După înfrângerea Franței în 1940 și a eșuării încercării de a ajunge la pace cu Anglia, conducătorii Germaniei au conceput ideea ca să-i strângă pe toți evreii și să-i transfere pe toți într-una din coloniile franceze, de exemplu în Madagascar. Într-un raport din 21 august 1942, Secretarul de Stat la Externe al Reichului, Luther, a decis că este posibilă negocierea cu Franța în acest sens și a descris discuțiile avute între iulie și decembrie 1940, și care au fost întrerupte ca urmare a unui interviu la Montoir, la 13 decembrie 1940, cu Pierre Etienne Flandin, succesorul lui Laval. În tot timpul anului 1941, germanii au tot sperat să poată redeschide tratativele și să le ducă la un sfârșit satisfăcător.

în Le véritable procès Eichmann (1962)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Anul 1940 a fost anul dezastrului țării române, o mare suferință a populației, ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care armata rusă a ocupat la 26 iunie 1940 Basarabia, Bucovina si tinutul Hertei. La 30 august 1940, ca urmare a tratatului de la Viena, am fost nevoiți a ceda la unguri o parte din teritoriul Ardealului. lar la 7 septembrie 1940 prin tratatul de la Craiova am cedat Cadrilaterul la bulgari, făcându-se schimb de populație, la care eveniment am participat și eu.

în Din viața unui basarabean, Plecarea in viața (2009)
Adăugat de drcirsteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Eliade

Un vaporaș încremenise lângă mal, pustiu, vetust, ca o relicvă dintr-o altă lume. Anglia dinainte de 10 mai 1940. O viață pe care nu o cunoscuse, pe care o îndrăgise numai din cărți.

în Noaptea de Sânziene (1971)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.

Soția unui ministru a ținut o conferință la Craiova (1940)

Conferința-i lungă, lată,
Nițeluș cam afectată,
A fost bine compilată
Și perfect memorizată.

epigramă de din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Briony Tallis: N-am făcut niciodată acel drum la Balham. Așadar am inventat, mi-am imaginat scena în care eu le mărturisesc totul. Și, în realitate, nici nu ar fi fost posibil să se întâmple așa... pentru că Robbie Turner a murit de septicemie la Bray Dunes pe întâi iunie 1940, ultima zi a retragerii trupelor... și n-am avut niciodată ocazia să îndrept lucrurile cu sora mea Cecilia... pentru că a murit pe 15 octombrie 1940, fiind surprinsă de atacul cu bombă de la stația de metrou Balham care a distrus conductele de apă și de gaze. Așa încât nici sora mea și nici Robbie nu au putut fi niciodată împreună așa cum și-au dorit... și cum ar fi meritat. Lucru pentru care... am simțit mereu că sunt vinovată. Dar ce fel de sentiment de speranță sau de împlinire ar mai fi avut cititorul aflând acest final? Astfel că, în roman, am vrut să le dăruiesc atât lui Robbie, cât și Ceciliei ceea ce au pierdut în timpul vieții lor. Mi-ar plăcea să cred că nu este o dovadă de slăbiciune... sau un mod de a scăpa de vină... ci un ultim act de generozitate. Le-am redat fericirea.

replică din filmul artistic Ispășire, scenariu de , după Ian McEwan
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă eu citez Israelul este numai pentru a arăta în același timp că diavolul rasismului, în sensul aplicat de național-socialiști, este mult mai mare decât se credea, din moment ce campionii de ieri ai luptei împotriva rasismului au devenit astăzi protagoniștii lui și, contrar opiniei generale, exemplul Germaniei nu este singurul exemplu de stat rasist.

în Le véritable procès Eichmann (1962)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Știi, francezii îmi amintesc puțin de o actriță îmbătrânită din anii 1940, care încearcă încă să cineze în oraș, închipuindu-și că este la fel de frumoasă ca altădată.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Faith of My Fathers: A Family Memoir Paperback" de John McCain este disponibilă pentru comandă online la 69.99 lei.
Michael Laitman

Pe parcursul anilor au visat oamenii la posibilitatea călătoriei în timp. Ei au sperat că, într-una din zile, oamenii de știință vor descoperi naveta spațială care va putea să-i reîntoarcă în tecut sau să-i ducă în viitor. Știința Cabala propune, acum și aici, propria mașină a timpului care poate să ne ajute să atingem timpul, numai să vrem să înțelegem care este scopul mișcării.

în 1000 de sfaturi pentru viață, XV - Călătoria în timp
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ocupam celula condamnaților la moarte, al cărei zid plin de mâzgălituri era foarte interesant. Unul scrisese scurt și milităros: "Adio, bandă de cretini! Sergent Paul Schluntz. M-am născut în aceeași zi cu Führerul, pe 20 aprilie. Din păcate el n-o va mierli o dată cu mine. 1940."

în Moarte și viscol
Adăugat de Timu CaterinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Curtea martiala" de Sven Hassel este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.99- 14.99 lei.
Eugene Ionesco

Poate Dumnezeu este acela care m-a ajutat toată viața și eu nu mi-am dat seama. Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniștilor de la București, am plecat într-o zi la piață fără un ban în buzunar și am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!).

în Testament
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul" de Eugene Ionesco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 37.05 lei.
Mark Twain

Luna februarie este cea mai periculoasă pentru speculațiile la bursă. Celelalte sunt: ianuarie, martie, mai, iulie, august, decembrie, octombrie, noiembrie, aprilie, iunie și septembrie.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Tom Sawyer & Huckleberry Finn" de Mark Twain este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 7.99 lei.

Când eram tânără, era foarte interesantă de ideea potrivit căreia putem schimba lumea în bine, dacă am colabora toți în acest sens, dar acum cred că nu este doar responsabilitatea unui artist, după cum cred că toți avem responsabilități față de lucruri diferite, indiferent ce cale alegem în viață.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

1 Decembrie

Prima zi din decembrie, prima zi de unire,
Multe chipuri surprinse... ce aduc fericire.
Românii petrec, își dau mâna în Hora Unirii,
Prin orașe mulți se adună în Piața Unirii.

De 1 Decembrie este ziua noastră națională,
Se dă liber de la muncă, chiar și de la școală.
Multe parade militare și tot felul de defilări,
Orice municipiu are parte de asemenea realizări.

Lumea se adună la marea sărbătoare națională,
Toți copiii se bucură când lipsesc de la școală.
Mulțimea aclamă, și e foarte multă agitație,
Militarii primesc aplauze pentru reprezentație.

O zi specială și semnificativă pentru noi toți,
Ce se va aminti de către bunici la strănepoți.
O unire istorică între țări pentru un singur popor,
Începută de Mihai Viteazul, un mare brav conducător.

poezie de (28 noiembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie

* * *

Dați-mi voie sa recapitulez pentru dumneavoastră:

Informația nu înseamnă cunoaștere.
Cunoașterea nu înseamnă înțelepciune.
Înțelepciunea nu înseamnă adevăr.
Adevărul nu înseamnă frumusețe.
Frumusețea nu înseamnă dragoste.
Dragostea nu înseamnă muzică.

Muzica înseamnă tot ce este mai bun.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Vissarion Belinski

Îi invidiez pe nepoții și strănepoții noștri cărora le va fi dat să vadă Rusia în 1940, stând în fruntea lumii civilizate, devenind un model al dezvoltării științei și artei și primind prinosul plin de respect din partea întregii omeniri civilizate.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Traian Băsescu a plecat la summitul din Franța

De ziua Franței Băse a plecat
Să ducă președintelui cadou,
"Serviciile" au adulmecat
Că Sarkozi dorește... un stilou.

epigramă de (13 iulie 2008)
Adăugat de Paul ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare acceptabilă, ton trist

Distribuie

Lacrimile Franței

Lacrimile Franței

Demnitari de rang se-adună
În Franța aniversată,
Să serbeze împreună,
Viața-n lumea democrată.

Soldați în marș defilează
La celebrul eveniment,
Când țara aniversează
Trecut glorios în prezent.

La festivități din Nisa
Intră camionul morții,
Cu teroare-n gânduri scrisă,
Păcii să-i îngroape sorții.

Cei veniți la promenadă,
Privind moment de neuitat,
Își pierd viața-n ambuscadă
Și în sinistrul atentat.

Spaima în amplificare,
De o moarte nefirească,
Strigă-n oameni, spre salvare,
Când fug să sea-adăpostească.

Dar sub mastodont dispare
Șir de vieți nevinovate,
În democratică țară,
Vizată de atentate.

Masacrul de Ziua Franței
La pace este atentat
Și în cerneala din condei
E sufletul oripilat.

Aprind candelă în suflet
Pentru cei lipsiți de viață,
Dar las al gândului regret
În a vremurilor ceață.

În abis de timp se cerne
Dorul pentru libertate
Și în inimă așterne
Vis de solidaritate.

14 iulie 2016 - Ziua Națională a Franței
Din solidaritate cu poporul francez:
Vive la France!

Maria Filipoiu

poezie de din Nemuritorii / memorii (14 iulie 2014)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Oamenii care vorbesc tot timpul despre lipsa banilor nu vor ajunge să-i strângă.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Voce: Michelle Rosenberg
cumpărăturiCartea "Pregatit pentru succes" de Jeff Keller este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.90- 17.99 lei.

Cred că europenii, în primul rând germanii, mă vor înțelege și ei. Lăsați-mă să vă amintesc că în cursul consultărilor politice referitoare la unificarea Germaniei de Vest cu cea de Est, unele națiuni care nu erau aliații Germaniei nu au sprijinit ideea unificării. Oricum, națiunea noastră a sprijinit fără echivoc sincera și de neoprit dorință a germanilor pentru unitate natională. Sunt încrezător că nu ați uitat asta, și aștept ca cetățenii Germaniei să sprijine și ei aspirația rușilor, a Rusiei istorice pentru refacerea uniunii.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "First Person: An Astonishingly Frank Self-Portrait by Russia's President Vladimir Putin Paperback" de Vladimir Putin este disponibilă pentru comandă online la 98.99 lei.
Sibiana Mirela Antoche

Decembrie

Decembrie ne-mbracă-n praf de stele
Și-n alibii fulgi, valsând într-un alint,
Flăcăi înnoadă-opincile de piele
În promoroaca iernii de argint.

Decembrie ne cântă valsul iernii
Pe strune de omăt și dans de flori,
Ne-nvăluie în ceața densă-a lunii
În simfonii, pe-arcușuri de viori.

Decembrie ne-acoperă-n miresme
De nori de fum și cetină de brad,
Ne prinde-n haina miilor de basme,
Arzând lumini în brațele de jad.

Decembrie colindă Universul
Iar visele preschimbă-n bucurii,
Obraji îmbujorați aruncă fesul,
Mușcând din cozonacii aurii.

Decembrie întroienit coboară
Să șteargă ochii plânși de peste an,
S-aprindă candelabrele de ceară
Pe cerul înstelat și diafan.

Decembrie-n parfum de sărbătoare
Seduce prin magie și mister,
Revarsă gerul nopților polare
În seara când răsună Leru-i ler.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu nu-l așteptă pe Horațiu, cu cei patru body-guarzi, se îndreptă chiar și el spre nava albastră; părinții tinerilor din echipaj trecuseră deja toți pe acolo. După discuțiile avute cu părinții, directorul părea mulțumit; preferatul său nu părea a fi în pericol de a se lua măsuri împotriva lui, judecând după declarațiile date până în acel moment de toți cei pe care Comisia îi chemase, pentru audiere. Nimeni nu-l criticase, toți vorbiseră în favoarea lui, încercând să n-o defavorizeze nici pe domnișoara consilier Stancu, reclamanta, pentru că n-aveau nimic nici împotriva ei; nici n-o cunoșteau prea bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook