
Tic-tac
era târziu și era seară
plecau cocorii în goană
goană nebună pe țărâmuri de humă
mângâiam lumina cu degetele
sub albastrul pur al cerului de mai
la sfârșit m-am așezat între ape
să strâng în palme infinitul
uneori priveam în jos, când tăceam
să spăl sufletul de păcate
glasul tremura în gând, uitase să vorbească
ceasul bătea, eu îmbătrâneam cu o zi
e mult de atunci
când rătăceam singur prin lunci
înainte, uitatasem să pășesc
mă ascundeam arzând într-o clipă de vară
potecile se deșirau discret
din țărână se ridica fumul primar
eu alergam după o idee, prin pădurile de nuci
un cuc mai cânta trist pe o ramură ruptă
eu zăceam lângă o geană de cer
în suflet ascultam liturghia
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Dăncuș
cuvântul tău e tunet, nu cuvânt
ești muntele cioplit de zei
într-o clipă de mânie, de beție, de melancolie
pe acest tragic pământ
priveam extaziat și mut
te ascultam
și lacrimi se opreau în gând
ne-am cunoscut
acolo'n târg
la standul acela, lângă crâng
plecam apoi prin parcul de platani uscați
erau odată pe aici
gingași trandafiri pătați
noi amândoi
desigur acompaniați de prieteni mulți
tot scriitori
tot între noi
la o crâșmă uitată de timp
în acel burg, la margine de gând
am așezat pe masă
un cuvânt sau poate nouă
am vorbit o seară întreagă
despre iubirea pură pe pământ
în prag se așezaseră doi heruvimi
să asculte glasul unui om
venit din munte
să cânte, să cuvânte și sufletul să încânte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumețul
lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine și el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
pașii s-au șters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră și cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalț catarge pe boltă
și din adâncul nopții renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeț necunoscut cu chip de ceară
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul
era târziu și era toamnă
norii strângeau anotimpuri dintre frunze uscate
treceau gânduri în goană
eu rătăceam prin colburi de tăcere
se rostogoleau lacrimi printre pietre
strângeam cuvinte în palmă în trista zi de toamnă
era noapte iar în cetate
așteptam zorii pe țărmuri estompate de mare
eram obosit, mă ardeau pleoapele de gânduri
mă întoarceam în somn lângă strămoși
zăceam la umbra lunii
așteptând să-mi crească aripi din raze smulse din soare
respiram printre aprige vânturi
fugar printre pașii de humă rămași
așteptam să-mi crească rădăcini din noi începuturi
ostenit, mă așezam la umbre de vis
adunând singurătăți la ceas rămas
eram orbul ce căuta lumina pas cu pas
sub lacrima crudă a sorții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi
am rămas întârziat
într-o gară, de țară
ceasul se stricase prea devreme
suspinând m-am așezat lângă mine
răsucind gânduri târzii pe verigheta timpului
cu speranța că vei păși către mine
într-o zi, de vară
în față niciun tren, nici-o gară
îmi era teamă de întârzieri repetate
ploua încet în mine
picături se scurgeau pe caldarâmul fierbinte
ascultam țăcănitul pantofilor pe asfaltul gândului
așteptam trenul, ora, ziua
când vei veni
știu, într-o zi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri
ningea pe noi cu fulgii goi
plecam de aici pe tragice poteci
strângeam nebun în palme vremuri seci
visam în gând o primăvară, dar unde suntem noi
eram o lacrimă, un suspin
pășesc pe drum, dar totul este chin
tu mă întrebai atunci de unde vin
eu mai plângeam la umbra ultimului pin
pe deal atârnă cruci
pe unde treci, pe unde uneori te duci
eu alergam prin văi și lunci
amintirile trec, amintirile mor
mă strânge trupul ăsta, vreau să zbor
nu pot, aici totul este gol și trecător
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac, tic-tac
era târziu, îngrozitor de târziu
gândurile sprijineau cenușa cerului
între forme schimbătoare
am lăsat în loc de bun rămas, o lacrimă
spunând adio la fiecare pas
fără voie prin noapte
alergam printre șoapte
simboluri ale unui timp trecut și petrecut
totul era copleșit de tăcere
într-o aritmetică rudimentară a neputinței prost etalate
obosit, ascultam somnul tătălui în silaba oprită a ultimului ceas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul
străin într-o lume nebună
mă cațăr spre lumină
cuprind gânduri în palme
cu speranța deșartă a mă întâlni
în ochi se zbat aprige vânturi
din nord, din sud
pe cel de la apus
nici azi nu știu cine l-a adus
într-o zi am trecut pe aici
acolo, sus, la noi
lăsasem muguri de iubire
să încolțească în voi
acum pășesc prin lumi de păcate
din vremuri culese, apoi adunate
pe buze port albi crini
ramuri de măslini nu mai am
le-am adunat într-o noapte de beție
un rug să fac pe ăst tragic pământ
în vatră, azi, focul era stins
de dureri, de tăceri
uneori mai vorbeam
cu timpul, cu mine, cu anii
sub pietrele reci se adunau sufletele celor aleși
seara ascultam cum țipa sângele în arterele lumii
singur pe un ciot de memorie
adormeam într-un gând
în somn, îngerii coborau de pe umeri
povara ultimului veac
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri
pe pleoape se scurgeau anotimpuri
cufundat în fumul gândurilor
rătăceam pe pereții zdrențuiți ai sufletului
privirea ardea crud în lumina cerului
uneori se scurgea pe brațele timpului
am vrut să-ți vorbesc
mi-ai așezat ușor degetul pe buze
în surâsul zorilor
m-ai sărutat apoi aprins pe lacrima gândului
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul
în noaptea aceea
desculț de gânduri, de păcate
pășeam prin valurile vieții
mă loveam de stele răzlețe
căzute din cer lângă mare
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări și foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub pași
uneori îmi așezam craniul ostenit
peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiți
unde nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înțeles veșnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric
pur, pășeam peste spini
purtând pe buze surâsul învierii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul
s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Așteptări
obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranță
speranțe nu aveam, le băusem pe toate la crâșma din drum
eram nimeni
aici și acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine și totuși ploua
răgușit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în brațe cuvântul
renunțasem la lume, ruginise și ea
pășeam printre șinele rupte
mi-era sete și totuși plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecați între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învățasem să vâd
așteptând o clipă
ce azi nu venea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul de a alege
rătăcit pe cărările sufletului
într-o viață fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie și inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerșind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viața asta, o piesă proastă
cu actori retardați, cumpărați sau ratați
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am pășit către EL
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis
umbra lunii
s-a așezat pe fruntea cerului
despărțind norii
valurile se zbăteau sălbatic
în strânsoarea vântului
în adâncuri străluceau rădăcinile sufletului
atunci m-am trezit
a visare...
în larg furtună
mă ascundeam în singurătăți
uneori citeam în ochii tăi
cuvântul
despre o lume așezată sub pleoape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul
sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereți
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă și ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiți de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie și pașii mă dor
spațiul rănește absența
șe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâșiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absențe
între file de carte am așezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârșit
mâinile ard printre șoapte în noapte
sunt foc nesfârșit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei șoapte
la final, voi lumina cerul arzând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcușul
tropăiau zorii sălbatici
în pântecul luminii
înnodam gânduri în galopul primar
ardeau amurguri între plete despletite
eu tăceam între ape
doar vioara cânta
pe cioturi de gând lângă mare
pe umeri spijineam orizontul
scriam pe colțuri de cer
arcușul scârția tăind alte tonuri
în zborul năpraznic spre zări
luneca alene firul clepsidrei
trecea câte un an pe tâmplele sorți
arcușul cânta în ceruri înalte
rezemate de nori albi, trecători
mai venea câte un veac, la întâmplare
eram cântărețul ascuns într-o scoică
pe țărmuri de mare, într-o zare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa
cerul presăra cenușă pe drum
desculț de gânduri, de păcate
pășeam prin valurile vieții
mă loveam de stele răzlețe
căzute din cer lângă mare
băteau în tâmple clopote a jale
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări și foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub pași
uneori îmi așezam craniul ostenit peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiți
nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înțeles veșnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric în vale
pur, pășeam peste spini
purtând pe buze surâsul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La cumpăna apelor
Tu ești în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârșit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuș mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.
Privește în jos! Privește-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălțimei și până-n vale
îmbătrânește, ah, cât de repede, apa. Și ceasul.
E mult înapoi? Atâta e și de-acum înainte
cu toate că mult mai puțin o să pară.
Ne-ascundem stins arzând după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.
Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăși drumul
spre țărna și valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător și necucerit.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina ruptă
cad, mă ridic
obosit, mă așez trist în neputința cotidiană
privind obsedat în jur
în căutarea unui sens într-un deplin nonsens
în jur, o lume aleatorie
rătăcită în propria inexistență
la ușă pusesem siguranța
nu a contat
trecuseră pe lângă ea în căutarea mea
au pârjolit pământul, arzând căile sufletului
când au ajuns la mine, eram în altă parte
m-au căutat atunci furioși mai departe
nu m-au găsit niciodată
de secole mă caută disperați
pe cărările murdare ale lumii
uneori, apar într-o carte de istorie
la pagina ruptă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, privește, vorbește
ascultă, privește, vorbește
înapoi, înainte
cu sau fără cuvinte
într-o zi sau poate niciodată
dacă nu, taci
să nu mâzgălești lumina
eram gând zidit în biserici de suflet
un vis, o cărare
pe țărm viața să toarcă
sunt țărm, sunt privire, sunt veșnică întrebare
de pe stânci privesc albastrul nesfârșit
e apă, e ceasul
nu privi, nu vorbi
eram năluci într-o vară
frunze uscate dintr-o toamnă
ascundeam în iarnă iubiri
poate va răsări odată aici o primăvara
la Praga au înflorit magnolii
la noi, poteca e arsă, drumul e scrum
țărmul e departe acum
se închide o ușă, se deschide o groapă
o umbră rătăcește pe zid
sunt pocalul spart ieri de lună
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina
era atât de frig și era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
pășeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau și muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanțul ultimului gând
era târziu și era noapte
eu adunam grăbit în palme șoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiț
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineața crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!