Firește...

Azi de -Bună dimineața!
Soarele și cu verdeața
Te priveau direct în față
Să-ți sărute drumu-n viață!...
........................................
Mai târziu de -Sara bună!
Se-ntâlnesc să cânte-n strună
Stelele cu Doamna Luna
Ca să-ți prindă-n vis cununa!...
............................................
Iară eu din zi în noapte,
Rămân în aceste fapte,
Să le simt, să le trăiesc
Să-ți pot spune -Te iubesc!...

poezie de (6 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Noapte bună

Stau pitit zilele să apari licurind,
Să te păzesc în alb căuș de lună,
Să-ți iei din poleitu-i de argint
Noapte bună!

Te aștept să calci pe drumul către casă
În amurgu-n ciripituri mii, pe strună,
Să-ți iei din zborul păsării... Crăiasă,
Noapte bună!

Pândesc la colțuri să nu am rival
Când singură ieși, nu cumva să-ți spună
În locul meu cu atâta drag, sideral
Noapte bună!

Stau bec aprins în al tău abajur
Și nu mă sting de-l stingi cu fină mână;
Să-ți fiu pururi lumină... Îți conjur
Noapte bună!

M-aș tot încovoia până-n inel pe deget
Șă-ți intru-n inimă ca o cunună
De diamant; ce m-aș topi, nu preget...
Noapte bună!

În visul cel mai scurt să-ți fiu, aș vrea
Să dorm doar o secundă împreună;
Eu soare cald, tu luminată stea...
Noapte bună!

poezie de (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Fir de fir...

Un fir de praf
Din tot universul
Dorește să se-așeze lin pe tine,
Să fi în siguranță,
Să te mângâie...
Un fir de lumină
Dorește același lucru,
Să-ți lumineze calea...
Un fir de iarbă
Vrea să fie atins de tine,
Să te hrănească,
Să te facă să zâmbești...
Fir de ață așijderea
Vrea să-ți fie ca basma,
Să te acopere,
Să te încălzească...
Un fir de apă vrea și el
Să-ți răcorească
Și să-ți spele trupul;
Fir cu fir
Îți vrea un bine,
Iar aceste fire sunt eu...
Fiecare fir din mine
Te ascultă,
Te simte,
Te vrea,
Te iubește...

poezie de (20 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mirela Crâșmaru

Femeia copilă

Din inimă m-ai întrupat
Femeia copilă
Să te iubesc pe tine ca bărbat.
Dar niciodată
Nu m-ai întrebat
Ce vreau să-ți fiu
Ce vreau să simt.
Poate vroiam să îți fiu Luna
Cu toate stelele din Cer
Să-ți luminez în noapte
Când te-ai fi simțit stingher.
Poate vroiam să îți fiu furtună
Să te-acopăr cu toate ploile de vară
Să pot să-ți șterg lacrima
ce curge ca nebuna.
Poate vroiam să îți fiu un anotimp
Cu siguranță vara cu-al său Soare
Să-mi cuibăresc inima și nu mint
Că ai ajuns să-mi fii albastrul dintr-o mare.

Să-ți fiu Iubire?
Poate DA,
Dar sunt totuși
o dulce Poezie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte buna

Liniștea de noapte parcă e moartă,
iar stelele au furat toată ceața,
strada goală se termină pe-o poartă
care ne spune: bună dimineața!

O rază ne dă mângâieri solare,
munca neodihnită umple piua,
cu amalgam de vise planetare,
iar un clopot ne cântă: bună ziua!

Mări fără valuri, repaos trecător,
mai aud un fluier și-a plecat romanța,
îngerii cu aripi prinse de un nor
ne roagă parcă să uităm vacanța.

Dar o flașnetă sperie furtuna,
iar soarele pe-un munte-și lasă scara,
povestea de iubire ne-o dă luna
și un greier ne spune: bună seara!

Eu am pus lumini de fulger în versuri
și-am împletit naiul cu-a lirei strună,
dar două faruri ard, ne fac demersuri
să așternem somnul într-o noapte bună.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Soaptele vietii" de Constantin Rusu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.38- 11.99 lei.
Marian Hotca

Vis

Vino-n noapte lângă mine,
Să-ți aud sufletul plângănd,
Să stau sub lună cu tine...
Să-ți aud inima săltând.

Să privim cum blânda lună,
Mângăie stelele-ntristate,
Eu să-ți mângâi a ta mână,
Apoi să fugim în noapte.

Să fugim în lumi de vise
Între ceruri să pătrundem
S-atingem stelele încinse,
Și sub nori să ne ascundem.

Iar pe norii de iluzie,
Ne vom zice lungi poeme,
Și vom scri-o poezie,
Și cu rime și refrene.

Iară noi în miez de noapte,
Ne-om lăsa purtați de vănt.
Asculta-vom mii de șoapte
Și al stelelor dulce-cânt.

Vom zbura în depărtare,
Sub lumina caldei lune,
Ne-om uita cu disperare
Cum a nopții zână-apune.

Fi-vom noi treziți de soare,
Iarăși visul se termină...
Unde ești, frumoasă boare,
Care sufletu-mi alină!

Tu te-ai dus precum și luna
Între munți ca să te culci,
Unde esti iubită-acuma?
Să-ți sărut buzele-ți dulci.

Visul nostru se termină,
Eu nu am nimic de spus,
Aștept luna ca să vină,
Să răsară luna sus.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Amelia Florentina Glava

Cum?

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când fizica nu știe
De ce legile pământești
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Și inima dă din coate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când plouă și e noapte
Și ploile nu se sfârșesc
Și inima e în toate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Și plâng și nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de
Adăugat de AMeliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Lumina ochilor tăi (dedicație ospătarului vesel, Lucian)

Când luna îți va zâmbi la fereastră să-ți amintești
De lumina ochilor mei
Ei te cheamă cu fiecare șoaptă în noapte
Iar dimineața când soarele răsare să-ți luminezi chipul
Căci razele mele te cheamă cu fiecare cuvânt
Pe care tu-l vei scălda în lumina din ochii îndrăgostiți
De același suflet ce te-ndeamnă la joc
Melodia sufletelor noastre se va sincroniza într-atât
Încât va deveni o risipire de voie bună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamna mea de roșu

Doamna mea de roșu, doamna mea de verde
Renaște pamântul, eu mă simt un rege,
Am găsit norocul, Dumnezeu mai pierde
Condamnat la viață și iubirea lege.

Doamna mea de roșu, doamna mea de floare
Mângâie-ți urechea cu glas de primăvară,
Verdele tău pur mă îmbie la visare
Și vântul cară note pe acorduri de vioară.

Doamna mea de roșu, doamna mea de bine
La braț ai dimineața și soarele cunună,
Sânul tău e pâine, mi-e și pasiune
Au muțit poeții când au venit la cină.

Doamna mea de roșu, doamna mea de foc
Am creeat poveste extrasă din povești,
Te iubesc o viață cât două la un loc
Tu verși peste mine plăceri dumnezeiești.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

* * *

Fie ca soarele să-ți dea, ziua, mereu o nouă energie.
Fie ca luna, noaptea, să-ți refacă forțele cu blândețea ei.
Fie ca ploaia să-ți spele toate poverile de griji.
Fie ca briza mării să-ți aducă prospețime-n trup.
Fie-ți dat să umbli sănătos prin această lume
și să-i descoperi frumusețea-n toate zilele vieții tale.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot te iubesc...

și-acum tot te iubesc
chiar dacă ninge lacrimi peste mine,
mi-s ochii obosiți și îmi doresc
să uit ce bine m-am simțit cu tine

pe cerul îmbrăcat de norii grei
văd chipul tău cum caută libertatea,
ai obosit și vrei de-acum să-ți iei
nebune nopți în care să-ți afunzi eternitatea

îmi este trupul vlăguit de sevă moartă,
ea mi-a murit căutându-ți printre plete,
mireasma ta mi-a învelit în cețe soarta,
cred că și-acum de tine mi-este sete

mă rog și lăcrimez noapte de noapte
să te-ntâlnesc arare când și când,
să-mi umplu gândul pe-nfundate
cu trupul tău, și-acum îl simt arzând

nu vreau să te umbrești în sine,
nu vreau să-ți stau în cale nicidecum,
eu îți doresc să-ți fie numai bine,
pe mine uită-mă să-mi văd de drum

nu-ntoarce capul să îți simt privirea,
pășește doar în față fredonând,
îmbracă-te cu zâmbet și uitarea
las-o să-ți șteargă amintirile din gând

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu

Doream să-ți strig
Doream să-ți cânt
Doream să-ți plâng
Doream să-ți strâng
Doream să-ți mângâi
suflarea
Să-ți sărut
fruntea
Să-ți iubesc
ochii
Viața-mi cântă
Vreau timpul să-l opresc
Vreau spațiul să-l cuceresc
Aș vrea să plâng, să râd, să cânt
Umbră să-ți fiu, suflare să-ți dau
Trup să te-ncălzesc, ochi să te privesc
Și vreau cuvinte. Să mai inventez câteva

poezie de (9 aprilie 2001)
Adăugat de Mihaela CătanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Nicu Gavrilovici

Oferte

În căușul palmei am să-ți fac culcuș,
Sub cascada pleoapei îți voi face duș,
În cerdacul minții am să te pictez
Să îmi fii icoană, sărbătoare, crez...

Cu daltă de dor, chipu-n adjective
Am să ți-l sculptez și-am să-ți scriu misive
Pe imaculate, albe flori de prun...
Armonii celeste am să îți compun

Îngerii punându-i să îți cânte-n cor...
Visele, pe toate, le așez covor
Să-ți sărute talpa mirosind a crin,
Să mă-mbăt de tine cum mă-mbăt de vin

Și în pribegia zilei ce se naște
Trupu-ți fie-mi cruce, șoapta-ți fie-mi Paște.

poezie de din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să-ți

Să-ți șoptesc vorbe dulci
când pe cer se mișcă luna
din florile visării să-ți fac cunună
iubire a nopții floare rară
să-ți gust nectarul
buzelor fierbinți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
Adi Conțu

Praf de luceferi

Voi pune luna într-un lampadar,
Să ți-o ofer, dacă mă lași, în dar
Să-ți lumineze când e întuneric,
Când stelele îți strălucesc feeric.

Apoi, de-i zi, am să mă rog la soare
Să te sărute, unde te mai doare,
Căldura lui în suflet să te-aline,
Iubindu-te, cum mă iubești pe mine.

Am să alerg apoi pe malul mării,
Să fur din largul ei culoarea zării,
Atunci când răsăritul o atinge,
Ca tu să poți iubi, să poți învinge.

La poalele de munți am să fac rugă,
Puterea lor la tine să ajungă,
Să te ridici ca ei, să fii semeață,
Iubire să ne dai în astă viață.

Luceferi am să strâng să-ți pun în mână,
Ca ei să afle cât ne ești de bună,
Prin măreția lor să te renască,
Tu înger cu iubirea ta cerească.

poezie de din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Să-ți fiu

Iubită blondă și trufașă,
Îmi pare că te știu din fașă...
Dar peste poate mi-e să știu,
Bunic să-ți fiu? Amant să-ți fiu?

Iubesc naiva-ți nepăsare,
Mi-e-n cuget semn de întrebare...
Doar un oscior de mi-ai zvârli,
Cățel ți-aș fi? Amant ți-aș fi?

E de ajuns să-ți simt parfumul,
Și pieptul mi-l înneacă fumul,
Unui pârjol trandafiriu...
Stăpân să-ți fiu? Amant să-ți fiu?

M-am rătăcit în variante,
Sofisticate și savante...
Pân-oi afla ce-i scris să fie,
Mă duc nițel... la pușcărie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Rapsodia pițigoiului albastru

Plictisit de-atâta iarnă,
Legănând o rămurea,
Pițigușul se întoarnă
Către ea.

-Am să-ți cânt, de ziua noastră,
Sărbătoare-a ta și-a mea,
Rapsodia cea albastră
... altcumva.

Vei simți cum, printre pene,
Cioculețu-mi șugubăț
Îți va murmura refrene
De răsfăț.

Ai să crezi că-i cald afară
Și că suntem, amândoi,
Într-un rai c-o altă vară
Pentru noi.

Am să-ți cânt, iubito, viața,
Dragostea și, cât trăiesc,
Îți voi spune dimineața:
Te iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mario Benedetti

Tactică și strategie

Tactica mea este
Să te admir,
Să te învăț așa cum ești,
Să te iubesc așa cum ești.
Tactica mea este
Să-ți vorbesc
Și să te ascult,
Să construiesc din cuvinte
Un pod indestructibil.
Tactica mea este
Să-ți rămân în amintire.
Nu știu cum sau
Cu ce pretext...
Dar să-ți rămân.
Tactica mea este
Să fiu cinstit
Și să te știu onestă,
Astfel ca între noi
Să nu ridicăm cortine
Și să nu deschidem hăuri.
Strategia mea este,
În schimb,
Mai profundă și mai
Simplă...
Strategia mea este ca,
Într-o bună zi,
Nu știu când și nu știu
Sub ce pretext,
Să ai nevoie de mine.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Quien de Nosotros Paperback" de Mario Benedetti este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -40.99- 27.22 lei.

Steaua mea

Tu steaua mea cu ochi verzui
Te-aștept pe bolta cerului,
Să zbor cu tine-apoi să-ți cânt
În univers, purtați de vânt,

Acolo-n neant să te iubesc
Un veac de-al nostru pământesc
Și-n ochii tăi senini ca luna
Să-mi oglindesc chipul întruna

Să văd ce vezi și tu mereu
Să știu atunci când îți e greu
Cu brațele să te-nconjor
Să-ți fiu balsamul unui dor

Cu șoapte dulci să te alint,
Să-ți mângâi părul de argint
Printre suspine să-ți șoptesc
Tu steaua mea... mult te iubesc...!

poezie de (10 mai 2012)
Adăugat de Gabi CostinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Dragoste...

Tu, pacoste,
Mi-ai dat nume
Într-o lume
De corvoadă
Să mă roadă,
Mi-ai dat raiul
Cu vătraiul
Și dugheana
Să-mi vând pana
Pe versete
Amulete,
Iubărețe
Și-ndrăznețe,
Mi-ai luat plata,
Judecata,
Întru-cât
M-ai doborât,
Să-ți tai calea
Să-ți iau jalea,
Să-ți fiu punte
Șes și munte...
Dragoste!...
Tu, staroste...

poezie de (10 septembrie 2017)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ești cel mai mare dar

În stele, în noapte tu ești partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Ești ceva bun pentru sufletul meu,
Ești gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Ești liniștea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârșit într-un amurg din strună.
Ești etenul răsărit, când viața m-a înfrânt
Și mă minunez de-am început să cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau să-ți mulțumesc
Și nu te las să pleci, simt că din nou trăiesc.
Simt din nou bucuria și o simt din plin,
Că din ninsoare și vânt eu văd doar senin.
Văd așa cum ești, ca cel mai mare dar
Și vreau să nu fie viața în zadar.

poezie de (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook