Viaţă de ţăran

În viaţa aspră de la ţară
mi-am trăit anii şi eu.
Pe tata-l vedeam cum ară
trudind pe câmpuri mereu.
Mama pregătea mâncarea
şi punea în cofă apă.
Tata-şi încărca spinarea
şi-amândoi plecau la sapă.
De cu zori până în seară,
ei scormoneau în pământ.
Aşa trudeau vară de vară,
n-aveau odihnă nicicând.
Cu feţe arse de soare,
toamna aduceau acasă,
Rodul muncii din ponoare
şi viaţa era frumoasă.
Iarna ne spuneau poveşti
cu Ilene cosânzene.
La gura sobei părinteşti,
somnul venea pe la gene.
Toată viaţa au muncit
pentru noi, copiii lor.
Nu degeaba au trudit.
Ne-au creat un viitor.
Şi acum le-aş săruta
mâna lor arsă de soare.
Dar, aşa este viaţa:
Unul naşte, altul moare.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
Este mulţumită mama, truda n-a fost în zadar.
Poate ca să vină iarna, grâul este în hambar.
De-acuma vor sta la masă, mulţumind lui Dumnezeu,
Că în iarna viscoloasă, vor avea pâine mereu.
...........................................
Tot aşa trudise mama, dacă mi-aduc bine-aminte,
De vara şi până toamna, când trecu la cele sfinte.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anu-întreg, se pare,
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
Cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
Dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi urca,
Cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de tine soare,
mi-e dor de strălucirea ta.
De stoluri de cocoare,
când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
de grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor
când focul arde-n în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
şi-i cald în casa toată.

Mi-e dor de anul-întreg, se pare.
Şi nu de unul, de mai mulţi.
Aş vrea să mai trăiesc sub soare,
cât vieţuiesc munţii cărunţi.

Nicicând din viaţă n-aş pleca,
dar e lăsat de Dumnezeu,
Când la ceruri voi pleca
cu drag sărut pământul meu.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, primăvara noastră

Auzi tu, măicuţă dragă, cum primăvara vine-n zori,
cum grădina dă în floare, în martie de sărbători?
Auzi cum mugurii plesnesc, cum trandafirii dau în floare,
cum toate florile-înfloresc, cum cântă razele de soare?
Vezi cum iarba înverzeşte, cum păsările vin acasă,
cum natura primeneşte viaţa să fie frumoasă?
Gâze se-încălzesc la soare, albinele ies din stup,
copacii toţi dau în floare, fluturi se adună-n grup.
Pentru tine, mamă dragă, natura-i în sărbătoare.
Se găteşte-n mare grabă, să-ţi aducă-n viaţă soare.
Mamă scumpă, noi copiii, azi în plină sărbătoare,
îţi dăruim toţi trandafirii şi iubirea noastră mare.
Pentru tot ce ai trudit, pentru cât ai chinuit,
Sărutul nostru, floare rară, ţi-l dăruim în primăvară,
să-ţi bucure cugetul, să-ţi aline sufletul.
Cu mult drag te-îmbrăţişăm şi mâinile îţi sărutăm.

poezie de Dumitru Delcă (5 martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de ţară m-apasă

Deşi undeva am ţară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit şi fără putere, după un dram de avere.
Despărţirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de fraţi, de surori, de grădiniţa cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat şi de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este ţara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munţilor, din măreţia norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de ţară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!

poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Privindu-te, eu cred, prea scumpă mamă,
Că în viaţă, pentru tine, nu va exista o toamnă.
Flori de zâmbet îţi e gura, glasul cântec de fanfară.
Întregul chip, mamă îţi este, o frumoasă primăvară.

Eu sunt doar o mică floare, în viaţa asta divină,
Tu eşti soare ce-ncălzeşte şi-mi toarnă-n suflet lumină.
Te divinizez măicuţă, mai presus de sfântul soare.
Tu eşti duhul care-aduce pentru copil alinare.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 1999)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să nu îmi pară viaţa
că este prea scurtă,
în zori, dimineaţa,
soare mă sărută.

catren de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne loveşte cu obstacole ca să ne întărească şi să devenim mai puternici şi înţelepţi. Viaţa ne împlineşte vise pe care le-am dorit şi acum ne sunt date ca cadou atunci când le aşteptăm mai puţin. Viaţa este bună cu noi de fiecare dată, însă avem nevoie de înţelepciunea ca s-o înţelegem. Viaţa e o metaforă, urmăreşte s-o înţelegi în felul tău şi bucură-te de ea în momentul prezent. Viaţa nu înseamnă trecut sau viitor, ci viaţa se întâmplă aici şi acum. Viaţa este frumoasă.

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fierbinte

Din tată-n fiu, chiar dacă-i oraşean,
E-ndrăgostit de viaţa de la ţară:
Cu drag venea în fiecare an
Obişnuind să stea doar peste vară.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă trece, alta vine

.. Viaţa în ziua de azi, aici şi acum,
mi-am creat-o, ca de obicei prost,
când plin de ardoae creatoare,
mi-am aşezat pe nas ochelarii de cal,
şi-am început s-o experimentez...

Off,... o prostie a prostiilor,
oftez eu, o prostie şi totul este deşertăciune,
totul este deşertăciune în creeaţia mea...
... Ce folos am eu din toată truda,
cu care mi-am trăit toată viaţa?...

... O viaţă trece, alta vine,
şi pământul este veşnic în mişcare,
viaţa mi se naşte, îmbătrânesc,
şi alearg spre locul de unde n-am scăpare...

... Nimic nou, după câte conştientizez,
cică pe la bătrâneţe o să fiu cam melancolic.
Nu ştiu motivul,
dar o să continui să iubesc viaţa,
din locul unde-am rămas făr de viaţă...

... Ce a fost nu va mai fi,
şi ce s-a facut nu se va mai face,
nu este nimic vechi sub soare,
toul merge spre înainte...

... Pagina din această viaţă mă informează
despre tratativele mele zadarnice cu moartea,
în legătură cu pretenţia ei absurdă
de-a-mi încheia viaţa... de-a muri,
deşi este plină de greşeli nepermise...

... Uitând eu cu bună ştiinţă
că fiecare dintre noi suntem datori
c-o moarte... moarte unde-ţii boldul!...
... Doamne scapă-mă de ea... ajută-mă!...
... Nimic nou... sub soare...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre poezie

Poezia n-a murit. Ea a rămas.
Rămâne până dincolo de soare.
Din vremi, în vremi străbate al său glas,
Şi nici cine o scrie nu moare.

Făclia ei mereu aprinsă
Va dăinui cât este omenirea.
Atât cât viaţa e nestinsă,
Ea îşi va împlini menirea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru voi, femeile

În martie cu cer senin,
în faţa voastră mă înclin.
În această zi cu soare,
cu drag vă fac o urare
LA MULŢI ANI, frumoase doamne!
S-aveţi anii fericiţi!
Să nu vă brumeze toamne,
Toată viaţa să zâmbiţi.
Ce doriţi, să împliniţi!

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e perpetuă

Cât am trăit pe pământ
am dezlegat tainic mister.
Rugându-mă la Cel Sfânt
am învăţat calea spre cer.

Am descoperit că viaţa,
în ceruri nu se sfârşeşte.
Nu dispare precum gheaţa
când soarele se iveşte.

Viaţa e perpetuă
precum în cer şi pe pământ.
"Fiul" o continuă,
zisa Dumnezeul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de nisip

Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămasă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine
La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocneşte,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-şi pregăteşte
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata aţipind ascultă,
Moşul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiţi de viaţă.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineaţă.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Şi-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica uşor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!