A te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii... Piramida s-a abţinut să devină munte!

Nichita Stănescu în Amintiri din prezent
Adăugat de Alexandra S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida mea

E plăcut să spun:
"Piramida mea".
Sună grav, important.
E ceva conţinut aici, în
Piramida mea.

Pe de altă parte,
Nu mai pot scăpa de ea.
Toată lumea leagă numele meu
De piramida mea.

Toţi vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am făcut lucruri mai importante
În viaţă.
Poate mult mai măreţe, mai durabile.
De ce numai unora le e dat să absoarbă totul?
Să devină embleme?

Ah, numele
Nu-mi va ieşi nicicând din piramidă!

Am desenat în jurul ei un cerc
Şi-n fiecare dimineaţă controlez
Să văd dacă-a reuşit numele să treacă măcar cu un
Pas dincolo.
Dacă poate să existe singur,
Imposibil!

Totuşi piramida mea
Sună trăznitor,
(Pe silabe: Pi-ra-mi-da mea!)
Parcă-aş intra într-un imens clopot
De pământ şi cer.
Clopotul meu.

Dacă n-o înălţam atunci,
Cu toate că şi atunci erau vremuri grele,
Acum n-o mai puteam face.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat

pe nichita stănescu să mă lase
în locul lui în poezia românească
şi nu s-a supărat pe versul meu
nescris din motive obiective
nu s-a arătat deranjat de poeziile
scrise de urmaşii urmaşilor lui
cu creionul ascuţit pe retina
cititorilor înfometaţi de nichita

l-am rugat pe nichita stănescu
să privească în ochii mei noua
poezie ca ultima speranţă
pentru tinerii care se vor naşte
cu stiloul în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 5

Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai ceti în deşerturi un gând,
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi cum ieri ar fi în curând,

astfel stau palid şi trist, fumegând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 5

Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai ceti în deşerturi un gând
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi când ieri ar fi în curând,

astfel stau palid şi trist, fumegând.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Stele, constelaţii, universuri, -
cămăşi ale singurătăţii unui Zeu;
munte, deal, câmpie, mare,
sărăcăcioase cămăşi ale cuvântului,
şi tu cuvântule, blestematule,
cămaşă a frigului.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Opere impersonale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrea iubire, omul se va înfrâna firesc în fapte, vorbe, gânduri de la acele lucruri care pentru cel ce nu trăieşte după legea iubirii sunt scopul principal în viaţă. Se va abţine să agonisească şi să păstreze averi, să obţină onoruri şi glorie, se va abţine de la toate plăcerile care nu sunt accesibile tuturor şi se dobândesc întodeauna de unii în detrimentul altora. Oamenii spun că e greu. Dar spun asta numai pentru că, nesimţind bucuria iubirii, n-o cunosc şi nu cred în ea.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de mamă

Începând cu Eva
iubirea a venit pe Terra
a aterizat aşa de una singură
la persoana întâi
aşa a fost ea hărăzită
să aducă afecţiunea primordială
apoi fiecare mamă
a mai pus o cărămidă
la piramida iubirii
cu timpul piramida
a devenit deal
apoi munte
şi continuă să crească
în variantă optimistă
va creşte necontenit
se va extinde accelerat
aşa ca universul
pe care-l va acapara
în termeni euforici.

poezie de David Boia (19 mai 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anica

Sughita:
Cineva gindea la ea.

Cam peste-o luna-i dusa la vedere
... Odaia zace în tacere,
perdeaua are ciucuri, creturi,
pe masa - cinci dulceturi.

Când se-ntoarce de la el,
spirc, pe ea, un porumbel.
Petitoarele îi spun
ca-i semn bun.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu nu a fost poet, ci un fenomen literar: întemeietor al cuvintelor fără grai numite N e c u v I n t e l e - păsări de aer născute din energia universului, şi care au locuit în fiinţa lui Nichita.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adrian Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Briza

Cuvintele mă scriu pe mine
cu o caligrafie sângeroasă.
O, tristă tu sălbăticiune
strigând, dureroasă.
Mă risipesc sub o silabă
cum primul muget de copil,
cum pâinea albă, foarte slabă
şi dusă în zimbril.
Da, spuse aerul şi da,
la sufocatul cel frumos
fuseseşi carne dumneata
iar astăzi, Dooamne, mândru os.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne

Dacă te-ntâlneşti cu un scaun,
E semn bun, ajungi în rai.
Dacă te-ntâlneşti cu un munte,
E semn rău, ajungi în scaun.
Dacă te-ntâlneşti cu carul mare,
E semn bun, ajungi în rai.
Dacă te-ntâlneşti cu un melc,
E semn rău, ajungi în melc.
Dacâ te-ntâlneşti cu o femeie,
E semn bun, ajungi în rai.
Dacă te-ntâlneşti cu o faţă de masă,
E semn rău, ajungi în sertar.
Dacă te-ntâlneşti cu un şarpe,
E semn bun, moare şi tu ajungi în rai.
Dacă şarpele te-ntâlneşte pe tine,
E semn rău, mori şi el ajunge în rai.
Dacă mori,
E semn rău.
Fereşte-te de acest semn -
Şi de toate celelalte.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 7

Cum te uiţi la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea... Nichita Stănescu

pentru cele două
picături de rouă
(să mi-o publice postum)

Când marea îşi varsă din sine
amarul şi peştele
cresc valuri şi-atâta, iubită...
de vrei izgoneşte-le.

Când piscul văiugii îşi plânge
în fulger fărâmele
Cad aşchii de stâncă, iubită...
de-ţi place sfărâmă-le.

... Azi noapte am visat între arbori
pierzarea clipitelor...
în vis se făcea că răsună
tălăngile vitelor...

Şi-n om din cuvinte, iubită...
hai vino şi strânge-le
... îmi umblă cuvântul prin vine
odată cu sângele...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

Înfăşurat într-un val
strângând în braţe un peşte
simt malul cu iarbă natal,
cum mă izbeşte.

Înfăşurat într-un corp,
strângând în sine un cuget,
mi-e strigătul orb
lovit de un muget

Înfăşuat într-un semn
cu gura pe-o cifră,
te-aud cum mă chemi
dulce hidră.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreţia frigului (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!