Sonet de primăvară

Din dalbi nămeţi se naşte primăvara,
Când se topesc sub soarele fierbinte
Şi anotimpul merge înainte
Grăbindu-se, că-l ia din urmă vara.

Şi ninge alb din meri, ca mai-nainte,
C-atunci când noi ne întâlneam doar seara
Să ascultăm un greier cu vioara;
Sunt clipe de aducere aminte...

Ca să-mi exprim extazul n-am cuvinte,
Dar simt în nări plăcutele arome,
Ce-mi aşază proaspete în minte

Mii de imagini fine, policrome.
Divinităţii-i-nalţ o rugăciune,
S-avem natură fără stricăciune.

sonet de Ioan Friciu (2917)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N NĂRI MĂ GÂDILĂ PARFUMURI FINE(Rubaiat)
În nări mă gâdilă parfumuri fine
Şi în urechi un zumzet de albine;
Se pare că salcâmii sunt în floare,
Din ram polen se cerne peste mine,

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care dor

Cuvinte care dor, aşa eu vă numesc,
Căci ştiţi doar să loviţi şi repede plecaţi,
Cu aripi ca de ghimpi, tăiaţi şi-nsângeraţi
Tot ce găsiţi în cale şi fără remuşcare
Vă-ntoarceţi, iar acolo, de unde aţi plecat.

Şi dor nu mi-e de voi, căci dor acele lacrimi
Ce dâră las în urmă, cu gust amar şi sec,
Şi degetele dor, când frânte sunt de jale
Şi dor îmi este-atunci, de soare şi de ploi,
Să spele şi usuce ce aţi lăsat în urmă
Atunci când pe la poartă la mine aţi bătut,
Căci n-am ştiut că dor, de voi, n-o să-mi mai fie
Cuvinte care dor, degeaba mai veniţi.

poezie de Forgaci Ioan
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ORICÂT AM PĂTIMI ÎN VIAŢĂ, LUMEA MERGE ÎNAINTE
Oricât am pătimi în viaţă, lumea merge înainte
Chiar de lipseşte căurarea unor nevăzute ţinte.
În existenţă-i important s-avem un dram de libertate
Ş-astralul nostru suflet să atingă sferele preasfinte.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul senectuţii

De glume bune încă mi-e aminte
Şi-oi râde până-n cel din urmă ceas.
Merg anii mei cu mine înainte,
Dar mă ţin tare şi-ncă nu mă las.

Rămase ascuţită a mea minte,
Stându-mi alături, când urc în Parnas.
De glume bune încă mi-e aminte
Şi-oi râde până-n cel din urmă ceas.

E drept că mai am, ici-colo, un dinte
Şi umblu doar cu ochelari pe nas,
Ba mă şi poticnesc printre cuvinte.
Şi chiar de sunt adesea în impas,
De glume bune încă mi-e aminte.

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timida primăvară...

Ies zorii zilei, iar primăvara
Îmi cântă doine la ferestre,
C-un vânticel suav ce-adie
Din depărtările rupestre.

Un ciripit timid de păsări
Percep dinspre ogoare,
Ce-mi dă în suflet o speranţă
C-alungă hibernala claustrare.

Muguri eclozează-n libertate
Pe ramul ce şi-a scuturat povara,
Intimidat de zilele senine,
Cu brume ce-l pândeşte seara.

În minte-mi stăruie un gând,
De fapt o justă întrebare:
Când oare, putea-vom să ieşim
Liberi să ne-ncălzim la soare?

Ioan Friciu, 27.03.2020

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăcăminte

Şi când vara e fierbinte,
Omul are-mbrăcăminte,
Iar atunci când dânsul minte
Se îmbracă şi-n cuvinte!

epigramă de Mihai Enachi din Epigrame în minijupă
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prof. ing. Petru Ioan Gârda

Într-un liceu, de n-am cuvinte,
Cu fete educate, fine,
De când e Gârda diriginte...
Şi poşta merge mult mai bine.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

În ianuarie să ne dorim,
Să ne-apropiem, să ne-ncălzim,
Să mă topesc când îmi zâmbeşti,
Să şti de ce mă-nebuneşti,
Să ai habar de tot ce simt
Şi să şti că nu te mint.
Dar nu-i ianuarie să te-ncălzesc,
E februarie... te iubesc.

În martie să înflorim,
Să admirăm şi să vorbim,
Să te ating, să-mi dai fiori,
Să mă simt cu capu-n nori,
Să te sărut, să mă adori,
Să te-mpodobesc cu flori.
Dar nu-i martie să-mi doresc,
E februarie... te iubesc.

În aprilie să glumim,
Cuvinte dulci să ne şoptim,
Să-ţi fac pe plac, să te sarut,
Să ai mereu tot ce-i plăcut,
Să spunem tot, să povestim,
Să fim cum vrem doar noi să fim.
Dar nu-i aprilie să glumesc,
E februarie... te iubesc.

În luna mai ne relaxăm,
Ne plimbăm, ne alintăm,
Ne remarcăm când lumea-i verde
Ca fiind cei doi ce nu ştiu pierde.
Strălucim spre-a lor uimire,
Ne remarcăm doar prin iubire.
Dar nu e mai să strălucesc,
E februarie... te iubesc.

În iunie să plănuim,
Ne hotărâm, atent gândim,
Doar doi... doar noi, în orice zi,
Să fim mereu doar doi copii,
Lăsăm in urmă ce-i la liceu,
Să fim doar noi, din nou, mereu.
Dar nu-i iunie să plănuiesc,
E februarie... te iubesc.

În iulie să călătorim,
Să vizităm, sărbătorim,
Să fim şi-atunci noi împreună
În cea mai călduroasă lună,
Atunci când este ziua mea
Să fiu încă-n viaţa ta.
Dar nu-i iulie să-mplinesc,
E februarie... te iubesc.

În august vom continua,
Eu al tău şi tu a mea,
Să te ascult, să îmi vorbeşti,
Să mă topesc când mă priveşti,
Să ştiu când tu eşti mulţumită,
Să ştiu când tu eşti fericită.
Dar nu-i august să mă-ncalzesc,
E februarie... te iubesc.

În septembrie admirăm,
Se răceşte, ne-mbrăcăm,
Atunci au loc multe schimbări,
Dar doar în jur, cu aşteptări,
Căci chiar de e un alt decor
Noi ne iubim neschimbător.
Dar nu-i septembrie să ruginesc,
E februarie... te iubesc.

În octombrie ne-mpărţim,
S-avem şi-atunci când n-o să fim,
Facem schimb de-o jumătate
Şi ascultăm, în piept, cum bate,
Să te simt, să ştiu ce zici
Chiar şi când nu eşti aici.
Dar nu-i octombrie să -ţi lipsesc,
E februarie... te iubesc.

În noiembrie aşteptăm,
Ne pregătim, ne bucurăm,
Aşteptăm să treacă luna,
Să fie ziua noastră-ntr-una,
Ne sărutăm, mai şi vorbim,
De prima zi să ne-amintim.
Dar nu-i noiembrie să retrăiesc,
E februarie... te iubesc.

În decembrie să cântăm,
Să te alint, să colindăm,
Să îţi fac un dar frumos
Să şti că sunt şi inimos,
Să aşteptăm doar împreună
Anul nou, privind spre lună.
Dar nu-i decembrie să răcesc,
E februarie... te iubesc.
În februarie vreau să fim
Îndrăgostiţi, să ne iubim,
Să fiu de ziua ta cu tine,
Să simt că vrei să fi cu mine,
Să fie veşnic pentru noi
Iubirea asta... doar noi doi.
E februarie şi mă opresc,
E februarie... te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

Renaşte primăvara iar în mine
Şi mă-nnoieşte pentru-a câta oară!
E-un suflu de-nviere‎ ce revine,
E-acea speranţă ce nu vrea să moară.

Renaşte primăvara ‎iar în mine
Şi-ncet topeşte lespezile gheţii,
‎Mă-nvăluie lumina şi mi-e bine,
Simt calda-mbrăţişare a vieţii.

Renaşte-n mine iarăşi primăvara,
‎De cânt şi ciripit tresaltă zorii,
‎Un greier slab îşi ţârâie vioara,
Sub curcubeu se împăcară norii.

Renaşte primăvara iar în mine,
Nevinovaţi, pe pajişti, zburdă mieii,
Doineşte lin zefirul pe coline
Şi mă îmbie la visare teii.

Vreau verdele să-mi bucure privirea,
Să uit de valea tristă, cenuşie‎,
‎Dar mă grăbesc să-mi împlinesc menirea:
‎Din muguri să-nfrunzesc cu gingăşie,

‎Să-mbobocesc o floare albă-aleasă
Şi să-nfloresc la marea sărbătoare,
‎Când îmbrăca-voi haină de mireasă,
În primăvara cea netrecătoare.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (23 martie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect

E totul perfect, mă simt foarte bine,
Dis-de-dimineaţă când vorbeşti cu mine.
Seara când în pat noapte bună-mi spui
Simt buzele tale şi ştiu ce-mi propui.

Iar în timpul zilei, orele se scurg,
Cu tine sau fără stau până-n amurg
Gândul zboară iute, simt că te doresc
Aş vrea să-ţi arăt ce mult te iubesc.

Şi când sunt departe şi ţi-e dor de mine
Adu-mă în minte şi voi fi cu tine
Că-n inima mea, ce nimeni n-o ştie
Tu vei fi cu acolo pentru veşnicie.

poezie de Louise Scrymgeour, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte

Cum să vă părăsesc? Şi totuşi va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind
unde mă duc şi către care drum
şi nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint şi nici de plumb
şi înainte fum şi-n urmă fum
sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniştit,
o să le şteargă vîntul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvăşit de vânt...
Şoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ţine incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi laşi ce vrei,
Şi în toate mă ascunde,
Aş pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc şi calc aiurea,
Fără tine..., nu ştiu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Şoapta Ta de rugăciune,
O să-ţi fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ţine vie permanentă!

Am să-ţi las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, ştii Tu cum!

Unde poţi să-ţi vinzi durerea?
Când doar Eu îţi sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de verde

Atât de greu apare primăvara
Să-mi scald privirile-n verdele cel crud
Şi cor de păsări în dumbrăvi s-aud
Din zorii dimineţii până seara.

Când vrăbii se agită-n frunzele din dud,
Semnalu-i clar! Venită este vara
Cu greierii ce-şi pregătesc chitara
Pe fir de iarbă şi-n ramul de agud.

Eu văd cum toamna iute se iveşte,
Cum păsăretul se-ndreaptă către sud
Şi ritmul vieţii parcă-ncetineşte.

Dar iată, lunga iarnă se grăbeşte
Cu mantia să-nvelească şesul nud
Şi dor de cald şi verde îmi trezeşte.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
şi-atunci, stingheri, îmbătrâniţi în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
şi când nu sunt ninsoarea e cumplită –
cuţite-adânci ce cad în amândoi...

Şi ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeţi de vis,
luând, sub hăinuţa caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...

În legea de-a simţi povestea iernii
e vorba despre-a fi şi-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar şi durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în cimitir

În liniştea din cimitir,
Lângă tăcutele morminte
S-apleacă şi al ierbii fir,
La tânguitoarele cuvinte.

E o aducere aminte
C-am sădit un trandafir
În liniştea din cimitir,
Lângă tăcutele morminte.

L-am sădit pentru părinte.
Când azi mireasma i-o inspir,
Totu-mi pare-o rugăminte:
Să-i mai cânt o dată la clavir

În liniştea din cimitir.

rondel de Ioan Friciu (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mincinosului

Îngheaţă apele cât minte
Şi crede tot ce debitează,
Ravagii face prin cuvinte
Sperând că nu se cercetează.

El ţine vigilenţa trează,
Minciuna să-şi aduc-aminte,
Îngheaţă apele cât minte
Şi crede tot ce debitează.

De vine unul şi-i retează
O vorbă zisă mai-nainte,
Obrazul i se-mbujorează
Şi spurcă-n gând pe cele sfinte.

Îngheaţă apele cât minte!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte
că-am un handicap;
Când problema e fierbinte
de mă-apuc de cap,
dau drumu' la minte!

Ioan Hapca în Reflecţii
Adăugat de Marian Popovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, ce-aş fi fără tine?

Tăceti cuvinte,
e nevoie de linişte să-mi exprim
sentimentul cel mai puternic din viitor şi dinainte;
Iubirea din cer, din frunza de pin şi din ţintirim.
Când ochii mei îi întâlnesc pe-ai tăi,
toate gândurile se unesc într-unul singur;
"Te iubesc", răspândit în mări şi văi.
Atunci, temeri şi incertitudini devin uşoare
ca fulgii de zăpadă în dansul ca o boare.
Să te pierzi în acea celestă privire
e ca şi cum ai trăi un vis fără fine.
Iubire, ce-aş fi fără tine?
O frunză veştejită, lipsită de viaţă,
o picătură de ploaie printre alte miloane
aşteptând ca soarele să mă usuce,
sau... aş fi doar o femeie răstignită la Patru-Cantoane,
lipsită de cel mai de preţ sentiment îngheţat pe cruce...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!