In arcane de padure

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză şi copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziş
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziş -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino s-asculţi privighetoarea

Vino, iubito, vino-n zăvoi
În vad ne-aşteaptă vâltoarea
Plete de sălcii curg peste noi
Şi cântă privighetoarea.

Vino, privighetoarea cântă
Din piculină şi din nai
Şi trilurile ei ne-ncântă
Ca-n vraja unei nopţi de mai.

Vino, privighetoarea cântă
Sublim asemenea lui Orfeu
Cu toate că ne înspăimântă
Soarta acestui semizeu.

Vino, privighetoarea cântă
Ea ştie ce şi pentru cine
Dar cântecul ei mă avântă
Seară de seară către tine.

Vino, privighetoarea cântă
Poveşti duioase de amor
Şi melodia ei se-mplântă
În inima plină de dor.

Vino, privighetoarea cântă
Cu-atâta dor, cu-atâta foc
S-avem, atâta ne frământă
O picătură de noroc.

Vino, privighetoarea cântă
Cu pasiune şi talent
Iubirea noastră pură, sfântă
În timp ce te alint decent.

Vino, privighetoarea cântă
Să cazi în vraja lui Morfeu
Iar inimile îşi cuvântă
Când tu visezi la pieptul meu.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea a început să cânte şi împăratului i-au dat lacrimile; lacrimile îi curgeau pe obraz şi privighetoarea cânta tot mai frumos; cântecul ei îţi mergea drept la inimă. Împăratul a fost foarte mulţumit şi a spus ca privighetoarea să poarte un papuc de aur la gât. Dar privighetoarea i-a mulţumit şi i-a răspuns că a fost răsplătită îndeajuns.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

Este noapte.
Norii au întunecat cerul...
Concertul broastelor
Se aude din adîncul apelor.
Cîntă pe mai multe voci
Şi instrumente diferite.
Le acompaniază greierii
Şi cîteva păsări ce nu dorm în noapte.
Este mai mult decît real concertul,
Dar lipsesc partiturile.
Soprana nu are concurenţă
Şi nici baritonul.
Oamenii muzicieni
Sunt prea mici în faţa naturii.
Este noapte şi printre nori
Mai zăresc stele, chiar de plouă,
Care imi fac cu ochiul
De noapte bun.
Eu le mîngîi şi le şoptesc
Vă iubesc!
Şi continui să ascult concertul
Cîntat de orchestra neplătită
Care nu a repetat niciodată.
Cîntă atît de frumos
Că mi-a trecut somnul.
Disting vocile interpreţilor
Şi frumusetea glasurilor.
Inima mea aplaudă spectacolul
Şi cere bis în fiecare noapte.
Cerul şi stelele aplaudă
Şi cer să nu se termine visul,
Şi cintul ireal de fascinant,
Minuni create de creator!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea

Vă rog să nu mă mai căutaţi,
mă voi ascunde o vreme într-o privighetoare.
Ştiu că nu e prea arătoasă
precum pasărea liră sau păunul,
dar nu îmi pasă.
Nu îmi pasă că nu are strai ales,
nu are ţinută impetuoasă,
dar trilul ei,
trilul ei e fermecat.

Îl ascult în pădure
dimineaţa, foarte devreme
când alte păsări nu s-au trezit.
Nu îi place să se amestece
în neamul păsăresc fără rost.
Mai cântă şi spre seară,
înalţă triluri până la stele
şi cred că îi cântă lui Dumnezeu.

Nu ucideţi privighetoarea.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea U

Neguri acopăr
cîmpuri şi dîmb.
Freamătă ulmul,
duhul cel strîmb.
Cuiburi mai multe-n
creste se văd.
Semn că-n coroane
dat-a prăpăd.
Neagră făină
cade prin scoc
colo la moara
lui Nenoroc.
Macină el doar -
gîrbov, cărunt.
Curge urîtul
greu şi mărunt.
Lut fără slavă
umed absurd.
Umblu-n nelume,
drumul e surd.
Unde răzbate
silnicul pas,
lung peste creştet
cîntă un glas.
Cîntă prin ceaţa
care căzu -
veşnic deasupră-mi
pasărea U.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De zece ani

De zece ani n-am mai auzit privighetoarea,
Eram cu o femeie pe marginea unui râu, în munţi,
Şi roua se aşeza, ca un dar din cer, pe faţa noastră, pe iarbă.
De atunci n-am mai auzit privighetoarea,
Trilul acela care tăia noaptea
Ca un pumnal mătăsos şi-mi dădea
O copleşitoare suferinţă. Las deschisă fereastra,
Aştept sub copacii marelui bulevard
Sau în parc, ca şi cum cineva mi-ar fi dat
O misterioasă întâlnire.
Oraşul respiră ca un plămân uriaş
Şi zgomote felurite vin de la depărtare,
Apoi se sting, ca apa care se scurge printre pietre,
Dar nu aud, nu aud privighetoarea,
De zece ani n-am mai auzit-o şi sunt trist,
Presimt că nici în noaptea asta nu va veni,
Poate niciodată...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

Noapte
Noapte de vis,,
Am sculptat o limbă de şopîrlă,
Se poate aşa?
Tu eşti o metaforă,
Voi
Noi
Adică numai eu.
Adevărul e că sîntem nişte împuşcaţi la barul ăsta,
Tu poeta mea, ce să zic, stai
Hai să ne facem o farfurie zburătoare,
Doar eu şi eu,
Şi vai,
Nu ştim să fim calmi.
Calmi, calmi.
Dar obdelele s- au udat,
Nu ne mai salută nimeni,
Pe voi,
Şi eu dorm, dorm,
Şi spum prin somn poveşti,
Că e noapte, cîinele cîntă
La bar,
Cerul e albastru închis,
Ochiul meu e galben.
Am căzut în praful de pe podele,
Nu mai, gata.
Atît.

poezie de Ciprian Vaida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

găinile dorm -
de frica lor un cocoş
cîntă doar noaptea

haiku de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 102

Iubirea-mi creşte, deşi pare slabă;
Nu e mai mică, chiar dacă n-arată;
Fiindcă iubirea nu e o podoabă
Ca gura s-o slăvească ziua toată.
Iubirea ne-a fost nouă primăvara
Când îi ieşeam cu triluri înainte
Cum cântă şi privighetoarea vara
Ce către toamnă tace apoi cuminte.
Nu c-acum vara nu mai e plăcută
Ca-n vremea când cânta privighetoarea,
Dar triluri reci crenguţa o frământă
Şi ce-a fost bun şi-a cam pierdut valoarea.

Şi tac şi eu, tăcerea mi-e firească,
Cântecul meu să nu te plictisească.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se termină jocul dragostei, privighetoarea tace.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă-n vrajă

Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...

Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...

A-nghiţit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
şi totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...

Joc în soliloc.
Calfa scrie alfa.
Mama scrie gama.
Doi copii scriu pi.

Hîrtie, sicrie...
Scrie, scrie, scrie...

poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit
şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pămîntul bolnav,

aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile
lumii

n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cînte ploile tocmai atunci,
Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi
ne dor,

cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială,
cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt
dificil

şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cîntă

ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele
rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile

dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,

cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborît cu Dante în Infern?

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

E-un tremur printre razele de lună
şi nicio stea pe cer. E-aşa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oştirile trimise din neviu.

Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.

E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
şi se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foşnete sau şoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.

A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu ştiu ce-a fost când au plecat, tiptil,
şi umbrele, şi norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea e o cioară înainte de a se mărita.

proverbe româneşti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea nu cântă pe craca uscată.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Viorica Ropceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt şi trandafirul, şi privighetoarea din casă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii sunt trandafirul şi privighetoarea din casă.

proverbe persane
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim cum cântă privighetoarea. Nu şi de ce.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea şi sporovăiala ei melodioasă.

aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi hrăni privighetoarea cu poveşti!

citat celebru din romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!