Mai bine, vino şi bea vin cu mine

Nu te duce să escaladezi munţii albaştri,
munţii albaştri sunt împânziţi de obsesii şi de furie;
fiecare înţelept, mustind de cunoaştere şi de viziuni
se făleşte în faţa celorlalţi, vânând merite, glorie şi putere.
Peştii ajung în farfurie pentru că muşcă momeala;
moliile ard pentru că sunt atrase de lampă.
Mai bine, vino să bem vinul împreună;
eliberează-te, dă în clocot, dă în clocot până simţi că pluteşti.

poezie de Bai Juyi din Recomandând vinul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus la munte

Am privit deseori munţii
Şi i-am sorbit din ochi
Din interior şi din exterior,
Fiindcă am crescut la munte
Am vrut să desenez munţi
Şi am desenat nişte vulcani
Pe urmă şapte coline verzi
Şi toate numai cu o pensulă,
Acum că e vorba de munţi
Cuget ades să devin munte
Tot mai insistent şi tandru
Până atunci adulmec munţii
Caci munţii dau inspiraţie
Şi tărie şi forţă şi putere
Ei sunt chintesenţa planetei
Mesageri viabili peste ere,
Azi mă contopesc cu munţii
Fără să aştept, fără echivoc
Aşa dintr-un reflex primordial.

poezie de David Boia (4 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi albaştri strălucesc

Pe bolta cerului senin
doi ochi albaştri strălucesc.
Sunt ochii Tatălui divin,
care de sus mă ocrotesc.
Îmi dau credinţă să trăiesc
liniştit pe-acest pământ.
Azi, pentru asta-i mulţumesc
Dumnezeului meu Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (1 august 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult

Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre această amintire,
dar e-atât de estompată acum,– ca şi cum nimic n-ar mai fi rămas –
iar asta pentru că s-a întâmplat demult, în anii adolescenţei.

O piele ca floarea de iasomie...
acea seară de august – era în august? –
Îmi mai pot aminti doar ochii: albaştri, cred că erau albaştri...
O, da, albaştri ca safirul.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii

Sunt uriaşii din vechime,
În vechi scrieri pomeniţi
Ei, cei dintâi la înălţime
Peste vremuri neclintiţi

Privesc munţii cu nesaţiu,
Ancoraţi în timp şi spaţiu
Pentru mine munţii-s sfinţi
Îmi sunt fraţi, dar şi părinţi

Sunt falnici şi misterioşi
Îmi sunt dragi dar şi strămoşi
Tainici, majestuoşi sau duri
Ascund enigme prin păduri

Deţin, comori adânci şi reci
Prin codri, peşteri sau poteci
Transmit, o stare pozitivă
Din orişicare perspectivă

Acolo-n munţi, trăiesc iţanii
Popor robust, bătrân de zile,
Fraţi de cruce cu ciobanii,
Chiar şi-n condiţii dificile

În lumina aştrilor stelari
Admir, munţii milenari
Am o patimă şi un crez,
Deapururi, cu munţii votez.

poezie de David Boia (12 martie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deziernare

Ivoriu pământ
la culoarea primordială
vor mai aştepta să ajungi
cândva.

Nu se mai ştie; dar iarnă
nu are unde să mai fie

Decât în munţii albaştri.

poezie de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberează-te de pasiuni, eliberează-te de pofte, eliberează-te de greşeli – acestea sunt trei precepte, zale şi scut, pentru orice Spirit. Purtând această armură, eşti puternic în contra răului - devii invulnerabil.

citat clasic din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverendul Williams: Cel mai important lucru ce se poate spune despre trenul spre libertate e că va urca munţii. Ştii, fiecare din noi are munţi de urcat. Munţi care se înalţă până la cer, şi munţi care coboară tot mai jos. Noi ştim care sunt munţii ăia aici la Glide. Cântăm despre ei.

replică din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estimând munţii

Am estimat iarăşi munţii
Cu sârg din proprie iniţiativă
Pe plaiuri natale şi nu numai
Cu multă năzuinţă şi determinare
Creaţi din seva puterii divine
Se vedeau plini de stimulente
Nu vreau să intre acolo impostori
Şi totuşi le-am cerut iertare
De la poale până peste piscuri
Şi totuşi le-am cerut clemenţă
De la nadir până dincolo de zenit
Să nu apară discordanţe organice
Am conceput scenarii de lumină
Pentru noi şi destinul munţilor
Mai bine să vină mii de serafimi
Ca să înconjoare munţii din azur
Mai bine să vină mii de heruvimi
Ca să vegheze peste munţi de sus
Pe viitor invoc cete de arhangheli
Să investească aici în munţi noştri.

poezie de David Boia (26 iulie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine iubeşte o floare

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer...
Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer...

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de cer...

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărare,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele, ca moliile, sunt întotdeauna atrase de strălucire.

citat clasic din Byron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să practici Zen, munţii sunt munţi şi râurile sunt râuri. În timp ce studiezi Zen, munţii nu mai sunt munţi şi râurile nu mai sunt râuri. Dar odată ce ai atins iluminarea, munţii redevin munţi, iar râurile redevin râuri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spun "munţi" e prea lipsit de conţinut cuvântul "a plăcea". Dar acesta este începutul. Apoi " a plăcea" devine "a iubi" şi, parcă, nici acest verb nu e cel mai potrivit. Cert este că ei îţi învăluie la început sufletul, apoi pătrund în el şi începi să le simţi lipsa, îţi doreşti din nou, întâlnirea cu ei, vor deveni o chemare veşnică. Dacă există o îndoială, ea porneşte de la faptul că nu ne convine ideea de a fi înrobiţi de lucruri, numai că ei, munţii, nu sunt lucruri, ci un întreg univers a cărei frumuseţe omul o cucereşte cu efort şi, uneori, cu mai mult decât atât: ei sunt şi ştiinţă fiindcă avem nevoie de ea pentru a-i cunoaşte, pentru a-i înţelege, pentru a pătrunde în tainele lor. Între oamenii care îi colindă trebuie să existe relaţii de prietenie, de ajutorare, chiar de sacrificiu fiindcă, uneori eşti silit să-ţi rişti cel puţin sănătatea pentru a-ţi salva coechipierul. Acestea şi altele sunt munţii. Şi totuşi, în primul rând, ei sunt iubire."

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, Capitolul al II-lea
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi albaştri
Ca marea calmă, azurie,
Frământându-şi valurile,
Fiecare ţipăt de albatros un pizzicato
Al unei harpe fără de sfârşit
Ce te-nvăluie cu viclenia sirenei
Şi te trage, fără scăpare în vârtej

Ochii tăi albaştri
Ca nourii tolăniţi leneş
La margine de lac
Blue sky, blue sky,
Se tânguie Pink Floyd
Neputând ţine ritmul
Cu unduirea şoldurilor tale
În care bărbatul se pierde
Ca într-o mlaştină de smarald

Ochii tăi albaştri
Ca- iartă-mi metafora folosită
În exces- albastrul de Voroneţ
Hipnotizând adulmecări feline,
Culoare risipită până la streaşină
Numai în haosul Purgatoriului
Unde îmbrăţişarea-ţi
E laţ de spânzurătoare

Ochii tăi albaştri
Ca două oglinzi de gheaţă
Iezere pe padina muntelui
Sticlind magic în asfinţit
Ce te-ndeamnă la escladare,
Deabia îţi stăpâneşti hohotul de râs
Gata a prăvăli peste imprudent
Avalanşa...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa mea cu ochii albaştri

Prinţesa mea cu ochii albaştri
Ca două limpezimi de cer,
Te-ai coborât uşor din aştri,
Când ai văzut că sunt stingher.

Te-ai zămislit ca o părere,
Născută dintr-un vis cu har
În care-ascunsele mistere
N-au niciodată vreun hotar.

Şi-acum din dulcea mea visare
Tu vii la mine şi-mi zâmbeşti,
Fiind o eternă întruchipare
A patimilor omeneşti.

De eşti aievea, tu rămâi,
Prinţesa mea cu ochii albaştri,
Căci eşti femeie mai întâi
Şi-apoi îngemănări de aştri.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Cent poemes dʼamour
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capriciu...

Culoarea ochilor tăi
cum sunt, iubite?...
Verzi, albaştri, căprui,
sau negri?...
Buzele?.. buzele sunt pline
cu şoapte de iubire...
Braţele tale sunt
adăpost pentru furtună
şi paşii tăi îi aştept în
fiecare zi pe aleea
sufletului meu...
Dimineaţa mă trezesc
sărutările tale...
Eşti dorinţa oricărei
femei ce iubeşte...
căldura ta îmi face bine...
ca un soare cu raze
fierbinţi ce-ţi colorează
ochii în albastru,
căprui sau negri...
Culoare ochilor
tăi, iubite, o ştii?...
Eu ştiu... sunt verzi
ca pădurea!...

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chefuind cu cineva în munţi

Cum bem împreună,
în vreme ce florile de munte îşi desfac petalele,
noi golim cupă după cupă
până când eu sunt deja beat şi somnoros –
aşa că mai bine pleacă!
Mâine, dacă te-îndeamnă inima
şi te simţi în stare, vino din nou,
dar ia şi lăuta cu tine.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa nu este în fond decât o serie de obsesii ce trebuie lichidate. Ne hrănim câtăva vreme din ele, până ne scârbim, şi apoi facem toate sforţările pentru a le elimina. Iubirea, moartea, Dumnezeu sau sfinţenia, ce sunt ele dacă nu obsesii reversibile?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de andra
Comentează! | Votează! | Copiază!