Să-mi fie viața...
Să-mi fie viața o cântare
Cu vorbe dulci și sunet blând
Să fac din rană sărbătoare,
Să nu nutresc vreun negru gând.
Să-mi fie viața nu reclamă
Ci dor spre Patria de Sus
Să merg spre țintă fără teamă,
S-adăpostesc pe cel exclus.
Să-mi fie viața desfătare
În Legea sfântă din Sion
C-așa va fi îndepărtare
De tot ce e în Babilon.
Să-mi fie viața bucurie
Că mi-e model un Împărat,
Că-n lunga mea călătorie
În harul Lui El m-a păstrat.
Să-mi fie viața far, lumină
Să vadă mulți Orașul sfânt
Să vrea să strângă din Grădină
Rostiri cuprinse-n Legământ.
Spre Tron înalț acum dorința
Știind că nu e în zadar,
Că EL transformă neputința
Și-o face un mărgăritar.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (15 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre viață
- poezii despre sărbători
- poezii despre sunet
- poezii despre publicitate
- poezii despre patrie
- poezii despre oraș
- poezii despre negru
Citate similare

Buna dimineața, soare!
Buna dimineața, soare,
Cu admirație îți scriu acum,
Mă-nclin în fața ta și sper,
Să-mi fii alături. Să-mi fii loial
Să-mi cânți frumos în fiecare zi
Să-mi fii alături în lumină
Până ce razele soarelui vor apune
Noi ne vom uni în marea albastră
Vom medita la ceas târziu,
Vom fi iubiți până la refuz,
Vom fi împreună, călătorind spre lumi
În care totul e frumos acum.
Vom zăbovi, vom respecta,
Același suflet sincer, creator,
Călători prin viața cea frumoasă,
Călători, ca toți cei rămași în viață.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre Soare
- poezii despre suflet
- poezii despre sinceritate
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre dimineață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sunt hotărât să-mi apăr drepturile și să-mi păstrez libertatea, sau să-mi vând viața în încercarea mea.
citat din Nathanael Greene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre libertate sau citate despre apărare
Onomastică
Mai plâng o secundă, ce vieții mi-e luată
Și-o alta mi-e pusă ca timp trecător.
Mai am bucuria ca încă odată
Să-mi număr tristețea din clipe de dor.
Mai am și puterea să trec peste vreme,
Să-i nărui speranța. Ea veșnic se vrea
Stăpână pe lume. Și totuși se teme...
În lupta cu timpul puterea-i a mea.
Și pun în sertarul cu gânduri nebune
Ruptura de vreme ce trece prin noi.
Nu vreau veșnicia să-mi pună un nume.
Mi-ajunge o viață, spre viața de-apoi.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre tristețe, poezii despre secunde, poezii despre plâns, poezii despre numere, poezii despre gânduri, poezii despre depășire sau poezii despre bucurie
Cancerul
Un monstru a încercat
să-mi distrugă viața.
Însă eu nu l-am lăsat
să-mi îngroape fața.
Cât am putut m-am luptat
și l-am biruit.
Viața mi-am continuat
și sunt fericit.
poezie de Dumitru Delcă (2 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre viață, poezii despre fericire sau citate de Dumitru Delcă despre fericire

Copiii
Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au înghețat pe undeva pe drum?
Sunt singură și în viața mea se simte un veșnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubește
Atât de cald îmi șoptește la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viața aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre început, poezii despre zâmbet, poezii despre vulcani, poezii despre urechi, poezii despre inimă, poezii despre gheață sau poezii despre fluturi
Pune-mă în palma Ta
Doamne în Numele Tău
Vreau Isuse să trăiesc
Să-mi fii Domn și Dumnezeu
Despărțit de orice rău
Viața eu să-ți dăruiesc
.
Al Tău Nume Doamne vreau
Să îmi fie o cunună
Ție dar să mă predau
Și la masa Ta să stau
Până viața o să-mi apună
.
Numai Ție o Isus
Vreau să-ți dau a mea ființă
Rob să-ți fiu să-ți fiu supus
Să-ți cânt slava Ta de sus
Trăind dar sfânta credință
.
Pentru veci de veci eu vreau
Isuse să-mi fii stăpân
Ție Însuți să mă dau
Căci în Tine ochii mi-au
Găsit Doamne doar sprijin
.
Pune-mă în palma Ta
Viața Doamne să-mi trăiesc
Pe Tine a te avea
Isus în inima mea
Ție numai să-ți slujesc
.
Legământul Tău Divin
Să îmi fie o comoară
Eu de Tine să fiu plin
Și cu sufletul senin
Să-ți dau a mea inimioară
.
Pentru Tine dar să-mi bată
Inima Isus în piept
Viața mea în veci curată
Să mi-o faci Doamne îndată
Cu duhul mai înțelept
.
Pune-mă de acum să-ți cânt
O Isus a Ta Ființă
Prin al Tău măreț Cuvânt
Și prin Duhul Tău Cel Sfânt
Ca să am dar biruință
.
Fă-mă să-ți fiu o cântare
Uin imn Doamne pe vecie
Căci îmi ești Isus cărare
Și un munte de-ndurare
Slăvit Numele îți fie
10-01-2021 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre religie, poezii despre ochi sau poezii despre munți
Încă sunt Pâinea Vieții
Plin de-o-naltă-nțelepciune
Domnul Isus ne-a vorbit
Eu nu sunt din astă lume
Și la voi dar am venit
Căci Eu sunt Lumina lumii
Pâinea Vieții încă sunt
Lăsați căile deșărtăciunii
Și primiți al Meu Cuvânt
O veniți acum la Mine
Viața veșnică s-aveți
Căile de soare pline
Ucenici să-mi rămâneți
Țineți viu dar legătura
Cu Tatăl ce v-a creat
Trăind harul și Scriptura
Toți cu sufletul curat
Jugul Meu voi să-l luați
Și sarcina Mea că e ușoară
Sfințenia o-nvățați
În lumea ce vă-nconjoară
Fiți lumină din Lumină
Ascultând de Dumnezeu
C-o viață fără vină
Împletind Cuvântul Său
Domnul Isus ne-a-nvățat
Noi viața s-o trăim
Și Lumina Lui ne-a dat
Numele să i-l slăvim
Eu sunt Calea și Viața
Ușa oilor Eu sunt
O spălați-vă azi fața
În lumină și-n Cuvânt
Oameni ai neprihănirii
De azi toți să deveniți
Pe cărarea nemuririi
Viața sfântă s-o trăiți
Lumea o abandonați
Și trăiți Sfânta Scriptură
Să fiți toți surori și frați
Dup-a Mea învățătură
Împletiți-vă-n iubire
Să creșteți în sfințenie
Lăsând vechea voastră fire
Ceru-al vostru ca să fie
Tatăl Sfânt dar vă iubește
Și vă vrea să fiți Lui
El pe brațe vă primește
În puterea harului
O veniți dar în lumină
Viața sfântă s-o primiți
Până-n patria Divină
Pentru El dar să trăiți
Și Tatăl va răsplăti
Pe oricine îl ascultă
La Sine vă va primi
Sus în Patria Lui Sfântă
12-11-2021 M.
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre cuvinte, poezii despre Biblie sau poezii despre învățătură

De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezența unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii mi-aș pierde mințile de remușcare și deznădejde. Când ți-ai risipit viața mângâindu-te în inutila trecere, în vicleșugurile devenirii, când ai suferit pătimaș în aparențe Absolutul te îmbolnăvește. Hotărât lucru! Viața nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să ne mai aibă.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Emil Cioran despre viață, citate despre etică, citate despre devenire, citate de Emil Cioran despre devenire, citate despre boală sau citate de Emil Cioran despre boală
Carrighfergus
Aș fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopți,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În brațe s-o strâng.
Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Și nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaș frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.
Și în Kilkenny,
Precum s-a zvonit,
Marmura-i cerneală
În strai cernit.
În argint și aur
Vreau acum s-o port.
Nu mai cânt un cântec,
Vreau doar să mă-mbăt.
Azi m-am îmbătat,
Treaz sunt tot mai rar,
Un chipeș hoinar
Prin oraș umblat.
Ah, dar sunt bolnav,
Viața mi se scurge.
Veniți voi, cei tineri
Și pune-ți-mi cruce.
Ah, dar sunt bolnav,
Viața mi se scurge.
Veniți voi, cei tineri
Și pune-ți-mi cruce.
Aș fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopți,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În brațe s-o strâng.
Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Și nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaș frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.
Ah, dar sunt bolnav,
Viața mi se scurge.
Veniți voi, cei tineri
Și pune-ți-mi cruce.
folclor irlandez, traducere de Eduard Zalle
Adăugat de Eduard Zalle

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tinerețe, poezii despre ocean sau poezii despre noapte
Viața
Pe-o geană de lumină
Apusul răsărit-a,
Iar fără de vreo vină
Își cerne-ușor clipita.
Un dor nespus ce cere
Momentele trecute
Se lasă în tăcere
Și-n inimă s-ascunde.
S-a mai lăsat o seară...
Cu ea, și-o întrebare,
Ce tot prin minte-mi zboară
Ce este viața oare?
Cu fiece-asfințire
În vasta slăbiciune
Visăm la nemurire
Și la redempțiune.
Privind atent apusul,
Sortit spre isprăvire,
Și cum al său crepuscul
Așterne amorțire,
Cum de a lui tăcere
În suflet îmi pătrunde,
Și-n stări de înmuiere
Cătând să mi-l cufunde,
Știind de-a sa rutină
Eterna-i repetare
Că mâine-o să revină
Chiar fără pregetare,
Această disciplină,
A soarelui în lume,
Îmi lasă-n gând să-mi vină
Și să observ c-anume,
Ciclicitatea-arată
Cu zel și măiestrie
Cum că în a sa artă
Ce-a fost o să revie.
Deci viața se transpune
Precum al nostru soare:
Precum pe-o parte-apune
Pe cealaltă răsare.
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoșani (4 ianuarie 2019)
Adăugat de George Ciprian Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere sau poezii despre seară
Spre ce e sfânt
Spre ce e sfânt râvnesc demult,
Cu tainică pornire,
Dar dintru potrivire
Pe alții îi ascult.
Să-mi zică oare cineva,
De ce întregul univers,
Parcă ar fi ceva dispers,
Să-mi spună careva?
Iar multe taine care sunt,
De ce ar fi să fie?
Când vremea lora vie
Tot cad pe-acest Pământ.
Să-mi zică atuncea cine-s eu!
De ce în veșnicie,
Se stinge o făclie,
Rupând din trupul meu?!
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mântuitorul la ușa inimii
Bătăi ușoare-am auzit
La ușa încuiată
"Din nou străinul m-a trezit,
Din nou la ușă a venit
Când va-nceta să bată?"
Așa gândeam în acel ceas
Cuprins de supărare
Iar graiul lui nu m-a atras
Aveam "uleiul" MEU în vas
Și nu voiam salvare.
Din nou la ușă a bătut
În următoarea seară
Dar încă nu L-am cunoscut
Pe cel ce a venit și-a vrut
Să poarte-a mea povară.
Iar am tăcut când a venit
Și-a zis cu vocea-I lină:
"Ești fiul Meu, ești preaiubit
Și pentru tine-am suferit
Să stăm, ACUM, la cină."
Multe respingeri au urmat
Dar când sosise ceasul,
Când înc-odată m-a chemat
În viața mea L-am invitat
Spre Rai să-ndrepte pasul.
Ce străluciri m-au copleșit!
Ce sfinte sentimente!
Cu dragostea-I m-a cucerit
Și pentru mine-a suferit
Să-nving furtuni, torente.
Să-mi pară rău că am deschis
Să intre cu Lumină?
O, nicidecum! Tot ce-a promis
El mi-a trimis din Paradis
Și-a șters sinistra vină.
Ce-ar fi viața fără El?
(Cel neglijat o vreme)
Călătorie fără țel
Îndepărtare de Betel
Și greutăți supreme.
Regrete n-o s-avem nicicând
Că am deschis ființa
Să intre El, Păstorul bland,
Să schimbe pământescul gând,
Să știm ce dă credința.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre supărare sau poezii despre schimbare
Doamne, ajută-mi neputința...
Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința
Să nu mi se-ntunece în veci conștiința
Să știu cum să scad și cum să adun
Măsura reală a Cuvântului bun
Te rog, mă scoate din negrul Infern
Și mă leapădă de cel mai feroce blestem
Ajută-mă, Doamne, să încetez să mai fiu
Un suflet pierdut în adâncul pustiu
Dă-mi, Doamne, umila și dreapta răbdare
S-ajung cu smerenie pe-aleasa cărare
Fii blând și milos, cum prea bine te știu
Picătură din Rai în veci ca să fiu
Ajută-mă, Doamne, cu evlavie să-mi plec,
Genunchii mei grei, în semn de respect,
Să-ți înțeleg cu dor măiastra lucrare,
Ca viața să-mi fie doar sărbătoare.
Și iartă-mi, te rog, păcatele multe
Duhul tău sfânt, cu drag să le-asculte
Atunci când îmi fac cunoscut tot regretul
Și-mi vărs cu lacrimi amare secretul
Ajută-mă, Doamne, pe cerul stingher,
Să trec curat și să nu fiu mizer
Ajută-mi, Doamne, întreaga ființă,
Și iute mă vindecă de neputință.
poezie din Aurora Cristea
Adăugat de corector

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie, poezii despre secrete sau poezii despre respect
Pomii sunt verzi iar viața e scurtă
plouă
plouă mult și plictisitor
e vremea de numărat bani
sau de făcut copii
dar mai bine scriu
e adevărat
făcutul copiilor e mai plăcut
chiar decât scrisul
dar mai târziu poezia asta
nu-mi va cere mâncare și
în general
nu-mi va cere să-mi dedic ei
toată viața
un fulger trece pe la fereastră
curios probabil să vadă ce fac
nu e curios să-mi viziteze
și sângele și să-mi numere
globulele albe
ca să vadă cum stau cu anemia
apare soarele dintre nori și
mă opresc din scris
ca o Babă Cloanță speriată
la apariția lui Făt-Frumos
ploaia se retrage pe coclaurile
de unde a venit
pomii sunt verzi
iar viața e scurtă
ca și fustele femeilor frumoase
poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre sperieturi, poezii despre poezie, poezii despre nori sau poezii despre mâncare

Trebuie să-mi imaginez viața
trebuie să-mi imaginez viața
nu merită să mori dacă
(și când) se plâng trandafirii
frumusețea lor nu face doi bani
chiar dacă oamenilor le place să creadă
că fiecare buruiană
este un trandafir trandafirii (cum tu
te-ai prins deja) doar vor zâmbi.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre moarte, poezii despre imaginație sau poezii despre bani

Prietena mea
Deschid geamul, iarna să iasă,
Să-mi intre primăvara-n casă,
Vom sta de vorbă la cafea
Și-o s-o fac primăvara mea.
Ea nu va ști... timpul va trece,
Iar eu n-o s-o mai las să plece,
Nu mai vreau vânt sau negri nori,
Am să-mi presar viața cu flori.
Soarele-oi lipi pe tavan,
S-apună-o dată la un an,
Iar valul veșnic o să-mi spele
Zilele rele, doruri grele.
Deschid geamul s-alung tristetea,
Invit în suflet tinerețea,
Doar în iubire-am să mă-mbrac,
Nesperanțele mi le tac.
Liniște-am să-mi inoculez,
Am să-mi dau voie să visez,
Căci mă va ajuta sprințara,
Prietena mea, Primăvara!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre primăvară sau poezii despre prietenie
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre singurătate, poezii despre scurtături, poezii despre legi sau poezii despre frică
Atunci când nu mai are ce să-mi ofere, viața o să-mi pretindă.
Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare
Trec lunile mamă și tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit și sfios
Când mă simțeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos
Eu nu știu din stele pe cine trimiți
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci și apoși eremiți.
Aș vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea tandru și tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Și care mă-ndeamnă spre veșnica luptă.
Trec lunile, mamă, și verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaț-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.
Să-mi fie de bine, să-mi fie de dor
Să vină spre mine candoarea iubirii
Sclipească sprânceana pe lacrima firii
Să vină din noapte al stelei fior.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre sărut, poezii despre sprâncene, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Fluture
Fluture... parcă și-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând să curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.
În vis te simt,
Mă-mbeți cu măreția ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"
Iar tu mă minți, mă amăgești
Încerci să-mi spui viclean:
"Aripi pot să-ți făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."
Și-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"
Și mă grăbesc să ți-o ofer
Neștiind că tu vrei viața
Libertatea și ființa mea.
Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz să-mi deschid mintea
Și astfel sper
Că pot zbura.
Și mă ridic ușor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.
Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot să-mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.
Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou să-mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poți zbura
Iar libertatea-i viața mea.
poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre naivitate, poezii despre minciună sau poezii despre libertate