Umbra celor nevăzuţi

Prin cuvânt
eu am ajuns târziu
în lumina voastră.
Pentru mulţi voi rămâne
tot nevăzut.
Precum şi voi mie.
Precum în cer, aşa şi pe Pământ!

Poate că umbrele noastre
au trecut intr-o goană bezmetică
una pe lângă alta.
Sau trec acum
(precum cometele),
una în umbra celeilalte.
- Ştii, eu sunt cometa, mă rog,
corpul ceresc, mai mare: spune unul.
- Aşa... şi?
- Eu sunt cometa mai mică,
dar mai plină de energie: spune altul.
- Aşa... şi?

Oare cum s-ar potrivi,
Aşa şi, aşa şi,
Intr-o galaxie gri?
Ne umbrim cu un cuvânt,
Precum în cer, aşa şi pe Pământ!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti picătura
Pentru care ploaia
Nu s-ar opri
Precum timpul,
Precum un fulger
Care luminează
Marea,
Precum luna,
Precum stelele
Care privesc adânc
Aceeaşi mare
Plină de dragoste - ieri
Plină de dor - azi.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dorul meu

Mi-e dor de tine uneori
Precum cocoşilor de zori
Precum urechii de cântat
Precum iubirii de păcat

Mi-e dor de tine uneori
Precum mugurilor de flori
Precum oceanului de vânt
Precum tăcerii de cuvânt

Mi-e dor de tine uneori
Şi-aş vrea din dorul meu să mori.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre constelaţia Andromeda, ne vin către mijlocul lunii noiembrie numeroase stele căzătoare, cari nu sunt altceva decât sfărâmăturile unei foste comete, numită cometa Biela. Astronomii au observat mult timp cometa aceasta, când, la o epocă a reîntoarcerii ei, în loc să o mai vază, se pomeniră cu sute de mii de stele căzătoare; cometa se prefăcuse în bucăţi. Acum, în fiecare an, la 11 noiembrie, pământul întretăind drumul ce-l făcea odinioară cometa în jurul Soarelui, dă peste rămăşiţele defunctei comete, cari căzând pe Pământ îşi asigură şi ele liniştea de veci.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar doua existente,
Mari si mici in universe
Pline de vise si dorinte
In multe alte multiverse!

Suntem fiinte sau poate corpuri ceresti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar povesti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate traiam precum doua stele
Sau doar precum o simpla taina,
Poate eram doar praful iesit din ele,
Sau traiam doar precum doua firicele de lumina.

Sau poate traiam precum doi zei sau printi,
Intr-o lume plina de sfinti si regi.
Atat de frumos era totul, aveam doar aur si arginti,
Sau poate nu ne lipsea nimic si n-aveai cum sa negi!

Insa acum un lucru e clar traim precum doua fiinte,
In trupuri omenesti atat de neintelese;
Ne iubim cu inima si a doua constiinte
Si a doua suflete carora unul de celalalt sa le pese!

Acum veninul tau curge prin ale mele vene
Si cat suflet tu ai pus
In mii dar si vieti eterne
In muscatura de pe gatul meu, nu e de spus!

O asa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar si fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distantei noastre in nestire
Si fericirea resimtita la fiecare revedere,
Ofera o speranta atat de mare, totodata nebunie!

Resimt sarutul tau pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte si miere!
O noua viata noi am scris cu intamplari bune dar si rele,
Insa priveste-ne pe noi acum traind impreuna vieti eterne!

Ma saruti si ma musti iar,
Ma innebunesti tacut,
Veninul tau curge, il simt precum un aprins jar
Imi arde in vine, ma simt pierdut...

Iar ma musti de buze acum, te strang in brate,
Iti simt pielea ta cea fina,
Mangai trupul tau divin intre ale mele brate!
Te pot privii a mea regina!

Esti acum muza mea adevarata,
Portretul increidibil al veitii mele
Si totodata, iubita mea, imi esti totul dar si arta
Aerul pur si veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul in comparatie cu atingerile si saruturile tale din ale noastre nenumarate si nesfarsite impreuna vieti eterne!

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul Toamnei

Îţi poartă vântul ale tale roşii buze
Şi loveşte cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc şi groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc şi eu precum verdeaţa,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineaţa?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aş ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate aşa nu mă vor găsi privirile ei,
Şi-am să-i aştept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor şi patimi.

Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Şi să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna îşi ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

Chiar de mă va usca al tău ruginiu sărut
Îl doresc ca un cuvânt rostit de-un mut,
Chiar de mă va rupe al tău vânt
Îl doresc precum groapa doreşte pământ.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând la "Alegeri"

"Precum în cer şi pre pământ..."
Din ce promiteţi, eu prefer
Să-mi daţi un pic, cât nu-s înfrânt
Şi pre Pământ, precum în Cer!

epigramă de Ioan Şiman din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

De m- ai iubi precum un joc...
La masă aş sta în faţa ta.
Şi de -ai juca pe mâna mea
Eu ţi -aş purta puţin noroc.

De m ai iubi ca pe o carte...
Dai pagini, zile dintr- o viaţă
Voi fi orice cuvânt în parte
Eu sunt final dar şi prefaţă.

De mai iubi ca pe-o cafea...
M- ai săruta în fiecare dimineaţă
Şi m -ai sorbi amar sau cu dulceaţa
Sì bună dispoziţie ţi- as da.

De mai iubi ca pe o ţigară...
M- aş transforma în chip de fum
Pe zi sau chiar în prag de seara
M- as arde tot pân aş fi scrum.

De m- ai iubi ca pe o icoană..
Rugând la mine ore- n şir
Eu nu mă mişc că sunt o stană
Dar o să plâng cu lacrime de mir.

De m -ai iubi precum un râu...
Ti -aş da să bei când ţi- o fi sete
Să te cuprind până la brâu
Păcatele - ţi ca vinul sa mă -nbete.

De m -ai iubi precum un soare..
Voi fi cu tine orice -ar fi
Şi voi apune înspre mare
Să mă aştepţi a doua zi.

De m -ai iubi ca cerul înstelat...
Voi cobora pe o raza ca o stea
În visul tău în casa ta
Voi sta de veghe lângă pat.

De m -ai iubi ca pe un zeu..
Umilă şi în pocăinţă
Eu voi fi tu, tu vei fi eu
Şi totul fi-va cu putinţă.

De m -ai iubi cum te iubeşti pe tine...
Ai vedea.. tu însă- ţi cum arată
Lumina dragostei ce vine
Si nu mai pleacă niciodată.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către A.O. Smirnova

Când nu te văd, ce nu ţi-aş spune!
Şi când te văd, vreau să te-ascult!
Dar, aspră, taci. N-ai vorbe bune.
Şi tac. Ce pot să fac mai mult?
Nemăiestritu-mi glas nu poate
Să-ţi umple mintea c-un cuvânt.
O, ce ridicole-ar fi toate,
De n-ar fi triste, precum sunt!

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt acum, cuvânt!

Citeşte-mă, deschide-mă filă după filă
nu sări un rând
sunt eu acolo scrisă
crede-mă, sunt scrisă în cuvânt
seara târziu, în noapte
de nu mă mai găseşti, deschide o pagină de carte
şi ia, filă după filă, cu grijă tare, totul, de la început
nimic acum nu poate să ne mai despartă
căci eu nu mai sunt, decât cuvânt
acolo împreună, ne vom citi noi viaţa
tu pe pământ, iar eu... un zâmbet, zburând în vânt
prin primăvara care te răscoleşte, aminteşte-ţi
ultimul meu cuvânt
Dimineaţa! pune doua ceşti pe masa albă
cafeaua pune-o cu zâmbet, cu mine-n gând
şi... îndulceşte-o, gândeşte-te că încă sunt
sunt pe cealaltă parte, acolo undeva, priveşte-mă, te aştept!
şi nu uita că până atuncea
chiar dacă eşti singur, că eu încă pentru tine
sunt cuvânt!

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiurile sunt precum forţa gravitaţională – ne trag în jos. Exact ca o rachetă – de îndată ce se rupe de pământ, pluteşte liberă, dar e nevoie de foarte multă degajare de energie la început pentru a o lansa. La fel, şi noi putem scăpa de vechile obceiuri dacă punem în joc îndeajuns de multă energie.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc secund

Mă doare umbra ce mă ţine
când vreau din lut să mă înalţ,
cu gând smerit, în zări senine,
în geana cerului de smalţ.
Nu cred în prevestiri probate
cu girul pus de careva
nici în păreri de rău strigate
în cântec trist de cucuvea.

Am doar o simplă prevestire
ce trece peste timp dansând
sosită să îmi dea de ştire
c-aluneci într-un joc secund.
Plăceri trecute revopsite
pe malul strâmt al altui râu
sunt doar ecouri regăsite
târziu în spicele de grâu.

Nu-ţi face brâu din amintire
şi nici din vechile poveşti
ce câteodată-ţi dau de ştire
din calea mea să te fereşti.
Desprinde-te de mal şi du-te
precum cometele se duc
lăsând secrete neştiute
în legendarul cuib de cuc.

De vei veni-napoi vreodată
în alt costum de carnaval
nu mă privi nevinovată
cu ochi rotunzi din fals opal.
M-am vindecat de neuitare,
plecările îmi par fireşti –
vei fi doar umbra călătoare
cometa tristelor poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 28.01.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre lene

Dacă lenea e, precum se spune,
Coană mare şi... înfometată,
Apăi înţeleg acum, pe bune,
De ce e de mulţi... "alimentată".

epigramă de Gheorghe Gurău din Festivalul de umor "Vişeu de Sus", 2012, tema "Lenea e cucoană mare" (aprilie 2012)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet şi cuvânt

Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.

Aş vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am şi-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deţine-a lumii cheie.

Aş vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet şi cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul şi eternul legământ,
să uit orice dorinţă, cât de vie,
şi corpul ce se zbate... pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru acel om care a realizat scopul spiritual al vieţii şi care a devenit prin aceasta tolerant precum pământul, ferm precum fulgerul lui Indra şi transparent precum un lac fără sedimente sau impurităţi, nu mai există rezervate noi vieţi în această lume.

citat clasic din Buddha
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace vouă!

(IN MEMORIAM - Mamei mele, pe care am divinizat-o, Maria Duduveică)

Pace vouă
Şi fiţi bineveniţi!
Călători însetaţi
De lumina din slove;
De-am căpătat trecere
Înaintea voastră,
Rogu-vă,
Sub acoperişul cortului robului vostru
Să poposiţi.

Eu, cel ce vin
Din negura vremii,
Romantic vagabond,
Ca un boem,
În cale vă ies
Şi depun la picioarele voastre
Ofranda
Cuvintelor-flacără,
Cuvintelor-poem.

Veniţi, deci,
La ceas de odihnă,
Sub umbra acoperişului
Cortului meu.
Voi sluji vouă
Precum Avraam
Spăla picioarele
Îngerului-Dumnezeu.

Eu sunt
Cel ce sunt,
Zămislit de Duhul Sfânt,
Precum vasul pe roata olarului,
Din lumină
Şi din pământ.

Mi s-a suflat în nări
Suflare de viaţă
Şi sufletul meu,
Zăcământ,
De cuvinte aurifere,
S-a aprins
Precum
Luceafărul de dimineaţă.

Neobosit arheolog
Şi anticar
Am adunat în mine
Şi bune şi rele.
Am răscolit,
Deopotrivă,
În mâlul din mlaştini
Şi-n pulberea din stele.

Eu, robul vostru umil,
Imnuri de slavă-mpletesc
Din cuvinte
Mărgăritare,
Lăudând măreţia
Dumnezeirii
Dintre pământ
Şi soare.

Cu viersul meu
Despre duioase poveşti
De iubire,
Voi face
Să vibreze inimi,
Precum vibrează
Corzile unei lire.

Ascultaţi răbdători
Şi-am să vă cânt
Despre toate
Minunile
Dintre cer şi pământ.

Voi cânta,
Zile şi nopţi,
Tuturor,
Despre rău, despre bine,
Numai, rogu-vă -
Nu aruncaţi cu pietre
În mine!...

(Poem publicat pentru prima dată în paginile revistei "România Literară", de către Doamna Constanţa Buzea, căreia îi port profundă recunoştinţă!...)

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jamie: Ştii de ce mi-am dat seama azi?
Landon: Ce?
Jamie: Poate Domnezeu are un plan mai mare pentru mine decât aveam eu. Precum această călătorie care nu se mai termină. Parcă ai fost trimis tocmai pentru că sunt bolnavă. Ca să mă ajuţi să trec prin asta. Eşti îngerul meu.

replici din filmul artistic O iubire de neuitat, scenariu de Karen Janszen, după Nicholas Sparks
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul ar fi cu adevărat paradis dacă îndrăgostiţilor li s-ar permite o fericire la fel de mare precum pe pământ.

citat celebru din Boccaccio
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!