Abstract...

Lumea, dă zor să-şi consume
Drama, ticsită de glume,
Fastul, se-nghite cu patimi,
Timpul, se-neacă de lacrimi...

Prostia, file împarte
Albe şi fără de moarte,
Uimirea, geme în clocot
Dreasă cu zeamă de clopot...

Iubirea, stă în iluzii,
Destinul, face confuzii,
Ranchiuna, tace şi-nţeapă,
Huma e cea ce te-adapă...

Răul şi castitatea
Se-mbină iar libertatea
Închisă duce încântul
Morţii odată cu vântul...

Falnicul bust din calomnii
Se sparge-n mii de insomnii,
Carnea, desprinsă de oase
A desfrânare miroase...

Luciditatea-i o crimă,
Viciul e-asemenea stimă,
Omul de-atâta plăcere
Se zvârcoleşte-n durere!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 noiembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru timpul trecător

Pe harta timpului, o stea,
Străluceşte, să-şi arate
Fastul şi lucirea sa
Chiar şi dincolo de moarte.
Strigăt ca un clopot viu,
Dangăt în cuvinte stranii...
Lumea noastră-i un pustiu,
Au valoare numai banii.

Pe harta timpului, o stea,
Străluce şi se risipeşte
Sălbatic, ca iubirea mea.
O alta-n ceruri se clădeşte...
Noi ne trăim concomitent
Tristeţea gândului deodat'.
Eu în tăcere te aştept,
Tu-n alte lumi ai exilat.

Străluceşte să-şi arate
Simpla-i cale spre pieire
Suflet rătăcit în noapte
Dup-un strop de fericire.
Printre faldurile zilei,
Licărire de-o secundă,
Fulg din zbaterea aripei
Ce-n tăcere se scufundă.

Fastul şi lucirea sa –
Un quasar, clepsidră spartă,
Ce-n tăceri le vom avea...
Nu-s decât pictură moartă...
Cât în lume vor mai fi
Sfărâmate epopee,
Timpul se va risipi
În vlăstari de azalee.

Chiar şi dincolo de moarte
Liniştea vom căuta
În fisurile de noapte,
Printre munţi de catifea.
Şi spre ziuă, la o cruce,
Sufletul va-ngenunchia.
Ce cărări să mai apuce?!
Liniştea nu-şi va afla...

Strigăt ca un clopot viu...
Vocea sufletului doare!
Am fugi, dar e târziu
Şi n-avem ascunzătoare.
Printre ramuri de tăceri,
O privire-nlăcrimată.
Fi-vom noi cum fost-au ei –
Ciob dintr-o clepsidră spartă.

Dangăt în cuvinte stranii,
Plânsul în cuvinte-rugi,
Repede parcă trec anii
Şi tu, om, te duci... te duci...
Lumea-i plină de morminte,
Un mormânt vei fi şi tu...
Omule, să iei aminte!
Să nu spui vreodată NU!

Lumea noastră-i un pustiu,
O vacanţă de o clipă.
Şi eu, ca mâine-o să fiu
O secundă pe-o aripă.
Zbor spre mâine risipit,
Temeri, spaimă şi durere
Ce se pierd în infinit
Printre lucitoare stele.

Au valoare numai banii...
Biete suflete de tablă,
Sunteţi circuite stranii
Scurtcircuitate-n grabă.
Strângeţi clipele-n emoţii –
Fluturi ninşi pe aripi moi
Şi vă pierdeţi printre munţii
De cuvinte şi... gunoi.

Au valoare numai banii,
Lumea noastră-i un pustiu –
Dangăt în cuvinte stranii,
Strigăt ca un clopot viu.
Chiar şi dincolo de moarte,
Fastul şi lucirea sa,
Străluceşte să-şi arate
Pe harta timpului, o stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De la o vreme ninge a durere,
Nu mai avem nici lacrimi, nici putere.
Ieşiţi voi, morţi, spre a intra noi, vii,
Moartea să nu ne poată birui!
Rugaţi-i voi iertare lui Iisus,
Căci noi nu mai avem nimic de spus.
Aici e-ngenuncheată lumea toată,
Ne plângem morţii, singuri, toţi odată.
Miroase a tămâie şi-a durere.
Aici suntem lipsiţi de mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimeni...

Iubirea plânge tristă-n colţ
Nu este nimeni s-o ridice,
Pe străzi pusti se plimbă vântul
Şi pomii ard şi cerul plânge!

Când şoapta de iubire se aude
În umbrele luminii geme valul
Doar ploile-şi găsesc hotarul
Şi nu e nimeni să le-adune!

De ce nu-i viaţă fără moarte,
Pe lespezi reci şi cruci de piatră
Se-aude dangăne de clopot
Şi lumea este tot mai rece!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul neîmpăcat

Mi-e sufletul şi azi neîmpăcat
C-aş fi dorit să vă mai văd odată
Pe tine dragă mamă-ntregul sat
Pe surioara mea, pe tine tată.

N-a fost să fie-aşa, destinul crud
Mi-a spulberat visările cu gloanţe
Şi simt răceala crivăţului nud
Ce mi-a secat izvorul de speranţe.

Prin pâcla morţii încă-i mai disting
Pe-ai noştri depărtându-se de mine
N-aş vrea, dar iată că, încet, mă sting.
-Primeşte-mi Doamne, sufletul la tine.

Deodată mă trezesc şi simt cum zbor
Peste câmpul ce geme de durere
Şi tot mai sus mă-nalţ şi mai uşor
Mi-e duhul fără trup şi mângâiere.

Apusul mă prinde-n flori de gheaţă
Sunt stea ce nu mai luminează bolta
Sunt noaptea ce n-are dimineaţă
Şi-am isprăvit urcuşul pe Golgota.

Mă privesc şi-s falnicul brad uscat
Despărţit de soră, mamă şi tată
Mi-e sufletul şi azi neîmpăcat
C- aş fi dorit să vă mai văd odată.

poezie de Gheorghe Burduşel (2008)
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Se rup frunze
şi cad uscate,
vântul se-opreşte
şi pasărea tace.

Timpul, nu ştiu
s-a oprit sau trece,
nu aud ceasul
şi liniştea zace.

Îmi cade stiloul,
cuvintele pier
şi lacrimi pe-obraji
nu-mi dau pace.

Tăcerea doare,
se lasă apăsătoare,
nimic nu se mişcă
nici pasărea zburătoare.

Timpul devine
o singură clipă
lumea părându-mi prea mică
şi nimeni nu tulbură
eterna clipă
ce tace...

Mă-ntreb: totul moare?
De ce totul tace?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela;

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor:
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi şi rachiu...

Dar plâng că sunt viu
Ruinele mintţi de aur,
Steagul ţesut într-un laur,
Lacrimi de rachiu...
Dar plâng şi nu ştiu
Durerea iubirii părtaşe,
Fatalitatea din faşe,
Lacrimi în rachiu...
Dar plâng cenuşiu,
Îngerul alb, îngerul negru,
Pentru un demon integru,
Lacrimi şi rachiu...
Dar plâng la sicriu,
Cu zâmbet tristeţea se duce
Spre paradis fără cruce,
Lacrimi cu rachiu...

Scrâşnet de lacrimi ce se aprind,
Flori de rachiu... şi toate te prind...

poezie de Vasile Zamolxeanu (8 septembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din mine o durere fără moarte

nu datorez nimănui nimic şi
nici nu ştiu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni şi că
ar fi existat fără Dumnezeu
ştiu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una şi
se hrăneşte din sfârcuri de curcubeie
şi câteodată cu resturi de durere

în tot acest timp
mă eliberez de puţinul din mine
şi alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...

mi-e frică de-atâta linişte

în speranţa că o voi revedea pe mama
şi pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot

să nu vă îngrijoraţi
din mine va porni o altă zi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legume...

Un tot necesar fără glume,
Ce menţine vigoarea în lume...

distih de Vasile Zamolxeanu (27 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

geamăt

Geamătul

E-un sunet nearticulat,
La o femeie sau bărbat:
Bărbatul geme de durere,
Femeia geme de plăcere.

definiţie epigramatică de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (15 iunie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea jertfei

Pe crucea răstignitului Iisus
cu lacrimi şi cu sânge şi cu apă
de două mii de ani ni se adapă
credinţa-n mântuirea cea de sus.

Pe crucea Lui din lemn a stat să moară
batjocorit de-ai lui, de-o-ntreagă lume
răbdând până la capăt, printre glume,
batjocorit şi azi, a câta oară?

Cât vei mai sta departe de pământul
cu oropsiţi, bolnavi, fără speranţă,
cu o Sodomă şi-o Gomoră tari în clanţă
cei ce Te ştiu, ştiu şi deznodământul!

Aşteptătorii Tăi grăbesc venirea
pe norii aurii, Tu plin de slavă,
pământul să-l salvezi, cu foc, cu lavă,
iar fraţii Tăi să-şi vadă mântuirea.

Iisus Hristos, o, Domn plin de răbdare,
ştiu şi potrivnicii că n-au vreo şansă
turbarea ce le creşte, ca-ntr-o transă,
fatală le va fi şi-a lor trădare.

Apoi, când pacea Ta va umple lumea
cea nouă, fără lacrimi ori durere
să Te cunoască le va fi plăcere
şi să Te vadă le va fi cununa!

poezie de Petre Conceatu (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran

de ce plângi, maestre,
şi priveşti printre ferestrele copacilor
lumea
care se-neacă într-un timp efemer?
lacrima ta e picur de lună
pe roua nopţilor de vară;
glsul tău- dangăt de clopot
ce bate
într-un oraş medieval
cu turle, ogive, creneluri şi ciori;
dorul tău- călător,
rătăcit pe neunde,
cerşind o clipa de fericire
printre mormintele cimitirelor
uitate de vreme;
chipul tău- mucenic răstignit
la răscruce de drumuri
cu ochii scoşi
de barbare cohorte de iluzii;
gândul tău,
pasăre rătăcită pe catarge-n derivă
într-o mare ce se zbuciumă;
vântul îţi suflâ-n oase
de necaz şi de vântoase;
din cavoul tău din stei
a rămas o rază caldă,
un suspin ce urcă-n zări
raza dulce-a dimineţii
care mi-a-nvrăjbit poeţii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În muzici lumina cântă

Nu vreau din tine decât clipa
Însingurării când nopţi albe
Suie mocnind pe carnea ta aripa
Falşilor îngeri chip de nalbe.

Nu vreau din tine decât valul
Să mă pot sparge-n piericiunea noastră
Oceane de săruturi, zorită să-ţi gust malul,
Din moarte să zburăm 'napoi eternitate-albastră.

Nu vreau din tine decât luptă
Să-ţi iau în răni şi-ultimă viaţă
- De neiubiri şi lacrimi suptă -
În sufletu-ţi mă-avânt Geneză, dimineaţă.

Nu vreau din tine decât nesfârşirea
- Cu marea ei de aştri te alintă -
Căci între noi, Coloşi de cer, ghid stă Iubirea...
Dau flori, cresc ramuri, Lumina-n muzici cântă.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rozar

ar trebui să mă ierţi
te-nlocuiesc cu inspiraţia
te locuiesc cu mine-n poezie
te zbor prin adierile de la marginea unei păduri
până-n largul unei câmpii
ar trebui să mă iert din iertarea ta
nu te pot ierta
de iubirea mea
ar trebui să te iert din patul larg
ai plecat când te aşteptam
nu mi-ai răspuns la telefon cu sărutul meu
ar trebui să mă iert că iubesc altfel
decât orice altă femeie
ce iese la plimbare cu corciturile din sine fără lesă
în sălbăticia citadină fermentată de ciment
căutându-şi sălbăticia
zburdând hăulind sărbătoare în libertatea sufletului meu
mai ales mi-e milă de minotaur
Tezeu ar trebui să te absolv de crimă
poziţia favorită serială repetitivă din labirint ca un coşmar
traduce lait motivul aranjat cu linii albe la poză
cu lumini umbre cadru photoshop acuarelă
ar trebui să iert
femeia cea naivă
frumuseţea geloziilor ei de centauri
bolnave scâncite scheunate
ar trebui să iert iubirea ta
mai puţină decât puritatea mea de corcitură
locuită mereu de poezie
eu ştiu să sparg tipare obsesii morţi inutile
iubesc de la zenit până la nadirul înmormântat
cu o singură inimă
unica
carnea nu poate fi înlocuită în mormântul meu
carnea morţii
iubirea de viaţă
ar trebui să mă ierţi

poezie de Ioana Camelia Sîrbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La niciun moment al vieţii nu-şi poate spune omul: am terminat, de acum odihnă; fiindcă odihna, în acest sens, se egalează cu evoluţia închisă, care este preludiul morţii - nu o moarte materială, dar moarte.

citat din Grigore T. Popa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!