Poveste scurtă

Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...

Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia te usucă, exact ca-n cântecul ăla popular: "Te faci iască, te ba­gă-n boală câinească, te scoate la primăvară galben ca tur­ta de ceară".

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O eroină a vremurilor noastre

Viaţa nu îi dă de furcă,
Ştie cum să se strecoare:
N-are cap, dar se descurcă
Prin superbele-i picioare.

epigramă de Eugen Deutsch din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fazele iubirii

Dragoste nouă:
S-a pus lumina!
Aşa zicea mama
Când, spre apus, după asfinţit,
Năzărea un licăr de lumină, iar ea
Trebuia să aibă în buzunar, în mână
Bani. Să aibă toată luna, spunea.
Eu iubeam pe cineva care,
Fie nu a ştiut niciodată,
Fie a uitat de mult.

Primul pătrar:
Luna, plutea pe cerul amurgului,
Ca o bărcuţă de argint curat,
Asfinţind din ce în ce mai târziu,
În urma soarelui.
Eu iubeam aceeaşi fată.
Mama şi luna
Habar n-aveau.

Iubire plină:
E altceva. Toată noaptea e ca ziua.
Când am văzut primul trup gol
De fecioară plinuţă, perfectă, sfioasă...
Întâia mea iubire plină.
Coapsele sale şi luna ce se lăsa furată
Şi ascunsă de vârcolaci,
Pe cer.
Nu i-am cerut nimic,
Mi s-a dăruit cu totul şi toată,
Fără să ştie mama,
Fără să-i pese "luminii".
Într-o noapte, sub lună plină,
Cucul a cântat.

Ultimul pătrar:
Apare dorul.
O barcă din ce în ce mai mică,
Răsărea tot mai târziu, iar eu
Mă-ngăduiam cu renunţarea,
Lingându-i rănile.

Apoi:
O lumină se mai "pune" pe cer,
O mamă bătrână mai zăboveşte, înmurgind,
Prin curte,
Uitându-se în acelaşi loc,
Ţinându-şi mâna tremurândă
Pe banii tot mai neputincioşi, iar eu,
Am de la viaţă tot
Ce credeam că-mi lipseşte,
Când iubeam.
"Sunt bine, am o relaţie civilizată
Cu soţia mea şi cu toate fostele iubiri,
Ştiu când să mă opresc, joc bine fiecare carte,
Mă abţin.
Am un statut social demn,
Sunt un om credincios,
Fac tot ce pot pentru copiii mei
Şi pentru ţara mea etc."

Unde greşesc?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar şi aşa te iubeam...

parcă eram de gânduri născut,
in vis, iubire să-mi ajungă!
aveam gura pregătită de sărut
ochiul cald să te străpungă...
aveam zece mâini
dar mai multe- eu aş fi vrut...

până... ieri noapte/când
uimită de cât te iubeam!
mi se retezase o mână
ca-ntr-o ceremonie gravă
ca intr-un vis... de deochi...

dar... şi aşa te iubeam
te iubeam fără gură,
fără mâini...
fără ochi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 septembrie 2007)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei romanţe

Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Şi-n trei romanţe-mi voi închide,
Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morţi iubiţi -
Trei clipe reci -
Ce-mi stau în suflet împietrite,
Ca trei luceferi stinşi pe veci
Uitaţi în haos,
Ca pe-o cracă de chiparos trei crisalide...

Mi-am zis apoi:
Romanţa primă
Voi scri-o-n gustul florentin -
Aşa cum ar fi scris-o Dante când a zărit pe Beatrice -
Şi-n fiecare vers voi pune atâta aur, cât se zice
Că-ngrămădiră credincioşii
Pe groapa primului creştin...

Pe-a doua
Voi sculpta-o-n ritmul eroticelor lesbiane,
Cu care-n Lesbos cântăreţii şi legendele nebune
Sărbătoreau pe blonda Venus.
Şi-n fiecare vers voi pune
Carmin din buzele acelor neasemânate curtezane...

Iar pentru-a treia
Voi alege tot ce-i mai trist -
Voi scri-o aşa
Ca-n versul ei să plângă glasul
Tristeţii nopţilor polare
Şi-n versul ei voi pune verde -
Un verde-mocirlos, în care
Şi-or îngropa pe veci iubirea acei ce n-o vor mai cânta...

............................

Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Dar azi, din aurul de-alt'dată
Şi din carminul de pe buze
Nu mi-a rămas decât o pată -
O pată verde, ce m-apasă ca şi o piatră funerară
Sub care dorm, ca-n trei sicriuri,
Trei stinse-acorduri de chitară!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie

poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubeşti,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărţire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă şi-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
şi tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare şi exorcizare.
poezia este blestem şi surghiun.
poezia este crucea poetului
şi drumul Golgotei.
poezia este ţigara ce-ţi arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi şi să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunţi la viaţă şi să fii veşnic
un cuvânt pe buzele celorlalţi.

poezie de Ionuţ Caragea din volumul Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul iubirii nebune

Când te iubeam ca un nebun
Şi aveam mintea tulburată,
Nu m-ascultai când vream să-ţi spun
Că tu eşti cea mai mândră fată.

Dar regăseam sufletul bun
Pe drumul nostru de-altădată
Când te iubeam ca un nebun,
Dar n-aveam mintea tulburată.

Tot căutam să mă răzbun
Că nu te-am sărutat o dată,
Poteca e demult uitată
Şi-a trecut timpul, ca lăstun,

Când te iubeam ca un nebun.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

toate luminile s-au stins

îmi acopăr liniştea cu noapte
clopotele nu mai bat
mă sting încet ca un asfinţit
şi mă gândesc la tine
mamă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dorinţă de Crăciun

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne iubeam nespus...

Noi ne iubeam nespus...

Mai ştii ce fericită am fost
Când mi-ai dăruit
Un trandafir de plastic, roz,
Dat cu parfum?

Ne iubeam nespus...

Îţi aminteşti ce mi-ai spus?
Că pot să-l ţin în palme
Fără să-mi fie teamă
Că mă va înţepa...

Iubeam nespus...

Astăzi, m-ai luat de mână
Şi, bucuros, m-ai condus
Pe un câmp de flori de plastic...
Albe... albastre şi galbene... roz...

Nespus...

Îmi şopteşti că sunt veşnice,
Că sunt deschise şi-n noapte.
Eu te întreb:
"Le-ai parfumat pe toate?"

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

In glasul tau

In glasul tau fecioara
Vanat-am sute de sperante.
Iubeam si flori, iubeam si basme.
In glasul tau fecioara
Vazut-am sute de dorinte
Iubeam fantome, iubeam fantasme.

In glasul tau fecioara
Gasit-am mangaiere.
Iubeam si ochi, iubeam si gura.
In glasul tau fecioara
Auzit-am de iubire.
Iubeam iubire, iubeam si ura.

poezie de Relu Cazacu (20 iulie 2009)
Adăugat de Relu Cazacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru nechemată

Aştepţi pe cineva?
Nu ştii pe cine?
Sau nu te-aştepţi decât pe tine
Să te-nfruptezi din ce ţi se cuvine?

Nu ştii că azi sau mâine -
Vrei, nu vrei -
N-aştepţi decât sosirea Ei?

Şi-oricine-ai fost
Sau vei mai fi,
Sosirea celei nechemate -
Fie că-ţi bate-n geam în zori de zi,
Fie că-ţi intră-n casa-n miez de noapte -
Exact în clipa când ţi-apare,
Doar te sărută şi...
Dispare!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Poezia,
ar trebui scrisă
numai de Femeie
fiindcă un bărbat
nu ştie ce înseamnă
Poezia,
decât atunci când
e un Ovidiu exilat
de toate femeile
pierzând-o
pe cea mai dragă,

tu împărat luminat
priveşti după gratii
adulatul tău Taj Mahal,
Femeia care a scris
cu viaţa ei
pentru tine
Poezia.

poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poesie vivante

Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât viţa de vie cu a cărei sevă unii
îşi dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute şi nevăzute ale Universului.
O fecundaţie într-un bob de sare,
minereul de speranţă ce iradiază
chiar şi plumbul,
chiar şi un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morţii în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar şi dincolo.
Ea însufleţeşte liniştea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viaţa însăşi,
Combustibilul motricităţii noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Va veni
Fiţi siguri
Când voi dispare de aici
Şi atunci
Voi scrie
Doar pentru iubire
Ea v-a primi tot
Versul inimii mele
Şi ea va hotărî
Ce va face cu ele
Eu nu am avere decât poezia
Şi i-o inchin toată
Celei ce mă face să uit c-am să mor aici
Iubirea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa corbului

Pe ţârmul nalt şi drept —
Hotarul, de unde-ncepe necuprinsul
Imperiu-al apelor albastre
Cu-atâtea felurimi de pete,
Al apelor ce dimineaţa sunt verzi,
Iar seara violete —
Un corb a poposit spre seară,
Şi-aşa, cum stă pe malul mării,
Orbit de-albastrele noianuri,
Muiate-n purpura-nserării,
Parcă-i sositul care-aşteaptă să vină şi-alţi întârziaţi...

Şi-n seara-aceea-n care-apusul
Părea mai trist ca-n alte seri,
Iar soarele părea că pleacă să nu mai vină niciodată,
M-am dus să-mi plimb pe tărm urâtul
Şi biata-mi inimă,-mbibată
De-amaru-otrăvilor sorbite din gura-amantelor de ieri...
Dar corbul mi-a ieşit in cale
......................................
Pe tărmul mării nalt şi drept,
Ca şi pe-o margine de groapă,
Veghea un cioclu-naripat,
Şi cioclul m-a privit o clipă,
A dat din aripi
Şi-a zburat...
Şi parcă mi-a şoptit în treacăt:
— Bine-ai venit... De când te-aştept!

poezie celebră de Ion Minulescu din Din volumul " Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arthur Abott: Ştii la ce m-am gândit toată noaptea?
Iris: La ce? De ce te deranjez eu cu atâtea întrebări?
Arthur Abott: Mă întrebam de ce o fată atât de frumoasă ca tine trebuie să se mute în casa unor străini chiar în timpul vacanţei lor de Crăciun şi, pe deasupra, să-şi petreacă noaptea de sâmbătă cu un ratat ca mine?
Iris: Am vrut să fug de toţi oamenii pe care îi văd mereu! Ei, nu chiar de toţi... de o singură persoană. Am vrut să fug de... un tip.
(ea oftează)
Iris: De un fost iubit care tocmai s-a logodit şi a uitat să-mi spună şi mie.
Arthur Abbott: Aşadar, e un ticălos?
Iris: De fapt... chiar este... un mare ticălos. De unde ai ştiut?
Arthur Abbott: Te-a lăsat să-i scapi. Nu e chiar aşa de greu de dedus. Iris, în filme există eroinele principale, dar există şi cel mai bun prieten. Din câte îmi dau seama, tu eşti o eroină principală, dar dintr-un oarecare motiv te comporţi precum cel mai bun prieten.
Iris: Câtă dreptate ai. Ar trebui să fii eroina principală în propria ta viaţă, pentru numele lui Dumnezeu! Arthur, de trei ani merg la psiholog, dar nu mi-a explicat niciodată ceva atât de clar. A fost genial. Foarte direct, dar genial.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreo zgâtie de fată

Vreo zgâtie de fată

Cărei gura nu-i mai tace,

Ca stigleţii-ntoarce capul

Când încolo, când încoace.

Sau o alta visătoare

Care lină şi măreaţă

Are-n ochii-i întuneric

Şi mândrie are-n faţă;

Sau mai mici şi mai plinuţe,

Sau mai zvelte şi mai slabe,

Toate peste-un sfert de secol,

Vai! vor fi aproape babe.

Şi zâmbesc atât de dulce

Ca şi când ar fi de-a pururi!

Toate graţiile de astăzi

Or să fie atunci cusururi.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!