-o coroană

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de stele

Cad nopţi în picături curbate
ferestrele-n lună apun
se sparg şi piatra mi se zbate
iar ceru-n tine este brun

Mă plimb cu norul şi în gleznă
aştern o ceaţă-n albul pielii
mireasă să îmi fiu şi beznă
în pasul ce apune serii

Cobor în pleoapa ta şi-mi pare
că îmi visează stâng piciorul
şi-adorm în leagăn felinare
ce trag în cântece oblonul

Aveam ochi în priviri şi-o sferă
ne mai înconjura minutul
căci azi doar ziua mai diferă
şi trage peste noi tot lutul

Rămâi şi încă îmi mai spune
ceva din pomul înverzit
din creanga lui şi din alune
din ce-ai iubit şi-ai auzit

Rămâi încă şi îmi şopteşte
dintr-o veche scrisoare arsă
un ciob din sticla ce pluteşte
pe foaia mărilor întoarsă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamăn în zodie de apă

Din doi în doi arată ora
că ceasurile-s fără rost
şi ceaţa deasă arde-n prora
ochilor mei făr' adăpost

Geamăn mi-e sufletul în tine
şi-o cifră de inimă pară
îmi bate când în piept mă ţine
şi mă-nglodeşte câte-o seară

Trec zodii de aer şi apă
aripa înoată în noroi
şi-n pana ei încă se-adapă
rocile azvârlite-n noi

Scântei în ziduri se ridică
în pielea albă nu mai curge
nici roua din care mai pică
ploaia cu piatra ei în sânge

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii fără vină

li-s inimile păsări cu aripi frânte-n zbor
şi zbor de inorogi cu cornul blestemat
şi corn fără de coarne, căci secetă a fost
şi secetă de ape cu ochi nedeocheat
şi ochi întors spre mare
şi mare fără mal
şi mare fără barcă
şi bărci fără pescar
pescari fără de pipă
şi pipă cu mult fum
şi fum li se ridică
în inimi este scrum
şi iată curge-n inimi
o ploaie de-amăgire
ce ploaie şi ce moarte
pândeşte prin ruine...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi rouă

O stea rămâne fără umbră
şi nu e noapte să-nţeleagă
că luna-mi trece fără urmă
semirotundă şi întreagă

Nu e asfalt şi nu e cale
în paşii care vor să-ntoarcă
străzile noastre verticale
şi cârmele fără de barcă

De pleci în vremurile toate
prin cerul care te priveşte
să nu-mi uiţi ploile legate
de ochiul care mă loveşte

Să-mi laşi sângele ce îmi ţine
zăpadă-n vena care trece
căci în fiorul lor de tine
mi-e cald şi iară îmi e rece

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ştiut

Din cer senin, nu cade ploaie.
Fără vânt, pomi nu se-îndoaie.
Fără soare, nu-i lumină.
Fără flori, nu faci grădină.
Fără aripi, nu se zboară.
Fără apă, nu ai moară.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duna de nisip

Trec valuri şi un drum se-agaţă
de tălpi ce glăsuiesc în cor
într-un genunchi seara se lasă
şi pasu-i stâng de un picior

Doar sarea-i muşcă alb din chipul
ce se izbeşte adânc în stânci
în piatra neagră şi nisipul
îşi varsă marea şi n-o plângi

Şi păsările trec şiroaie
cerul mi se confundă-n glezne
nu ştiu de-s mări sau de e ploaie
în pielea care mi se cerne

Castelu-n dune se dărâmă
vântul îmi suflă în ferestre
şoptindu-mi doară o fărâmă
în flautele din orchestre

Privesc în palmă şi în spaţii
cresc portative pe o ie
din degete şi din striaţii
îmi suflă-ncet o melodie

Ea cântă rar şi-n val îi creşte
un pescăruş cu pânza albă
spuma în aripă-i dospeşte
şi coardă-n firul de pe iarbă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza...

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogoleşte de pe deal. tât: fără o credinţă
în faţa căreia trebuie să te-închini sau să o conteşti,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenuşă
care se va aşterne la distracţia finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un peşte de cobalt
să muşte fără a ţine seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
aşa cum şi piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
şi duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.

Ziua ajunge la sfârşit,
gura ţine post la hotarele sării,
într-o aparentă sănătate, renunţare şi răutate;
doar lipsa de voinţă e cea care stăruie:
ulei rânced, nefolosit vreodată.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

S-a aprins o santinelă lângă flăcări lungi de apă
Unui mort dintr-o capelă moartea-i scrie o nuvelă
despre dragostea ciudată ce se naşte dintr-o sapă
şi pământul dintr-o groapă
infidelă.
Cerul peste cer se lasă într-o noapte paralelă
dintr-o vacă lupi s-adapă
fără masă şi veselă
colţii lor într-o dantelă
osul crapă.
S-a aprins o santinelă
lângă flăcări lungi de apă
moartea scrie o nuvelă
şi tot sapă...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul cerc

Cercul are nevoie de o sârmă împinsă
de un copil
ca să fie încercuit de cei fără cerc...
Cercul este un strigăt de luptă!
Cercul de luptă se luptă cu cercul pământului
dar mai ales
mai ales
cu glasul părinţilor ce dansează în cerc!
Până la urmă cercul cade
iar copilul se ridică şi îşi strânge cu putere
părinţii în jurul ranei
garou.
Aşa sângerează
Cercul...
prin strângere... împins cu o sârmă
de un copil nou pentru un cerc şi mai nou.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrast fără contrast

Mare albastră, cer senin
Intre ele, apus sublim
Nori de lebădă pe val
Albastru sau contrast

Splendoare de apă şi aer
Cerul adevărat, unde e?
Sus sau jos, jos sau sus?
Comparaţie cum să faci..

Contrast fără contrast
Stele sus, jos stele
Luna pe mare, lună pe cer
Nedumerit mă scald...

Stele plutesc pe mare
Inot, nu le pot prinde
Stele pe valuri de cer
Incerc să zbor la ele

Se depărtează cele din mare..
Sunt oare o fantă?
Poarta e in mine spre albastru?
Despart albastrul.. eu?

Răsar, apun şi eu
Astru nu pot fii, cine sunt..
Praf de cer botezat cu apă
Contrast de bine şi rău

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de ziua ta
mă iartă, mamă
iar am uitat
s-aprind o lumânare
pe frunte de mesteacăn
a cincea poruncă
tu ştii câte nopţi
mi-au fost date
fără de umbră
de când ai plecat
fără păcat mi-ai spus
mai sunt încă nouă porunci
chiar dacă
soarele mi-a fost
confiscat de cei ce nu
întrezăresc bine lumina
şi iarba şi roua
lacrima albă din sufletul florilor
mi-au fost şterse
fără drept de apel
la vreo instanţă supremă
Mamă,
sunt vinovată fără de vină
de ziua ta născută din lut

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi?

Ce-ar fi cerul fără stele
Doi copaci fără hamac
Ciripit făr' păsărele
Fluturii fără stomac?

Cum ar fi o floricică
Hrană numai pentru-albine
Nepăstrând o părticică
Să ne facă nouă bine?

Ce-ar fi visurile mele
Fără zodia din "Rac"
Şi-o "Fecioară" între ele...??
Ştiu prea bine, mă prefac!

poezie de Octavian Lupascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem_fără_titlu

fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp şi spaţiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între vieţile şi morţile noastre

fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toţi îşi caută comoara

fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
şi fără vis
fără vis acest poem nu există

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flautul lui Pan

Stăm munţi printre păduri şi rece
în coastă lemnul e bătrân
cântă şi luna îşi petrece
pe după brâul său păgân

În piatra deasă muza tace
şi-o umbră cade peste văi
e creasta muntelui ce zace
pământ peste străbunii săi

Urechea-i strânge din timpane
şi-o ciocârlie-i bate-n geam
unde te duci tu iară, Pane
cu glasul tău cântând în ram?

Ogorul îţi e lac de-a-notul
şi tot codrul îţi cântă-n lemn
dar mâna ta îşi mută cotul
când braţul meu îi face semn

Striga muza şi-n valea sacră
blestemul se cutremura
că-n scorbura din frunza seacă
stejarul se înfumura

Focul i se-nteţi-n coroane
un cântec duce roşcovan
şi astăzi printre reci cotloane
moină în flautul lui Pan

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!