Un inger cu chip de om

Te privesc... da!
Te simt şi eşti adevărat.
Însă privirea ţi-e atât de tulbure
Încât pare înecată-n lacrimi.
Buzele tale, vinete de mort,
Par a fi îngheţate
De răsuflul unei pasiuni pierdute,
Iar vocea ta amară
Este adormită în armonia
Cântecului îngerilor.
Mâna mea firavă
Îţi mângâie uşor chipul,
Parcă de teamă să nu se spargă
Şi să nu-l mai zăresc.
Trupul tău subţire
Mai are puţin şi se frânge
Din mijlocul tras ca prin inel.
Şi totuşi pari atât de puternic
Ca şi cum ai fi
Un înger cu chipul unui om.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul tău frumos

Eşti mult mai mult decât pot să rostesc
Zidurile acum mi se prăbuşesc
Îţi simt mâna fină trupul cum mi-l cheamă
Timpul trece-n grabă, nu am nicio teamă
Mă gândesc la tine, simt că te doresc
De-al tău trup fierbinte vreau să mă lipesc
Să mă ţii în braţe-n fiecare zi
Chipul tău frumos să îl pot privi
Să îţi simt căldura, să mă copleşească
Sentimentu-acesta să nu se sfârşească.

poezie de Melinda Palmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture de noapte

Sunt un fluture de noapte
care îşi arde mereu aripile de cântec…
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete…
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniştea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi faţa să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poţi topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în braţele mele
când te mângâi...
Calea Lactee îşi pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopţile plânse odată!

Modelează lutul meu
să poţi face din el
chipul adevărat al omului din mine!

Scrijeleşte cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Şi nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puţin alb
şi cerul prea puţin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simţim:

infinitul fiecăruia dintre noi...

poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape

Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea să întind mâna
şi să te ating.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să deschid ochii
şi să te văd.
Poate că eşti
atât de aproape
încat
aş putea
să-ţi vorbesc
şi să te ascult.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi citesc gândurile
şi să te'nţeleg.
Poate că eşti
atât de aproape
încât
aş putea
să-ţi simt adierea
şi să o opresc.
Poate că eşti
atât de aproape...

poezie de Lia Albu
Adăugat de Lia Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

Când te privesc cum stai în pat bolnavă
Vocalele mi se prefac în lacrimi
Că viaţa ţi-a fost golgotă şi patimi
Şi-a mea neascultare-a fost otravă.

Ţi-e părul alb şi vocea tremurândă,
În boli şi în durere eşti bogată,
De cincispezece ani paralizată,
Măicuţă, ai păstrat privirea blândă

Şi cald, surâsul ce şi-acum veghează,
Cunună, peste ridurile multe.
Lovită de-ale vieţii catapulte,
În tine ceru-ncet se instalează.

Nu pot să cred că târâi greu piciorul
Când te ştiam zburând precum albina...
Mergeai la slujbă, îngrijeai grădina,
Bărbatul, două fete si feciorul.

Ca sfinţii ai răbdat... ai fost bătută...
Şi ne spuneai ades că nu ţi-e foame;
Iertată e minciuna unei mame
Ce fără mama ei a fost crescută.

Ne-ai învăţat dreptatea şi credinţa,
În nopţi cu boală ne vegheai mereu,
În rugăciuni strigai spre Dumnezeu
Şi ne-alinai cu-n cântec suferinţa.

Iar astăzi te privesc cu ochi-n lacrimi
Măicuţa mea cu chipul de lumină...
Tu, sfântă vinovată fără vină,
Îngăduie-mi, să port a tale patimi.

Dar nu o faci... îmi spui că-ţi este bine
Şi doar un pic te supără stomacul.
Aş da orice să pot să-ţi cumpăr leacul,
Dar tu... zâmbeşti spre zările senine.

Ce-mi folosesc cuvintele frumoase
Şi versul ce curat îl ştiu aşterne
Când tu îmi pari icoană între perne
Şi-ncep să-ţi simt durerile din oase?

Iar tu, o simt, nu pentru tine sângeri
Ci pentru mine rugi înalţi cu-ardoare,
Să rămân tare-n ziu-aceia-n care
Zbura-vei înspre cer, între doi îngeri...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti tot ce cuprinde universul!
Eşti Pământul pe care îmi merg paşii!
Eşti Luna călăuzitoare!
Eşti Soarele ce-mi mângâie chipul!
Eşti apa ce-mi stinge setea!
Eşti râu ce curge prin mine!
Eşti munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!

Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale – răsfăţul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceaţa stupului.

poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea ta îmi aduce aminte de râul de la marginea lumii

cu susur domol
tresărind în noapte
ca o dulce întrebare
pe buzele tremurânde
nu uita
dragul meu
ai timpul între degete
prins ca un inel de foc
şi pustiul îţi este străin
atâta vreme cât degetele mele
se vor plimba în voie
cuvânt după cuvânt
pe trupul tău

vocea ta îmi aduce aminte de mine
când muşcam dintr-un fruct zemos
şi inevitabila tuse
mă făcea să zâmbesc
neputinţei de a înghiţi crudul adevăr
vocea ta nu e nici pe departe
asemeni unui soldat care ar înfige pumnalul
sau a unui Iuda pregătit să mă vândă
pe treptele îngheţate ale vreunui templu

vocea ta e vocea mea
cu fiecare poem în care te învăţ pe de rost

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers liber să creadă...

Roua dimineţii...
(buzele tale dulci)
O rază de soare mă mângâie,
(mă pierd în sărutul tău)
Chipul tău, atingerea ta...
(mă poartă spre cer)
Senină-ţi este privirea
(mă gaseşte dintre nori)
A inimii mele scânteie...
(mă faci să trăiesc)
Nestemată...
(tu eşti)
Amintirea ta în sufletul meu, răsăritul infinit...
(orizonturi calde)

poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

II

Când îmi porunceşti să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi lacrimile mă podidesc.
Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals, se topeşte într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni unei păsări ameţite de bucurie în zborul său deasupra mării.
Ştiu că mi-e primit cântecul. Ştiu că numai ca un izvoditor de vers vin dinaintea ta.
Cu marginea aripei larg desfăşurate, a cântului meu, ţi-ating piciorul pe care altcum nicicând nu l-aş putea atinge.
Beat de bucuria cântecului, uit de mine însumi şi te numesc prieten, pe tine care eşti stăpânul meu.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912), traducere de George Popa
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgârcitului

E mort, dar chipul lui zâmbeşte:
E dus de-un car şi nu-l plăteşte.

distih de Aurel Iordache din Palatul de Justiţie (iulie 2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

De sub plapuma unui nor rătăcit pe cerul părăsit de stele, soarele îşi dezbracă mantia nopţii, arătându-şi stingher chipul.
O nouă dimineaţă, timid se joacă cu întunericul printre copacii încă verzi ai pădurii " de pe Herina".
Ne respirăm existenţa într-o lume atât frumoasă... şi totuşi neîncăpătoare pentru oamenii zilelor nostre!
Nu mai avem loc unii de alţii, nu ne mai bucură succesul altora, nu ne mai ajung averile, banii, faima.
Atât de uşor judecă omul, atât de uşor pune etichete, atât de uşor uită...
Oare câte chipuri plânse a mângâiat soarele de-a lungul existenţei sale?

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino iarăşi pe la moară

Vino iar odor de veacuri,
Pe drumeagul de la “moară”,
Să-ţi văd chipul să-ţi simt gura,
Dorurile mă doboară.

O tu zeu cu chip de faur,
Vino! Nu mai am răbdare,
Simt că luna şi pământul
Mă vor spulbera în zare.

Viaţa este atât de scurtă,
Nu te iartă nici o clipă,
Vino! Deci, te aştept întruna
Şi în mine te-nfiripă.

Iartă-mi insistenţa oarbă,
Sunt totuşi raţional,
Simt că dorul va învinge
Spumegând spre ideal.

De aceea te chem întruna,
Cât trăiesc te voi chema,
Vino! Şi întinde-mi mâna
Până-n” ceruri” voi pleca.

Şi de-acolo din neanturi,
“Drac” sau “înger” ce voi fi,
Iţi voi cere mâna blândă
Poate acolo... vei veni.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de aripi

M-am rătăcit în dans de fluturi,
În zborul lor indefinit,
În frunzele ce mi le scuturi,
Când sufletul ţi-e istovit.

Am tresărit emoţii fine,
Netălmăcitele trăiri,
Ce le resimt când sunt cu tine
Şi le păstrez în amintiri.

M-am transformat în dans petale,
Culori amurg şi asfinţit,
Sunt fulg din aripile tale,
Plutind spre trupul tău iubit.

Stau aşezat culcuş pe-o geană,
Să te privesc cum îmi surâzi,
Îmi eşti iubire, îmi eşti teamă,
Eşti lacrimi pe obrajii uzi.

Tu eşti răceală, îmi eşti patimi,
Eşti ce urăsc şi ce iubesc,
La fel îmi eşti bătăi de inimi,
Eşti înger sfânt... păcat trupesc.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (12 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Deci versul meu legat în largi turbane
De lănci zbârlit, ca ţeasta unei cegi,
Cu albele-i prăpăstii şi capcane
De munte-opioman, nu-l înţelegi!

L-am scris, e drept, când ochii mei văzură
Rusalca unui iezer scandinav,
Eşti însă: ritm, vigoare şi măsură,
Suavii Francii duhul tău e sclav.

Încât, înadunate, calme linii
Încerc să prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai grădinii
Şi chipul tău în noapte, sub masiv.

Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gânditul arc al buzei tors,
Cu genele străvechi în care zace
Un codru-adânc de farmec dureros.

Din goarne palide, târzii, cocoşul
Herald al lepădării a sunat ;
Frunzişul desei nopţi căzu sub roşul
De suliţi... chipul tău e desenat.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Deci versul meu legat în largi turbane
De lănci zbârlit, ca ţeasta unei cegi,
Cu albele-i prăpăstii şi capcane
De munte-opioman, nu-l înţelegi!

L-am scris, e drept, când ochii mei văzură
Rusalca unui iezer scandinav,
Eşti însă: ritm, vigoare şi măsură,
Suavii Francii duhul tău e sclav.

Încât, înadunate, calme linii
Încerc să prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai grădinii
Şi chipul tău în noapte, sub masiv.

Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gânditul arc al buzei tors,
Cu genele străvechi în care zace
Un codru-adânc de farmec dureros.

Din goarne palide, târzii, cocoşul
Herald al lepădării a sunat;
Frunzişul desei nopţi căzu sub roşul
De suliţi... chipul tău e desenat.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descompunerea unei iubiri seamănă cu chipul unui mort în care ţi-e greu să regăseşti fiinţa pe care ai cunoscut-o vie.

Ileana Vulpescu în De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005)
Adăugat de roxănel
Comentează! | Votează! | Copiază!

în nopţile mele albe

în nopţile mele albe te privesc ore în şir
sau îţi vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni şi confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ţi mângâie chipul
şi ochii şi părul
până când zorii grăbiţi
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...

în nopţile mele albe eşti visul meu treaz
sau poate coşmarul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care vorbea era poziţionat chiar în faţa şemineului, astfel încât noilor veniţi, Yaxley şi Plesneală, le fu greu la început să-i distingă altceva decât silueta. Totuşi, în momentul în care ajunseră mai aproape, putură să-i observe chipul spân care îi strălucea în întuneric, ca al unui şarpe, cu fante în loc de nări şi ochi roşietici scânteietori, cu pupile verticale. Era atât de palid, încât parcă răspândea o lumină sidefie.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună în câmp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii (1960)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!