Dacă ar fi să fac o pictură a inimii mele, ar fi una despre ceea ce sper că iubeşti; căci ea nu ar conţine nimic nou; posesiunea pe care ai obţinut-o deja aici; şi puterea absolută pe care ai menţinut-o asupra sa; nu ai lăsat nici cel mai mic loc din inima mea neocupat. Privesc în urmă către primele zile când ne-am cunoscut; către prietenia din zilele dragostei şi inocenţei; şi, cu o plăcere indescriptibilă, am văzut mulţi ani trecând peste capetele noastre, cu o afecţiune tot mai înalta şi mai îmbunătăţită de timp. Întunecaţii ani de absenţă nu mi-au şters deloc din minte imaginea dragului, merituosului bărbat căruia i-am dăruit inima mea.

citat din Abigail Adams
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un capelan (către Balian): Eu nu cred în religie. "Religie" este cuvântul pe care mulţi fanatici nebuni îl dau voinţei Domnului. Am văzut destulă religiozitate în ochii asasinilor. Sfinte sunt faptele corecte, curajul de a-i apăra pe cei neajutoraţi şi bunătatea. Ceea ce Dumnezeu doreşte este aici (Arată către capul lui Balian.) şi aici (Arată către inima lui Balian.), iar ce hotărăşti să faci în fiecare zi este ceea ce face din tine un om bun... sau nu.

replică din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am cunoscut...

Ne-am cunoscut doar zilele trecute,
Te-ai strecurat în gânduri şi în vers
Dar ai plecat din timp şi pe tăcute,
Sperând să trecă iarna-n singur sens.

Ne-am cunoscut în cântece de seară
Şi le-am cântat refrenul repetat,
Dar m-ai lăsat cu ultima silabă
Să pui accentul unde am uitat.

Ne-am cunoscut apoi în dimineaţa
Când îmi spuneai ca nu ai timp deloc,
Mai bine să te las să pleci degrabă
Ca să-mi trimiţi din gândul tău de foc.

Dac-am uita să ne privim în suflet,
Ne-am despărţi ca apa de ulei
Dar îmi citeşti ce scrii pe unde umbli
Fără să-mi spui nimic din câte vrei...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe nisip

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproşez:
- Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe...

poezie de Ademar Baross
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi îngeri

Ceva în astă seară m-a oprit
Din ceea ce îmi plăce să fac atunci cân am propriul meu timp,
Acela de-a scrie...
Şi am schimbat vreo câteva şoapte
Care m-au pus pe gânduri în realitate.
Căci nu ştiam că mai există îngeri pe pământ.
I-am zis că încă nu ne cunoscusem,
Nu ne-am văzut...
A zis că este mult mai palpitant
Când urci pe ring, fără să -ţi cunoşti adversarul.
Atunci ai puterea de a-l învinge
Pe cel ce te va- nvinge.
Eu nu aveam nimic pregătit,
Până acum câteva secunde sau minute, i-am zis.
Când, totul se transformă în frică
Sau în iubire de cel necunoscut,
Strain, dar atât de cunoscut ţie.
Dar totul s-a schimbat într-o secundă,
Simt că prind aripi şi mă transform,
Chiar eu în ceea ce nu am crezut, ca poate exista. În om!
Căci omul însuşi, este înger pe pământ, stăpân pe cuvânt,
Iar tu eşti tot ceea ce vreau
Si eu sunt tot ceea ce vrei...
Te simt...
Eu bărbat şi tu femeie - doi îngeri printre îngerii acei
Ce-mi bat în geam cu flori de azalee.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ţi-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în graţii
Şi eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Şi i-am încredinţat, Doamne,
Clipe, zile, nopţi, dimineţi
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundiţele din panglică albă înnodate de mama
Şi chiar şotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea şcolii.
Eu de bună credinţă m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Şi da, m-am întors,
Dar a dispărut şotronul
Vântul mi-a şoptit că l-a şters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit şi surd
Către cine şi cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Şi că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt şotron
Pe obrazul aceluiaşi pământ.

Mă fac una şi aceeaşi cu cărămida
Pe care-o strâng, şi-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat şi m-am născut.

poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când privesc din/ca ubicuitate divină noi toţi suntem Casa lui Acasă. Când privesc în/ca şi gând nici cea mai smerită dintre minţi nu poate găsi calea către Acasă. Căci toate minţile acestei lumi puse la un loc nu valorează mai mult decât un gram de deşertăciune. Cât priveşte Calea care ne-ar aduce Aici, Preaiubitul spune: "Necunoscute sunt căile Domnului!" şi aşa vor rămâne în veci pentru că nu contează ce minte umană. Inima noastră este deja Acasă, doar gândul speră să găsească o cale pentru a ajunge la ea. Dar după ani de căutări de frământări de urmat o cale sau alta, abandonăm gândul şi odată cu el şi căutarea şi atunci descoperim că dintotdeauna suntem Isihia, nu putem găsi Pacea Necreată a Inimii după cum nu o putem pierde, putem doar să nu o mai tulburăm cu gândul. E atât de simplu!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutare

Mi-am dus mintea la plimbare,
S-o aerisesc puţin,
S-o mai scot din acea stare
Ce fără motiv o are
Cu inima când o ţin.

Mi-am lăsat inima-n casă
De dorul ei să se zbată,
Că e foarte bătăioasă,
Motivând că e frumoasă;
Absenţă nemotivată.

Fac la inima fierbinte
Şi la minte un apel:
Inimă, să fii cuminte,
Iar tu, minte, simte, simte,
Hai, simte şi tu niţel!

Şi s-a pus mintea să simtă,
Iar inima să gândească:
Minţii cum i-ar sta să mintă,
Inimii să nu mai simtă,
Mintea-n locu-i să iubească?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannah Armstrong

I-am trimis o scrisoare cerându-i ca în amintirea vremurilor de demult
Să-mi demobilizeze feciorul din armată;
Dar poate că nu a putut-o citi.
De aceea am mers în oraş şi l-am convins pe James Garber,
Care scria minunat, să-i compună o scrisoare.
Dar poate că s-a pierdut la poştă.
Aşa că am făcut tot drumul până la Washington;
Mi-a luat mai mult de o oră să găsesc Casa Albă.
Când am găsit-o, nu m-au lăsat să intru,
Ascunzându-şi zâmbetele.
Apoi m-am gândit:
"Oh, well, el nu mai este acelaşi om pe care l-am cunoscut eu
Şi care lucra împreună cu bărbatu-meu
Şi pe care toţi, acolo, în Menard, îl strigau Abe."
Ca o ultimă încercare m-am întors către gardian şi i-am spus:
"Te rog, spune-i că bătrâna matuşa Hannah Armstrong
Din Illinois a venit să-l vadă în legatură cu băiatul ei bolnav
Din armată."
Well, imediat m-au lăsat să intru!
Şi când m-a văzut a izbucnit în râs,
Şi şi-a lăsat baltă treburile de preşedinte,
Şi a scris cu mâna lui demobilizarea lui Doug,
Vorbind între timp despre zilele de demult
Şi depănând poveşti.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucăţi din inima mea!

Am dăruit
la lumea bună,
rea,
bucăţi, bucăţi
din inima mea,
la cei ce mâna,
au întins-o
rugător,
am dăruit
fără răsplată,
ajutor!
Ştiu a iubi frumos,
chiar de-am primit,
răniri mârşave,
prin vorbă sau cuţit,
fâşii de sentimente
pierdute,
în zadar...
cu mângâieri topesc,
a lacrimilor jar.
Nici ploaia
şi nici vântul,
de şters n-au reuşit,
acele fapte bune,
ce-n piatră-am dăltuit
şi chiar dacă la schimb
nu am primit nimic,
rămâne fapta bună,
ce am făcut, voit
şi zic:
Am rupt bucăţi,
bucăţi din inima mea,
iar unii fără teamă,
au călcat pe ea,
nu au ştiut
s-o preţuiască,
E inima unui om,
ce Ştie să iubească!

poezie de Amelia Magori
Adăugat de Amelia Magori
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge inima Greciei

Stinge inima Greciei c-un codru de pâine,
C-o lacrimă din inimă pornită,
C-o vorbă dulce în suflet rumenită,
Nu sta pământene la pândă ca un câine...

Stinge inima Greciei c-un zbor de porumbei,
C-o rugă către Domnul pură-nălţătoare,
Să le aducă viaţa din nou la picioare,
Olimpul să le fie totem peste scântei...

Stinge inima Greciei c-un gest de-ncurajare,
Dă-le ajutorul să se-nalţe din nou,
Pietrifică-amintirea poporului erou,
Istoric amintirea o mai au sub soare...

Stinge inima Greciei sau dă-i noi însemne
În zborul către viaţă şi al ei progres,
Pragul încercării cu tact să fie şters.
Doamne, omenirea învaţ-o să se-ndemne!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bolnavii veneau la Iisus pentru a fi vindecaţi, ei cunoşteau deja puterea Sa uriaşă şi aveau o încredere nemărginită în El. Tot ceea ce El spunea era crezut şi simţit de către bolnavi. Iar Iisus, împreună cu cei care-I solicitau ajutorul, intra în legătură cu Mentalul Subiectiv universal, iar încrederea Sa nestrămutată în puterea curativă universală elimina imediat sugestiile negative din subconştientul bolnavului. Vindecările care urmau, nu reprezentau decît răspunsul automat al corpului la schimbările petrecute în minte. Secretul consta în încrederea absolută în Iisus, în faptul că subconştientul va răspunde prompt la ordinele pe care i le dădea cu autoritate.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-te că vrei!

Fă-te că iubeşti, îi spune
Mintea mea inimii mele
Care bate tot mai neregulat
În pieptul meu sunând a gol.

Fă-te bine!

Pune mâna şi scrie,
Şi treci peste faptul că mintea sa
I-a spus inimii sale:
Fă-te că nu iubeşti,

Fă-te rea!

Inima nu se îmbolnăveşte
Când vrea mintea,
Ci numai când
Nu vrea.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus creaturii doritoare din mine

I-am spus creaturii doritoare din mine:
Ce este acest râu pe care vrei să-l traversezi?
Nu sunt în calea lui călători – şi nu există cale.
Vezi pe cineva mişcându-se în jur sau căutând adăpost?

Nu există râu – şi nici barcă – şi nici barcagiu.
La fel, nu există nici parâmă de remorcare şi nici edecar.
Nu există pământ, nici cer, nici timp, nici vad!

Nu există alt trup – şi nici minte!
Crezi că se află un loc unde sufletul va fi mai puţin însetat?
În această absenţă mare nu vei găsi nimic.

Deci, fii puternic, intră în propriul trup;
acolo vei găsi teren solid pentru picioarele tale.
Gândeşte-te la asta cu toată atenţia!
Nu pleca în alte locuri.

Kabir spune: Trebuie doar să renunţi la toate gândurile
care privesc lucrurile imaginare
şi să stai ferm în ceea ce eşti.

poezie de Kabir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A strălucit vreodată lumina infinitei sfinţenii a lui Dumnezeu deasupra inimii tale şi ţi-a atras inima către El? Iar inima ta a tresărit vreodată la vederea strălucirii sfinţeniei Lui? Din cauza asta Îl iubeşti? Dacă aşa este, ai o bună cunoştiintă a lui Dumnezeu şi a sinelui tău.

citat din Jeremiah Burroughs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceaţă,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roşii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriş culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ţine cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele şi nopţile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a trăi o viaţă care să fie dominată în întregime de prudenţă şi discreţie şi pentru a reuşi să extragem din experienţă toate învăţămintele ce le conţine este absolut necesar să privim constant înapoi-pentru a face un gen de recapitulare asupra a ceea ce am făcut, asupra impresiilor şi senzaţiilor, pentru a compara primele noastre judecăţi cu cele din prezent-ceea ce ne-am propus iniţial şi ceea ce am reuşit să realizăm, cu rezultatele obţinute în prezent şi satisfacţiile pe care le-am obţinut. A face acest lucru înseamnă o repetiţie a lecţiilor particulare obţinute de experienţă-lecţii ce sunt predate fiecăruia dintre noi.

citat din Marin Mersenne
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecere...

Trec anii peste dragii din morminte
-S-aştern în pudrerii din stele fine-
Chemaţi din întâmplare-n minţi, fără cuvinte,
Sau invocaţi de gazde-n gânduri celestine.

Îi deformăm în minte-n măşti uitate
Şi ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.

Ne ia un dor nebun de rămaşi singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celeşti, să câştigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.

Suntem înmărmuriţi de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar şi atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranţă către nemurire!

Şi timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.

De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenţei către lumea de apoi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!