Tot, o iubire...

E tot, iubire -peste tot şi frunza cade ram
şi se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă
şi, nor ce-aşteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram,
să cadă râuri să ne spele şi, albina, ce-nmulţeşte floare, fără relaş... nu ştie grevă.

E muntele semeţ -ce ţine să-şi toace roca în rădăcini
şi bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,
iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...
cum cer stă prăvălit pe noi... nu pleacă-n zbor spre infinit.

Câinele -stă domesticit, iubeşte chiar şi pe hinghieri,
omida moare în cocon se dăruind pentru frumos
şi zile, nopţi, nu se despart, că azi este o noapte ieri...
iar eu la fel ţin mult la tine... până ce-oi piere amoros...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neperimabil

Te am alături neîncetat
Şi parcă "mult" nu se mai vede,
În loc să nu te fi uitat...
Să las memoria a şede!

Că numai ea ştie s-adune,
Să spele îndoieli, curată...
Ea ştie că-i "răsare, apune"
Tot! De demult... Neîncetată!

Pentru că mult e atât puţin,
Doar dragostea nu îl perimă
Când doi pe viaţă se deţin...
Unul pe altul... O sinonimă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când ştiu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.

Dar nu-i aşa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărţirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?

Sigur, de când mă ştiu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..

De ea mi-e veşnic dor şi-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veşnicu-i murmur foşnit şi-nfiorarea
Iubirilor vacanţelor... prefigurate-n iele.

Când plec e ca şi ruperea de coaste
Cu smulsul inimii şi creierul în stoarcere
Cu teama veşnică de părăsiri nefaste
Ce nu se-ntorc la rugi... pentr-o întoarcere.

Ştiind riscul de despart definitiv
Plecările mă deztrupează-adânc
Şi-ncerc dezesperat să n-am motiv
De consonanţe triste... le-ngropând.

Am frica, ce-a vecină când se moare,
Căci părăsirea-n nesfârşit se reproduce
Acumulându-se-n finalul de plecare...
C-un sens unic şi fără de răscruce.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinări

Se crapă mai mult crengile şi le curge verde
ce coagulează în frunze,
să închidă rănile de muguri,
după care, sau poate de la debut,
apare machiajul colorat al florilor,
care, ca orice machiaj, veştejeşte înspre şters,
cade, frumuseţea se pierde,
rămânând nişte negi, buburuze
ce umflă şi îşi iau nume de pere, de struguri...
lipsite de gust la început,
fără stil, fără jocul culorilor...
se împlinesc mai apoi să îmbete de arome, parfumuri, sămânţe să-şi lase, din mers,
să-şi ţină în radicule trupuri, un floral univers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea

Ce zbor e anotimpul -unul peste altul-
Mă-ntreb cum de-are fiecare un patern?
Să fie oare un proiect intern, ori e extern;
Căci totul este-n transformare?!... Doar, bazaltul!?...

... E roca scoarţei ce la fel rămâne,
Nu înfloreşte, nici nu plânge râuri;
Se crapă doar şi se prăvale-n hăuri...
Dar... nu-i tot anotimpul, ce-o răpune?

Sunt adevăru-n probă, un ciclu efemer,
Nu un comparativ de circumstanţe;
Sunt primăvara-n naştere, vara-n vacanţe,
Mă reculeg în toamne, în iarnă mă fac ger!...

Pământu-ntreg e-o luptă pentru pui
În anual alai de nunţi, miresmi de flori;
Tomnatic zbor -'n novici- de vechi cocori
Şi miliarde de iubiri cu "ea"... ce nu-i a "lui".

Şi e scurt timpul, n-am destule stări;
Sunt ocupat printre nevoi şi întrebare
Cu scurte, anuale, amintiri de-aniversare...
Îs o-ntâmplare-n două cifre... cu felicitări!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gram de om pentru eternitate

Mă învelesc cu pătura nimicniciei mele
Şi-adorm cu gândul dus la nemurire,
Mă plimb hai-hui, un Nu prin Univers,
Cu tolba mea de lacrimi şi c-un vers.

Strecor din uşa galaxiei moarte
Un maldăr de caiete, gros,
Sunt toate gândurile mele,
Notate cu un scris frumos.

Un gram de om pentru eternitate,
Un mic caiet de poezii,
Las pentru omenirea toată
Un vis de om pentru cei vii.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

Stau aninat ca fructul, sus pe ramuri,
Mai copt pe zi ce trece, aştept să cad
Bun de consum, pe o potecă, în plin vad...
Îmbujorat de atâta pârg să-nroşesc flamuri.

Mă însămânţez tot neam de acelaşi trunchi
Şi-aş vrea din miile seminţe fără număr,
Ce putrezesc, să dau lăstarul rar şi tânăr...
Şi tot aşa, să fiu al neamului mănunchi.

Chiar floare dac-am fost, purtat de albine,
Nicicând n-am fost un dezrădăcinat
De-al său pământ, ce semeni mi-au mai luat...
Că-s seva lui, mai mult la rău, decât la bine.

Şi pasăre de m-ar mânca să mă digere
Împrăştiind sămânţă-n locuri depărtate,
Rămân tot eu, ce nasc paternitate...
Ce-aş vrea s-o ştiu născândă, nu că piere.

Privesc în jur; măcar nu-s doar o frunză,
Ospăţ de vreo omidă, doar caducă,
O lucrătoare veşnică, pierind nălucă...
O foaie-curcubeu de verde, galben, ruginiu... de-o pânză.

Poate am trăit mai scurt de astă dată,
Îmbobocit târziu şi n-apuc pân' la iarnă,
Ce oricum îngroapă tot, fără să cearnă...
Rămân fruct, o poveste ce în nou se adapă.

Ce şansă am avut c-am apucat dulceaţă,
Strânsă s-o dau, n-am pierit verde crud.
Rămân mătase din cocon, nu cad frunze de dud...
Sunt rod, trunchi deşirat în coli, cu scrisă... viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Mi s-au terminat cuvintele, chiar dacă îmi caut în dicţionarul de dincolo de inimă
înăuntru, unde mă despart între a te purta pe braţe şi aţi da şi ultima respiraţie,
vlăguit de toate vinovăţiile vieţilor mele anterioare, puse în pauza dintr-o cratimă,
ce mă leagă de tine până a pieri, dacă ai avea gând să mă uiţi, căci îţi sunt în etern dedicaţie,
mă zdrobesc până la aneantire, să fiu mai uşor şi decât vântul, gândul, să nu simţi că te-ating,
să poţi să zbori nefrântă pe cărările viselor din chiromanţia-ţi destinului, de care să mă las tăiat
şi cu palmele în roze de sânge mă închin, mă aplec în genunchi, până ce nici timp nu mai am, nu disting
de mai pot să exist, dacă singur mă laşi... Nu mai am niciun rost, doar te aştept să pronunţi; "te-am iertat!"
... Chiar de-i iar, mă iartă... mă ierţi, îţi repet, zile, nopţi, de voi fi, cât voi fi, neîncetat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciulini

... ciulini, atât de mulţi ciulini
se pretind floare, ţepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscaţi, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum paşii când le dai poteci
şi bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înţepi, sânge să curgă,
să poţi, vampir, doar tu să "mânci"
până şi ţarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
şi să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alţi ciulini vei piere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostiţi ca prima oară

Într un loc necunoscut
Unde cerul este argintiu
Într un castel din trecut
Iubirea trăită mai târziu

Seara eu te am cunoscut
Cerul a strigat pocnind
Dragoste iubire ai apărut
In graba mare fulgerănd

Flacăra de iubire ai aprins
In castelul cu apă vrăjit
Si jarul arde acum neatins
Vinul în cupe este servit

Loveste malul Marea Neagră
Ne leagănă in pas de vals
Îndrăgostiţi ca prima oară
Iubiti pe veci noi am rămas

Răsuna valul în castelul gol
Strigi si baţi tăios în geam
Ma chemi ma strigi tu val
Iubire preţuită gram cu gram

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

... unde alpine în pisc de bing-bang se curg cer,
în puf de plopi, ce-n piele îmi dă fiori-tuleie
mă prăvălind în zbor de minţi, să mi le ieie
până ce-mi crapă inima de tine, al meu înger.

... permafrost în cristale e-n fulgi fini de ger
ce mângâie de-albastru hăuri de lacuri-gheaţă,
ce-mi spală gândul nopţi când mă trezesc în ceaţă,
să mi-apari tu voal, suflet să m-aperi, al meu înger.

... se înalţă jet de lavă din abisal mister
din largul de ocean, ce-am ochiul inundat,
stând în genunchi s-aştept în mistic prosternat,
doar să te ating pe plete, de pene, al meu înger.

... se sfârtecă de hulă azurul, pân' la sânger
de cristalin siliciu, ce-mi mişcă dor în dune
peste deşert de aur, ce-ţi fac inel să sune,
să m-auzi că te caut, oaza mea, al meu înger.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aventura

E-atât de tânără,
fără sfârşit se pare,
căci tinereţea i-a-nceput copilă;
de la-nceput de şcoală,
c-o idilă
la-ngrămădeală,
c-unu' mult mai mare...
Doar o aventură.

Tinereţea pură
şi-o crede-obişnuinţă,
oglindă-n multe ipostaze;
tăcând, zâmbind, rostindu-şi fraze
goale, doar pentru rotunjimi de buze
şi multe duşuri suedeze
şi multe nopţi pierdute treze
cu alte minţi la fel, obtuze,
sex chiar şi fără cunoştinţă...
Doar aventură.

N-are nevoie de cultură
şi face din aspect un cult;
se-mbracă des
şi zi şi noapte,
este-o mondenă-n gând, eternă,
nu ştie despre trup-regres,
nu ştie dialog în şoapte...
e exuberantă, nu vrea... ternă,
vrea sex să facă tot mai mult...
Din aventură-n aventură!...
19.08.2011

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prolog

zorii mângâie alene muguri somnoroşi
timpul renaşterii e o sfântă comoară
scoate zilnic în parcuri oameni frumoşi
să strângă amintiri care n-o să moară.

viaţa asta-i sublimă, este tot ce am
am primit de la ea tot ce-am avut nevoie
fericiri chivernisite gram cu gram
zborurile către stele de bună voie.

visele albastre au scris un prolog
despre viaţa mea împărţită la doi
şi despre iubirea dulce ca un drog
mă duce înainte nu privesc înapoi.

anii minunaţi i-am strâns într-o salbă
o port cu mândrie sub cămaşă albă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele... este prietenul omului. Însă de ce oare? Pentru că...​ Câinele nu judecă lucruri, aspecte sau oameni. Pentru el, iubirea este​ infinită şi necondiţionată. Fără întrebări, fără a analiza. Doar iubeşte!​ Un câine ştie să zâmbească!​ Zâmbeşte. Zâmbeşte. Şi iar zâmbeşte. Ca om fiind, ajungi să te molipseşti. Zâmbeşti şi tu, dragă omule. Ajungi să te bucuri şi tu lângă câinele zâmbitor..​ Omul a uitat, câinele îţi reaminteşte...​ Să zâmbeşti. ​Ca bebeluş fiind, ai zâmbit. Aşa de mult încât reuşeai să bucuri sufletele oamenilor "mari". Pentru că "adulţii" au uitat să zâmbească, e nevoie ca o fiinţă nouă, cum este bebeluşul, copilul sau câinele, să îi reamintească de ce suntem în această viaţă.. SĂ ZÂMBIM. Cu faţa, însă şi cu sufletul!

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crapă de noapte

... mă gândesc la tine
lăută de drumuri
cu imaginea ta pe retină
în ultimu-mi abur
cum darul
sub bradul necunoaşterii noastre
deschide fereastra
se crapă de noapte
lumină...

poezie de Maria Pirlogea
Adăugat de Mariace
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut implacabil

Cât infinit se pierde în aşteptări futile
De nerecuperat şi nu-i niciun remediu
Să pliezi timp, să-şi ia şi el concediu,
Să-şi piardă văz... bătrân fără lentile.

Nici schimb nu vrea, transfer de cantitate
Printr-un contract de la cei duşi devreme,
Perdanţi nevinovaţi, de nescrise blesteme,
Să n-aibă testament... pentru posteritate.

Măcar calitativ de s-ar recalcula
Şi-ar da vreun bonus pentru zile negre...
Le-ar putea scade din total, minus tenebre,
Şi foaia-ar face-o albă... ne-ar imacula.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugar în timp

Zile, zile fugare la rând
Avute, trecute mergând...
Nopţi şi iar nopţi tot visând...
Pierdute, nestând, mă culcând.

Ore şi ore muncind
Avute, vândute, servind...
Crezând câştigate... trăind
În calcul înscrise... murind.

Anii şi ani se serbând
În toast bucuraţi de... trecând
Uitaţi că s-au dus spre nicicând
Doar martoră, oglinda... văzând.

Timpul ca timp existând
Unicatul ce eşti invocând
Ceas ce n-ai cum întoarce, întorcând
Infinit, n-o să ai... te ducând.

Vis şi doar vise visând
Amintiri ce ai trăit memorând
Poţi intra în aieve, invocând
Bucuria de tânăr... furând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!