În trenul vieţii

În "Trenul vieţii" ce-am descris
stă tot ce-n soartă ne e scris,
purtăm în el ce ne e drag
şi-l dăruim lumii şirag,
şirag de dor şi-nţelepciune,
ca la final să putem spune:
"dacă-i asculţi vieţii povaţa
cu drag te răsplăteşte Viaţa!"
La margini de poveşti să mergi
să vezi cu cine te-nţelegi,
să-ntrebi prietenii ce-ţi fac,
unul bogat, altul sărac,
citesc din poezia ta,
îi mai încânţi, îi încânta,
te pomenesc şi spun că-i dor
nereuşitele vieţii lor,
iar tu, împovărat de dor,
eşti mesagerul tuturor,
de când pe lume ai venit
tot ce-ai putut ai împlinit,
nu-ţi bate joc de soarta ta,
ţi-e rătăcită inima,
cheamă-ţi menirea înapoi,
cu-n vis rămâneţi amândoi,
n-o mai lăsa pe la vecini
că ei ţi-o pierd prin mărăcini
şi gaj o pun pe la străini!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgelele şirag

Dublul mărgelelor şirag
M-a făcut să-mi placi atât,
Căci am uitat de al tău drag
Că viaţa are un sfârşit.

A mai fost o întâmplare
Cu un sărut nevinovat,
Aducând în suflet alinare
Ca un fior de neuitat.

Niciodată rău nu-ţi pară
A fost ce-a fost atunci,
Sau mai veni-vor zile iară
Cu alte vremuri dulci.

Nu ştiu ce o să vină?
Îmi amintesc ce a fost,
Tu vei rămâne tot divină
În al vieţii mele rost.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Ce mi-e mie, ce ţi-e ţie,
Pagini de biografie,
Ne unesc întotdeauna,
Din două vieţi facem una.

Ce ţi-e ţie, ce mi-e mie,
Tril purtat de ciocârlie
Din aproape spre departe
Că nimic nu ne desparte.

Ce e-n noi în noi rămâne,
Jurăminte-n veci stăpâne,
Trăim unul pentru altul
Consfinţit de Prea-Înaltul.

Soarta care ne-a unit,
Viaţa ce ne-a hărăzit,
Respectăm lumii povaţa:
Eu sunt soţul, tu mi-eşti soaţa.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngăduinţa veşnicilor fapte

La masa stelelor întinse-n cer şirag
Cântă veşnicia pe un vârf de ac,
Serafică asculţi, vieţii selectezi
Poezia dulce-n care mă visezi.

Coboară înflorirea-n umeri tărăboi,
Inima ascunde-un fluture vioi,
Bate din aripi în forma de statuie
Cu dragostea cea dulce şi-amăruie.

Şoaptele se-ntrec să ţină poezia
În vraja împlinirii cu mândria,
Zorii vieţii în zodii stau deschise
Femeilor ce tăinuiesc în vise.

Tu ai cântat serafic ritmului festiv
Rotunjind misterul în diminutiv,
Cer îngăduinţa veşnicilor fapte:
Sădeşte-te în mine, zi şi noapte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Hai, vino, mândro, că mi-e frig,
nu mă lăsa în van să strig,
adu-mi iubirea înapoi
că ochi-mi plânşi au rămas goi,
de dor şi sufletu-a secat,
cu vorbe şade încărcat,
tot nu ţi-e milă şi păcat,
priveşte-n urmă ce-ai lăsat,
ce-ai răscolit şi devastat
pe unde paşii ţi-au umblat
când roua de pe flori sorbeam,
răcoarea zorilor simţeam,
unul spre altul alergam,
cu drag şi dor ne-mbrăţişam
şi de iubit ne săturam.
Acum sunt singur cuc, te chem,
îmi eşti baladă sau rustem,
îngândurare sau blestem,
n-am de la tine niciun semn
de provocare sau îndemn
c-ai apărea în zori de zi
când mă puteam obişnui
cu aşteptări, priviri pustii,
din tot aleanul inimii,
dar, de venit, ştiam că vii.
Te simt, dar nu te pot vedea,
mă tem că nu vei apărea,
sunt năluciri în mintea mea
şi sper, tot sper că-mi vei crea
surpriza care îmi plăcea
vr'un iscusit gând te-o-ndemna
să-apari, să vii, să nu fii rea.
Dar gându-acum e rătăcit,
te caută, nu te-a găsit,
şi ochii s-au 'păienjenit,
urechile parc-au pocnit,
boarea şi roua dimineţii
se cuibăresc în rostul vieţii,
simt cum pătrunde frig în oase
şi trist, prea trist, ceva... miroase!

Cred că miroase... a poezie!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost să fie

Tu nu te lua după ce-ţi scriu,
Pentru mine eşti un zbanghiu;
Şi mă dezic de tot ce spun;
Când? Uite, chiar acum!

Ţi-am tot scris ode şi poveşti,
Dar eu tot nu ştiu cine eşti;
De-a dragostea-ncerci să te joci,
Vrei sufletul să mi-l sufoci!

Mi-e drag şi mie să mă joc,
Dar tu n-ai inimă deloc,
Matrapazlâcuri faci mereu,
Da-n jocul ăsta pierd doar eu!

Aşa, nu mă mai joc, iubite!
Umbli cu zaruri măsluite;
Dă-mi ce mi se cuvine mie,
Nu mai spune:"N-a fost să fie!"

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul vieţii

Viaţa este ca o călătorie cu trenul, cu toate opririle, ocolurile şi accidentele. Continuăm, ne întâlnim cu părinţii şi credem că vor călători întotdeauna cu noi, dar la o anumită oprire vor coborî şi trebuie să ne continuăm călătoria fără ei. Dar vor fi mulţi pasageri în tren, fraţii, verii, prietenii noştri, chiar şi dragostea vieţii noastre. Mulţi vor ieşi şi vor lăsa un mare gol. Cu alţii nici nu vom observa că au renunţat. Este o călătorie plină de bucurii, dureri, salutări şi rămas bun.
Succesul constă în: a avea o relaţie bună cu toată lumea.
Marea enigmă este: nu ştim niciodată la ce oprire să coborâm.
Prin urmare, trebuie să trăim, să iubim, să iertăm şi să dăm mereu tot ce putem! Pentru că atunci când vine momentul în care trebuie să coborâm şi locul nostru este gol, ar trebui să rămână numai gânduri frumoase despre noi şi să călătorească pentru totdeauna în trenul vieţii!!!
Îţi doresc ca şi călătoria ta să fie mai frumoasă în fiecare zi, să ai mereu dragoste, sănătate, succes şi bani cu tine.
Multe mulţumiri tuturor călătorilor din trenul vieţii mele!!! Oamenii puternici ştiu cum să-şi menţină viaţa. Chiar şi cu lacrimi în ochi, poţi spune zâmbind: SUNT OK. Postez doar pentru a spune: E frumos că existaţi.

Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Când viaţa greu te va-ncerca
Şi-n suflet teama-ţi va ploua
Prieten drag, tu nu uita:
Speranţa moare ultima!

Nu te lăsa încovoiat
De drumul greu, întortocheat
Ce soarta ţi-l aşterne-n faţă
Nu-i fă pe plac la şugubeaţă!

Ridică fruntea către cer
Doar Dumnezeu nu-i efemer
În rest toate sunt trecătoare
Pe-a omului vieţii cărare.

Când zorii te-or găsi plângând
Primeşte-mă la tine-n gând
Şi lasă-mă să-ţi fiu aproape
Durerea să ţi-o duc departe.

Tâmpla pe umăr să ţi-o ţin
Şi să-mi laşi mie al tău chin
Să-ţi răcoresc cu blândă sărutare
Ochii aprinşi de lacrimile-amare.

Şi gândurile negre, rând pe rând
Să plece,-n urmă linişte lăsând
Şi să se-audă şoapta ta:
"Speranţa moare ultima!"

....................................................
Nu-ngenunchia în faţa sorţii
Nu te-aşeza în rând cu morţii
Prieten drag, crede ce-ţi spun
Nu-i vreme-acum de "Rămas bun!"

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura dată când poţi cu adevărat să vezi drumul spre tine însuţi, este atunci când distanţa dintre realitatea împăciuitoare a vieţii şi tulburătorul creuzet al viselor devine suficientă, astfel încât clopotniţa inimii să nu mai cheme oamenii la slujba iubirii... apoi, sărută cerul doar atunci când stropii ploii uită să ma plece de pe buze şi mângâie din pletele anotimpurilor ce-ţi bat în vene, ca un fior al vântului ce se strecoară printre copacii unei paduri. Am uitat să trăim normalul, să respirăm clipa şi să dăruim din suflet, alergăm după fastfood-ul vieţii de mucava gătită din false menuete şi servită în ambalaje foşnitoare, am uitat să privim în ochi vecinii, prietenii, oamenii în general, păcălindu-ne chiar şi atunci când ne privim în propria oglindă, că viaţa e doar un şirag de întâmplari ce trebuie neapărat să fie ieşite din decorul vieţii... armonia timpului fiind spartă pe treptele democraţiei păşuniste, procesată după reţeta simplă a noii ordini mondiale - pax romana...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene drag ...

Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu,
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De eşti la strâmtoare, ori eşti suferind,
Cu braţele-ntinse-am să stau să te prind!
Povara din spate, ce-o duci, îi prea grea?!
Îmi fac mâna pumn şi-o sfărâm doar pe ea!
De-a vieţii tristeţe să scapi nu mai poţi?!
Îmi fac ochiul spadă şi-o sfârtec bucăţi!
Pe umărul meu, care crezi că-i firav,
Necazul tău lasă-l şi-l fac pe veci sclav!
Întinde spre mine un braţ, nu mai mult
Şi lasă-te-n voie, să scapi din tumult!
Prietene drag, stau în preajmă-ţi mereu
Să fiu lângă tine atunci când ţi-e greu.
De-oi vrea clipe dulci tot cu mine să treci,
Vom fi mână-n mână pe-aceleaşi poteci.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare...

Vindecat de Esculap
şi la trup, dar şi la cap,
m-am trezit în barca vieţii
să sorb... roua dimineţii.
Zbucium mare, chiar furtună,
norii negri se adună,
barca stă să se răstoarne,
rostul vieţii să-mi întoarne,
vâslesc cu temei, tenace,
valurile nu-mi dau pace,
trec valul şi mic şi mare
să găsec loc de parcare,
sufletul să-mi odihnesc,
să aflu de ce trăiesc:
pentru mine, pentru altul,
ridic ochii spre Înaltul
care nu vrea să se-arate
să-mi facă şi mie parte,
mă lasă să pătimesc,
drumul singur să-mi găsesc,
sugerând că aşa-i viaţa,
nicicând să nu-mi pierd speranţa,
cum îmi aştern, aşa dorm,
să-mi fiu mie singur Domn,
să mă bazez doar pe mine,
fiecare-i pentru sine,
ai mâncare, băutură,
vine altul şi ţi-o fură,
te lasă sărac lipit,
fără ce-ai agonisit,
arar mai găsesc o oază
pe care-o privesc cu groază,
am pierdut-o prin uitare,
tu aievea-a mea visare!
Totuşi, ca învăţăminte,
Domnul mi-a dat har şi minte,
de ştiu să le folosesc
fără "ajutor" trăiesc!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducele: De moarte fii sigur; aşa îţi vor fi mai dulci
Şi viaţa şi moartea. Tu spune vieţii:
Dacă te pierd, eu pierd un lucru pe care
Doar nebunii şi l-ar dori: o respirare eşti,
Supus puterilor stelare pe care le-nduri
În orice loc al hălăduirii tale
Oră de oră: eşti măscăriciul morţii;
Îţi dai şi sufletul fugind de moarte
Dar mereu către ea alergi. Nobil nu eşti,
Când bunurile vieţii tale în lume
Se hrănesc din josnicie. Nu eşti viteaz,
Când ţi-e frică de furca moale, fragedă
A unui biet vierme. Somnul e odihnitor,
Şi-l cauţi de-atâtea ori; dar te sperie
Moartea care este acelaşi lucru.
Nu eşti tu însuţi; mii de boabe ale ţărânii
Te-au alcătuit. Fericit nu eşti; tânjind
După ceea ce nu ai, tu mereu dai uitării
Cele ce ai. Statornic nu eşti;
Starea ta se schimbă curios după lună,
Când eşti bogat de fapt eşti sărac;
Ca un măgar cocoşat sub lingouri
Duci bogăţia cea grea un singur drum
Şi te descarcă moartea. Nu ai apropiaţi;
Progeniturile care te recunosc,
Cele ieşite din vintrele tale,
Blestemă guta, scărpinarea pielii şi ruptoarea
Că nu mai mori o dată. Nu ai tinereţe,
Nici bătrâneţe, ci un fel de somn al după-amiezii
Când visezi la amândouă; sfânta tinereţe
Tu o-mbătrâneşti tânjind la darurile
Bătrânilor ţepeni; o dată ajuns bătrân şi bogat
Unde-ţi sunt patima, căldura, muşchii, frumuseţea,
Unde-i plăcerea bogăţiei. Viaţa ce mai este
Pentru tine? De mii de ori moartea se-ascunde
În viaţă: şi totuşi de moarte ne este frică,
Ea care toate relele nivelează.

replici celebre din piesa de teatru Măsură pentru măsură, scenariu de William Shakespeare, traducere de I. Ieronim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-e inima ...

De ţi-e inima pustie
Sau de doruri arsă,
Câtă vreme bate vie,
La-a tristeţii colivie
Oaspete nicicând să-i fie,
Focul iute-ţi varsă
Şi fă cale-ntoarsă!

De ţi-e inima cu toane
Şi niţel posacă,
N-o supune la canoane,
Vezi ce-ascunde prin cotloane,
Nicidecum nu trage-obloane,
Sub boltă opacă
N-o lăsa să zacă!

De ţi-e inima-mboldită
De necoaptă minte,
N-o lăsa neîngrădită,
De scaieţi de-i năpădită
Roada bună-i pricăjită,
Trage-nvaţăminte
Şi mergi înainte!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (3 februarie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-e inima pustie
Sau de doruri arsă,
Câtă vreme bate vie,
La-a tristeţii colivie
Oaspete nicicând să-i fie,
Focul iute-ţi varsă
Şi fă cale-ntoarsă!

De ţi-e inima cu toane
Şi niţel posacă,
N-o supune la canoane,
Vezi ce-ascunde prin cotloane,
Nicidecum nu trage-obloane,
Sub boltă opacă
N-o lăsa să zacă!

De ţi-e inima-mboldită
De necoaptă minte,
N-o lăsa neîngrădită,
De scaieţi de-i năpădită
Roada bună-i pricăjită,
Trage-nvaţăminte
Şi mergi înainte!

De ţi-e inima...

Olivia Pocol

citat din volumul de versuri Apusul unei crizanteme de Olivia Pocol (3 februarie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul...

Dar drumu-i ici, chiar sub picior,
de nu-l vezi tu, îl văd de zor
eu ce-ţi pot spune franc,
eşti dusă pe al vieţii blanc,
pe-o parte-adică-n'loc să fii,
pe centru unde vezi să fii
normal aci
chiar şi tu ştii atâta lucru,
că-ntre vii,
doar noi vom supravieţui pe-al vieţii val!
Eşti tristă şi oftezi de zor,
pe DUMNEZEU apucă-l de-un picior,
şi spune-i tot aleanul tău,
şi lasă-l pe EL, DUMNEZEU,
povara să ţi-o poarte, alean,
ţi-aduce dup-un sfert de an,
cu fericire şi copii,
cu zurgălăi, poveşti tichii,
pe vârf de cap sau pe chelii,
ce-or străluci pân la chindii,
să-ţi scapere scântei de vii,
plecaţi pe alte reci câmpii,
trişti,
veseli,
cum or fi,
dar cu un gând spre case mii,
ce-or poposi la noi, mai ştii,
cu mâna inimi ne-or sădi,
din care mâine-or răsări
a vieţii DRAGOSTE ce-i şi
un argument acum să vii,
spre-al NOBILULUI PLAN!
Un om doar la văzut,
când cerurile au putut
să îl arate numai lui,
ţi-a povestit apoi, hai hui,
şi scris-au unii despre el,
dar prea puţini credeau, de fel,
spunând că-i "dus cu pluta" el
ce a văzut uriaşul zel
şi-al DOMNULUI curaj, ce fel,
putea să pună, un drapel,
al lumii-ntregi, scria pe el
IUBIREA SUNTEM NOI ŞI EL
ca să-nţelegi ce drum alegi şi spre ce ŢEL!!!

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş (28 octombrie 2018)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

dedicat lui Irimia-Lucian David

Când un rinichi mi-ai oferit "speranţă de viaţă" mi-ai dat,
de-aceea ne-am şi înfrăţit, dar, elegant, te-am refuzat.
Ai fost sublim în rugăminţi de sănătate şi noroc,
cuvintele-ţi erau fierbinţi, dar nu puteam să îmi bat joc.
Că fiecare-şi duce soarta precum i-o fi în destin scris,
iar tu ai vrut să-mi deschizi Poarta şi să mergem în Paradis.
E greu că în zilele noastre puţini ca tine mai găseşti,
ca un Luceafăr printre astre tu vieţii mele străluceşti.
Mi-ai dat lumină şi speranţă, cu dor de viaţă-am renăscut,
recunoştinţa, cu prestanţă, venea de la necunoscut.
Nici nu te ştiu de unde eşti, poate-ai familie, copii,
şi-i încânţi seara cu poveşti despre un om ce nici nu-l ştii.
Că ţi-a plăcut tot ce-am postat pe Facebook: proză, poezii,
încât te-am impresionat şi frate-ai vrut ca să-mi devii.
Ai tot respectul meu şi stima, nemărginita preţuire,
recunoştinţa şi sublima întoarcere în Nemurire.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!