
Țara mea
Țara mea, tărâm de vise, frumuseți pe guri de rai,
Ape clipocind la vale, codri verzi, lanuri bălai,
Te-au furat, te-au sărăcit și te-au jupuit hingherii,
Fără milă ți-au secat drumul laptelui și-al mierii.
Țara mea, te-au dezbinat, să-i înduri n-ai să mai poți,
Guvernanți penali, corupți, ți-e scârbă să-i mai suporți,
Au scăpat de închisoare, sunt curați, li s-a șters totul,
Se întorc iar la putere, vin să ne cerșească votul.
Țara mea, izvor de lacrimi ți-a umplut obrazul sfânt,
Te-au batjocorit jigodii, blestemați pe-acest pământ,
Nocive, defecte chipuri, soi de mizerii umane,
Depravate prototipuri lăcomind după ciolane.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Învață să trăiești frumos și glorios fără oamenii care nu te-au iubit după ce pe drumurile vieții te-au întâlnit, care nu te-au valorificat, nu te-au apreciat, care te-au subestimat, cărora de tine nu le-a păsat când în bogății, faimă și funcții înalte s-au scăldat; spre deosebire de tine, ei au plăți karmice de achitat și poveri sufletești de cărat!
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Amnezie
Cei ce te-au scos de la șefie
Un mare bine ți-au făcut,
Că te-au scăpat de amnezie.
Dovadă: m-ai recunoscut.
epigramă de Nicolae Ghițescu din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai frumoase mâini
Cele mai frumoase mâini
Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au mângâiat
si care te-au legănat când te-ai născut.
Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au susținut
când ai făcut primii pași în viață.
Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au îmbăiat, care
te-au îmbrăcat și care te-au hrănit,
în timpul copilăriei.
Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au îmbrățișat
și care ți-au șters lacrimile pe tot
parcursul vieții tale
Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care au trudit
toata viața pentru ține....
Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile... mamei tale...
poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C

Comentează! | Votează! | Copiază!

Așteptare
Trei trandafiri într-un pahar,
Trei trandafiri în floare,
Curați ca de mărgăritar,
Te-au așteptat ieri în zadar
Să-i prinzi în cingătoare...
Te-au așteptat, sărmane flori,
În liniștea mea moartă,
Și,-ngălbenite de fiori,
S-au scuturat de câte ori
Foșnea un pas la poartă.
Amurgul vinețiu de-april
Îmi rătăcea prin casă,
Când frunzele tiptil-tiptil,
Ca niște lacrimi de copil,
Cădeau încet pe masă.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mister
La început cristal neprelucrat ai fost.
Și te-au rotit prea mult, te-au șlefuit, dar fară rost
Căci ți-au știrbit volumul strălucirii
Prin fapte, chiar și mecanismele gîndirii.
Și ești un fel, aș zice, de mister...
Descoperit, care e în umbra sau ungher,
Și ești ființă nu o creație absurdă și obscură
Dar cu ardoare mare te lovesc și nu se îndura.
Mai ești mister, învăpaiat de laudă și desfrînare,
POvara celor ce te huiduesc cu multa nepăsare.
Și te-au lăsat plutind în mișuna tradării
Ca mai apoi, să fie loc de felul îndurării.
poezie de Nicolae Cojocaru
Adăugat de Nicolae Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii mei
Ochii mei ți-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.
Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.
Ochii mei ți-au visat
dorințele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.
Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniștit
din licuricii de safir.
Ochii mei ți-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.
Ochii mei ți-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai prețios smarald
din poeziile create.
Ochii mei te-au adorat
iubite, înger ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.
Ochii mei ți-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristețea despărțirii.
Ochii mei acum sunt cenușii
și-au pierdut strălucirea
de umbre și neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.
poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Supărare
Primenită ca o floare,
Fluturii te-au remarcat.
Câțiva te-au luat mai tare:
Oare chiar te-ai șifonat?
epigramă de Ioan Șiman din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Persoanele care nu te-au apreciat și nu te-au motivat în forma de cărbune, vor avea regrete când te vor vedea un diamant minune.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sptămâna patimilor
Smerit cerându-ȚI îndurare
Cu ochii umeziți în lacrimi,
La TINE vin să-ți cer iertare
În zilele de chin și patimi.
Pe vârful de Golgotă-n pripă
Purtându-ȚI crucea-n grea osândă
Aș vrea să mă opresc oclipă
Să-ȚI mângâi rana sângerândă.
Înduri a spinului coroană
Pe fruntea-ȚI blândă, luminată,
Dușmanii răi, plini de prihană,
TE-au prins și TE-au vândut îndată.
Prin răstignirea TA pe cruce
Au săvârșit păcatul sorții,
Viață-n morminte poți aduce
Călcând pe moarte-n fața morții.
Îmi caut liniștea-n tăcere,
Încrezător aștept să vină,
Credința împăcată-mi cere
S-o-mprăștii în lumina lină.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiind mai frumos, mai fericit și mai bogat decât cei care te-au subapreciat sau au tăcut și nu te-au apărat: iată cum în mod aristocratic te-ai răzbunat!
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui lan de grâu
Poeți flămânzi te-au admirat
Și-n mândre versuri te-au cântat.
Iar tu pe toți deopotrivă
I-ai răsplătit cu o colivă!
epigramă de Toma Florescu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Alege să taci când pe cineva nu placi! Lasă-L pe Dumnezeu să vorbească, iar pacea ta o să crească! El te va răzbuna cu vârf și îndesat dacă alții cu nonșalanță te-au subestimat și te-au insultat.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lună tu
Lună tu ce știi secretele
Amorezilor de noapte
Și păstrezi în taină vorbele
Ce s-au spus numai în șoapte,
Ode ți-au făcut poeții,
Te-au cântat și te-au slăvit.
Tu părtașă la a lor taine
I-ai vegheat când au iubit.
Dând cuvântul de onoare
Vrând s-arate că sunt zei,
Câți nebuni promis-au oare,
Să te-aducă iubitei?
poezie de Adrian Timofte (ianuarie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezamăgire
Să știi c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ți-au adresat sudalmă
Și răni în suflet ți-au săpat.
De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preșul, binișor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiți în contul lor.
Prin tine vor doar ei să crească
Și-ți exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îți spun că ești impertinent.
Te pun la colț că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Dușman de azi, nu bun ca ieri.
Ei și-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primești noroi.
E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărți,
N-ai cum să intri-n acest joc
Și bați la ferecate porți.
Sunt multe cruci de dus în viață.
Să nu te lași de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îți fac pe față,
E și lumină pe pământ!
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Abia atunci...
S-a luminat de licurici grădina
Și florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbușea lumina
Când au venit, Isuse și Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse și Te-au dus.
Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit și-apoi Te-au renegat.
Am fost și eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit și eu
Știam că ești Mesia ce-o să vină,
Știam că Tu ești Fiu de Dumnezeu.
Credeam că toate-n lume Ți-s supuse,
Dar viața mea a cântărit mai mult
Și m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Și m-am ascuns să nu Te mai ascult.
S-a luminat de licurici grădina
Și-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia și pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.
Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Și n-am putut în fața să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Și-abia atuncea, Doamne-am înțeles...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor românesc, mari învățături îți dă ție această întâmplare! Dacă fii tăi ar fi fost uniți totdeauna atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ți vezi rușinea cu ochii!
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, femeie!
Te-au zămislit din spuma mării Zei,
să-ți fie tenul fin, catifelat,
culoare roz din trandafir ți-au dat
și te-au înmiresmat cu flori de tei.
Ca de gazelă trup ți-au modelat
să fie suplu și în șold ți-au pus
mici unduiri din valul nesupus,
la țărm când se întoarce înspumat.
Pentru-abanosu-ți păr, fără de știre,
un caier au furat din miez de noapte,
fir lung au tors și împletind în șoapte
din stele-au strâns puțină strălucire.
În iris ți-au pus verde-n tonuri blânde,
dar și mister dintr-un străfund de lac,
drept gene sunt doi fluturi ce-și desfac
aripile cu gesturi tremurânde.
În suflet ți-au sădit piersici în floare
și-au cuibărit în ei un pitpalac
ce cântă ne-ncetat, privind buimac
cum din nimic știi să zidești altare.
Din cupe de cleștar ți-au dat să bei
iubire pură, cu parfum de mosc
de-atunci, poeții toți te recunosc
și te îmbracă-n versuri, din condei.
poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri
Adăugat de EliGlodean

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, sărace...
Ți-am șters lacrimi de durere,
Te-am pansat prin rugăminte,
Ți-am stors din străfunduri, fiere,
N-ai luat învățăminte!
Vii mereu târâș pe coate,
Cu trădări, vise pierdute,
Eu, durerea, nu-ți pot scoate,
Nici să lupt ca pe redute.
Înădesc cum știu, stângace,
Din ce-ai mai rămas, sărmane,
Sper să pot, nu-s prea dibace,
Am doar înzestrări umane.
Zdrențuit și fără vlagă,
Oh! ți-aș pune și perfuzii,
Ai și răni... iar ici, o plagă
E deschisă de iluzi.
Sângerează... Biet de tine,
Cum să te feresc de rele?
Ai pierdut șiroaie line,
Am umplut vreo cinci ulcele.
Ești prostuț, naiv din gene,
Te-au vândut ca și la piață,
Și te-au sfârtecat hiene,
Ți-au cotrobăit prin viață...
Stai să te cârpesc cu grijă,
Nu mișca că ești rărit,
Șchiopătezi... ți-aș pune tijă,
Parcă ești măcelărit!
Și te-am dojenit ca mama
Ce-și povățuiește pruncul,
Ori ești surd, ori nu iei seama,
Guști durerilor, adâncul...
Te-am strâns pe bucăți, firește,
Ca pe-un puzzle cos bucata
Pe unde se potrivește;
Fac zigzaguri... și ești gata!
Ai grijă că viața-i dură,
De mai pierzi din bucățele,
Te răcești... de n-ai căldură
Te vei stinge, suflețele...
poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liceu
Anii de liceu nu se uită niciodată
Nu uiți că erai obligat să porți cămașă și cravată.
Nu uiți cum așteptai cu atâta nerăbdare
Să vină mai repede vacanța mare.
Nu îl uiți pe cel care mereu îți lăsa suc în bancă
Sau când te rugai ora de mate repede să treacă.
Nu îl uiți pe cel care ți-a rămas ca un frate
Chiar dacă destinul te-a dus așa departe.
Nu îi uiți pe cei care măcar o dată te-au ajutat,
Care te-au făcut să râzi, care ți-au dat un sfat!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 martie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ieri
În ochii de ieri mi te-au plâns șapte sfinți
cu lacrimi de smirnă, adânci și cuminți,
Dar și sfinții s-au scurs
printre beciuri de lut;
mi te cântă-n litanii,
mi te beau din trecut.
În gândul de ieri, opt poeți te-au vestit
cu versuri de ocnă, cu verbul smintit
mi-au șoptit pe sub coaste
rostire de hău,
punând amintirea
să-mi fie călău.
Iar din mâna de ieri mi te-au smuls șapte furi
călare pe umbra a zece păduri,
călare pe râsul a nouă furtuni,
călare pe visul a două cununi.
Opt icoane de maici
si o mie de mări
mi te-au pus stăvilar
unei singure zări.
Din ce nu s-a mai scris
mi-au rămas trei tăceri
ostenind cu nisip
o clepsidră de ieri...
Despre mâine nu știu...
Vom fi tunet din nori,
ori cădere de alb
din spinări de ninsori
Ori ca spinul cel stâng,
într-o țară sub bernă,
înflori-va din noi
altă zi de sub pernă?...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!