Acel oraș este bine fortificat, cu un zid de oameni în loc de cărămizi.
citat din Lycurgus din Sparta
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În Sparta
El nu știa, regele Cleomenes, el nu îndrăznea
el chiar nu știa cum să-i mărturisească mamei sale
o asemenea cerere: condiția lui Ptolomeu, pentru
garantarea tratatului, era ca ea să meargă în Egipt
și să rămână acolo ostatică
fapt foarte umilitor, chiar necuviincios.
Iar el trebuia să-i spună asta, însă ezita,
rostea un cuvânt sau două și se oprea.
Dar magnifica femeie l-a înțeles
(auzise niște zvonuri despre acel impas)
și l-a încurajat să-i vorbească deschis.
Și a râs, spunând că desigur va merge acolo,
fericită că la vârsta ei înaintată
mai putea fi încă de folos Spartei.
Cât despre umilire nu o atingea în nici un fel.
Desigur, un parvenit ca acel Lagid
nu avea cum înțelege spiritul spartan;
ca urmare, cererea lui nu putea umili
pe ea, o Doamnă de Neam Regal:
mama unui rege spartan.
*** Ptolomeu al IIIlea al Egiptului ( din dinastia Lagizilor) a fost aliatul Spartei în Războiul Cleomenean,
229- 222 î. e. n., purtat de Sparta împotriva Ligii Aheene și a Macedoniei.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Turk: Bine, deci ți-e greu să o inviți pe Kristen în oraș. Nu e un motiv de rușine.
Dr. Cox: Ai grijă, Crețule, nu am nicio problemă să invit o femeie în oraș. (Se adresează unei femei care trece.) Vrei să bem ceva cândva?
Femeia: Nu.
Dr. Cox: Bun, ai văzut? Totul e bine.
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că puțini oameni au avut șansa să li se mediteze destinul în adierile crepusculare ale Veneției. Nu mă îndoesc însă că m-am ridicat prin înțelegere la pateticul existenței tale, în acel oraș de fericiri melancolice. Era o după-amiază de noiembrie, aerială și profundă, când am avut revelația rosturilor tale în lume, a apariției unice și de ce n-aș spune-o? a imensei tale singurătăți. Știu prea bine că nu-ți este plăcut să-ți fac cel mai mare compliment care se poate aduce unui om: singurătatea lui absolută, dar, dragă Petrică, dacă te-ar înțelege oamenii ar mai avea vreun rost prietenia noastră?
Emil Cioran în scrisoare către Petre Țuțea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilios: "Cu bine, draga mea." Nu spune astfel de vorbe. Nu este timp de dulcegării... nu în Sparta. Nu este loc de slăbiciuni. Numai cei duri și puternici se pot numi spartani. Numai cei duri, numai cei puternici.
replică din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sofisticare este un alt cuvânt pentru acel amestec inventiv de toleranță și creativitate pe care oamenii din oraș îl dezvoltă.
citat din Edward Hoagland
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot răul vine de acolo că oamenii își închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poți purta fără iubire, poți să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, față de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieții omenești. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, așa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalți fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire față de oameni, stai liniștit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.
Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan

Comentează! | Votează! | Copiază!

- prieten
- Prietenul adevărat este acel care te sfătuiește de bine, nu acel care îți laudă nebuniile.
definiție celebră de Andre Malraux
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine știe dacă luna
cine știe dacă luna nu este cumva
un balon, venind dintr-un oraș pasional
de pe cer locuit de oameni frumoși?
(iar dacă eu și cu tine trebuie
să facem parte dintre ei, dacă ei
ne-ar primi pe amândoi în balonul lor,
atunci de ce
nu ne-am înălța împreună cu acei oameni drăguți
mai sus decât casele, clopotnițele sau norii?
îndrăzniți să navigați
în depărtări albastre, departe, într-un oraș pasional
pe care nimeni, niciodată, nu l-a vizitat, unde
întotdeauna
este
Primăvară ) și toți oamenii sunt îndrăgostiți,
iar florile se culeg singure pe ele însele.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu face nimic rău împotriva locului nașterii tale, pentru că Dumnezeu prin tine a binecuvântat acel loc, însă, să știi, că tu cel născut în credința facerii, să le spui celor care-și bat joc de acel loc că sunt blestemați ca oameni ai satanei! România este un colț de rai!
Viorel Muha (martie 2016)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă tu ai lăsa o grămadă de cărămizi să cadă la sol, crezi că vor forma o casă? Cu siguranță că nu. Este necesară o inteligență pentru a face ceva coerent cu o grămadă de cărămizi. Protonii și neutronii sunt "cărămizile" din care a fost construit Universul. Dar a fost necesară o Inteligență pentru ca acesta să capete forma pe care o are.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu judecata dreaptă între oameni fără judecată seamănă cu omul al cărui ceasornic merge bine, pe când toate celelalte din oraș merg rău.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino! E un oraș încântător! Sunt sigur că o să te prindă farmecul străzilor noastre, cu nume de voievozi și ctitori. Un oraș pitoresc, cu oameni pitorești. Te ghicesc surâzând. Am rămas o anacronică excepție. Un fenomen. Un provincial care-și iubește orașul și-și adoră concetățenii.
Cezar Petrescu în Oraș patriarhal (1930)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

- om bun
- Un om bun nu e acel care face bine, ci acel care se bucură de bine.
definiție aforistică de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc

Comentează! | Votează! | Copiază!
- oraș
- Un oraș este o mare comunitate în care oamenii sunt solitari împreună.
definiție de Herbert Prochnow
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
- parfum (vezi și mireasmă)
- Parfumul este acel accent definitoriu atât de aproape de intimitate care te descrie atât de bine și care îți anunță prezența într-o încăpere, continuând să vorbească despre tine și atunci când ai părăsit acel loc.
definiție de Cristina Bălan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ajungi în cele din urmă pe lună și privești înapoi spre Terra, toate diferențele și trăsăturile naționale se amestecă destul de bine și te gândești la acel concept potrivit căruia aceasta este cu adevărat o singură lume și te întrebi oare de ce nu putem învăța să trăim împreună, ca niște oameni cumsecade?
citat din Frank Borman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Internetul este locul cu cel mai mare număr de oameni deștepți și oameni proști, de oameni sănătoși și de nebuni, de oameni buni și oameni răi, de oameni cinstiți și de escroci, de altruiști și egoiști, de oameni politicoși și bădărani.
aforism de George Budoi din Internetul și internauții în aforisme, epigrame, pamflete și satire (5 martie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Bucureștii anilor '50 și '60 era (încă) un oraș plin de rezonanțele civilizației interbelice, cu dulceața și cu ironia lor inteligentă, un oraș cu varietate, cu o mândrie a sa, cu o anume poftă de viață (de "savoir-faire"), un oraș în care se putea crește.
Virgil Nemoianu în Cum poți să fii român? Variațiuni pe teme identitare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O casă este făcută din cărămizi și mortar, dar acasă este un loc clădit de oamenii care trăiesc acolo.
citat din M. K. Șoni
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate glumi?
Da și nu.
Se poate - când ai de-a face cu oameni sănătoși.
Nu se poate - cu oameni bolnavi.
Se poate - cu oameni veseli și bine dispuși.
Nu se poate - cu oameni posaci si mâhniți.
Se poate - cu oameni de spirit.
Nu se poate - cu oameni proști.
Se poate - cu literați și artiști.
Nu se poate - cu gloabe literare și artistice.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ica Ungureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!