Descendență
Cât încă îți mai iei din timp să privești mersul de furnică,
să te gândești că are gând, c-o vezi cum cercetează glod,
cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică
să te atingă, un uriaș, să te parcurgă ca pe-un pod
și să se piardă apoi în iarbă, departe, fără a-și pierde casă...
rămânând răstignit pe sol, pierdut așa, parcă-ntr-o doară,
doar contemplând deasupra cer, prun cu-a păianjenului plasă,
tot ascultând, uitat de sine, triluri mai scumpe de-o vioară...
să știi că n-ai pierdut din tine, din tot ce ți-au transmis strămoși,
cei care n-au avut vreo carte, care-au iubit pământ, furnici,
ce munceau mult, plini de sudoare și se îmbrăcau în alb, frumoși,
pentru la slujbă, sărbătoare... cei ce trăiau de mult pe aici
și ți-au lăsat și ochi și gene și inimă, să fii sensibil
și trup, să te faci scut de țară și minte, din aceea pură,
să știi salut, să dai binețe și la vecin, străini... teribil
de dârz să fii-n iubiri, de tot, de-ai tăi, de patrie, natură...
... poți să te scoli de la pământ, poți vieții să mai dai o tură!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ce mai faci?
Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alții rece,
Cum buzele-ți erau ca maci...
Ce mai faci?
Te văd ca și cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ștrengăresc;
Să știi că încă te iubesc
Așa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?
Visez ades să te-ntâlnesc,
Să știi sau dintr-o întâmplare,
Să-ți simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?
Ce mult sunt gând în gândul tău
Și-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ți mai plac de m-ai vedea
Și nu-ți dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?
Ți-am pierdut card de telefon
Ca și cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil și să mor îmi vine
C-o șansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?
Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Și știu că-n alt oraș pășesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici pașii nu-s așa cum calci...
Ce mai faci?
De-abia respir cu piept uscat
Și parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să știu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?
Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet și minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Așa cum alții, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?
Am doar o șansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neștiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Și-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Știi ce zic?
aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mișcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ți-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ți-a îngrădit existența
acum nu mai există, știu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când privești o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte și de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoți capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă își mai fac cuib
cred că așa a simțit frate-meu când și-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri și atât. uneori
ți se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezești un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poți să observi diferența dintre noapte și zi
e patru dimineața și vezi soarele cu mustățile lui țâșnind înspre cer
noaptea, luna ți se pare o meduză albastră
nu-i simți veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl țin în pumni
și nu pentru a lăsa vreo cine știe ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns și am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?
eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi același în orice condiție
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Călău, ascuns în sfânt
Sunt ca un scelerat, de mi-atacați popor, țară
Și încep să vă blestem să pieriți în infern!
Apoi mă îndârjesc, devin abil, mai ferm
Și, voi sfârși sfârșindu-vă... Că mor numai ca fiară!
Sunt disperat de ce-am, lăsat, de-ai mei strămoși
Și-ncep să vă cunosc, să pot să vă țin minte!
Apoi vă înjur de mamă, chiar rece de-i... fierbinte
Și, vă voi linșa-n drum... Glod, derbedei jegoși!
Sunt eu Iisus-ul vostru, dar nu cel răstignit,
Vă voi fi Crucea voastră și Dumnezeul vostru!
Răstigniți toți pe oiști, zăbale-n guri, căpăstru
Vă va fi laț de gât... Eu, vă voi fi sfârșit!
Sunt un din piața-n ger... Poporul! Cel cinstit!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dentese - Terapie... dentară
Repede primești hârtia
În sala de așteptare
Și, cu toate că te doare,
Musai scrii biografia!
Încerci să ignori molarul,
Invocând câțiva sfinți,
Inima ți-o ei... în dinți
Și începi cu... formularul:
La câți ani ai mers la școală;
Dacă îți trăiesc părinții;
La câți ani ți-au căzut dinții;
Dacă ai sau nu vreo boală;
Dacă ai vreo pasiune;
Poate ai vreo hepatită;
Dacă ai avut otită;
Ce știi despre tensiune.
Și rămâi fără cuvinte,
Cu ei dacă te socoți...
Dar, cum de vorbit nu poți,
Tot ai contra lor un dinte!
Pe la noi să mai veniți!
Mulțumesc- fără cuvinte-
Și mă rog la cele sfinte...
Că mai am vreo patru dinți!
Dumitru Râpanu (1 august 2014)
Adăugat de Dumitru Râpanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Perdant
Nu poate nod să facă din fire deslânate;
N-ajung nici cap la cap. Se rup, reînnodate!
Orice plecat e-ntors din drumul început
Și nici tot -strâns de mână- n-ajunge la sărut.
Și banul, strâns cu greu, sfârșește prematur;
Se pierde-n dublu, doar la gândul; "Cum să fur?"...
Chiar dacă alții, zilnic, o fac ca pe-un business,
La tine nu se leagă; noroc nu ți-e acces!
Nici pe copii nu-i ai, că nu le dai când cer
Și cer mereu c-așa-i azi; nu se mai poartă "ofer"!
Nevastă ți-a plecat cu cel ce-o ia "s-o ție"
Și bruma ce-ai avut, s-a pierdut în hoție.
Și diplome ți-au luat; doar le-au pus poză nouă
Și-afacerea ce-aveai, s-a dus, sunt alte două
În locu-i, c-ai crezut cinstiți asociații...
Dar lumea s-a schimbat! Acum te-mpart, ca frații!
Din ultimul avut, ți-ai cumpărat o casă
De la un turc urât, c-o româncă frumoasă...
Dar ai pierdut-o iute, erau din droguri banii;
"Tu trebuia să știi!... Complice cu golanii!!!"
Ai vrut să schimbi din rău, ai părăsit și țară,
S-o iei de la-nceput pe muncă de ocară
Și viața ți-a trecut cum apa peste pietre...
Rămâi spălat, curat, uitat pe alte vetre.
Și-a rămas suferința, pe care n-o poți pierde;
Cum bradul plin de ace e pururi, mereu verde.
Lipsește doar pădurea, de semeni să te-ascundă...
Un paria-n destin, un om ce-a fost... doar umbră!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternitate... sau... Început de sfârșit?
Știi ce-nseamnă când timpul îți bate la poartă
Fără aviz de primire că... viața e moartă?
Și condus în neant la sfârșitul de ață,
Nu ai forță să ceri,... prelungire de viață?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ținut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-și de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Și gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus și schimb de direcții.
Învățai pe ai tăi, te vindeai ca profeții.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârșitu-ți la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârșit
Și cu școli ce-ai trecut, te-ai gândit reușit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ți rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ți-l știi,... dar el însuși de sine.
N-ai produs mai nimic, ți-ai dat munca pe ban.
Alții știu de-ai fost drept, sau un simplu golan.
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
Cu nimic ați servi, la intrarea în... pământ.
Căci acum vine timp să predai ce-ai primit,
O nimica de clip' și doar chin nesfârșit,
Un contract de împrumut de a duce la cap
O bucată de trup, pe un suflet purtat.
Un destin neștiut într-o plajă imensă
Cât un bob de nisip, într-o mare' universă.
Important te-ai crezut, dar ești mic în neant
Unde-ai rol să predai un înscris... expirant.
Și refuzi ca să pleci cu cea moarte la toartă,
Spui în van să împlinești un destin, sau o soartă.
Amărâtul ce ești, n-ai ce face... te duce
Prins mai slab ca oricând... la sfârșitul de cruce.
Și de-ai șansă, eroul fi gravat pe cer pânză,
Poți te întoarce-n planetă, cu spirit... de-o frunză.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De e adio
Când nu o să mă mai iubești,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că brațele-mi vor fi-n zadar
Și ochi sub spini, de mă privești.
Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deșert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ți arzător.
Când n-o să vrei să știi de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Și-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.
Când vei decide ca să pleci
Și-mi desfaci piept să mi-l lași gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.
Când nu te voi putea găsi,
Nici plușul pielii, nici vreo șoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.
Când o să mă lași nimănui,
Că tu-mi ești lumea ce o știu,
Mă poți găsi, de revii, viu...
Te așteptând pe-o stea, în sicriu.
Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi
Femeie cu ochi albaștri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aștrii,
Și zâmbești curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea
Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubești intens și poate
Mai puternic decât toate
Femeie cu ochii verzi,
Mă privești... oare mă vezi?
Ești atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă
Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoși, integri,
Care mă pătrund profund,
În simțire și în gând
Femeie cu păr bălai,
Tu îmi dai și ce nu ai,
Ești un dar, rază de soare,
Hai iubește! Că nu doare!
Femeie dulce, brunetă,
Fii tu însăți, fii cochetă,
Și zâmbește! Că ne place
Când surâsul tău nu tace!
Femeie cu păr roșcat,
Tu ce faci? Iar ai uitat
Cât poți fii de specială?
De ce stai în îndoială?
Femeie cu păr șaten,
Ești motiv pentru refren
În al vieții portativ,
Nu fii tristă! N-ai motiv!
Femeie... oricum ai fi,
Ești cea mai frumoasă... știi?
Ce am fi noi fără tine?
Te iubește... e mai bine!
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poți să devii un om împlinit sufletește doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul și îți dai seama ce mult ți-a rămas. De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăiești altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ți-a fost frică de moarte, iar acum ți-e frică să nu îți pierzi reputația, o relație sau slujba? Cum îi poți tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăiești în frică? Lumea are nevoie de tine puternic și neînfricat, nu mic și speriat.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
A avea
Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău
și spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
și pădurile ard.
E atât de cald
încât toți oamenii au nevoie
să meargă la psiholog,
să-și descopere în ei depresia
și să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce crește în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, ești plin de tristeți într-o lume în care nu poți avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
și i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă și alte stele,
ești captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te așteaptă...
tu, să-L cauți,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ți mai numeri anii
De ce-ți mai numeri anii să vezi de ești bătrân
Când știi ce grea durere tu porți în al tău sân,
Și pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ți spună de nu-i încă zbârcită față ta?
Când știi c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci și triste urme în suflet ți-au lăsat,
Și crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.
Și ce-ți mai folosește să știi azi cum mai ești
Când simți că tu pe lume de mult nu mai trăiești;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viața ta pustie și fără de noroc!
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafie
Nu mai găsesc cărarea către tine,
Și parca ne-am pierdut în hăul vieții,
Ți-au ciugulit orgoliul nătăfleții,
Vezi, ai uitat că-mi circulai prin vine...
Da, uite, beib, mă sâcâie scaieții,
Dezamăgirea bate-n tamburine,
Și trenul nostru nu mai are șine,
În inimă au cuibul doar ereții,
Încă te simt, ca pe o nevralgie,
Dar am linșat corect orice trăire,
Am dat cu barda într-o amăgire,
Ai fost mireasa mea fară de mire;
Să nu te-ntorci, ar fi doar blasfemie,
Iubirea noastră, azi, e o stafie...
sonet de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Ce ești? Pari cam micuț pentru un dinozaur! Probabil că ești pui, nu-i așa?! Ce știi tu oare? Ce mă privești așa? N-ai mai văzut asemenea ființe ca mine, nu?! Nici n-o să mai ai vreodată ocazia! Ține minte: Eu sunt Als! Un om... Pricepi?! Mai mult de-o groază... Ce să pricepi?! Ești tare prost, greu de cap, încet la minte! Și al dracului de urât, pe deasupra! Nu-i de mirare că ați dispărut toți de pe suprafața Terrei. Și-o să dispăreți din nou, în curând. Nu mai e mult până vine meteoritul, face "Bum!" și gata! Asta a fost! S-a zis cu voi! Sunteți istorie; de domeniul trecutului. Te uiți la mine... Vezi, eu reprezint viitorul, nu cei ca tine, de teapa ta. Hm; ești prost. Teribil de prost! Nu pricepi nimic, nici o iotă... Hai, cară-te, dacă n-ai treabă pe aici! Lasă-mă naiba în pace! Du-te unde oi vrea, să nu te mai văd pe aici... Ce dracu' de nu cade meteoritu' ăla stupid odată, să termine cu toate creaturile astea idioate, oribile și uriașe?! Eu și Rena ne-am descurca, am supraviețui, am avea unde să ne adăpostim. Cât despre proștii ăștia... Cui îi pasă ce pățesc? Probabil, doar Renei! Paleontologie; hm, ce porcărie inutilă! Oricum, extincția îi așteaptă pe toți fraierii ăștia și ei habar n-au; se plimbă nepăsători pe aici, de parcă ar fi stăpânii lumii... Tot aici ești? Pleacă, n-auzi?! N-ai dispărut? Ce mai aștepți? Hai, du-te! Cară-te! Marș...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilustrată de gând
Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...
O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul cățeluș
De-o palmă și păros, de pluș,
Dar știind să-i ceară apă, pită.
Și tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic și alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...
... Stă aplecat ținând o alună
Și-o veveriță dă s-o prindă,
Iar el zâmbește; "Știi, cu ghindă,
La noi, Dănuț, ele se adună!..."
Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...
Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până și eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puțin...
... Da-s tot în ieri... și nu-mi revin!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună la țară
Țară dulce și frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu știu de te-oi revedea.
Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!
Vai! în sânu-ți dulce, oare
Sunt eu mai puțin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?
Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca și dorul
Către negre stânci te port.
Mâine va veni străinul
Să te prade, țara mea!
Mâine îți vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.
Și tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ți-au degradat durerea!
Și mormântu-ți n-are flori!
Ți-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Și râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ți-au spus!
Dar ei ți-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?
La străini te-or da-n prădare,
Vai! și pe cămașa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorții lor vor arunca.
Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezești
Și prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbești!
Când chiar fiii-ți te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Țara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!
Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâția ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!
Către-acestea, dragă țară,
Tu poți încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veștezi.
Astfel toamna când sosește
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpește,
Putrede se risipesc.
Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viață i-a vestit.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din volumul: Reverii
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța inimii
Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viața amară.
Ai iubit și bun și rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.
Ai iubit și rău și bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopți și câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să știi,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viața tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nțelegi.
De iubit, iubești mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinerețea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te oprești
Te crezi tânără că ești.
Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc și dor,
Nu mi-a fost deloc ușor.
Nopțile nu le dormeam,
De iubit îți căutam.
Ți-am făcut atâta bine,
Azi îți bați tu joc de mine.
Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viața fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poți lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viața-ar fi avut alt rost.
poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezamăgire
Să știi c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ți-au adresat sudalmă
Și răni în suflet ți-au săpat.
De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preșul, binișor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiți în contul lor.
Prin tine vor doar ei să crească
Și-ți exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îți spun că ești impertinent.
Te pun la colț că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Dușman de azi, nu bun ca ieri.
Ei și-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primești noroi.
E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărți,
N-ai cum să intri-n acest joc
Și bați la ferecate porți.
Sunt multe cruci de dus în viață.
Să nu te lași de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îți fac pe față,
E și lumină pe pământ!
poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi spuse
îmi spuse: « Nu poți să știi cînd vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi cînd te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Și dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfîrșit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi spuse...
Îmi spuse: « Nu poți să știi când vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi când te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfârșit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând
Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.
Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.
Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!
Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!