Desfințenie

E într-adevăr ea, lumea, astăzi ipocrită,
Sau doar poporul meu, ce nu-l mai recunosc,
Că-și lasă peste tot parfum de sconcs drept mosc
Și amar-migdal îl împrăștie cian... arde iperită?!

O fi fost tatăl meu un snob închipuit,
Că doar știa bun-simț, onoare, despre cinste,
Sau azi nu se mai poartă vechituri ariviste...
C-ai mei, cei noi, n-au trunchi... să și le fi-altoit?!

Sunt toți născuți ciungi astăzi, că nu mai știu de mână,
Ce n-o mai dau de gaj, sau o întind alene
Și judecăți de-s puse, de dat cuvânt... mecene
S-au dus și scris se uită, în schimb mințit e-arvună?!

E nația mea-n peril, să fi pierdut virtute
Și atâția ce-a îngropat și ce ni-s hrană-n holde
Să nu-mi mai dea schelet și caracter drept solde...
Să fie țara mea, încet, pe dispărute?

Și dacă ar fi să piară, eu ce mă fac, cui sunt,
Că-s născut învechit, ca un străbun, pierdut
S-am sufletul cât țara, ce-n el a încăput
Și vreau să îmbătrânim toți caști, curați... cărunt!

poezie de (30 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tatăl meu

De ce nu sunt creat la fel,
"Integrul ", dex-dicționar...
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt, un eternel?

Îl am în minte, drept, semeț;
Avea o alură de stăpân,
Esența, la superlativ, de bun...
Era timid și îndrăzneț.

Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot, ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învățat...
Fructu-i sunt la maturitate.

Îl mai iubesc și-acum visând...
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte...
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.

Sunt copia-i... nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simț la interzis...
Sunt doar rebutul său, copil...

poezie de (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oh...

Oh, națiune, îmi plâng sfârșit de voi!
Chiar așa rău cu toții am ajuns,
Ca toți -nenorociți, lichele, proștii, boi-
Să ne conducă-n mâine... popor neajuns?

Ce e cu neamul, zis demult, al meu,
Cel ce-n istorii aveam și acuma-l pierd,
De am blestem de atât suportat greu,
Tot nesfârșit, s-ajung să nu-l mai cred?!

Unde s-au dus bun-simț, onoare, crez,
Ce-ar fi numai covorul pașilor eterni,
Doar să mă încalț în rituri, să urmez
Să fiu eu dacul primilor moderni...

O fi fost bob sămânța de altădată,
Să crească pir și volbură de oameni,
Mă înțelenind de spuza deșănțată,
Ce o arunc... și-mi spune că sunt seameni?

Oh, unde-i școala mea de înțelepciune,
Donată în sânge, ce-mi mijește steag,
De nu văd cer, ce albastru nu apune
Și, galben grâu, roș cărnuri, ce mă trag...

Oh, cât deplâng, deplâng poporul drag!

poezie de (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vorbește-mi despre țara mea

Vorbește-mi despre țara mea
Al meu țăran cu mâini crăpate,
Vorbește-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Și vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Și cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toți trufași
Peste coline călătoare
Și toți zâmbesc lângă borfași
Ce strâng și colbul din picioare.
Hai povestește cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci știm: țăranul nu e prost
Și nu se-nclină pentru bani.
El are doar o țară-n piept
Și sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ține drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povestește-al meu țăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendași strigau în van
Și scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este țara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deșteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Și să renasc din auster...

poezie de (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu RetiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deosebirea dintre un om și un animal este că un animal nu are un ideal. Un om are un ideal la început. Ce se întâmplă cu acest ideal? Să luăm un rând de politicieni. Politicienii sunt 99% niște mari mincinoși. Mint, dar nu cred ca ei s-au născut cu minciuna. Ei s-au născut ca și noi, toți ceilalți, cu un ideal, cu o dorință de ideal, dar au văzut că pentru a câștiga alegerile trebuie să mintă, trebuie să promită ceea ce știu că nu se vor ține de cuvânt și așa încet - încet încep să creadă în minciuna lor și după aceea când sunt aleși devin exact opusul idealului pe care și l-au pierdut. Au pierdut acest ideal. Ca și politicienii noi toți suntem în același pericol, de a ne pierde idealul.

în interviu (august 2016)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stupoare

Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrențuit,
De mult, de când doar știu, că încă nu eram...
De alții, ziși de-ai mei, ce tot l-au ciopârțit
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!

Și-l vând și-acum la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz, ce încă îl mai are...
Nu precum alții o fac, în țara lor vecină,
Punând la loc, la toți, aceeași bună-stare?!...

E doar la noi proverbul, c-o capră, de căciulă,
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Și tragic luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toți, pe străzi... nu-n internat!?!

Aveam și Nistru odată și leși aveam vecini
Și aur am avut... făcuse cloșca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat; "Streini..."?!?
Vânduți, la răsărit... oriunde și oricui!!!

În basorelief case aveam, sfinte locuri,
Și odată preoți caști, cu minți mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!

Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!

poezie de (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de (5 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Septembrie, din toamna mea

Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieți, venite din Septembrii
și din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuș,
are-o vreme
când coboară.

M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt și eu.
Toamnă, doar în toamna vieții,
fără rod,
fără bucate,
Ca să lași în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poți fi și om și toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.

Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iad

Cererea este uriașă, deci sunt foarte mulți pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toți păziți de-alții cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ține într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
și unde-i tot o frecare între toți, dezgoliți, de sar fulgi...
Toți cu afișe pe frunți, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
și-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulțesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau față... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznașă
și chiar de plâng toți de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
și în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulțumesc...

... când, se strigă, cu toții se știu, se cunosc, s-ar cunoaște,
c-au brațe deschise să ia... să cuprindă
își dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
și femei și le lasă, le dau după un timp, plictisiți,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paște,
întind mâna s-apuce, că știu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
își împrumută ce-a... fostă...
și tot, ce-au mai luat -de se dă- să țin, eu, loc, la... iubiți.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiți!

poezie de (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De cuvânt

Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...

... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amprente

Poem
Oameni mari și învățați
Au trecut pe acest pământ
Generali și împărați
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar și neamuri și popoare
Și atîția le-au adus
Bogății și închinare

Însă viața și-au sfârșit
Și s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Și-au căzut toți în uitare

Dar istoria ne-nvață
Și cultura despre ei
C-au avut și ei viață
Odată cu adânc temei

Alexandru și Napoleon
Împărați de seamă ai lumii
Toți s-au dus pe-al morții ton
Lăsând loc deșărtăciunii

Goethe Schiller și Petrarca
Epicur Spinoza și Traian
Și-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învățătură
Prea puțin preț azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preț pe om — pe cinste
Și deși-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învățătură
Se pune în aplicare
De atâția prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâți și azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Și ce-a spus Hristos Mesia
Iată și azi se trăiește
De cei ce vor veșnicia
Și-Evanghelia îi crește

Nimeni nu-și cată salvarea
În a lumii-nvățătură
Viața veșnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învățați ai lumii
Nimenea nu a promis
Viață veșnică la unii
Și intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veșnicia
Celui care aici jos
Ține-n sine omenia


Și caută cinstea și iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârșirea
Și-având drept la mântuire

Vedeți azi cum se-mplinește
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbește
Și ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăși
Dar viața cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nțelepciunea
Amprenta să și o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Și-și amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci știința va-nflori
Și păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieșete
Viața așa cum i s-a dat
Ci știința-și risipește
În tot ce este păcat


Unde știința e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Și nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar și pudoarea
Și rușinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este țintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viața sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem să fim curați și sfinți
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduți
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideți dar în curăție
Viața nouă s-o trăim
Privind înspre veșnicie
Ai Lui Isus—toți să fim

Numai El e Adevărul
Și știința cea profundă
El ne este aici țelul
Ce-n lumină ne inundă


Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Și ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce combinație...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?

Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???

Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?

Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?

Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"

poezie de (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S.O.S. țara mea!

Vreau să vorbesc de țara mea;
O mână de pământ sfințit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.

E țara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinți s-o aibă
-Plecați de timp, sleiți de treab㠖
Ei ce-o credeau nemuritoare.

E țara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperți, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.

E țara unde breasla moare
Cu diplome fără de școală
Și dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orișicare.

E țara unde cultul moare
Cu preoți ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăți de-nmormântare.

E țara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.

E țara unde viața moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialiști-n vorbă
Și șpaga lor amețitoare.

E țara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Țiganii, se-nmulțesc în gașcă
Și fură ca să-și facă stare.

E țara unde unde visu-mi moare
Și m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Și moartea ei profund mă doare.

E țara unde totul moare,
Cu pușcării drept experiență...
De n-ai partid, n-ai existență...
Hoți, delatorii au onoare.

Viața mi-aș da, s-aibă progres
Țărâna -ce la alții-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!

poezie de (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atentat la popor

Azi țara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Și haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascați onești, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiți
din nespălați, în preamăriți
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toți fără carte, huligani,
sau diplomați prin alți parșivi
la fel de lepre... inventivi
și-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luați din gura celor mulți,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caști, onești, cu multă carte
să țină leneșii cu burți?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând nație cu ham,
s-o ducă-n hăț... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriți!
Cu barda au dat în necăjiți,
să n-avem drept la țara mamă!!!

Ne vor pe toți, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
și-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câți "proști" om fi, cum ne cred ei,
dar mulți, mai mulți suntem și, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemnițăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinți,
să ne-adunăm și mușchi și minți...
să jugulăm hoți, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
și noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parșivi la zid,
la hoți să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiții, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulți, cu cultul legii
crescuți toți șapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-ațâțe!
Tot neamul lor din lei, în mâțe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morții mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, țara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aș vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nunta-n... prima zi

Rânduri trec huind pe stradă,
Nu-i mireasă, doar alai.
Vor să bei- nu să le dai...
Țipă toți și fac paradă.

Nunta e cu o zi înainte,
Doar la țară, nu-n oraș.
Toți transpiră, îs scoși din minte;
Cântă, sar... n-au ceteraș.

Toți sunt în cămeșe albe,
Pantaloni închiși, pe soare...
Beau din sticle, că n-au halbe
Și-o tot țin într-o urare.

Sunt slinoși, cu fețe roșii,
Transpirați și răgușiți,
Păru-au creste cum cocoșii...
De alcool sunt năpădiți.

Au doi brazi să-i bată-n poartă
La mireasă... în tămbălău.
Merg ținându-se la toartă;
Unul varsă... că-i e rău.

De nu vrei, te iau cu sila,
Țuică-ți varsă drept pe gât...
Altul vin... nu-ți dă cu mila;
Limba-ți bagă într-un sărut???!!!

Amețit, scăpat, aiurea,
Doi te iau, te-aruncă în sus...
Nu mai stau ca să te prindă,
C-au văzut, altul, mai sus.

Bucuria reîncepe,
Nici răbdare nu mai au...
Îl răstoarnă de-un perete;
Sticla-n gură, drept, i-o dau!

Na, că-apare acordeonul
Care duce pe-un țigan...
Transpirat e magraonul;
Gura-i toată... amalgam.

Țipetele se întețesc,
Țopăiesc dând din picioare,
Sticle de asfalt pocnesc;
Ba mai sparg și din pahare.

Își pun mâinile pe umăr
Se rotesc, se iau de brâu
La un loc, că-s fără număr
Nimeni nu-i mai ține-n frâu.

Urlet e-n toată comuna
Zici că toți or să se însoare.
Soare fu, acum e Luna;
Toți gândesc... dintre picioare!!!

poezie de (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nostalgic clasicism

Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră
Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi își drege glas un pic, din guturalul sacadat
Și-și spune clar, cu voce calmă, precis și fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din țara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist și judecată
De-o pierdere de bunul simț, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de școală
De franțuzism, dans vienez și acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruși, c-o seceră și c-un ciocan
Și prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găsește sigur lamentabil
Și încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conștiință,
Spunând doar că popor începe să-și piardă-ncet a sa credință!
Se uită cald la cei din jur și parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toți, așa cum sunt, 'ntr-un viitor...

E-un ultim personaj de vis, ce-l am în minte, de la tata
Când era mic și-a fost odat' băiat, ce le dădea înghețată,
El care-a moștenit și ceas, onoarea, cultul de mândrie,
Statura dreaptă, spusul calm, atâtea-n mintea-mi încă vie
Și-un dor nebun, de ce s-au dus și-i caut, mai mondeni, cinstiți,
Dar nu-i găsesc și doare rău, că-s mulți acum din cei pestriți,
Cu răsărit, nu simbol gând, ce-mi lasă așteptări pierdute...
Și-s așa singur, să mă bat, să recâștig din nou redute!...

poezie de (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă știu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alții spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Și dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aș trage,
De ce și ceilalți, tot la fel, nu-și recunosc util
Și tocmai când știut se-adună știutele-s mai drage...
La rându-le-și reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezența
-la cei ce-au adunat și știință și practici stăpânesc-
Și dați de-o parte, ca apoi să le invoce absența...
Ipocrizia moștenită, de toți, un rău... obștesc!

poezie de (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeți stau planton
Fiindcă nu știu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Și nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Așa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Și lumea-i azi sihastră, nu e la braț, de mână.

Or fi adolescența sau tinerețea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Și adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriți de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă și ei și ai nepoți
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cușeta în care vise-ți porți
C-un aliat de-o viață?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toți
Dar parc-așa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Și atunci mă plâng, deplâng, să știe strănepoți
Că totu-i ciclu scurt... de-o viață nepătrunsă!

poezie de (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ipostază

Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, știut, neștiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alții, ce nu-s eu și nu mă știu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Și nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe șleau!

Și cin' l-ar fi scris și nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat și nu-l știu,
Timpu-mi pierd -neștiut cât îl am- doar să fac retușări și obiecții,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alți răi; e mereu prea târziu
Și rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecții!

Ce simplu-i de spus necunoașterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neștiinței;
Căci sunt din mulțime și reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluții, să fac semnu' egal... neputinței!

Și atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că și voi tot la fel l-ați jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine și-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l știu blestemat,
C-ar fi, el, reușit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...

poezie de (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Vladimir Potlog

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Și cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheață cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi triști, dar de o blândețe rară,
El citește cu glas dulce despre o frumoasă țară.
Și vocea lui răsună peste iarna grea,
Și nimeni nu-l înțelege că lui îi este dor de țara sa.
Toți trec fără să-l ia în seamă
Dar el citește cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Și vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moștenire

De ținem la Pământ, de treișcinci de mii de ani, că ne aparține
Și țara, ce-o avem drept gazdă, ne-o credem nouă, a noastră, patrioți,
Cum, cine, poate, cu ce drept să ia pământ străbun... ce haite, hoți,
Pot din ședințe, hotărâri, să ia ce leagăn ai lăsat, din moși... Care jivine?

De unde vine atât nerușinat, ticăloșie, care-i mintea psihopată
Ce se transmite, cum mocirla, în "nespălați" judecători, ziși magistrați, demenți,
Ca să-și dea ifose de drept, fără de lege... narcisici, se umflând din ce fermenți,
Să poată ei rescrie peste timp... și spațiul, cum de pot să-l sfârtece... De când au mintea scăpătată?

Cum de se adună mâzga de la fund, mirositoare hâd, cum de plutește apoi
Și ea acoperă orice luciu, tulbură oglinda liniștei, voite a unui neam,
În cârdășii tâlhare prăduind pe săracii, făcuți săraci, le ștergând drept, ca praful de pe geam,
C-un număr dat, de inventar; că tot e-al lor, nu mai e casă, loc, nici car... Ce boi?!

E brazda răsturnată, lama înfiptă adânc în trup, se pierde pomenire,
În țara papurei, ce nici pe vodă nu-l mai are, nu-l mai recunoaște și minciuna-i cult... Uitată-i moștenire!

poezie de (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook