Tot, o iubire...

E tot, iubire -peste tot şi frunza cade ram
şi se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă
şi, nor ce-aşteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram,
să cadă râuri să ne spele şi, albina, ce-nmulţeşte floare, fără relaş... nu ştie grevă.

E muntele semeţ -ce ţine să-şi toace roca în rădăcini
şi bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,
iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...
cum cer stă prăvălit pe noi... nu pleacă-n zbor spre infinit.

Câinele -stă domesticit, iubeşte chiar şi pe hinghieri,
omida moare în cocon se dăruind pentru frumos
şi zile, nopţi, nu se despart, că azi este o noapte ieri...
iar eu la fel ţin mult la tine... până ce-oi piere amoros...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!