Toate aceste prostioare

Mă vei lăsa vreodată să fiu iarăși eu?
Mă vei lăsa cândva liber, de capul meu?
Lanțurile care ne leagă
Sunt în jurul nostru încă,
Scăpare nu-i – dar am știut asta mereu,
Deși, mai rămân totuși toate-acele lucruri mici
Care mă-încântă sau mă ard ca șfichiul unui bici:

Urmele de ruj lăsate pe-o țigară,
Un bilet de avion spre locuri unde-i mereu vară...
Și, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Clinchetul unui pian în apartamentul vecin,
Acele cuvinte poticnite, care se voiau de-alin,
Un leagăn pictat cu flori pe nisipul auriu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;

Ai venit, ai văzut, m-ai învins;
În clipa când m-ai învins
Am bănuit că trebuie să mă fi atins
Vântul lui Martie, iar inima-mi dansa precum un balerin;
Sună-un telefon, dar dacă va răspunde cineva nu știm.
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Primele narcise, telegramele lungi și exaltate,
Lumina lumânării pe fețe de masă alb-imaculate...
Și, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Parcul în amurg când clopotele sună,
"Ile de France" și noi cu pescărușii dimpreună,
Frumusețea proaspătă-a Primăverii...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Ce straniu să te regăsesc după-atât amar de vreme!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine,
Ele te readuc parcă lângă mine;
Oftatul trenurilor la miezul nopții în gări goale, becuri în balans,
Eșarfe de mătase-aruncate-alături de invitațiile la dans;
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Parfumul de gardenii al fețelor de pernă, subtil,
Fragi sălbatici doar șapte franci la chil
Și, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.
Surâsul clorotic al Gretei Garbo, parfumul trandafirilor,
Fluieratul chelnerilor la ora-închiderii – or
Cântecul lui Bill Crosby răsunând în ceas târziu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

Ce straniu să te regăsesc după-atât amar de vreme!
Aceste lucruri îmi sunt dragi și, ei, bine,
Ele întotdeuna te readuc la mine;
Mireasma frunzelor toamna, geamătul navelor în radă,
Doi îndrăgostiți mergând ca-într-un vis pe stradă...
Oh, năluca ta apare pretutindeni!
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine.

cântec interpretat de Frank Sinatra, muzica de Jack Strachey, versuri de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Aceste prostioare îmi amintesc de tine

Oftatul trenurilor la miezul nopții în gări goale...
Zâmbetul palid al Gretei Garbo și parfumul trandafirilor;
Toate aceste prostioare
Îmi amintesc de tine.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Byron

Să-mi amintesc...

Să-mi amintesc, să-mi amintesc de tine!
Până când apa Letei te-o sorbi,
Ca visul rău, căință și rușine
Te-or urmări, în fiecare zi!

Să-mi amintesc de tine! Da. Mereu.
Gândi-va soțul tău că-i ești soție,
Ne-om aminti de tine el și eu:
Necredincioasă lui, – dușmană mie.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Să îți amintești de mine

Astăzi este ziua ta,
Zi frumoasă ca și tine;
Și vreau a te săruta
Să îți amintești de mine.

Primește aceste flori,
Flori culese pentru tine;
Culese de mine-n zori
Să îți amintești de mine.

Câte zile voi trăi
Eu îmi amintesc de tine,
Și la tine voi veni
Să îți amintești de mine.

poezie de din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Luminița Ignea

Îmi amintesc

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
când te aveam statornic adăpost
și pavăza furtunilor de-afară.

îmi amintesc de tine cum veneai
în visul cel tihnit de-odinioară,
c-o vorbă spuza zilei mi-o-nviai
și-mi luminai odaia de cu seară.

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
până să-ți fiu bagajul fără rost
uitat pe un peron de gară.

tăcerea ta e-al morții avanpost,
pe care nici speranța nu-l doboară.
îmi amintesc de tine cu mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce îți dorești de la partenerul ideal? Să aibă grijă de tine? Să îți acorde atenție? Să îți spună cuvinte frumoase? Să îți ofere cadouri? Să te încurajeze și să creadă în tine? etc. Ei bine, toate aceste lucruri trebuie să le faci tu pentru tine ÎN PRIMUL RÂND.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nostalgia amintirilor

Iar îmi amintesc de tine,
de tot ce-a fost și nu mai e.
Aș vrea ca timpul care vine
în amintiri să stăruie.
Când inima mă îndeamnă
să-mi amintesc de tine,
Privesc a ta coroană
și mă încarc de bine.

poezie de (iulie 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mia: Ce-ar fi să te schimbi și să trec eu pe la tine în scurt timp?
Charlie: Sigur, sunt sus pentru că știi tu, sunt o persoană de noapte.
Mia: Îmi amintesc.
Charlie: Desigur, dacă vii prea târziu, s-ar putea să fiu beat.
Mia: Îmi amintesc.
Charlie: Sau e posibil să fie alte femei.
Mia: Îmi amintesc.

replici din filmul serial Doi bărbați și jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul căderii

S-a mai dus un an, lăsând pretutindeni în urmă
mireasma bogatelor lui reziduuri: vițe de vie, frunze,
fructe neculese, toate descompunându-se umede-n
penumbra livezilor, reflux al dematerializării
din insula acestei veri, iar asta se întâmplă ACUM,
când acum nu mai este nicăieri,

poate doar sub tălpi, putrezind
în acel întunecat castel subteran

al misterelor inobservabile --- rădăcini și semințe-închise,
și hoinărelile apei. Asta

încerc să-mi amintesc când mâna timpului
mă apasă dureros – de exemplu, când toamna

se stinge-n ultimele-i pâlpâiri, doritoare, ca și noi,
să mai rămână --- cum toate trăiesc, trecând

de la un vis scânteietor la altul, pururi
pe aceste pășuni ale momentului.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Red Bird Paperback" de Mary Oliver este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 41.39 lei.
Wolfgang Amadeus Mozart

Nici nu aud în imaginația mea părțile succesiv, le aud toate deodată. Ce încântare! Toate aceste invenții, aceste producții, toate au loc într-un vis plăcut, plin de viață.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Complete String Quartets Paperback" de Wolfgang Amadeus Mozart este disponibilă pentru comandă online la 94.99 lei.
Marc Aureliu

Să ne deprindem a ne gândi numai la acele lucruri despre care, dacă ne-ar întreba cineva pe neașteptate: "La ce te gândești
acum?", să putem răspunde cu seninătate: "La cutare lucru."
Din tine purced toate, în tine sunt toate, în tine se reîntorc toate.

citat celebru din
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Sfântul Augustin

Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusețe atât de veche, și totuși atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Și iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, și eu acolo, în afară, Te căutam și dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumusețe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă țineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat și m-ai strigat și ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat și ai strălucit, și ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă și eu am inspirat, și acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine și acum sunt înfometat și însetat după Tine; m-ai atins doar și m-am și aprins de dor după pacea Ta.

în Confesiuni
Adăugat de ANA MARIA BOTNARUSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Veronica Micle

Afară plouă, eu stau pierdută pe gânduri, ura și indiferența oamenilor, lipsa și depărtarea ta, iubirea mea nespunsă, toate aceste își împart rând pe rând ființa mea, și în mijlocul unui vârtej în care mă pierd mă întreb tainic și acum te întreb pe tine oare această tristă stare de lucruri se va schimba vreodată? Și te întreb acum pe tine mai serios decât nicicând - tu care spunându-mi că mă iubești m-ai făcut să sufăr amar o iarnă întreagă, încât sufletul mi-i bolnav - te întreb și te rog să-mi răspunzi face-mă-vei fericită, adică să ne înțelegem, eu înțeleg fericirea în aceea să fiu lângă tine, să fiu în fine a ta.

în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (27 martie 1880)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Amintiri și vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viața e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt și vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veștejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îți sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ți fire
Îmi amintesc, de tine.

Și-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Și-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aș trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îți spuneam, că te iubesc
Și cerul vrea s-asculte.

Și-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe brațe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Și-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În brațe, tu, cum mă strângeai
Și îmi șopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Și vremea a trecut.

Și vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Și amintirea, ne petrece
Spre alte zări... și firi.

Acum, le știți: le-am scris
Le-am scris ca să le știți.
Și vor rămâne... vis
Și voi să vă iubiți.

Viața, este frumoasă
Frumoasă, când iubești.
Și este, dureroasă
Când tu, o părăsești.

Și vine, vine-o zi
Când toți o părăsim.
Și ziua, n-o vom ști
Cumva, să o vestim.

Și dacă tot, nu știm
Nu știm ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Și dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeți... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Și dacă... ne iubim.
Și amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Lucruri neesențiale

Ce rememorează pisicile din zile?

Ele își amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Își amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Își amintesc scârțâitul unui pat, sunetul
făcut de pașii stăpânului,
gustul peștelui, dulceața smântânii.
Pisicile își amintesc ceea ce este esențial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesențiale.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Matei

Trecut-au ierni...

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Noaptea, troienele ne-au îngropat tot satul,
Viscolu-n geam bătea zăpada spulberată,
Vifornița-mproșca de-a lungul și de-a latul.

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Poteci ne deschideai prin munții de zăpadă,
Mă deșteptam în hârșâitul de lopată
Ce răzbătea în odăița scundă, caldă.

Iarnă era... Îmi amintesc de tine, tată,
Făceai cărări, măturai neaua la fereastră
Și întunericul îl alungai îndată,
Lumina lină pătrundea în casa noastră.

Trecut-au ierni... Dar nu mai ești cu mine, tată,
De supărare iarna a uitat să ningă,
Mi-e dor, s-au dus zăpezile de altădată,
Noi suntem bine, spune-i mamei să nu plângă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Shelley: Inteligență. Frumusețe. Curaj. Aceste fete au toate aceste calități... doar că încă nu realizează acest lucru.

replică din filmul artistic Iepurașul casei
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Monica Bellucci

Cineva mi-a spus că în interiorul tuturor artiștilor există niște "Frumoase Adormite" și că de fiecare dată când se joacă un rol, una dintre aceste frumoase se trezește. În interiorul nostru există de toate. Trebuie doar să vedem aceste lucruri.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Karma

Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Pășuni ce țin amiaza-ntreagă-n palme.
Și moartea, ce ne mână-ncet din spate.

Spre orice punct, aceeași depărtare.
Jur-împrejur, o singură ființ㠗
Îmi amintesc (e, oare, cu putință?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.

Se-ntunecă urcușul. Noaptea vine
Și mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.

poezie de din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Am crezut în toate aceste lucruri neadevărate precum: evoluția e pur întâmplătoare, omul e un accident al naturii, bolile sunt rezultatul neșansei sau al hazardului și multe altele. Toate aceste credințe false au modelat acest organism al comunității umane și eu vă spun că această situație a minciunii și decepției se va încheia deoarece acum avem o nouă înțelegere asupra evoluției, noi nu am ajuns aici prin intermediul întâmplării.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Biologia credintei. Editia a II-a" de Bruce Lipton este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.00- 20.99 lei.

Shiraz

oamenii obișnuiau să intre în viața mea și să-mi spună
că le plac cine știe ce cărți clasice sau că
nu-și mai amintesc titlurile sau, în loc de cărți, îmi spuneau
că le plac filme precum star wars sau nașul sau altele
plictisitoare

probabil că din acest motiv toți au rămas blocați într-un trecut forever
poate că acesta e motivul pentru care toate contururile lor se estompează odată cu atâția
și atâția ani

apoi ai venit tu și mi-ai povestit despre cartea aceea din toate timpurile apoi eu am mers pe străzi și-am mers gândindu-mă în ce fel
conturul tău e plin de aceste cuvinte, gândindu-mă
cum ar putea fi un om, un bărbat a cărui carte preferată e aceea care începe cu
oglinzile sunt umplute cu oameni

atunci ți-am spus, imaginează-ți toate acele oglindiri ale tuturor acelor oameni
privindu-te, iar tu
privind la alții străini
tu cel rămas în interiorul atâtor și atâtor oglinzi
din cine știe ce locuri uitate
apoi imaginează-ți o carte întreagă despre acei oameni

o carte despre noi

de ceva vreme îmi plăcea cuvântul muntazir
în urdu înseamnă cel care așteaptă

apoi ai venit tu și a început să îmi placă numele tău
apoi am aflat că numele tău
înseamnă cel care aduce lumina

iar acesta e primul poem pentru tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook