Destin efemer
Şi rătăcitor pribeag
Omul pe pământ

haiku de David Boia (9 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rătăcitor

În veacuri de pământ, tu, domn la Putna,
In veacuri de pământ ascultă ţara.
Moşia n-ar fi toată făr-aceste
Veacuri de vecie prin care trece vara.

Nu doarme Domnul Ştefan, nu dorm plăieşii încă,
Nu-ncape-n cerul mare înaltul chip al lor,
Ei n-au murit si nimenea vreodată să nu creadă
Ca poate fi Moldova... pământ rătăcitor.

Ei n-au murit, o spunem pe apele ce curg
Din munţii noştri liberi, averea noastră sfântă,
Ei sunt pământ, pământ in ţara lor
Şi-acest pământ pe româneşte cântă.

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Drăguş Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om pribeag

Unul ce nu prinde cheag.

monostih de David Boia (25 aprilie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aptitudinea supremă de care dispune omul pe pământ este cea de a fi pieton.

aforism de David Boia (4 martie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o glie de pământ, care a primit suflare divină de viaţă.

aforism de David Boia (28 noiembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este înger pribeag rătăcind printre cuvinte.

aforism de David Boia (18 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea s-a născut în eden, când a fost alungat de acolo omul a adus-o pe pământ.

citat din David Boia (12 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privilegiu

Cei dintâi pribeag
Hoinărind cu toiag
Creaţie divină
Din duh şi ţărână
Singur pe lume
Într-un loc anume
Corpuscul de viaţă
Pe plai cu verdeaţă
Eminamente viu
Prin Edenul timpuriu
Cândva pe la răsărit
Cu Eva s-a pricopsit
Avea destin asigurat
Şi totuşi l-a ratat
Ce soartă în răspăr
S-a poticnit de măr
A părăsit Edenul
Aşa cum pleacă trenul
A găsit apoi liman
Şi a devenit taman
Făuritor de neam
L-am numit pe Adam.

poezie de David Boia (27 noiembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că a fost alungat din eden din vina lui, omul este dator să aducă raiul pe pământ.

David Boia (13 mai 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragicomedia umană

Pe Pământ, rătăcitor,
Omul este un actor
Care joac-atât de bine
Încât a uitat... de Sine.

epigramă de Marian Cioacă (26 mai 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin. Pretext în variantă răstălmăcită.

David Boia (13 mai 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

destin (vezi şi soartă)

Destinul. Un traseu bătut de soartă.

definiţie aforistică de David Boia (27 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La catacombe

Acolo istoria
Şi omul
Şi credinţa
Au intrat dinadins
În pământ
Ca să trăiască
Ca să germineze
Ca să crească
Ca să dăinuie
Să se înmulţească
Şi să rodească
Înmiit
Precum
A prorocit
Semănătorul
Divin Iisus.

poezie de David Boia (16 iulie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe certe lumini
epidemii de vise
destin de fugar

haiku de David Boia (30 ianuarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând feeric
În foşnet de lumină
Destin devansat

haiku de David Boia (26 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Naşterea e limita minimală impusă de destin.

definiţie aforistică de David Boia (12 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ (vezi şi Terra)

Pământ. Planeta cu sânge albastru din Calea Lactee.

definiţie de David Boia (9 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să-şi ia soarta în mâini şi-a luat mâinile de pe destin.

citat din David Boia (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Tot omu-n lume-i efemer
Şi-n el e şi pământ şi cer,
Dar în poet - pe drept cuvânt -
E cer mai mult decât pământ!

epigramă de I.St. Bogza din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule pribeag

Tu, omule pribeag, te uită la soroace
Şi aminteşte-ţi că totul se sfârşeşte,
Întreabă-te mai des: "Cu viaţa ce voi face?"
Căci niciodată nu ştii apusul când soseşte.
De vei umbla aiurea prin ceaţă, fără rost,
Dând lungă amânare la timpul mântuirii,
Vei spune prea târziu: "O, Doamne, prost am fost
Că am pierdut cărarea şi ziua izbăvirii!"

Şi-atunci te vei ruga, să-ţi vină-n ajutor
Toţi cei de lângă tine, dar va fi în zadar,
Vei alerga-n genunchi pe drum rătăcitor,
Pierzând pentru-o himeră, cărarea spre altar.
Căci aţa cea subţire se strânge pe mosor
Şi nu îţi lasă vreme s-o mai întinzi odată,
Ajungi pe negândite condus de un sobor,
La locul tău cel veşnic, în cripta-ntunecată.

De-aceea om pribeag, nu amâna unirea
Cu Dumnezeu căci iată, de furi vei fi răpit,
Cu umilinţă rogă-L să-ţi dea din fericirea
De-a fi de-a dreapta Lui curat şi mântuit.

poezie de Rodica Constantinescu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!