Tonul se naşte din iniţiativa omului şi aparţine, totodată, universului. Melodia zămislită de om aparţine şi cosmosului pentru că este re-câştigată. Fundamental este ca în acel ton, care este şi o întruchipare spaţială, să poată fi desluşită şi dimensiunea ocultă a timpului. Aceasta marchează miezul relaţiei cu omul.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâna de Aur este ceva ce aparţine omului, pentru care este infinit de preţioasă. Acest ceva a fost despărţit de om în timpuri străvechi, iar redobândirea sa este legată de invingerea unor forţe înspăimântătoare. Aşa stau lucrurile cu elemntul veşnic din sufletul omului: El aparţine omului. Dar omul se află separat de elemntul veşnic. Natura sa inferioară îl separă de el. Numai dacă o învinge, dacă o adoarme, omul poate să dobândească iarăşi ceea ce este veşnic.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aparţine timpului, vorbind la trecut el aparţine nostalgiei – un dor dulce şi pătrunzător.

Camelia Opriţa în Universul Iubirii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ştim despre sunet şi despre tonul muzical? Nu cu mult mai mult decât omul preistoric, care, urmându-şi o chemare lăuntrică spre libertate, îl descoperă prin căutări pline de har şi îl împrumută nepremeditat din univers. Sunetul este mişcare. Sunetul este vibraţie.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un instrument cântă prea jos sau prea sus, dacă nu găseşte tonul potrivit, atunci este diferit de restul şi apare o dualitate. Dar când găseşte tonul potrivit este integrat în unitate. Dispare? Nu, este integrat în "unu", în "acum".

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este tragic datorită naturii sale ambivalente, care îl face să aparţină celor două universuri şi să nu se mulţumească doar cu unul din ele. În spatele omului natural (şi includ sub această denumire omul social) se ascunde un altul, pe care îl voi numi transcendental. Acest om transcendental este omul interior, a cărui existenţă se situează în afara obiectivării. Lui îi aparţine tot ceea ce, în fiinţă, n-a fost aruncat la periferie, tot ceea ce nu este alienat sau determinat în exterior; tot ceea ce este, în el, un simptom al apartenenţei sale la împărăţia libertăţii. E inexact şi convenţional să numim aceasta natura omului, chiar adăugând epitetul corectiv "superioară", căci libertatea nu este "natura", spiritul nu este natura, e o realitate de o altă specie... Omul transcendental se situează în afara distincţiei subiect-obiect.

citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar: dacă trupul ţine de materie înseamnă că el este un simplu produs al interacţiunii celor cinci elemente, nu eşti tu. El aparţine hranei, adică pământului, aparţine lichidelor consumate, adică apei, aparţine proceselor metabolice/digestive, adică focului, aparţine respiraţiei, adică aerului şi aparţine unei forme, adică spaţiului. Dar tu poţi vedea toate acestea, nu-i aşa?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul fizic aparţine universului. Corpul astral aparţine Inteligenţei Universale (Hiranyagarbha). Corpul cauzal aparţine Realităţii absolute împreună cu puterea sa de a oculta. De unde provine atunci sentimentul de "Eu"?

citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem orbi, nu vedem că întreg pământul ăsta aparţine lui Dumnezeu şi nu lăcomiei umane. Şi că atunci când începe lăcomia a plecat omenia. Oare care palmă de pământ este a omului, atâta timp cât corpul lui aparţine vremelniciei?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un şir de percepţii tonale dispare fiecare apariţie individuală, iar ceea ce rămâne este relaţia care poate fi percepută doar prin transcendenţă. Spiritul transcendent nu se află nici în prima verigă a relaţiei, nici în cea de-a doua, ci le depăşeşte pe amândouă şi îşi însuşeşte esenţa raportării lor concentrate, de înrudire a fiinţei şi de apartenenţă a unuia faţă de celălalt. Legăturile dispar, dar nu dispar de acolo de unde au apărut – din sfera fizic perceptibilă (cum o fac tonurile), ci se integrează într-o unitate nou desluşită, mai înaltă, care transcende particule, care întruchipează opera statornică, funcţia etern posibilă, a spiritului uman.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primului ton îi urmează ceva diferit... Cu primul ton am constat că acesta nu este numai o apariţie spaţială, ci are şi o dimensiune temporală. Familia sa se iveşte după el. De aceea, pentru prima oară în acest spaţiu îngust, avem de-a face cu un fenomen care va rămâne de însemnătate, de esenţă, pentru tot ce se va ivi mai târziu.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonul care vibrează constant nu vibrează singur. Un şir întreg de sunete alăturate, cărora creatorul inventiv nici măcar nu le-a dat naştere, vibrează şi ele laolaltă şi se întrunesc într-o multitudine complet nouă şi rezonantă. Acestea sunt sunete armonice, acele apariţii adiacente, direct subordonate: epifenomenele imediat următoare. Coarda elastică, ce a fost întinsă între două puncte, coloana de aer care a fost închisă într-un spaţiu cilindric, nu poate vibra pe de-a-ntregul. Trebuie să se împartă după legea masei inerte. Iar din aceste subdiviziuni rezultă o serie de sunete care aparţin sferei familiei sunetului de bază. Aşadar, sunetul de bază nu este singur. Este mereu însoţit de familia sa, care îi aparţine şi îi este aproape. Şi foşnetul, o sumă indefinibilă de surse ale sunetului, are armonice. Acestea sunt, însă, de neperceput pentru funcţia de întemeiere a conştiinţei mele, pentru că sunt nediferenţiate.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!
Oare durerii şi morţii, sau eternităţii?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma care aparţine altor forme, aparţine doar efemerului, nu eternului, aparţine doar iluziei. Dar dacă e o iluzie, chiar îi aparţine ceva? Tu nu ai un corp, o formă care îţi aparţine eşti doar prizonierul lui. Nu ai o minte eşti doar închis în capcana conceptelor ale limitării! Tu nu ai fost născut vreodată, doar mintea îţi vinde o astfel de amăgire!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura este triumful imaginaţiei Omului asupra materialelor, metodelor astfel ca omul să intre în posesia Pământului care îi aparţine.

citat din Frank Lloyd Wright
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creştin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legătura formată între noi nu era una care să poată fi ruptă de absenţă, distanţă sau timp. Şi oricât de deosebit, de frumos şi de deştept sau de desăvârşit era el, spre deosebire de mine, era tot atât de implicat ca şi mine în mod ireversibil. Aşa cum eu îi voi aparţine lui pentru totdeauna, tot astfel şi el îmi va aparţine mie pentru totdeauna.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de Georgi G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idealismul este o lumină unică şi ea aparţine omului, iar omul trebuie să aparţină acestei lumini pentru a fi într-o unitate şi armonie perfectă numită lumina pură.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbirea aparţine timpului, tăcerea aparţine veşniciei.

citat clasic din Thomas Carlyle
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se mişcă? Materia crudă substanţială: o coardă, o masă de aer sau de metal. Ştim că totul este mişcare. Dacă sunetul este mişcare, atunci ce diferenţiază sunetul, care poate deveni muzică, de celelalte mişcări? Structura sa specifică este de neînlocuit, care îi stă la bază: vibraţiile egale şi constante. Pentru o anumită unitate de timp, acelaşi număr de vibraţii: aceasta este esenţa tonului muzical.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!