Imnul României - Ce-aștepți, popor român?

Cât să fie ceasul când țara încă doarme,
Când intră hămesiții și-nghit bucăți de hartă?
Destul cu lâncezirea de acum treceți LA ARME,
Destul cu mâna întinsă la Euro-Poartă.

Noi minciuni suporți și vise europenizate,
Cerșești umil continuu pensii de ocară.
Ascute-ți coasa iar, ca la Bobâlna, fă-ți dreptate,
Spintecă tâlharii ce țara îți amputară!

Ei ʼnalță catedrale, priponindu-te-n scriptură,
Iar popii-ți pregătesc drumul fără pașapoarte,
Docil și blând să fii trăind inert în impostură,
Tot smerit să pupi oase uitate într-o moarte.

Ruga ți-este elixirul cu care te îmbată,
Ori globalismu-n care copiii nu știu carte,
Țara blestemată să-naibă lege ori armată,
Iar viața vi se scurge-n cuvintele deșarte.

Ochiți - cuminți români, pe cei ce zilnic vă trădează,,
Ochiți magnații veniți la aclimatizare,
Nemernicii politici ce se tot abilitează,
Iar voi trăiți obscur într-o altă închisoare,

Vă este învinsă țara de gângavi analfabeți,
Străină e și pâinea și trist miros emană.
Caustici guvernanți, miniștrii și președinții beți
Mefistofelic au vândut Roșia Montană.

Justiția îi condamnă pe cei lihniți de foame,
Mândria crește-n noi și un șeptel de bețivani.
Cinstit e acela cu aur la gât kilograme,
Aspirând vistierie, de douășcinci de ani.

Din optzecinouă încoace sunteți doar colonie,
Este secată țara și totuși, încă doarme.
Românii îs condamnații la o nouă sclavie,
Treziți-vă, e vremea să vă-nrolați LA ARME.

Pe mohorâte străzi strigați: - La moarte camarila -
Nu-l așteptați zadarnic pe Dumnezeu cu mila!

cântec, versuri de din Negrele poteci (12 decembrie 2016)
Adăugat de StelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dosarul...

Motto: MAI MD, Năstase confirmă existența
unui dosar penal în Elveția pe numele lui Plahotniuc.

în Elveția este, la noi încă nu-i
țara asta-i poveste, da povestea-i a lui
țara asta platonică și cu oameni cuminți
țara asta demonică dar condusă de sfinți...

prostul satului spune- alte țări intentează
nu dosare- minune, numai nu a lui -brează
țara asta dodonică, cu finuți și nănași
țara asta canonică cu miniștrii săi lași...

iaca luna se trece de când au guvernare
nici lucidă nici rece, la un porc la picioare
țara asta ironică cu cumătri de soi
țara asta din cronică - locuită de (v)oi...

poezie de (9 iulie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi parlamentari

Unde-i onoarea și mândria
care ne-însoțeau odată?
Unde este România,
țara noastră mult visată?
În lanțuri ați pus poporul.
Țării i-ați secat izvorul.
Vă-înfruptați din munca noastră.
Sunteți pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreți frați.
La occident vă-înclinați.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeți până și țara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteți slugoi.
Sunteți lași, sunteți păgâni.
Voi n-aveți sânge de români.
Ați vândut aurul țării.
Ați vândut talazul mării.
Până când voi mai sperați
că mai puteți să furați?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Și-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe țară.

poezie de (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Rodica Nicoleta Ion

Ne cheamă țara

Ne cheamă țara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în țara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă țara! Pruncii, din cenușa
Atâtor irosite așteptări...
Ne cheamă țara! Să deschidem ușa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creștini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, frații, mamele și pruncii?!
De ce de-atunci, voi toți, ne-ați tot mințit?!

Ne cheamă țara! Sângele zvâcnește
Ca un vulcan de patimă și dor...
Aici, acum, zadarnic se trăiește!
Aici, acum, mereu ne cheamă țara.
Veniți cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ne cheamă țara

Ne cheamă țara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în țara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă țara! Pruncii, din cenușa
Atâtor irosite așteptări...
Ne cheamă țara! Să deschidem ușa
De-acum, neobositelor chemări.

Călă i creștini... blestem sub semnul crucii...
De ce în 89 au murit
Copiii, frații, mamele și pruncii?!
De ce de-atunci, voi toți, ne-ați tot mințit?!

Ne cheamă țara! Sângele zvâcnește
Ca un vulcan de patimă și dor...
Aici, acum, zadarnic se trăiește!
Aici, acum, mereu ne cheamă țara.
Veniți cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țara e în noi

Țara este locul unde dorul devine cântec
și lacrima vers de poezie.
Țara e locul unde soarele e zâmbet
și râsetul divină armonie.

Țara e-n susur de izvoare,
și-n cumpăna de la fântână,
Țara e-n glas de privighetoare,
Țara e limba mea, limba româna.

Țara e-n brazii din munți,
Țara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunți
Țara e-n oamenii ei buni și mari.

Țara e-n fluier de cioban
și-n turmele de oi,
Țara e-n tine și-n mine,
Țara e săpată adânc în noi.

Țara e-n dealuri și văi,
e grădina cea mai minunată,
Țara e-n fete frumoase și-n flăcăi,
Țara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius AlexandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Țara mea

Țara mea e limba noastră,
Munții dacilor și Marea,
De la Dunărea albastră
Până unde-ncepe zarea.

Țara mea e limba-n care
Scriu și sufăr și vorbesc,
Niciodată de vânzare
Nu-i, când alții o tocmesc.

Țara mea nu-i doar scursura
Care-o-njură, sau cea care
Merită înjurătura,
Țara mea e mult mai mare.

Țara mea-s tata și mama
Și copiii. Vă implor,
Înjurați, dar țineți seama:
Nu mă înjurați de dor,

De morminte, de Luceafăr sau de Pasărea Măiastră;
Înjurați, vă rog, doar țara celor de-njurat și-a voastră!

poezie de din Degeaba (10 iulie 2011)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Țara mea

Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.

Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E țara mea!

În țara-n care codrii plâng ades
Și Dunărea îmbrățișează marea,
Se lasă munții către deal, la șes
Unde chindia-ți taie răsuflarea.

În țara-n care toate sunt pe dos,
De unde, nu mai pleacă sărăcia,
Vibrează-n suflet viersul cel duios
Și e prezentă încă, omenia.

E țara mea, cu bune și cu rele
E țara nimănui și-a tuturor,
Și a trecut prin cumpene prea grele
Purtate cu obidă, de popor.

O zi pe an îți suntem datori, țară,
O zi pe an măcar, să te cinstim,
Destul în rest, te facem de ocară
Când pentru alții, din nevoi, spetim.

Mi-e dragă țara asta necăjită
Ce speră că-ntr-o zi va prospera,
Vă jur, oricât aș fi de îndârjită
Am s-o iubesc mereu, e țara mea!

poezie de (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți, români (poezie manifest)

Țara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munții cu pășune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
și cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munți a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde și pământul.
Până când, domni guvernanți,
țara asta o prădați?
Veniți români! Ne cheamă țara,
să-i readucem primăvara.
Veniți în țara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerșim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie și onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Matei

Țara mea

Țara mea, tărâm de vise, frumuseți pe guri de rai,
Ape clipocind la vale, codri verzi, lanuri bălai,
Te-au furat, te-au sărăcit și te-au jupuit hingherii,
Fără milă ți-au secat drumul laptelui și-al mierii.

Țara mea, te-au dezbinat, să-i înduri n-ai să mai poți,
Guvernanți penali, corupți, ți-e scârbă să-i mai suporți,
Au scăpat de închisoare, sunt curați, li s-a șters totul,
Se întorc iar la putere, vin să ne cerșească votul.

Țara mea, izvor de lacrimi ți-a umplut obrazul sfânt,
Te-au batjocorit jigodii, blestemați pe-acest pământ,
Nocive, defecte chipuri, soi de mizerii umane,
Depravate prototipuri lăcomind după ciolane.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Ursei

Olanda

Țara lalelelor
Țara poezelelor,
Țara morilor de vânt,
Este simbol pe Pământ,
Cu un trecut luminos,
Țara Țărilor de jos.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Andrei Pleșu

Suntem în țara din care Caragiale a fugit exasperat, țara în care Eminescu și-a pierdut mințile, țara care a refuzat, iresponsabil, oferta lui Brâncuși la bătrânețe: aceea de a-și lăsa întreaga operă compatrioților săi. Țara care și-a omorât elitele în pușcărie, țara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Țara din care pleacă, mereu, tineri excepționali, și nu doar să se căpătuiască, țara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizați și prost plătiți la ei acasă. Nu pot decât să sper că, sub această pojghiță de mizerie, există și o altă țară, țara unor oameni cuviincioși și cinstiți, țara celor ce știu să se respecte între ei și să nu se lase manipulați de câteva trupe barbare de oameni stricați și stricători de suflete.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Nelinisti vechi si noi" de Andrei Pleșu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.00- 32.50 lei.

Coada

... coadă la Moscova, coadă la Roma, coadă pe luna și soare
văd că diaspora cade în comă cu coada băgată între picioare
țara n-are nevoie, țara nu îți vrea votul, țara-ți scuipa jingas în față
dar oricum, stai la coadă ca idiotul și votezi pentru hoții de-acasă...

coadă la Padova, coadă la Sanct Peterburg, coadă la Riga și Timișoara
ca apa la vale ai noștri tot curg cu voturi să-și sprigine țara
țara bunicilor, țara părinților, țara copiilor fără părinți
-țara opincilor, țara vladicelor, țara lor țara de oameni cuminți...

hei plohotnicilor, hei voi filaților, hei voi cecanilor, să nu îndrăzniți
la votul plecaților la votul ramașilor, la votul orfanilor să va lăcomiți
căci orișicum, patru ani colo-coace ne mânați că pe o turmă de oi
măcar odată de la Ștefan încoace fi-ți oameni și voi că și noi...

poezie de (30 noiembrie 2014, Moscova)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apel pentru Libertate

(O poezie de succes în timpul Revoluției anticomuniste)


Autorul aduce aici un poem patriotic anticomunist revoluționar, scris în anul 1988, difuzat la două cunoscute posturi de radio cu emisiuni în limba română și reprodus în acea perioadă de câteva publicații din exil. Conținutul lui, care imediat a avut mare succes pretutindeni, în special în perioada Revoluției, fiind răspândit prin manifeste, vrea acum să încerce a arăta că nu și-a pierdut valoarea istorică nici până în zilele noastre... Poezia-apel, rătăcită pentru un timp, a fost regăsită și credem că se mai cuvine încă a fi reamintită.
Ea cerea atunci tuturor românilor să se răscoale împotriva tiraniei comuniste:

Să ne trezim, Români, din somnul cel de moarte,
Să facem Țării ultimul serviciu,
Câci nu e mare niciun sacrificiu
Când Țara doar de lacrimi are parte!

De-ajuns cu nefireasca amuțire!
De-ajuns cu așteptări, speranțe chioare!
Sosit-a ceasul toți să se răscoale!
Sosit-a ceasul sfânt de răzvrătire!

Sculați, Români, din Nistru pân' la Tisa!
Sculați, Români îngenunchiați sub cizme,
Să scoatem Țara de sub cataclisme,
S-amestecăm tiranii toți cu clisa!

JOS AMÂNAREA! ȘI JOS FRICA! JOS TĂCEREA!
Ieșiți, Români, cu milioanele în stradă!
Doar astfel tirania o să cadă!
Doar astfel luați de la tirani puterea!

Să mai salvăm din ceea ce se poate!
Să nu lăsăm ca nația să piară!
Să fim din nou stăpâni pe-această Țară!
S-avem din nou credința-n demnitate!

Veniți, Români! Popor al meu, cutează!
Strigați cu voci de tunet, să se știe
Că, totuși, națiunea este vie,
Că, totuși, "MĂMĂLIGA EXPLODEAZĂ""!

Strigați: VREM LIBERTATE! JOS TIRANUL!
Nu vor putea ei forța să ne stingă!
N-au ei atâtea arme să ne-nvingă!
Și spulbera-vom pe vecie clanul!

Veniți, Români! Să-ncepem marea luptă!
Ieșiți din toate colțurile țării!
Uniți în Uraganul Răsculării,
Să punem capăt celor ce se-nfruptă!

Sus, Țara mea! Ia spada-n mână 'ndată
Și pregătește-ți Lupta necesară,
Căci Libertatea îți va fi brățară!
PORNIȚI, ROMÂNI! ACUM... ORI NICIODATĂ!!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Mimi Boroianu

Trăim în țara unde...

Trăim în țara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Și unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în țara unde verbul "a iubi",
Ca om ne definește și ne onorează
Și unde moștenire lăsarăm la copii
Dragostea de țară ce-n suflete primează.


În țara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primește
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greșești, trădându-l mișelește!

Nu suntem slabi să crezi că poți să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când țara-i la răscruce!

Poate tăcem acum și nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Și-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în țara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate și cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în țara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi Iubesc Țara

Îmi iubesc țara,
Fiindcă m-am născut în ea.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă ea îmi este patria.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă în ea am copilărit.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă de viață m-a pregătit.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă mi-a arătat cine-s eu.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă nu ma lăsat la greu.

poezie de din Noi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Țara lui Invers

În țara mea e onorat
Acel ce țara a trădat
Și e privit ca om cinstit
Acel ce țara-a jefuit.
De ești cinstit, în țara mea,
Ești luat de prost și-n zeflemea.
Corupții doar sunt la putere,
Nepedepsiți ei fac avere.
Constat cu groază, mânios,
Că-n țară toate sunt pe dos.

pamflet de din Pamflete și satire (21 august 2017)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marin Moscu

Țara mea

Țara mea în cor de îngeri
Sentimentele ne cheamă
S-avem mersul prin lumină
Peste răni și peste plângeri
Limpezind suflet de mamă
Clipei ce încă suspină.

Țara mea bob de sudoare,
Sânge fulgerând sub stele,
Prutul poartă între noi
Rana care încă doare,
Schisma presărată-n grele
Mări de lacrimi și puroi.

Țara mea de flori și muguri
Ce-ai trecut desculț prin toate
Azi de Ziua Ta mă-nchin
Domnului ca să te bucuri
De virtute și dreptate,
S-ai în lume-un nou destin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Țara mea!...

Țara mea de mine scrisă
Și de tine și de alții,
Nu a fost deloc omisă
Și în sila și cu-ovații;
Țara mea cu bune, rele,
Ea rămâne țara mea,
Cu cârmacii e mai "grele"
Și cu "boala" de manea!...
Țara mea este chiar miezul
Europei erudite,
Am lăsat în spate crezul
Manualelor prostite...
Țara mea este o artă
Iar eu, arta o iubesc,
Nu mă duc la alții-n poartă
Pentru-o pâine să cerșesc;
Țara mea e lăudată
Și în stânga și în dreapta,
Dar nu se mai vede-odată
Să dea mâna și cu fapta...
Toată lumea vrea schimbare
Să le fie bine iară,
Dar cine să o facă oare
Dacă nu uniți ca țară!...
Eu, de-acu vă las în pace,
Nu vreau să vă plictisesc,
Țara mea în mine zace
D'acia... eu o trăiesc!...

poezie de (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frați români !

Frați români din lumea întreagă,
Nu uitați de țara mamă,
Nici de frați, nici de părinți,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci așa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumusețea țării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Țara noastră este mică,
Brațul mare primitor,
Nu uitați, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogății aveți,
Dorul doinelor cântate
Și în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeți.

Și-a pământului chemare
Și-al istoriei trecut
Și a unirii cântare,
Unde voi ați mai simțit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simțiți
Să veniți, de-aveți putere,
Țara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniți
Iar, din cupele frăției,
Frați români!
Cu toți să beți.

poezie de (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook