Privilegiu

Cei dintâi pribeag
Hoinărind cu toiag
Creaţie divină
Din duh şi ţărână
Singur pe lume
Într-un loc anume
Corpuscul de viaţă
Pe plai cu verdeaţă
Eminamente viu
Prin Edenul timpuriu
Cândva pe la răsărit
Cu Eva s-a pricopsit
Avea destin asigurat
Şi totuşi l-a ratat
Ce soartă în răspăr
S-a poticnit de măr
A părăsit Edenul
Aşa cum pleacă trenul
A găsit apoi liman
Şi a devenit taman
Făuritor de neam
L-am numit pe Adam.

poezie de David Boia (27 noiembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău

Încântare de peste an
Numele tău e primăvară
Încântare de peste veacuri
Numele tău e sinonim cu viaţa
Ai primit botez din străbuni
Dar când ai venit prima dată
Nimenea nu mai ştie
Nu are de unde şi nici încotro
Nici nu existau oameni acolo
Doar îngeri pot să ne spună
Tu ai săvârşit botezul vieţii
Tu ai venit ca o prefaţă divină
Când nu era nimeni de faţă
Şi apoi când a venit Adam
Tu erai în plină splendoare
Undeva în edenul timpuriu
La paritate cu maica noastră Eva
Pentru taica Adam a doua mireasă
Încântare de peste milenii
Ai acoperit instant pământul
Cu un covor de verde ascendent
Sub nuanţe albastre de azur
Încântare de peste alte ere
Secvenţă sacră din edenul sfânt
Încântare cu efect de bun augur
Tu ai tradus raiul pe pământ
În limbaj facil ad litteram
Purtată pe braţe de vânt
Pentru taica Adam şi urmaşi
Peisaj strălucitor cu îngeri
Încântare pentru totdeauna.

poezie de David Boia (1 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate înseamnă convieţuire în edenul timpuriu.

David Boia (10 septembrie 2023)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt univers

În prezent sunt blazat
De acest univers incert
Presărat cu găuri negre
Acum caut un nou univers
Al iubirilor exhaustive
Cu suflet duios şi tandru
Semnificativ şi efervescent
Un univers în paralel
Poate fi şi perpendicular
Dar cu găuri albe să fie
De bun augur şi infinit
Cu lumini eminamente vii
Maşină imensă a timpului
Care să ne ducă instant
Prin trecut şi prin viitor
La prezentul continuu
Care să deschidă trasee
Spre edenul timpuriu.

poezie de David Boia (22 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva în post

În Edenul cel frumos,
Au postit (şi-au dus-o bine):
El, c-a fost un credincios,
Ea, că nu avea... cu cine!

epigramă de Ion Ghera din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Mărul cât Edenul, ori aeroplanul, / aurul, varanul tot cer oxigenul... // Eu, dacă pierd trenul, nu mai văd vulcanul, / lavo-toboganul, timpul, pliocenul..., / n-apuc nici catrenul ce-ţi cântă gotcanul...! // Clipa-mi toarnă anul, clipa-mi dă desenul, / aripa, antrenul, arcul, buzduganul, / acul de brodează, de-aţâţă elanul, / aurul, sau banul de ceruri brăzdează...! // Bruma – chiar de-i brează – zebre va să-mi culce / într-un plai mai dulce, plai ce-mi constelează / brazii cu sfârlează, ceruri să-mi inculce... // Du-te-n Bobotează, vezi-l pe Neculce, / dă-i din vinul dulce până când visează: / prindă-ni-l găianul, merii cu Edenul, / mai tot oxigenul, ori aeroplanul...!» ‒ (XXXII), Glosalm de Brumar / 30 noiembrie 1967
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 48).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (30 noiembrie 1967)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoria corzilor

Naivi noi de pretutindeni
Escamotând măşti hilare
Ludici noi de peste tot
Parafrazând cântări
Acei care am fost
În stare să tranşăm destinul
Acei care suntem
În stare să ne răstălmăcim
Fără stare pe meleagul uitării
Acei care eram sortiţi
Pe trecere interzisă
Acei care ne găsim
Excluşi din edenul timpuriu
De la Adam încoace
Căutători ipotetici de modele
Ne transpunem idilic
La coarda sensibilă
Din universuri paralele
În universuri alternate
Spre universuri infime
Vibrând instantaneu
Prin teoria corzilor.

poezie de David Boia (10 martie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Program demiurg
Implementat cu îngeri
Edenul solemn

haiku de David Boia (11 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să facem o asociaţie cu îngerii, ca să putem accesa edenul.

aforism de David Boia (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autentic

În clipa de apoi
Îngerii vor extirpa
Piaza rea
Din univers
Se va instaura
Concomitent piaza bună
Şi nici necazuri
Şi nici nevoi
Nu vor mai fi
Aşa se va deschide
Edenul în toată
Splendoarea luminii

poezie de David Boia (22 august 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit ÎNGER.
Aluneci încet prin gândurile mele
clădind castele
ireal de reale,
fierbinţi de urma trupurilor
vibrând sub zapada iubirii
ce arde în noi,
albă
ca păsările
toamnelor noastre.

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit BĂRBAT.
Tu strângi în braţe eterul
în care nu exist decât eu.
Mă dezbraci de taine
ca pe o salcie despletită
la malul unei ape izvorând
de departe,
din sufletul tău.

... şi te-ai numit VIS
şi ai pătruns în sângele meu
bolnav de dor,
de nelinişte, de nesiguranţă,
bolnav de tine -
cel niciodată găsit -
şi trecerea ta
a lăsat adânci urme
în carnea-mi flămândă
de EDENUL
trupului tău.
Tăcere...

Ce ochi frumoşi avea
tăcerea dintre noi!
Ne adulmecam
ca pe o pradă
în liniştea nopţii...
Ne dureau gândurile de
dor...
Ne dureau degetele
care pipăiau noaptea
ca o catifea albastră...
Ne durea muzica divină
ce curgea din cer...
Ne durea fiecare şoaptă
nespusă încă...
Pielea avea parfum
de piersică
dată în pârg.
Ce ochi frumoşi avea tăcerea
din noi,
cei care abia atunci învaţam
alfabetul iubirii!
Ce ochi frumoşi!
Ne strigam
fără cuvinte...
Ne pipăiam
fără gesturi...
Ce ochi frumoşi
avea iubirea
ca o mare doamnă
trecând pragul dintre noapte
şi zi...

Ce ochi frumoşi
Aveai...
Tu!

poezie de Lelia Mossora (20 mai 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un timp anume

Într-un timp anume
voi pleca din viaţă.
Tu să mă plângi lume
când inima-mi îngheaţă.

Când sufletu-mi aleargă
către nu ştiu unde,
O amintire vagă
pe pământ rămâne.

Fiinţă nedefinită,
urcată la cer,
Prin lumea împietrită,
voi rătăci stingher.

Găsindu-mi cândva locul
şi eu voi împietri.
De sus, veghindu-mi corpul,
mereu voi străluci.

poezie de Dumitru Delcă (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia edenică trebuie scindată – nostalgia revine omului, flotant şi dizlocat, în care paradisul se manifestă doar ca absenţă, în reminiscenţă; Edenul însă, ca atare, a fost deja demult cedat înaltei custodii angelice. Gardienii angelici care închid Edenul simbolizează de fapt ireversibilitatea calitativă de tip eonic care blochează posibilitatea oricărei regresii temporale către fundamente.

Vlad Mureşan în revista Idei în dialog, nr. 12/51, "Fundamentalism şi ecumenism"
Adăugat de Monica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În uşa toamnei, la pomana de frunze,
nimeresc în Edenul vindecător,
unde stau îngeri cu săbii pe buze,
sfinţi militari cu arma la picior,
iluzie divină într-un cui de lumină,
turmele norilor pasc pe vârfuri pădurile,
dacă n-ar fi asemenea raiuri,
aş ajunge să mă plângă caricaturile,
aş muri ca păsările cu tot cu graiuri.

poezie de Elisabeta Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul de acces este zero

Răsfoind
dosarele nimicului

Am găsit

(Doamne
ce
harababură
metafizică)

Şi geneza

şi
edenul

şi apocalipsa

Probabil

Nimicul
le
cam-u(m)flase
lipsa

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (7 noiembrie 2003)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin efemer
Şi rătăcitor pribeag
Omul pe pământ

haiku de David Boia (9 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmatică eşti soartă
trăim într-o lume moartă
şi apoi cine mai ştie
vom trece într-o lume vie.

catren de David Boia (13 mai 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

După crearea lui Adam, actul la fel de important este crearea Evei. Crearea ei nu e reproducere, e creaţie de sine stătătoare. Este intervenţia divină, personală şi în actul creării Evei. Nu-i face pe amândoi odată şi apoi îi desprinde. Reluarea Evei din Adam este act personal şi special a lui Dumnezu, dar, la crearea ei, participă şi Adam, cu visul, cu actul oniric, un alt univers nesfârşit, de taină.

citat din Ion Buga
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Gândesc că-am fost cândva un gănd
răsărit din roşu de asfinţit şi răsărit

Gândesc că-am fost cândva o sclipire
o clipă de timp în trecere prin lume

Gândesc că-am fost creuzet al iubirii
în nopţile cu umbre de paşi, amintire

Cred că undeva cândva prin ceva
am răsărit floare-n piatră în calea ta

Cândva am cântat prin nopţi şi zile
vioară fiind prin razele soarelui şi-ale lunii

Acum gândesc că sunt în mine
eu şi a mea, frumoasă amintire

Acum secundele încep încet să picure
în şiruri ordonate prin razele găndurilor mele

Acum ele se unesc ca stele-n-gemănate
dar a mai rămas o umbră ce ne desparte

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!