Nicolae Vălăreanu Sârbu

Dincolo de toate frustrările

Numai din dragoste suferința-i umilitoare
ca o piatră căzută pe suflet ce n-o poți ridica,
te rogi la copaci să te ierte de nepăsare
și le respiri aerul.

Cerul tău nu mai are alți ochi
și-ți blestemi lipsa de aripi, lipsa de tine
cu respirația tăiată de așteptări,
mutilat de dorințe și amenințări închipuite
dincolo de toate frustrările
este o imensă fericire și mult surâs.

Izbânda face cărare prin gânduri,
te umple cu răsadul iubirii,
au mai rămas câteva ape de trecut
fără punți de trecere,
mi-e frică de vâltori ori furtuni violente
dar niciodată nu mă vor învinge
când iubesc.

poezie de (24 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Păstrez același crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îți seacă izvoarele trupului prin suferință
și respiri cu tristețe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorințelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viață,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez același crez
și multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înflorește prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
și nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
și le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nopți tandre

În trupul nopților mele se odihnesc:
lăstunii de stâncă,
râuri ce trec prin memorie,
fluturi de zăpadă.

Mă ning pe la tâmple;
cuvintele sfătoase ale amiezii,
culegătorii de venin.

Respiri prin plămânii mei, gura ta
împarte surâs
raze sărutând.

Soarele înălțat
își face cuib în părul bălai,
îl umple cu pui
și-așteaptă să zboare.

O toamnă tandră se apropie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoașterii
doar acum am înțelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocație și informație,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
și mă tem să mă înscriu în obișnuința vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă și nebunie
și nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeași plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
și nimeni nu-i știe capătul.
A rămas între tine și mine temperatura fluidă
și anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătății frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simți totuși lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
și lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniștea cuvintelor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poem cu acoperișul de dragoste

Mă caut și mă găsesc în hrubele veacului trecut
pe care l-am îngropat cu cruci de piatră nescrise
și-i duc în spate durerea pînă la apus,
lumina lui subțire mi-a rămas sub aripi
ca un zbor fără întoarcere din stelele iubirii.

Drumurile pe care am pășit în veacul actual
călăuzite de semne cerești nu se mai opresc,
nasc alte transparențe de logos lumină,
poeme cu acoperișuri de dragoste
de pe care cuvintele privesc întreg spațiul.

Îl simt mai aproape de descifrare
ca pe o taină care trăiește prin cunoaștere
și își dezleagă limba abstractă oamenilor
spre marginile încăpătoare ale timpului
prin ridicarea cosmicelor bariere.

În curba ascunsă nesfârșitul căutării
ce ar putea să denumească alte științe
ca fruct al răbdării și nerăbdării continue
cu tot ce ispitește viața și moartea
dincolo de gânditoarea sintaxă a creației.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

în ore de cumăpănă

în suflet au rămas urme pe zăpadă
trecători răzleți le mai calcă
ninge și fulgi proaspeți le acoperă

căutându-te acasă
în ore de cumăpănă bolnave
m-am pierdut cu firea de lipsa ta

timpul a înghețat și el în clepsidră
iubirea se sufocă-n așteptare
plânge cu suferința ei în trup

zilele se numără și adaugă
tristețea n-are loc în tăcere
lumea se-ntoarce-n trecut
și se zidește-n viitor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Aură norocoasă

Să-i pui iubirii aură norocoasă
și din plinul ei să umpli sufletul,
e o tandrețe de floare mirositoare,

pliază în inimi bucurie
cu flămânde așteptări de dragoste.

Când nimic nu se aude în jur
totul foșnește în sânge.

Iar gândurile din zbor se desprind,
cad prin tine în forme de înrobire.

Intră în trupul poeziei fără cuvinte
și se păstrează definitiv în memorie.

De o asculți iubirea crește ca iarba
și flori te înfășoară în albul purității
cu aură norocoasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor să-ți respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinți peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruți ușor și trecutul se topește într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simțurile cu șoapte și pielea ta umedă îmi acoperă visele copleșindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poți să-mi picuri fericire în sânge, dor și dependență în inima. Ești al meu dintotdeauna. Ești al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în brațe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îți simt lipsa.

(13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici și vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopții.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viață-n semințe
ouă de păsări pe socluri de piatră
și cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roți
și-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ți-o las vamă
pentru un surâs care topește zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cu aripi de foc

Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mișcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoțesc apele și străbat munții,
dincoace și dincolo cetățile așteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toți cei ce iubesc curcubeul
ce-și varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins și se poate prinde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primesc

numai ce pot lua cu degetele
iau numai iubirea în inimă

sunt chinuit de timpurile frumoase
pentru că nu le pot da deoparte
de frică să nu sparg ceva

nu sunt chinuit de ea
ci de lipsa ei mi-e frică
cuvintele vor zbura-nainte și mai apoi

sunt apăsat pentru că nu pot uita
clipele de fericire intrate-n ochi
spălate-n zări cețoase și aruncate-n genunchi

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Suflet pustiu

În sufletul pustiu au înflorit cactușii
și oazele se înmulțesc
caută izvoarele cerului.

După furtuni încep anii să curgă
ca nisipul în clepsidră
sub amenințare de scorpion.

Port mările lumii sub cap
și călătoresc
fără să am aripi de pasăre,

ci numai o moarte în spinare
ce nu-i grea nici ușoară,
dar mă ascunde în pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Premoniție

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viață și moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
pașii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăștie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce folosești și respiri.

Modul de a căuta adevărul în informații
și simpla încredere în soluții nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbește,
numai tu te resemnezi în piatră
cauți resorturi interioare,
gândești viața ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenușa.

Îți aduci inima și sufletul acasă
repere de încredere,
la care poți să te adresezi fără cuvinte.
Te vor însoți cu timpul la hotar
când durerea cărnii se desprinde
și sufli prin oase aerul,
menții ceasurile cu bătăi în tâmple
clopote pe palmele ude
din care fuge sunetul printre degete.

Încet se deteriorează starea de echilibru
nu mai poți urca nici coborî scara
aluneci de-a dreptul în pământ

și asta se întâmplă o singură dată.

poezie de (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca și timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi triști în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
și-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-și hrănește puii
dintr-un zbor fără prihană.

Și când totul e destinat sfârșitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viața și un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Vede universul oval

A coborât din aer dar nu știe ce face
îi simt pulsul cum bate.

Rămâne să-și umple timpul cu clipe active
pe care vrea să le trăiască intens,
zilele îi schimbă gândurile nehotărâte
și adună-n suflet bucuria de a trăi
în sublimul iubirii ce iradiază din trup
razele armoniei pe față.

Își apropie depărtarea,
vede prin ea universul oval
și-l șlefuiește cu dalta minții ascuțite,
piatra o face vorbitoare,
se oprește la ochi de zeitate
și vede nesfârșitul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Primăvara

Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.

Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Primăvara

Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.

Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată și-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Și nu mai pot tăcerea să-ți ascult.
Mă torc fuior în nopțile senine
Să-i fac din suflet disperării șal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doinește către mal!
Ș-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deși în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalț la ceruri numai prin cuvânt.
Și mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Și-mi vine dor de blânde-ți rostiri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Si totusi

Undeva
Cineva te asteapta
Cu lacrimi in ochi

Sunt ochii
Care te priveau
Cu atata fericire

In noapte
Cineva plange
In lipsa ta, de dor

Un dor,
Nebun de o dragoste
Curata

O inima,
Plina de clipe minuunate
Simte parfumul sufletului tau

Coborand parca
Ca o adiere de vant
Plin de mirosul parfumului florilor de liliac

Stele,
Din cer privesc
Cat esti de frumoasa

Pescarusii
Te insotesc
Pe malul marii

Iar marea
Iti aduce in noapte
Cerul cu stele mult mai aproape

Luna,
Iti impleteste
Stele, in cununa!

Un suflet
E cuprins de iubire
Si de atata fericire

Chip angelic,
Suflet bun si minunat
Ce esti

Esti
Roua diminetilor senine
Din viata mea

Iubire,
Minunate clipe
Ale fericirii

Universul
E de neatins
Fara tine

poezie de din Ganduri (2 august 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

La margine de râu

Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungați
ca doi schismatici în deșert,
e prea multă liniște, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe față și pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.

Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îți voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima și o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.

În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemișcat și privește
cum, despovărată de veșminte,
măsori întunericul cu brațele albe.

Cu ochii mari, înghețați pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitați
aici la margine de râu
și cred că-i atât de frumos.

poezie de (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook