Menajeria din curtea bunicii

Capra Miţa, Coco şi un cal
Şi cu iedul zis Tarzan,
Lângă care poţi să pui
Peste 20 de pui...
Şi găinile moţate,
Unele chiar şi guşate,
Printre care şi pisici,
Unele mari, altele mici
Şi căţei ce vin acuş'
În frunte cu Gălbenuş.
Şi mai e şi o purcică,
Care, de-o scarpini pe burtică
Grohăiei de parcă-ţi cere
Un coş mare, plin cu mere.
A mai fost şi-un Ciripel,
Dar s-a dus, fiind rebel!
E o-ntreagă menajerie;
Toţi trăiesc în armonie:
Nu se ceartă, nu se bat,
Se comportă delicat.
Unde, oare, se află, tată,
Menajeria asta toată?
Bine, am să vă spun eu vorba:
În comuna Castranova!
În curtea unei bunici
Ce-i iubeşte pe cei mici.
Bunica a pus-o şefă mare
Pe Elena a lu' cutare...
Care, cu a ei mânuţă mică
O dresează pe mămică,
Care, vai ce bucurie,
E şi ea-n menajerie!

poezie pentru copii de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motănel

Motănel poartă cravată
Costumul alb fără pată
A ieşit pe scena mare
Pregătit pentru o cântare
Glasul său de bariton
Dă împrejurimi ocol
Replică-i dă Sultănica
Suind scena "mititica"
Rochia-neagră de seară
Ochii ei strălucitori
Doi luceferi printre nori
Toată o frumuseţe rară
Cucerind pe Motănel
Cântă în duet cu el.
A fost seara lor cea mare
Apoi Motănel dispare.
Iar frumoasa Sultănică
Deveni curând mămică.
Motănel unde-o fi oare
Ca să-i dau vestea cea mare?
Motănele, că eşti tată
A cinci copii dintr-o dată.
Băieţii sunt blonzi ca tine
Fetele brune ca mine.

Tu umbli hoinar prin ţară
Nu eşti grijuliu de fel
Nici măcar un şoricel
Pensie alimentară...
Dar lasă, că nu-i nimic
Îţi spun asta ca să ştii
Ne-a înfiat pe toţi Bunica
Pe mine şi pe copii!
Pe Bunica tu n-o ştii
N-a putut avea copii.
Cum nu are nici nepoţi
Ne-a înfiat pe noi toţi.
Şi-mparte pensia-n şapte
Pentru carne, pâine, lapte,
Suntem toată bucuria
Pentru Bunica Maria.
Iar tu, Motănele dragă,
Stai acia fără vlagă
Lângă ghena de gunoi
De vrei, hai, vino la noi!
Stăpânul meu bun şi drept
Trist, dar dete faliment.
Şi-a plecat în altă ţară
Eu am fost "mutat" afară.
Să fiu tată? Cum se poate?
Vremea-n doi a fost prea mică.
Să stau eu lângă Bunică?
Nu renunţ la libertate!

Morala:

Vezi adesea printre noi
Nenumăraţi motănei,
"Aventură şi arginţi"
Nu concep a fi părinţi!

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici. Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip, făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş. Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret: ei au venit la mare numai ca să vă încurce. Aşa le merge gura: "Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!" Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile Mici care ţi se-ntâmplă

Lucrurile Mici care ţi se-ntâmplă
Se ascund în mintea ta, ca nişte stele
După nori; uneori revin şi te salută
(Sau chiar tu dai peste ele).

Prin multe uşi joase şi înguste,
Al căror ghem numai tu poţi să-l deşiri,
Dau năvală-n gândurile tale –
Noi le-am dat un nume, Amintiri.

Dar unele, mai gură cască,
Se pierd pe drum ca anii cheltuiţi,
Iar cheile cu timpul ruginesc,
Mai simplu spus – tu uiţi.

Altele rămân cu tine-ntotdeauna,
Felinare credincioase la fereşti,
Cheile lor strălucesc, mereu noi,
Iar astea-s lucrurile pe care le iubeşti.

poezie de Marjorie Wilson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada Paris

Treceam aseară pe strada Paris,
Gândind de eşti aievea sau eşti un vis,
Când deodată mi-ai apărut în faţă;
Strada era plină de fum sau de ceaţă
Şi de asta păreai cam ireală.
Mi-ai întins o mână ca o momeală,
Am luat-o şi te-am dus la mine acasă
Unde am stat împreună la masă,
Bând o ţuică mică'ntr'un pahar mare,
Aşa, cum de altfel, îţi place matale.
După care, frenetic, mi te-ai dat toată, din plin,
Dar plină de ură şi de venin...

Ai fost oare aievea sau ai fost numai vis?
Oare am fost eu vreodată pe strada Paris?

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are culoarea care vrei tu să i-o dai. E ca şi cum ai avea ochelari. Modul cum vezi, cum tratezi şi cum faci unele acţiuni depinde de modul tău de a gândi. Mai mult de atât, e vorba de alegerile tale care îţi influenţează viaţa. Ce-i drept, uneori nu poţi controla chiar tot ce ţi se întâmplă, dar poţi controla modul cum reacţionezi la asta. Şi atunci, de ce am alege să trăim o viaţă în alb-negru când avem la dispoziţie atâtea culori? De ce am alege să ne gândim la tot ce nu avem şi nu putem, când putem să ne gândim total invers şi să ne simţim bine? Oare nu ţine tot de noi asta? Şi atunci ce mai aştepţi? Ia zâmbeşte că doar poţi!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa reprezintă numărul picăturilor de fericire şi nefericire, unele mai mici altele mai mari, pe care Dumnezeu arbitrar fără un număr prestabilit le-a dăruit fiecăruia dintre noi, conform voinţei pe care o vom avea fiecare, precum şi străduinţei de a mării sau micşora din numărul şi greutatea lor, fie a fericirii fie a nefericirii.

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este o apă folositoare...

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici.
Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip,
făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş.
Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Aşa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum aţi venit cu mine şi eu, ştiţi, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roşii şi frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înfloreşte într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Şi vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Şi cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Şi de fapt, ce sunt aceşti "bani"?
Nistor: Nişte bancnote dreptunghiulare mai mici sau mai mari, confecţionate din plastic sau hârtie, sau nişte monede rotunde confecţionate din diverse aliaje metalice, având fiecare o anumită valoare; de obicei bancnotele şi monedele de dimensiuni mai mici au o valoare mai mică, iar cele mai mari au o valoare mai mare. Şi tot de obicei, în general, bancnotele au o valoare mai mare decât monedele. Iar când cineva ia ceva de o anumită valoare, trebuie să dea atâţia bani cât sunt necesari pentru a achita acea valoare. Asta înseamnă a plăti. Iar cel care cere şi primeşte obiectul dorit se numeşte client, consumator sau cumpărător şi se spune că el cumpără cu ajutorul banilor ceea ce-şi doreşte, în timp ce cel care dă obiectul solicitat de cumpărător, primind de la acesta suma de bani aferentă, se numeşte vânzător şi se spune că el vinde ceea ce-i interesează pe oamenii care cumpără, produsele fiind cunoscute sub denumirea de "marfă". Pe Terra, în general, aproape totul se bazează pe sistemul de vânzare-cumpărare prin intermediul banilor. Este ceea ce s-ar denumi "comerţ".
Nick: Mda... Interesant! Dar şi foarte amuzant.
Nistor: Amuzant?! Găseşti asta amuzant?
Nick: Păi... aşa este. E chiar foarte nostim.
Nistor: Şi voi chiar nu plătiţi? Nimic?
Nick: Bineînţeles că nu! De ce ne-am complica atât? Să ieşim, să continuăm discuţia asta afară. Mi se pare cel puţin interesant.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oale, fel de fel: mari, mici, cochete,
Pe podea şezând, lângă perete;
Unele vorbind fără -ncetare,
Altele,- ascultând pe îndelete.

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată mică, fată mare

Femeia-i eterna poveste,
Pe care o dorim noi, fiecare
Şi care, din păcate, nu mai este
O fată mică... fată mare.

epigramă de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om fără putere infinită vrea să reformeze împărăţia şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică; de vrea să-l însuşească - îl pierde. Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. Iată pentru ce, când conduce împărăţia, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.

Lao Tse în Tao Te King, 29
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

Îmi păstrez amintirile-aproape şi cât mai mici, discret;
Multe-întrebări mari mi-au rănit mintea, dar încă-accept
Răspunsurile mici să fie temerilor mele parapet.

De lumina zilei ţin tot ce-i abstract departe;
Am avut grijă de lucrurile mici, chiar le-am iubit; las stelelor
Noaptea care ne strânge-acasă şi care ne desparte.

Dar marile răspunsuri nu vor să fie decăzute
Din dreptul de a intra în viaţa mea. Cu îndrăzneală cer,
Vociferând, să fie şi ele ascultate şi crezute.

Chiar şi atunci când răspunsurile mici fac sufletului zid,
Ocrotindu-l, eu mai pot încă-auzi răspunsurile mari, gentil
Sau zgomotos bătând cu-îndărătnicie-n porţi – să le deschid.

Şi toate marile concluzii se-apropie tiptil.

poezie de Edith Sitwell,1887-1964, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersecţii de vorbe

Nu sunt atât de romantică, moşule, tâmplă albă, vecinule,
care nu ştii cum duc zi de zi scrisorile dimineaţa la poştă,
cât plângeam pentru ele,
de fapt,
nu am mai modelat de mult timp pe oale din lut,
roata putredă e încă acolo,
ştiţi,
am învăţat pe de rost cum se ajunge cu mâinile,
cum se răscoleşte brazda, cu degetele, şi lut era destul
făcut din pământ şi din apă şi încă din tot felul de rămăşiţe vegetale adunate în timp,
roata mă chemase pe nume,
ştia cine sunt,
că împrumutasem numele Elisabetei,
nişte păsări frumoase mi-au spus
şi iubitul meu aşa să fi zis:
Lisabeth,
poate pe-o roată s-a făcut mai ales dreptatea Domnului,
bărbatul şi femeia, crescând de copilaşi din mâinile Lui de foarte departe
zbenguindu-se
doi
şiragurilor de ani
crescând aşa
până la adolescenţă,

De asta să îi spun eu femeii mele iubite,
probabil Dumnezeu nu ne lasă niciodată din mână,
şi toţi ne întoarcem la El
mai e un fapt,
aşa cum astăzi am uitat să îmi scot roata şi luturile
se făcuse târziu,
aşa
mi-am şi spus,
privind pe femeia aceea tare iubită,
ea nu mai crede în Dumnezeu ci Îl caută departe, în Mantre, ori pe frunte de munte ea se clatină,
poate Dumnezeu nu există, îşi zice,
peste ea se deschide răul ca o uşă care nu se mai închide,
ori ce pasăre verde se loveşte pe pomi,
ce să îi zic,
eu, bărbatul care întotdeauna i-am ghicit paşii/ picioarele/
ce să îi mai spun,
că totul e o mare iluzie, că e un mare lut, ce să-i spun?

Un câmp foarte moale
şi
peste el
albăstrele
sunt mici şi dulci le-ai pune pe limbă
să vezi cine le-a făcut, din dragoste/ din apă dulce/ şi sare
punându-le cu gingăşie acolo unde trebuie
ca să crească,
să vezi
unde e izvorul care le-a hrănit, şi din care mi-am umplut cofele acelea, demult,
apa era foarte rece şi era sigur iarnă,
ochii mei nu mai văd decât albăstrelele,
leagăn peste ele
albăstrelele se leagănă boarea le mângâie,
atâtea albăstrele, fosta mea dragoste, care te-ai dus, şi te-ai dus,
apa
e acolo, turnată pe ele dinspre tot felul de nori drăguţaşi;

O să mă hrănesc cu mere din coşul acela şi cu puţină pâine
până vii tu
m-a învăţat o bătrână că merele cu pâine sunt hrană bună când eşti supărat
până vii tu
oamenii au secrete, în petale de flori care se ating unele pe altele, pe hârtie
din care se fac multe cărţi
din care se fac pomii
stelele
noaptea
din care se face marea şi spuma de mare
în ele;

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Decembrie 1918

În anul nouă sute optsprezece
A fost mare sărbătoare
Ce-au visat-o toţi străbunii
Şi pe care o re-vor românii:
Să fie iar ROMÂNIA MARE!

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postul Mare

De când sunt în Postul Mare,
Nu mă laud, nu-s pastile,
Fără vreo exagerare,
Am slăbit treizeci de kile!

Ȋncât doamnele plinuţe,
Au ajuns să-mi poarte pică,
Subiect, la cafeluţe,
Este doar a mea burtică,

Fi'nd convinse că... de stat
Am slăbit, cum tot discută,
De când leafa mi-a dublat
Cu minus cinşpe la sută!

Doar că eu, ca bun creştin,
Botezat cu trafaletul,
Să le luminez puţin,
Le-am spus care e secretul:

Am tăiat tot după listă,
Şunci, cârnaţi, nici gând sarmale,
Chiar uitând că mai există
Carne printre vegetale,

Nu tu mici, vreo fripturică,
Nici gând pui la rotişor,
Astfel eu, de-a mea burtică
Am scăpat aşa uşor...

Şi-ncă-un amănunt, pe care,
Doamnele nu l-au ştiut,
C-am postit în Postul Mare,
De la Paştele trecut!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există sclavi mari şi mici. Cei mici sunt cei care devin sclavi pentru lucruri mărunte, pentru mese, pentru o locuinţă, pentru mici servicii. Cei mari sunt cei care devin sclavi pentru un consulat, pentru guvernarea unei provincii. Îi vezi pe cei care poartă securea şi biciul – aceştia sunt mai sclavi decât ceilalţi.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succesul nu este un rezultat al unei acţiuni individuale, ci al unui şir lung de eşecuri din care tu înveţi. Nu poţi să spui despre tine că eşti un om de succes, doar în momentul în care te uiţi în spatele unei vieţi întregi şi poţi să vezi ce laşi în urmă. Nu poţi să te intitulezi de succes foarte devreme în viaţă pentru că nu ştii ce-ţi rezervă viaţa în continuare. Succesul nu este un tun, ci îşi setează fundaţia pe multe succese mici şi eşecuri mici pe care le ai, acţiuni zilnice pe care le faci şi abilităţi pe care le deprinzi.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!