Karma
Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Pășuni ce țin amiaza-ntreagă-n palme.
Și moartea, ce ne mână-ncet din spate.
Spre orice punct, aceeași depărtare.
Jur-împrejur, o singură ființă
Îmi amintesc (e, oare, cu putință?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.
Se-ntunecă urcușul. Noaptea vine
Și mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.
poezie de Eugen Dorcescu din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.