Ninge

Mă cheamă...
aud cum mă strigă...
privesc în întuneric
şi mă-mpiedic de ecou...
Mi-e dor...
înălţimile mă strâng
în braţe - cu sălbăticie,
ramuri de copaci muribunzi.
Şi totuşi simt cum mă
atrage şi mă sufocă
un gând în depărtare,
dar e-ntrecut
Simt...
şi atunci cutreier albe coridoare
de stânci învolburate
adânci, înalte.
Între val şi pisc
către întunericul de linişte
numai o stea s-a aprins
de coada ochilor,
odihnindu-i...
Şi... a nins!

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pentru eternitate

O clipă să mai stai aş vrea
Din Cerul preaînalt
În gând să-mi dăruieşti o stea
Din tine, înger cald.

Să-mi fii în noapte Prometeu
În braţe să mă strângi
Să zbor cu tine-n Cer mereu
Tristeţea s-o alungi.

Poemul ochilor ce plâng
Să-l scrii pe pielea mea
Sărutu-n palme să îl strâng
Să simt suflarea ta.

Când dorul va striga în noapte
Cu sărutări să-l frângi
Să simt pe trup acele şoapte
În orele prea lungi.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...din întuneric spre lumină...

Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o fiinţă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibraţii se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranţa nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existenţă...
Acesta-i finalul în Paradis.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de zilele fierbinţi de vară
Când ne ţineam de mână sub castani,
Mi-e dor să te sărut ca prima oară,
Să simt din nou magia acelor ani.

Mi-e dor de noaptea cea cu lună plină
Când ne plimbam pe plajă îmbrăţişaţi,
Mi-e dor de chipul tău, de pielea fină,
De ochii tăi adânci şi minunaţi.

Mi-e dor de iarba verde, înrourată
Pe care alergai necontenit,
Mi-e dor să simt răcoarea ei curată
Şi să-ţi admir făptura ca vrăjit.

Mi-e dor să-ţi spun iar vrute şi nevrute,
Să simt că-s tânăr şi că te doresc,
Însă acestea-s lucruri dispărute,
Dar eu n-am încetat să te iubesc.

poezie de Octavian Cocoş (19 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi nedrept...

Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, amurgurile-s reci,
N-aş vrea să simt parfumul tău când pleci
Şi să primesc acest blestem curgând,
În pieptul meu, ca o nestinsă lavă,
Ca un ecou ce vine din adânc,
Cu stropi de ceară, zbucium şi pământ
Şi-această iarnă mută, revanşardă.
Ar fi nedrept să te privesc plecând,
E totuşi iarnă, ninsoarea se aşterne,
Aş vrea să simt privirea ta în gene
Şi glasul tău, în pieptul meu, curgând.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ceva

Mi-e ceva între sete şi dor,
Simt c-aş vrea să trăiesc şi să mor,
Mi-e ceva între foame şi frig,
Să şoptesc îmi doresc şi să strig.

Amalgam de trăiri am în gând,
Mă trezesc ba râzând, ba plângând,
Mi-e ceva între tine şi tot;
Sunt chiar eu. Pot să spun: Nu mai pot!

poezie de Marius Robu (26 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel era atunci

Altfel era atunci
când întunericul nu mă despărţea de iubire
şi nopţile le lăsam în taina lor
iar în depărtare îmi fluierau mierlele
când să vin la tine-n gând

eram în euforia atingerii
îmi înfloreau sub piele plăceri noi
ca o răzbunare pe lipsa de aventuri

în ochii mei timpul capătă alt sens
încep să simt cum se scurge viaţa
cum se trăieşte clipa din plin
fără să mă tem de cele care vin şi trec

mîinile mele de tine se leagă
când dragostea o urc în cuvinte
şi nimic nu mă împiedică azi
să caut răsuflarea casei de piatră

sunetele-s cântate pe note înalte
în dimineţile sângerând rubin
la un crepuscul atât de minunat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-alei

e naşpa fir-ar ea toamna
cu soare de vară
cu plimbări fără ţintă prin parc
pe lac cu lebede albe
graţioase ca tine
şi castane pălindu-mă-n cap

orizontul mi-i forfecat de copaci
şi totuşi simt cerul
că-n ochii mei se închide
aşa ca o inimă ce încă
mai bate pentru noi doi

apropo
întunericul nopţii fără de somn
e prielnic aducerilor aminte
apar şi eu pe ecranul ochilor tăi
sau am fost doar aşa un fel de... joc de cuvinte

las parcul în urmă cu croncănitu-i de ciori
pleca-voi la ţară în vie
unde stoluri de grauri pofticioşi
dau târcoale precum gândurile mele
amintindu-mi de tine

vezi nu uita Ioane petardele...

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

În noaptea neagră, candelabru sumbru,
Mai luminează visele şi viaţa
Deşi visez, visez de-o viaţă-ntreagă
Simt cum încet, încet moare speranţa.

Secundele le văd cum se ridică,
Uşor, precum un abur, către cer
Simt linişte, simt nerăbdare, frică
Şi-n zborul lor, cu ele, vreau să pier

Mă-ntorc tăcut la existenţa noastră,
Dar nu sunt eu, e-o rază de lumină
Care pătrunde printr-o ceaţă deasă
Acum în întunericul din tină

Şi mă trezesc sub un umbrar de nouri
Străin, tăcut, cu lacrimile-n barbă,
Părând că-aştept să se ivească zorii...
Dar mă întreb: de ce atâta grabă?

Mai bine să rămână întuneric
În universul nostru... să murim
Căci ştim oricum că ne aşteaptă moarte
Şi n-avem şanse să ne mai trezim.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de linişte

Mi-e linişte să tac, mi-e linişte de mine,
nu mă mai zbat în van, mă joc în vers, în rime,
scot haina-ngândurării şi-i tai nasturii copţi,
pingelele tocite le uit în negre nopţi.

Pe margini de prăpăstii nu-mi mai e dor să merg,
derutele fixate-n memorie le şterg,
cu somnul speriat stric azi prietenia,
nu îmi mai amintesc unde stă astenia.

Privirile-mi se-ndreaptă spre orizontul larg,
nu vreau să mă mai leg cu-odgoane de-un catarg,
înduplec vraja mării, când scapără furtuni,
să-ngroape în adâncuri păcate din străbuni.

Soarta mi-a cerut plată tot ce-am avut mai drag,
de-acum, nu-i mai dau voie să treacă al meu prag,
nu mă mai las minţită de clipe de păreri
care-mi furau averea şi-mi dăruiau dureri.

Mi-e linişte să tac, când nu vreau să vorbesc,
Mi-e linişte, cu ochii-nchişi, să te privesc,
Mi-e linişte s-ascult sufletu-ţi îngeresc,
Mi-e linişte... când simt cât de mult TE IUBESC!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)

Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii şi ele-ţi vin
Copil am fost
Copil aş fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt

Cu cât crin vorba
Ma mangaia şi ma-mbata cu fragranţa-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă şi frunze

Intre pietre şi stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude

poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

Priveam la geamul tău,
Iar viscolul de-afară
Mă îndemna mereu,
Să intru... într-o doară.

Dar pentru ce mă mint
Când inima ţi-e dată?
Mai frig în suflet simt
Acum... ca niciodată!

Iubito, ce noapte nebună!
Cu suflete albe la geam,
Speram c-o să fim împreună:
La mulţi ani!

Şi am simţit atunci
O lacrimă pe gene,
Pe faţa mea de stânci,
Pe inima-mi curată.

Şi am plecat lăsând
Petrecerea să fie
O farsă-a unui gând,
În viaţa mea pustie.

Iubito, te cheamă o lume,
Ce singur rămân peste ani!
Şi-n noaptea aceasta se spune:
La mulţi ani!

poezie de Stefan Băiatu (31 decembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

E timpul întâlnirii,
între zi şi noapte
între trecut şi prezent
între lacrimă şi zâmbet
misterioasă alegere,
au trecut secole de aşteptări
călător mi-e gândul
vibrează ca un ecou
prin câmpiile însorite de emoţii
într-un colţ de rai
simt mângâierea vântului
sub teii înfloriţi
cu aroma primăverii din nestinsa iubire
te-am regăsit printre lumini de sentimente,
rătăcind prin amintiri
privesc răsăritul dincolo de nori
urmez calea destinului.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua şi toţi aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte şi multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
şi timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am aşezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, să simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!