Ploios

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eşecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.

E precum salt, când baţi cu pas elanu-n groapă
Şi-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranţă şchioapă
Şi iar şi iar, la linia de start, e numai vid, e gol.

E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalţă în caier şi se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate şi el să se evapore-n broboane.

De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Şi, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Şi tot s-ar şterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am uitat

Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ţine să te-aduc

Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulţi,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii şi strigi

Din atâtea nopţi cu stele,
Şi-alte nopţi ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când eşti altfel

Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le ţin aminte,
Flori în jur şi doar noi doi

Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter sapiens

De-aş fi nu oase, un schelet, ci coaja de o cheratină,
Aş fi şi mort la fel, frumos, că gol e "in", nu s-ar vedea...
Aş păcăli urmaşi că sunt, aş auzi plânset de vină...
Că nu s-ar şti precis de-s viu, aş fi ca după o perdea.

Aş avea luciul, o patină ce niciun timp n-ar putea şterge,
Ca-n insectar c-un ac în spate, un exponat, măcar etern
Cât lumea n-ar zbura "ailleurs", s-ar linişti şi încă ar merge...
N-ar inventa numai pedepse să facă raiul un infern.

În pliu, golit de măruntaie, n-aş fi nici creier să mai sufăr,
Doar stoic, un cugetător, un bondar Buda aş fi rămas
Cu multe braţe, pline toate de caste, florile de nufăr...
Să împartă oameni albul pur, nu negrul nopţii... parastas.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferinţă, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar şti, cunoaşte... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar şti;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire şi n-am şti de frumos...
Că n-am cunoaşte pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulţi egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş...

... dac-aş şti dinainte totul,
aş fi poate bogat, celebru,
dar n-aş mai fi tot eu, integru
şi-n loc de vis, aş avea totul!?...

... dac-aş crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aş trezi, aş fi scârbit!

... dac-aş iubi neîncetat,
aş fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
şi deci trădarea-i de iertat?!

... dac-aş munci pe brânci o viaţă,
aşa cum poate fac, voi face;
pe-alţii-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiaţă!?

... dac-aş da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toţi să tragă, să nu scap...
şi organele să-mi ia, şi intim?!

... dac-aş fi vrut şi eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu ştii cum e treaba!"...
şi mi-ar fi râs în zeflemea!?

... dac-aş mima mereu neştiinţă
şi-aş fi un guraliv pervers,
bun pop-aş fi, în păcate şters
şi aş aduna tot, cu credinţă?!

... dac-aş fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
şi-n veci n-a fost şi n-o să fie"?

... dac-aş lua tot de la-nceput,
fără să ştiu nimic ce-am fost,
nu cred c-aş fi mai puţin prost;
n-aş şti când mor!? Doar că-s născut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sămânţă... de eternitate

De fructul n-ar fi delicios, sămânţa nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veşteji poamele-n pom şi vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar şti sătulul foamei şi lume-ar fi doar de senili.

Nici paraziţi n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminaţi, ingurgitaţi, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naştere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanţ de specii, asigurându-şi etern drum.

Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i fiinţă
Şi minţi s-ar pierde-n neştiut, de nu ne-am dezgoli... seminţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt încărcaţi încă din copilărie cu grija onorurilor, a bunurilor, a prietenilor şi chiar cu bunurile şi cu onoarea prietenilor. Sunt copleşiţi de treburi, să înveţe limbi, să facă exerciţii; sunt făcuţi să înţeleagă că nu vor fi fericiţi dacă sănătatea, onoarea şi averea lor şi aceea a prietenilor nu va fi în bunăstare; destul un singur lucru să lipsească şi nefericirea e gata. Li se dau astfel sarcini şi treburi care-i hărţuiesc din zori. – Iată, veţi spune, o ciudată manieră de a-i face fericiţi! Ce s-ar putea găsi mai mult pentru a-i face nefericiţi! Cum adică, ce s-ar putea găsi? N-ar trebui decât să li se ia toate grijile; atunci ei s-ar vedea pe ei, s-ar gândi la ceea ce sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă: aşa se face că ei sunt mereu ocupaţi şi îndepărtaţi de aceste gânduri. Şi, dacă după ce li s-au pregătit atâtea ocupaţii, tot le mai rămâne un răgaz, sunt sfătuiţi să se distreze, să se joace, pentru a fi ocupaţi.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar preface lacrima în aburi

Îmi privesc lacrima cum uşor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristeţea mă învinge?

Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preţ încearcă să-mi alunge
Pe ale irişilor, largi, ferestre!

De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Şi-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,

Şi lumea ce va deveni, nimicuri!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ploaia...

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu

Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri

Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul

Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut

Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anoptimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată

Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi

Dacă ar fi mai presus de egoism sentimentul
şi s-ar plânge necazul în cânt de corale,
poate în viaţă orice drame -pierdut, accidentul...-
s-ar zdrobi în fărâme, uşurând zile amare.

Dacă ar fi bucuria împărţită în plicuri
şi depusă la porţi în căsuţe poştale,
ar fi zâmbetul veşnic şi plâns rare picuri,
doar să spele obraji înfloriţi în petale.

Dacă ar fi numai bun şi binele în lume,
nu s-ar pierde nici rău-n balanţa dreptăţii,
doar un praf disipat bântuiva, între dune
se urcând în deşerturi... dat singurătăţii.

Dac-ar fi pus pe masă tot avutul planetei
şi-n conclavul tăcerii am fi apostoli de-o Terră,
n-ar mai fi sărăcie, nici norocul flaşnetei
împărţit de-un peruş, pe cristalul de-o sferă.

Dacă ar fi mai presus de orice doar iubire
şi amorul etern n-ar cunoaşte uzură,
n-ar mai fi nici copii suferind despărţire
şi omenirea ar fi iarăşi... o pură natură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

E atâta ură
Strânsă între noi,
Sunt atâtea ziduri,
Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri
Care ne-au minţit
Şi-o atât de rece
Lamă de cuţit.

Tu mai treci prin rouă,
Eu mai dau prin gropi
Şi-s aceleaşi urme
Sub aceiaşi plopi.

Dar e-atâta ură
Dincolo de drum
Cât s-ajungă toate
Pulbere şi scrum.

Eu mai vin pe-acasă,
Tu mai plângi un an
Şi-s atâtea vorbe
Aruncate-n van.

Sunt atâtea lanţuri
Sunt atâtea chei -
Ce mai pot să-ţi dărui,
Ce mai poţi să-mi iei?

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă plouă

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul
Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut
Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anotimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea...

Sunt atâtea stele,
Pe Ceru-nalt şi Sfânt,
Şi toate poartă nume,
Ca omul pe pământ.

Sunt atâtea ape,
Cu trainicele punţi,
Şi cărări ce duce,
Prin păduri şi munţi.

Sunt atâtea-n lume,
Încă de-nvăţat,
Învăţături bune,
Ce-n cărţi s-au păstrat.

poezie de Stelian Daniel
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?
De n-ar fi pasăre în zbor,
de n-ar fi omul trecător,
de n-ar fi iarba ca să crească,
de n-ar fi flori să înflorească,
de n-ar fi pomi să înfrunzească,
de n-ar fi zilele cu soare,
Ce s-ar face Universul?
Cime ar da lumii mersul?
OMUL.
Omul este cel ce crede,
TIMPUL este cel ce-aşterne,
calea către existenţă
şi credinţa-n Providenţă.
OMUL supune natura,
cucereşte alte spaţii.
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne despart pe noi de flori

Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Şi n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să ţină clipă la distanţă...
Atâtea depărtări şi zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub acelaşi cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Şi fiecare cu-a lui noapte
Vorbeşte şi se ceartă poate
Şi fiecare cu privirea mută
Priveşte dimineaţa slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lolo sau nesfârşitele posibilităţi ale iubirii

Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sâni cât mingile de polo!

Oh, Lolo s-ar iubi, lin, şi cu ochii,
Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blând, şi-ntr-o nară
Şi în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, şi-n ureche,
Spre a-mi simţi-n timpan cântarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi şi între ele,
Acele moi şi albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz şi sub coate,
Lipindu-şi braţ de antebraţ cât poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei şi la ceafă,
Prinzându-şi părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, şi pe şira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Şi-n splină, şi-n rinichi, şi în ficat...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!