Spirit solidar

Brusc, trenul o luă pe arătură
Cu tot cu şine, cu tot cu-ncărcătură.
Jivine, oameni, saci şi porţelanuri fine
O luară pe-arătură, o-luară razna bine.

Că deraie marfarul, e oarecum normal!
O lume în derivă e-un loc comun, banal.
Dar şina de sub el? Ce logică-i aceea
În care-ncui un lacăt şi-arunci în stradă cheia?!

În depărtare-o gară ursuză, fără flori,
Cu geamurile sparte şi cerul plin de ciori,
Ar face mult mai bine, din spirit solidar,
Să plece-n căutarea pierdutului marfar.

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul meu

Când se deschise cerul ca o vraja
Şi toate-n lume lunecau ca unse
Mi se păru că stelele vibrânde
Aveau paloarea trenurilor stranii
Ce vis frumos, ce taine nepătrunse!

Acolo, într-o gară fără oameni
Cu şuieratul trist şi înclinat
Trecea locomotiva fără şine
Treceau speranţe şi treceau iluzii
Ce vis frumos, profund şi colorat!

Sunt împiegatul preferat de tine,
E trenul meu pierdut pe o câmpie!
Cu geamuri sparte şi cu usi de iarbă
Cu scaune rupte, cu miros de ducă!
Ce vis boem şi ţi-l închin doar ţie...

poezie de George Terziu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a intrat în gară şi a făcut-o praf.

aforism de Mihail Mataringa (17 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Bună ziua domnişoară
te aştept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnişoară...

Sara bună domnişoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aştept deşi e sară...

Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnişoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnişoară...

Timpul nu aşteaptă, zboară
şi... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
ştiu şi pentru-a câta oară
scumpă floare, domnişoară...

Ziua bună, domnişoară
eu te-aştept cu flori în gară!...

poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a plecat
Un altul intră-n gară
Oamenii grăbiţi.

haiku de Mihail Mataringa (24 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus în gară la biroul de obiecte pierdute şi a reclamat că a pierdut trenul.

calambur aforistic de Mihail Mataringa (30 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lacăt lăsat
Pe uşa poetului
Plecat în lume.

haiku de Mihail Mataringa (26 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artie: Aşadar, oameni buni, sper că vă va prinde bine statul la închisoare, în timp ce eu voi conduce o lume liberă, măi să fie!
Shrek: Bine, nu exagera.
Artie: Îmi construiesc oraşul, oameni buni, în stil rock and roll!
Shrek: Tocmai ai luat-o razna.

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

O locomotivă-n faţă
Trage şapte-opt vagoane,
Înşirate ca pe aţă
Şi unite prin tampoane.

Oameni mulţi şi cu bagaje
Se înghesuie în ele,
Parcă-s nişte personaje
De romane şi nuvele.

Trenul iute-accelerează
Şi alunecă pe şine
Kilometri devorează
Şi e foarte plin de sine.

Nici nu este de mirare
Că se crede important,
Fiindcă pe la mijloc are
Un vagon restaurant.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distrează-te şi nu mai lua lucrurile aşa în serios. Simte-te bine, chiar dacă asta înseamnă să renunţi la lucruri sau obiective sau câştiguri de suprafaţă. Caută starea de bine, în orice faci. E cheia ca să poţi face bine. Dacă nu te simţi bine în timp ce faci ceva, deja ai pierdut pentru că cineva se simte bine şi o va face mai bine iar activitatea ta e irosită.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aforistul trăieşte cu atât mai mult cu cât scrie mai puţin... Dacă vrea să fie nemuritor, ar face bine să nu scrie nimic...

aforism de Mihail Mataringa (28 iunie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vino veritas! Probabil de aceea unii golesc sticla până la fund, în căutarea adevărului absolut!

aforism de Mihail Mataringa (5 martie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastişa

Să pastişezi e mult mai la-ndemână
decât să scrii ceva original
în aste vremi e-un obicei banal
o formă de a fi mereu "în mână"...

Pentru comozi, pastişa e-o lucrare
ce nu încearcă mintea foarte mult,
avem literatură pe pământ
să pastişăm aşa, cu disperare...

Pot înţelege astea foarte bine,
ce nu-nţeleg, e un alt procedeu:
să te autopastişezi mereu
asta e culmea culmilor. Cum, cine?!

Îi ştiţi şi voi, sunt peste tot, abundă
care de care mai "original", mai "tare"
sunt semizei într-o lume datoare
să îi slăvească-n fiece secundă...

Sunt multe de vorbit, voi face asta
şi-n alte dăţi, când plin voi fi de silă
de mi se-apleacă ori din mare milă,
când autopastişa-şi pune creasta.

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 februarie 2018 (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă pe roţi

Eu cunosc o poveste bizară,
Despre-un om rătăcit pe pământ,
Ce iubea, n-o să credeţi, o gară
Şi visa trenuri luate de vânt.

Îl vedeam hoinărind printre şine,
Luând în mâini să miroasă cărbuni,
Parc-o boală vroia să-şi aline,
Ca pe-un dor ce mereu îl amâni.

Ba-l prindea ora chiar de-nserare
În triaj, sau în câmpul deschis,
Şi-adormea în vagoane marfare,
Ascultând şuieratul prin vis.

Dar privea pân-atunci ca-ntr-o carte,
Dinăuntrul vagonului gol,
Stele mii, crânguri, lanuri, departe,
Într-un cântec de greieri domol.

Într-o zi, cum găsise-un serviciu,
Pe când sta amărât la birou,
Ţipă iarăşi bătrânul lui viciu
Şi-l trezi, brusc, la viaţă din nou.

Căci scrutând pe un geam drept în zare,
Văzu limpede trenul mergând
Şi cu geanta zvârlită-n spinare
Părăsi locul făr-un cuvânt.

Se opri abia-n halta locală
Şi zâmbind trase aer din plin,
Cu miros de traverse şi smoală,
Şi simţi că-l îmbată un vin.

Iar cum soarta în sine e dură,
Nu ştiu cum de făcu, că găsi
O nevastă cam iute de gură,
Ce făcea o navetă pe zi.

Nu a stat mult în larme banale,
A dat grabnic divorţ şi-a plecat,
Căci aflase, pe nu ştiu ce cale,
Că în gară e-un tren staţionat.

Trec pe cer păsări lungi, călătoare,
E în noapte peronul pustiu,
Doar un om mai aprinde în zare
Becuri roşii, cu ochii, târziu...

Nu mai ştiu de atuncea nimica,
L-am pierdut pe al vieţii lung drum,
Stăpânit de povara şi frica
De-a nu pierde vreo staţie prin fum.

Dar vă jur că în fiece gară
Eu îl simt de atuncea mereu
Cum în trenul meu urcă, coboară,
Fiindcă omul acela... sunt eu.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără partitură

Toamnele venite din trecut
se aşază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înţelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşte, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aştept tăcut
în acelaşi colţ uitat de gară,
când sosea pe şine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele negre
Oameni grăbiţi pe stradă
Copaci desfrunziţi

haiku de Mihail Mataringa (24 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îşi urmează calea şi sunt oamemi pe care să îi învinovăţeşti. Desigur, sunt oameni răi în această lume. Bine, rău, se întâmplă inevitabil. Dar aşa cum văd eu lucrurile, dacă ne-am concentra atenţia mai mult pe bine, mai mult bine s-ar întâmpla.

citat din Andrea Corr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!