Doamne-Răsare

Brumă pe geana căzută de lacrimi,
Suflet hornar cu funingini de patimi,
Neguri în ochi cercănaţi de poeme
Noaptea-mi coboară şi somnul îmi geme.

Lume nebună, din vată de zahăr
Plumbii apasă-ţi pe omul cel teafăr,
Râzi şi din gambe scălâmbe-mi dansează
Miezii de noapte şi blonda amiază!

Zboară sticleţii cheuni pe fereastră,
Sterp e văzduhul, iubirea-i nefastă,
Gânduri năuce-alergând canioane
Surpă în creier doctrine profane.

Doamne-Răsare, Lumină în zare,
Nu vor să-mi crească nici aripi-icare,
Toată răbdarea mi-e brumă pe gură,
Gust nu-mi mai e de gutui sau de mură.

Lunecă tocule lenes-paiaţă,
Râcâie foaia cât încă ai viaţă,
Scutură-ţi pana să -mi picure-n spate
Zâmbet pierdut de demult, apoi poate...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume-a iubirii

Mai lasă tristeţea-ntr-o parte şi vină
Când toată iubirea mea ţie se-nchină,
Aleargă la mine să-ţi tremure nurii
Pierzându-ţi din tălpile goale condurii!

Învârţi tacticoasă pe deget o aţă,
În minte buluc ţi-e de gânduri în ceaţă
Şi plouă şi-i soare, şi-i zi şi e noapte
Şi-n tine e raiul şi-n rai sunt de toate

Şi ţârâie greieri şi cântă cinteze
Iar cei ce iubesc se aştern să viseze...
Şi luna bătrâna stâncoasă crăiasă
Mai speră şi azi la un soare de casă.

O mie de drumuri la sfat în răscruce
De paşii nostalgici ar vrea să apuce ;
Tu calcă-le, oarbă pe toate-n picioare
Că-n inima mea ţi-am pus flori pe cărare!

O liră ciupită de unghii măiastre
Un cântec turcoaz îmi coboară din astre,
Albaştri-ţi ochi gemeni ca miezii de nucă
De lacrimi răzleţe deja se usucă -
O lume-a iubirii, o lume năucă...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plouă

Imi plouă pe inimă cu picături de rouă
sunt reci si plăcute
ce bine.
Îmi plouă.
Pe ochi si pe gură imi plouă cu lacrimi
ce gust bun au ele.
de dor si de patimi.
Si-n creier, cu gânduri nebune
să vin după tine.
la tine.
Vin?
Spune.
Imi plouă cu tine, cu vorbele tale tăcute
cu ochii tăi negri si buzele mute.
Sunt udă.
mi-e frig si mi-e bine.
Sunt apă
adorm si visez că te scalzi.
Mă scapă
de dor
de durere si zbucium.
Nu bea, sunt sărată
în lacrimi te scalzi, nu in apă curată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de aramă

E toamna-mbrăcară-n aramă,
Copacii au freza vâlvoi
În vântul suflând melodramă,
Asudă pământul de ploi.

E toamna mereu mai bătrână
Din munte coboară stihii
Iar norii cu straie de lână
Au tâmple deja argintii.

Nici soarele galben-lămâie
Nu pare a fi prea voios,
Dă iarna prin cer cu tămâie
Să fie omătul pufos.

În sobe începe să joace
Prin lemne un foc jucăuş,
Ne trecem uşor în cojoace
Cum poartă de-o viaţă Lăbuş.

Se face o noapte senină,
Sclipeşte a brumă pe jos,
Să vină o vară-lumină
Că frigu-i atât de tăios!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme fără vină

Peniţa-i ştirbă de demult
De scris în febra nopţii
Nu-i stânjenea atât de mult
Nu-l da de ceasul morţii.

Era livid cu ochii goi
Şi frunte-nnegurată,
Parcă din lumea de apoi
Venise dintr-o dată.

Cu of-uri smulse din adânc
De inimă-nspumată
Părea că plânge ca un ţânc
Iubire-ndurerată.

Poet al lacrimii târzii
În revărsat de lună
Spunea numai în poezii
Iubitei, "noapte bună".

S-a dus ca îngerul curat
La Cerul de lumină...
De-atunci el scrie ne-ncetat
Poeme fără vină.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin

De ce-mi sunt ploile secate,
De ce nu-mi bate fir de vănt?
De ce eu mă trezesc din noapte
Acelaşi, singur pe pământ?

De ce secunda mi-e strivită
De ani ce zac în pieptul meu?
De ce mă trec mereu prin sită
Capricii ale... cărui zeu?

De ce mi-e viaţa clandestină
Pe o epavă în ocean,
Iar cerul de lumină lină
E un teren extra-vilan?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fii mereu

Mi-ai lăsat pe-o foaie totul
Ce ai mai avut de spus;
Cum mai semănam cu mortul
Din lume încă nedus!

Rânduri strâmbe scrise-n grabă
De a nu privi în ochi,
Nu explică şi nu-ntreabă,
Nu descântă de deochi.

Mâna-mi tremur-a osândă,
Cad grămadă în genunchi;
Mă simt rană sângerândă,
Rădăcină fără trunchi.

Ai scris "Te-am iubit, dar poate
nu e timpul nostru-acum."
Ce visări asasinate,
Vâlvătaie fără fum!

De mi-ar fi să mor îndată,
Să renasc sau să învii,
Să-mi zâmbeşti nevinovată
Şi să-mi fii mereu, să-mi fii...

Stins e soarele-n fereastră,
Stau grămadă surd şi mut,
S-a topit iubirea noastră,
Poate-o stea a mai căzut.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai fost lumina

Nu m-am născut ca să trăiesc în noapte,
Precum nici schimnic n-am jurat să fiu,
Cu rugi şi nevoinţă în pustiu,
Gustând ale durerii fructe coapte.

Te-am coborât din rai să-mi fii lumină,
Să-mi mângâi ochii greu înrouraţi,
Spre ispăşiri nedrepte închinaţi,
Căci a-şi dori lumină nu-i o vină.

Ai fost răgazul meu pentru visare,
Căci în lumină ea mi s-a trezit
Şi m-ai lăsat în vis încremenit.
E noapte iar, iar eu o arătare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (22 martie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei frunze brumate

Brumă rece, sclipitoare
Ai venit peste grădină
Şi cu otrăvita-ţi mână
Mi-ai ucis o mândră floare.

În piept inima mă doare
Că- i aud plânsul în surdină,
Brumă rece, sclipitoare
Ce-ai venit peste grădină.

Te vei speria de soare
Şi vei fugi ca o nebună,
Dar ce folos, dacă o floare
Moare neputând s-o spună,

Brumă rece, sclipitoare!

rondel de Ioan Friciu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-ntre noi

În inima ta e răcoare,
S-aşterne a toamnă-ntre noi;
Mă tem să mă-ntreb "de ce oare?"...
De ce mi-e în suflet noroi?

Secunda inertă mă doare;
Mă doare privind înapoi
Iubirea-i o rază de soare
Ce nu mai răzbate prin ploi.

Prin minte mi-e vifor de şoapte,
Pe uliţă hurui-un dric,
Iubirea, doar miere şi lapte,
Se urcă să şadă un pic.

Întinde în grabă o mână
Să ţii acest dar efemer! -
O mână pe soartă stăpână,
Căci dricul se urcă la cer...

În spate,-asudată mi-e frica,
Lăsaţi îmi sunt umerii goi;
În inimi tronează... nimica.
Ce toamnă-i deja între noi...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filă nescrisă

Dă, Lună, cortina de stele-ntr-o parte,
Luceafăru-ţi murmur-un cântec de dor!
Îl prinde de mână, v-ascundeţi pe Marte,
Să freamăte cerul pitit dup-un nor!

Mi-aprind lumânarea să-mi pâlpâie-n noapte,
Căci vise furişe mi-aleargă-n pridvor,
Un vers de iubire-l încui într-o carte
Să doarmă în pace un somn mai uşor.

Mă-nvăluie gânduri cu "dacă" şi "poate",
O poftă de ducă m-apasă-n picior
Să-mi pun, cu dorinţ-o desagă în spate,
Că drumul spre tine mă cheamă de zor,

Iar inima friptă-n cuptor mi se zbate
Cu voce pierdută cerând "ajutor",
Mi-s martore luna şi stelele toate
Că-s gata, la tine în braţe să zbor.

Rămasă-i nescrisă o filă în carte -
Vom umple-o-mpreună cu ziceri de-amor ;
Iubirea, doar zâmbet în ochi să ne cate
Cât cerul mai ţine la pieptu-i vreun nor.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracţie de timp şi să aştept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
mă abţin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenţii anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îţi voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu ştiu
şi mi-e frică
de neputinţă şi atât.

Poate nu ştiu
şi mi-e dor
de nenumăratele dorinţe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exişti perfect şi imperfect
doar pentru mine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul ticăie uşor

Se întunecă văzduhul,
Nori de praf se urcă-n cer ;
Nu-i esenţă de crepuscul
Când din juru-ţi toate pier.

Nu e zi, nu e nici noapte,
Nici vreun vag iz de mister,
Nu bat în timpane şoapte,
Lumea nu e-n şantier.

Timpul s-a topit pe dată,
Spaţiul nu e infinit,
Din înalt, încet se-arată
Un alai desăvârşit

Ce coboarâ ca o boare
De divin strălucitor
- fără a purta odoare -
Proslăvesc pe Domnul lor.

Este foc în rugăciune,
Totu-i plin de Duhul sfânt...
E ceva ce... nu pot spune
Eu, un om de pe pământ.

O lumină ca de lapte
Rupe negura-n fâşii ;
Vine-n lume să se-arate
Domnul sfânt al celor vii.

Peste toate se revarsă
Glasul milei picurând:
- Am venit la voi acasă,
Să-mi deschideţi aveţi când?

Unde-aţi pironit iubirea?
Cui slujiţi neîncetat?
Îngerii îmi sunt oştirea
Ce-am pornit' la căutat.

Spune-mi tu, cel ce veghează
Doar la ce e trecător!
Sar din somn, deja-i amiază ;
Ceasul ticăie uşor...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea deşertăciunii

Sunt rob resemnat al iubirii de jar
Ce-şi 'moaie tăciunele-n mare,
Dungii roşii pe apă crestez în zadar
Căci negru e totul în zare...

Nici vâsla nu poate salvare să-mi dea -
Un val a furat-o măiastru,
Iubirea-ţi cea crudă mă cheamă la ea,
Dar tu eşti fugită pe-un astru.

Nicicum nu te-ndupleci în cale-mi s-apari,
Înot aş dansa pân' la tine,
Striveşte-ţi uitarea sub talpă şi sari
În valuri de negre coline.

Te caut prin lacrimi uscate de dor,
Iar sarea lor stă să mă-nece,
Acum eşti lumină pe-o stea dup-un nor,
Ce-mi picură raza ei rece...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întrebaţi !

Nu mai răspund la întrebări,
Răspunsuri n-am la ele ;
Le-am căutat în patru zări,
Dar cred că-s sus, la stele.

Nu pot nici eu să îmi explic
Lucruri nenumărate...
Nevolnic e omul şi mic,
Dar la vrea şti pe toate.

Nu ştiu de rostul pe pământ,
Ştiu cum doare iubirea...
Nu pot găsi nici un cuvânt
Să explic fericirea.

De ce alerg mereu s-adun
Comori nemăsurate?
În inimă n-am ce să pun -
Iubirea-i scrisă-n carte.

Nici nu pot şti ce drum e bun
De străbătut în viaţă...
M-aşez confuz sub un alun:
Iubire... vis... speranţă...

Nu mă-ntrebaţi, vă rog, nimic,
Ce-i rău sau ce e bine!
Vă dau dintr-un răspuns un pic:
Omul nu veşnic ţine!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (29 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ai exista

Dacă nu ai exista,
N-aş avea pe veci lumină,
N-aş putea fi umbra ta
Sub făptura-ţi cea divină.

Nu m-aş mai putea ruga -
Ce ar fi rugile mele
Când nu te-ai adăuga
Cerului pustiu de stele?

Oare cum te-aş inventa
Cum aş pune-n tine viaţă
Să te pot îmbrăţişa?
Mă ating fiori de gheaţă...

Nu te-aş plămădi din lut
Înmuiat cu stropi de rouă,
Poate-ai fi un trup tăcut,
Primul dintr-o lume nouă,

Ci din floarea unui crin
Şi din dragoste curată ;
Te-aş avea atunci deplin,
Mi te-ai da imaculată.

Dacă nu ai exista,
M-aş preface-n rug de mură
Căci de tot m-aş întrista
Şi aş fi amar în gură.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii, ştii bine că nici o virtute nu este egală cu răbdarea, ea mai cu seamă este împărăteasa virtuţilor, temelia faptelor bune, limanul cel neînvălurat, pacea în războaie, liniştea în furtună, întărirea în mijlocul uneltirilor. Răbdarea te face mai tare ca diamantul. Răbdarea nu poate fi biruită nici cu arme, nici de oşti, nici de maşini de război, nici de săgeţi, nici de lănci, nici de oştirile demonilor, nici de falangele înfricoşătoare ale puterilor potrivnice, nici chiar de diavolul, cu toată oştirea şi iscusinţa lui.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Scrisoarea XIII către diaconiţa Olimpiada a sfântului Ioan Gură de Aur din exil (405)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linguriţa muşcă

taie prăjitura cu iubire
de ciocolată o face
duci la gură delicat
parcă ai împleti o cunună
de flori îţi lunecă din linguriţă
pe buze în gură şi nu-ţi pasă
dacă are prea mult zahăr
beţia de arome pune stăpânire
pe creier şi te simţi
ca o albină nebună
sorbind nectar dintr-o floare
de lotus
aproape încerci un cântec
zadarnic priveşti lingura goală
îngândurat la lumina stelelor
te întrebi dacă glicemia n-a crescut?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!