Mă apucase damblaua să mă fac cântăreaţă de local. De cum ispărăveam să sevesc chiftelele şi halbele de bere la mesele muşteriilor, îmbrăcam rochia de stambă, cu flori albastre, şi porneam către oraşul mare, cu gândul să casc gura în bodegile şi restaurantele unde cântau lăutari. M-am întrebat de multe ori de unde vin cântecele? Cântecele vin din adânc de vremi, de la oameni fără nume. De la oameni cu inima aprinsă, plină de of şi jale. Ziua mea începea când se lăsa întunericul. Mă îmbrăcam atunci cu ce aveam mai de preţ şi mă duceam să cânt pe unde apucam: ba în restaurant, ba în cine ştie ce grădină de vară.

citat clasic din Maria Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele sunt rădăcini nevăzute, rădăcini care îi leagă pe oameni de pământul lor. Le căutam, le cercetam, le adunam cu o îndrăzneală şi cu o stăruinţă fără odihnă. Le adunam de la ţărani, lăutari, de la bărbaţi, de la femei, de la tineri şi bătrâni.

citat clasic din Maria Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine dragostea

Te-am întrebat, iubito,
De unde vine dragostea,
Şi tu nu mi-ai răspuns
Şi eu m-am uita în ochii tăi
Trişti şi de lacrimi uzi.
Am întrebat un bătrân cu părul cărunt
Şi el a zis că nu ştie,
Că dragostea lui a murit de mult.
Am întrebat un copil cu ochii albaştrii
Şi el spus că nu ştie,
Că este prea mic.
Atuci am întrebat cerul şi pământul,
Sufletul şi gândul.
Ei tot nu mi-au răspuns.
Şi numai mama mi-a spus
Că dragostea vine din inima ta
Şi de la Dumnezeu de sus.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată n-am cântat altceva decât cântece populare româneşti. Veniţi de prin împrejurimi şi din îndepărtări la oraş, ţăranii aciuiţi prin mahalaua noastră, după ce-şi lăsau lucrul, cu voci când înflăcărate, când domoale, cântau cântecele de acasă. De la ei ştiu cânta, de la ei, de la taica şi de la mama. Multă vreme mi-au rămas în suflet cântecele acelea triste, tărăganate, cu alean, de blestem, de răzbunare, de revoltă, bocete, cântece de leagăn, cântece de nuntă.

citat celebru din Maria Tănase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O duceam cu gândul
până unde se termina universul
şi-mi lăsa dorul
de a o căuta
unde nici
nu exista universul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La balcic

unde sunt turcii?
unde sunt tătarii?
unde s-au înhumat cafenelele?
unde bat iaurtul bulgarii?
unde e regina maria
debarcaderul, grădina botanică, inima
ferecată-ntr-o amforă?
unde
e tonitza şi acuarelele? dar
cine sunt eu să împung
cu vârful creionului-minaret, ascuţit
de o briză puţin ceţoşată,
clipele
vieţile dumnealor
stelele?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă

Caută-mă în iarba crudă, unde este linişte şi pace.
Caută-mă printre flori mărunte, unde frumuseţea nu se-ascunde.
Caut-mă în câmpia întinsă, unde zarea-i necuprinsă.
Caută-mă la umbra unui brad, unde dorurile ard.
Caută-mă în pădurea adormită, unde tu mi-ai fost iubită.
Caută-mă pe cărări de munte, unde ne-am spus doruri multe.
Caută-mă în tot şi în toate, unde iubirea se împarte,
Poate, în final ne întâlnim şi vieţile ne unim.
De-abia atunci pe strada noastră, soarele va răsări.
Vom fi două flori în glastră şi-n taină ne vom iubi.
Caută-mă cu gândul, cu cerul, cu pământul,
în vise, în piatră şi sigur ne vom întâlni,
Nimic nu ne va despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele legionare erau create de legionari. Unii fără nici o cultură muzicală, dar pline de conţinut şi melodie. Toate momentele de bucurie, de avânt sufletesc, cât şi de tristeţe şi durere, erau cuprinse în cântecele legionare. Fraţii de Cruce se îmbărbătau cu o "Sfântă Tinereţe Legionară" şi îşi cântau tristeţile şi durerile pentru camarazii lor căzuţi, cu "Imnul Legionarilor Căzuţi". Toate stările lor sufleteşti erau îmbrăţişate în cântecele lor.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pelegrinările mele prin ţară, caut şi ascult cu atenţie şi răbdare cântecele ţăranilor. Încerc apoi să pătrund bine muzica, ritmul şi sensul cuvintelor, mai cu seamă sensul cuvintelor. Aflu obiceiurile de prin partea locului şi apoi procesul este foarte complicat. Se bazează pe observaţie, pe concentrare, pe o muncă migăloasă şi perseverenţă. Nu le interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu le fac să circule mai departe.

Maria Tănase în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie dacă luna

cine ştie dacă luna nu este cumva
un balon, venind dintr-un oraş pasional
de pe cer – locuit de oameni frumoşi?
(iar dacă eu şi cu tine trebuie

să facem parte dintre ei, dacă ei
ne-ar primi pe amândoi în balonul lor,
atunci de ce
nu ne-am înălţa împreună cu acei oameni drăguţi

mai sus decât casele, clopotniţele sau norii?
îndrăzniţi să navigaţi
în depărtări albastre, departe, într-un oraş pasional
pe care nimeni, niciodată, nu l-a vizitat, unde

întotdeauna
este
Primăvară ) şi toţi oamenii sunt îndrăgostiţi,
iar florile se culeg singure pe ele însele.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi purtam nume de floare

la naştere, moartea ne dă nume de flori
şi noi trebuie să avem grijă de grădina ei
pentru că ea atât de mult a iubit florile
încât vrea să le ştie mereu aproape

sunt zile când aduce acasă buchete întregi
dar sunt şi zile viforoase când ajunge cu braţele goale
dar nici măcar asta nu o împiedică să ne pună nume de flori
şi să ne aştepte-înflorirea ca să ne culeagă

"într-o grădină, de soare plină
sunt doar o floare mirositoare
cine mă ştie şi cine mă vrea
trebuie să vină şi să mă ia...."

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot mergând înainte, am ajuns într-o pădure mare, mare, fără seamăn, şi m-am rătăcit prin bungetul acelei păduri, de nu mai ştiam pe unde să ies la oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moş, fleoş de bătrân, uitat de moarte şi de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu şi cum m-am rătăcit. Moşul, încărcat de zile cum era, se pune jos, stă de vorbă cu mine şi, cu un grai blajin, îmi arătă drumul pe unde să ies acasă, şi îmi zice să mă întorc, căci râvna noastră a ascultat-o Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe multe drumuri

Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârşitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă şi-acum
lumina ta fără de nume.
Unde dormi astăzi - nu ştiu. Nici un cântec
nu te găseşte. Astăzi
tu eşti unde eşti. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
şi pe pământ a pus anemone şi patimi
cărora ziua nu le prieşte.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecele

Toate cântecele sunt noi
Când ajung întâia oară la noi.
După ce ne adorm în urechi,
Toate cântecele se-nvechesc şi sunt vechi.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!