Capricii ieftine...

Îmi agăţ visele şatene,
În pletele timpului, grăbit de soartă,
Cu disperarea vârstei,
Ce şchiopătează în păpucii de casă,
Dându-mi tot mai des avertismente ciudate.
Timpul saturat de fragilităţile mele cronice,
Îmi alintă calvarul, cu torturi de versuri naive,
Antidepresive recunoscute.

Şi în ciuda lăcomiei lui Osiris,
Îmi agăţ patetic florile bucuriilor prezente,
La tâmplele nopţilor cu lună plină,
În acordul nocturnelor clasice,
Valsând în cugetări virgine,
Dospite, în cuptorul frământărilor mele sufleteşti,
Fiindcă le ador infinitul nemuritor
Şi saltul măreţ prin noianul speranţelor,
Suport divin, necesar imunităţii creative.

Euterpe are destulă grijă,
Să nu-mi lenevească neuronii,
În faşa somnului liniştit,
Altruismul ei îmi prescrie reţete gratuite...
Uşurându-mi calvarul trupului şi al eu-lui fragil.

O, sănătate, de ce mă ocoleşti?
O, maturitate râvnită, când mă împlineşti?
Timpul, dirijor în orchestra universului
Îmi aţâţă dorinţe utopice, debusolându-mă deseori.
Deşertăciunea orgoliului naiv...
Mă atrage spre capcanele măririi închipuite,
Ca nişte mofturi false,
Departe, de ce sunt cu adevărat.
Dar, ştiu atât, că trebuie să mă grăbesc,
Dumnezeu ştie ce vrea de la mine, eu nu.
Supravieţuind în travaliul frământărilor,
Vâslesc grăbită în maratonul fericirii visate
Şi mă îmbăiez în cuvinte,
Pe ultima sută de metri, ca Titanicul...
Cu speranţa iertării, spovedită în rime naive.
Amprentele trecerii mele,
Epopee florală, în cuvinte simple,
Rămână Talisman, urmaşilor mei,
Fiindcă amintirile au suflet şi descântec.

poezie de Valeria Mahok (23 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricii ieftine...

Îmi agăţ visele şatene,
În pletele timpului grăbit de soartă,
Cu disperarea vârstei,
Ce şchiopătează în păpucii de casă,
Dându-mi tot mai des avertismente ciudate.
Timpul saturat de fragilităţile mele cronice,
Îmi alintă calvarul cu torturi de versuri naive,
Antidepresive recunoscute.

Şi în ciuda lăcomiei lui Osiris,
Îmi agăţ patetic florile bucuriilor prezente,
La tâmplele nopţilor cu lună plină,
În acordurile nocturnelor clasice,
Valsând în cugetări virgine,
Dospite, în cuptorul frământărilor mele sufleteşti,
Fiindcă le ador infinitul nemuririlor...
Şi saltul măreţ prin noianul speranţelor,
Suport divin, necesar imunităţii creative.

Euterpe are destulă grijă
Să nu-mi lenevească neuronii,
În faşa somnului liniştit,
Altruismul ei îmi prescrie reţete gratuite...
Uşurându-mi calvarului trupului şi al eului fragil.
O sănătate, de ce mă ocoleşti?
O, maturitate răvnită, când mă împlineşti?
Timpul, dirijor în orchestra universului,
Îmi aţâţâ dorinţi utopice debusolându-mă deseori.
Deşertăciunea orgoliului naiv...
Mă atrage spre capcanele măririi închipuite,
Ca nişte mofturi false,
Departe, de ce sunt, cu adevărat.
Dar, ştiu atât, că trebuie să mă grăbesc,
Dumnezeu ştie, ce vrea de la mine, eu nu.
Supravieţuind în travaliul frământărilor,
Vâslesc grăbită în maratonul fericirii visate,
Să mă îmbăiez în cuvinte,
Pe ultima sută de metri, ca Titanicul...
Cu speranţa iertării, spovedite în rime naive.
Amprentele trecerii mele,
Epopee florală, în cuvinte simple,
Rămână Talisman, urmaşilor mei,
Fiindcă amintirile au suflet
Şi descânt preţios.

poezie de Valeria Mahok (23 decembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

timp

Timpul este dirijor în orchestra universului.

definiţie aforistică de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră simţire

ador să cânt mirajul dragostei mele
chipul fin al timpului să-l am în faţă
să-mi cearnă în suflet lumini de la stele
Dumnezeu să-mi fie pururi o sfântă povaţă.

am emoţii mari când mai nasc un poem
poeziile sunt copii mei de suflet
soare al fericirii în viaţa mea te chem
să mă creşti în lumea cu magic răsunet.

rapsodia verii pe strune de chitară
alintă timpul meu istovit de suspine
nici un sentiment în mine să nu doară
pe ţărmul de vis valul speranţei revine.

mi-acoperă trupul tandru mă împresoară
albastră simţire îmi curge prin vine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai când iubesc

Numai când iubesc,
Primăverile sufletului meu, ca florile paradisului înfloresc.
Numai când iubesc,
Irişii ochilor mei, ca stelele nopţilor senine, vioi se trezesc.
Numai când iubesc,
Piramidele viselor mele, fapte reale construiesc.
Numai când iubesc,
Dărniciile altruiste mă însufleţesc.
Numai când iubesc,
Valorile sufletului meu se înmulţesc, se înmulţesc,
Fiindcă iubesc, ca mine, ca tine, ca voi, fiindcă iubesc.

poezie de Valeria Mahok (6 august 2013)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciile soartei...

Te ascultam cu ochii umezi de fericire,
Când mă ţineai la pieptul tău cândva,
Ca pe un talisman de aur veritabil,
Tu îmi şopteai timid şi tandru
Că mă iubeşti ca nimeni altul
Şi în veci voi fi a ta,
Ca Julieta lui Romeo,
Icoană sfântă în artă.

În jurul meu atunci totul cânta,
Ca strunele iubirii atinse de arcuşul viu,
Când viaţa o feerie îmi părea,
În braţele timpului darnic,
Capriciul soartei mă înşela amarnic,
Lăsându-mi zestrea mărilor de lacrimi
Şi gustul sării amare din pustiu.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

Capriciile soartei...
Variantă:

Îţi savuram patetic iubirea,
Din gesturi şi cuvinte,
Aşezate frumos ca florile pe ram,
Stelele nopţilor senine număram,
Cu ochii umezi de fericire,
Ca un copil naiv eram, cuminte,
Când viaţa sub Oda bucuriei petreceam.

La pieptul tău mărinimos,
Eram o jucărie nouă,
Mult prea râvnită pe atunci,
Ce n-o doreai pierdută,
Ca toate celelalte din trecut.

Când steaua fericirii darnic mă dezmierda
Şi îmi cânta pe strunele inimii frumos
Ca Zeii artei în Olimp,
Soarta capricioasă m-a înşelat amarnic,
Lăsându-mă să mă înec în lacrimi
Şi preţul fericirii cu adevărat să-l simt.
Dar toate au fost cândva,
Acum e altfel.

poezie de Valeria Mahok (19 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, te rog, nu mă uita

Doamne, ţi-am spus de atâtea ori în spovezile mele
că îmi place strălucirea,
dar m-ai tras zdravăn de urechi,
ca să-mi alung orbirea şi din minte smintirea.
Asta ma trezit la realitate, întrebându-mă imediat
dacă ceea ce ţi-am cerut merit cu adevărat.
A vrea e una, a ţi se da e alta
şi a merita un dar e cu totul altceva.
Toţi vrem şi visăm străluciri în viaţă,
dar ce facem ca să le obţinem pe merit?
ce înţelegem prin ea, noi hulpavii sorţii,
cu pofte de dimineaţa până seara şi invers,
înotând deseori în false senzaţii
prin lumea bună sau rea.
Strălucirea nu este o lăfăială în luxuri picante,
aşa cum cred majoritatea oamenilor,
strălucirea în viaţă are vibraţii în fapte înalte,
cu vectorii îndreptaţi spre viitor şi în eternitate.
Strălucirea e floarea înţelepciunii,
până şi după moarte, pentru cei de azi
şi pentru cei din zări îndepărtate...
Strălucirea este steaua divină a firii omeneşti,
ce lasă amprente marcante în infinitul necenzurat.
Ce am făcut eu, pentru a merita această stea?
Iartă-mă Doamne, deseori m-am visat o stea,
dar strălucirile ei pâlpâiau aşa departe.
Acum, am înţeles bine mesajele tale şi lecţia,
Înţelepciunea şi strălucirea ei e ceea ce-mi poţi da,
dar încă nu ai motivaţii justificate.
Timpul le va definii pe toate, doamne!
Timpul în timp poate îmi va trimite o rază de stea,
dar pentru strălucirea ei ştiu că trebuie
să înot în muncă şi demnitate.
Deocamdată îngenunghez în rugăciuni de iertare
pentru îndrăzneala mea de a visa aşa departe.
Doamne, te rog nu mă uita!
Speranţa mea este la cote înalte
şi mă ţin cu toată fiinţa de ea,
poate în viitor voi găsi strălucirea,
la porţile tale înalte.

poezie de Valeria Mahok (31 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul m-a minţit!

Am să te cânt prin muzicale versuri,
Cum nu am reuşit să te-nţeleg...
A ta eternitate mă irită,
Pentru că mi te-ai dat fără s-aleg.

M-ai păcălit şi nu mi-ai dat poveţe,
Te-ai prezentat în înţelept şi-ai fost farsor...
Foc în aparenţă, dar înăuntru rece
Ucizi clipele de care-atât mi-e dor...!

Mă caută uitarea să-mi dea un anestezic,
Aş vrea să cumpăr timpul ce-a trecut...
O uşă mă aruncă afară din calvarul
Plin în giuvaiere doar de împrumut.

Prieten te-am dorit al inimii mele,
Măreţ şi strălucit te-am crezut în toate...
Eşti doar o minciuna, iluzii de otravă,
Viaţa lângă tine, este de fapt moarte!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la urechi,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginii,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară.
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rucsacul fericirii...

Mi-am pus cerceii toamnei la ureche,
Sufletul pe strune vioaie de chitară,
Paşii i-am purtat pe dealuri ruginite,
Focul setei pe maluri abrupte de izvoare,
În băi de lună plină şi de soare.
Şi am băut cu poftă din cupa fericirii
Vinul răsfăţului rămas din iarnă până în vară,
Sub cerul înstelat de amintiri,
Ca niciodată florile lor să nu moară,
Niciodată, rucsacul fericirii mele să nu piară,
Niciodată.

poezie de Valeria Mahok (27 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noianul gândurilor mele

Din noianul gândurilor mele
Care vin şi-apoi zboară,
Unul vine şi tot revine
Până se transformă în cuvinte
Şi inimii ii spune si ii tot spune
Să-şi lepede odată învelişul cel de gheaţă,
Să-şi alunge supărarea,
Că iată s-a sfârşit cu iarna!
Să-şi scoată la iveală iar speranţa
Că ii bate din nou la poartă
Soarele şi Primăvara....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dorului

În vatra frământărilor interioare,
Când lacrimile sufletului se-aprind,
Dorul întreţine trăirile anterioare
Cum râul întreţine propriul grind.

Doru-i acea catedrală de frustrare,
Pe care încinse-amintiri o cuprind,
În vatra frământărilor interioare,
Când lacrimile sufletului se-aprind.

În căutări de negăsire, dorul doare,
Fulgerând, sfidează timpul puhoind...
Şi la-ndemnul vechilor trăiri, tresare,
Reprezentări nostalgice reînnoind
În vatra frământărilor interioare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruism divin

Am luat o orhidee în mână,
ce minune, ce frumuseţe divină,
Doamne, iartă-mă că te întreb,
ce zori te-au inspirat înainte de toate,
de unde ai luat tiparele florale,
atât de delicate?
Cât de mult iubeşti acest pământ
şi oamenii lui peste toate?
din ce paletă sfântă florilor le-ai dat culoare?
Iar gingăşia lor neîntrecută,
mângâiată de vânt
cum ai plămădit-o sub soare?
cu ce baghetă fermecată ţi-ai parfumat comorile,
ca să le întregeşti perfecţiunea sublimă.
Ştii doamne, câtă lume ai bucurat?
când, va înţelege omenirea
scopul altruismului tău adevărat?
pe lângă multe alte.
Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,
Iar muzica şi iubirea sunt vibratiile înalte
ale sufletului divin şi omenesc,
învăluite în cămaşa recunoştinţei creştine.
Doamne, din suflet îţi mulţumesc!
ţi-am înteles cu bucurie altruismul neîntrecut
al darurilor tale divine,
Iubire, dăruire şi chemare,
sădite în floarea inimii mele plăpânde
şi în orice vis de floare,
spre un nou răsărit, spre o nouă zare.

poezie de Valeria Mahok (28 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie Matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vâful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 06.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer

Prefer să te iubesc în tăcere,
pentru că în tăcerea mea nu întâmpin respingere.

Prefer să te iubesc în singurătate,
pentru că în singurătatea mea nu aparţii nimănui, ci doar mie.

Prefer să te ador de la distanţă,
pentru că distanţa ne ţine pe amândoi departe de durere.

Prefer să te ţin prizonieră în gândurile mele,
pentru că în gândurile mele doar eu am libertatea de a decide.

Prefer să te sărut în bătaia vântului,
pentru că vântul este mai delicat decât buzele mele.

Prefer să te îmbrăţisez în visele mele,
pentru ca visele mele sunt fără sfârşit.

poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.

Valeria Mahok (21 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre noi

Şi spune-mi în care poveste
Timpul în loc l-am oprit,
Şi în care noapte senină
Noi doi cu dor ne-am iubit.

Spune-mi iti mai aduci aminte
De şoaptele pline de dor,
Îmi porţi chipul în minte
Mai ştii de al nostru amor?.

Eu ştiu că te am în suflet
Mă agăţ de tine cu drag,
Îţi port frumoasele cuvinte
Şi încă mă mai atrag.

Iubirea este nemuritoare
Se stinge atât de greu,
Şi chiar dacă timpul trece
Te port în suflet mereu.

autor. Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul trece, amintirile rămân,
Omul se naşte din gândul divin...
Veniri şi plecări, dulce amar destin,
Pe scena vieţii de tumulturi plin,
Amintirile în arhiva timpului
Ne definesc caracterul,
Mai mult, mai puţin,
Dar să nu uităm niciodată
Memoria lor s-o sfinţim,
Pentru pacea noastră
Şi bucuria spiritului divin.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!