Urmă

întreagă lumea încape într-o grădină
inclusiv copacul din mijlocul ei
ce nu semnifică o pădure ci este

e de ajuns o privire de câteva milenii
printr-un ochi de fereastră devenit culoare
şi o altă poveste se naşte
pe aripă de vânt
din toate nervurile plantelor
se naşte o cale
în urma de pe pământ
e linişte
ziua de azi e lăsată să se rostogolească
prin înserare
piatră de ametist în labirint

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faptul zilei

întreagă lumea încape-ntr-o grădină
inclusiv copacul din mijlocul ei
nu semnifică o pădure ci este
e de ajuns o privire de câteva milenii
printr-un ochi de fereastră devenit culoare
şi din toate nervurile plantelor
printr-un tainic legământ
dreaptă se naşte o cale
e linişte în urmele de pe pământ
ziua de azi se rostogoleşte spre noapte
piatră de ametist în labirint

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regresie

pe urme de vânt
să-şi aducă aminte
ziua de azi
rostogoleşte
o piatră de ametist
în labirint

pe lut mai era cenuşă

o umbră mov
intră
într-o bibliotecă
liniştea mai deschide o uşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaliu mov

o rază
jucăuşă
ţine loc de bibliotecă
în timp ce ziua de azi

ca o piatră de ametist lunecă
sub
talpa de lut mai păstrând
urme de cenuşă

sumă de gânduri bune tăcerea
deschide umbrei
în labirint
o uşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă de El nu putem avea secrete. Ştie, vede şi aude tot. Inclusiv cum şi când se naşte "acel ceva" în adâncul cel mai adânc din noi.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi interior

nărăvaşă şi uriaşă
vertebră rotundă ca pământul
din care sar fără să ştii cum
concluziile
de care eşti convins ca de tine însuţi

într-o parte este foc în alta apă
analogii fără sfârşit
ficţiuni-realitate pe marginea
absurdului

un singur os
face un salt mortal
rămas în aer de grădină academică
umbră nedesăvârşită a
craniului
fereastră deschisă între poli

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul micuţului

Dacă iubeşti pe înserare,
Ţi se va naşte negreşit
Un făt când soarele răsare
Şi-o fată când e-n asfinţit.

Dacă iubeşti pe îndelete,
Ţi se va naşte doar un fiu
Şi cel puţin mai multe fete
Îi vor urma exemplul viu.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

E cu neputinţă să judeci limpede lucrurile când încertitudinea îţi repetă obsesiv că ea naşte certitudinea.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, Ziua Internaţională a Dorului

aş scrie despre dor
cuvintele însă nu mi se potrivesc
simt numai cum el se naşte
din cele cinci simţuri
şi dintr-unul în plus când strâng la piept
o himeră ce vorbeşte despre lumină şi speranţă
în aşteptarea fiecărei zile trecute prin lăuntru
în ritmul sângelui legănând un vis
când inima nu mai vrea să ajungă departe
când privirii înfrunzite nu-i dă niciun răpuns
când buzele mai freamătă o dorinţă de lacrimi
şi un surâs în spaţiul de inimă frântă
mai naşte din suspin ceva
o nouă durere blândă un singur sunet
într-un flux
melancolic între sfâşierile
pierdute în preaplinul singurătăţii
în bucata de cer undeva

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, Ziua Internaţională a Dorului

aş scrie despre dor
cuvintele însă nu mi se potrivesc
simt numai cum el se naşte
din cele cinci simţuri
şi dintr-unul în plus când strâng la piept
o himeră ce-mi vorbeşte despre lumină şi speranţă
în aşteptarea fiecărei zile trecute prin mine
în ritmul sângelui meu legănând un vis
când inima nu mai vrea să ajungă departe
când privirii înfrunzite nu-i dă niciun răpuns
când buzele mai freamătă o dorinţă de lacrimi
şi un surâs în spaţiul de inimă frântă
mai naşte din suspin
ceva o nouă durere blândă
un singur sunet într-un flux
melancolic
între sfâşierile pierdute în preaplinul singurătăţii
în bucata de cer undeva

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Vântul şuieră amarnic, stelele de cer se-anină
Florile sub bruma rece se tot tânguie-n grădină,
Noaptea asta răcoroasă nu se-ncumetă să plece
Şi durerea frunzei moarte prea uşor nu îmi va trece.

Pare-se că de iubire frunzele-n pământ coboară
Şi copacul nu le plânge că nu este prima oară
Când îl lasă gol în iarnă şi se duc spre altă lume,
Numai eu le plâng în rime de-am umplut vreo cinci volume.

Este toamnă la fereastră dar în casă-mi este bine,
Mai cerşesc la câte-o clipă să rămână lângă mine
Că mă amăgesc cu vise, cu-amintirile din vară,
Şi mai scot o poezie să nu doarmă-n călimară.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul de la fereastră

când ai prins trenul ce aleargă pe nori
grăbeşte-te prinde un loc la fereastră
zâmbeşte respiră adânc
pune-ţi ochelarii de vânt
şopteşte-ţi visele în nourească
ridică-te de pe banchetă dansează
pe nori nu se întâmplă niciun accident

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

adieri reci tremură copacii din toate încheieturile
sub tălpi într-o apocalipsă a lor
frunzele
coborâte pe pământ
prind iz de odăjdii vechi

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb şi tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viaţa

din încruntări se naşte
zâmbeşte la final
şi mai întreb izvorul
cuvintelor ce naşte
pământul printre stele
şi cruci furtuni
şi ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru creşte
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieţi
rămânem ca o navă
ce şi-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai uşoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

şi de ce umbra tace
şi naşte întrebări
când un răspuns se-aşterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu paşi greoi/uşori

mă-ntreb şi tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulţind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârţâit anume
iar nucul îşi foşneşte
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrăţişează chipuri

fotografii pe masă
şi-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă şi moarte

Viaţa nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
şi o poartă-n memorie.

Deşertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naşte alta,
un abur de început şi sfârşit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.

Întunericul se risipeşte, lumina pătrunde,
în conurile vieţii zorii încep.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi fost de ajuns

ramuri de copaci în cădere
mâini singuratice se caută
degetele lor
mai visează câteva clipe piane clandestine în cuiburi

în palma tăietorului ar fi fost de ajuns
un fir din cenuşa rădăcinilor ori o frunză zdrenţuită de omizi
poate aşa dacă s-ar fi întâmplat
ar fi fost simţită înlemnirea dintre marginile unui sicriu

tăietorul scuipă în propriile palme
copiii cântă o brad frumos
cineva atinge cu tâmpla
tristeţea unei frunze lipite de ploi pe o piatră

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul libertăţii fantasticul este real.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou anonim

de origine fără culoare
cu toate acestea pur şi simplu colorată ca o salamandră
rochia şuierată o lipeşte de trup
în timp ce ochi mari se deschid
interminabilă privire verde
sub gene tremură traversând veacuri de câmpii şi munţi împăduriţi
buze de coral se strâng ca şi cum ar pretinde o zi însorită
acolo unde este o amuletă şi iarba nu tace
plete de sub pălăria căzută pe o parte
se agaţă alge de umeri cochilii
sub pâlcul de nori albi interogativi
un verb se mişcă atinge retina
mă lovesc cu palma peste frunte vântul acesta
nu este vântul de afară nici cel de azi nici cel de ieri
e o adiere de primăvară ce s-a lăsat pictată
de un ochi anonim fără să pretindă ceva

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!