Străinul se uită departe prin urechea acului.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia intră şi prin urechea acului.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

La margine
De drum si sat
In cimitirul
Vechi.. uitat..
Străinul intră
Aplecat de ani!
La care cruce
A-ngenuncheat?
Si care dor
L-a indemnat
Sa vină-n sat?
Părea o umbră
De demult...
Nimeni
Nu l-a recunoscut
Dar intrebat
Străinul a spus
_nu sunt străin
Nu am fost dus
In fiecare zi in zori
Cu gândul...
Eu am fost la voi!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

la margine de drum şi sat
în cimitirul vechi uitat
străinul intră aplecat
de ani...
la care cruce a-ngenunchiat?
şi care dor l-a îndemnat
să vină-n sat?
părea o umbră de demult
nimeni nu l-a recunoscut
dar întrebat
străinul a spus
- nu sunt străin... nu am fost dus
în fiecare zi în zori
cu gândul eu am fost la voi!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul trase cu urechea la zgomotul paşilor care se îndepărtau. Înainte de a lăsa şervetul din mână şi de a-şi continua dejunul, se uită plin de îngrijorare înspre fereastră. Apoi luă o îmbucătură, aruncă din nou o privire bănuitoare spre geam, mai luă o îmbucătură... în cele din urmă se ridică şi cu şervetul în mână, merse spre fereastră şi trase jaluzelele până în dreptul perdeluţelor de muselină albă, care acopereau partea de jos a geamurilor. Camera se cufundă în penumbră. Uşurat, se întoarse la masă şi-şi reluă prânzul.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

La margine
De drum si sat
In cimitirul vechi uitat
Străinul intră aplecat
De ani
La care cruce
A ingenuncheat.?
Si care dor l-a indemnat
Să vină-n sat?
Părea o umbra de demult
Nimeni
Nu l-a recunoscut
Dar intrebat
Străinul a spus
-Nu sunt străin
Doar am fost dus
In fiecare zi in zori
Cu gândul
Eu am fost la voi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există mai multe şanse să vezi o cămilă trecând prin urechile acului decât să descoperi un om mare prin alegeri.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici râma nu trece prin urechile acului.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mergi pe fir, ai şansa să treci prin gaura acului.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Fir (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apleacă-ţi urechea...

Apleacă-ţi urechea la duhul ce-ţi plânge
În surdină...
Ascultă-ţi tăcerea ce cheamă şi strânge
Lumină...

Apleacă-ţi urechea la cântul ce naşte
Plăcere divină
Şi ascultă Divinul ce-n duh îţi renaşte
Pace deplină.

Apleacă-ţi urechea la Pacea divină!
Ea-i garanţia
Că-n tine e plin de Cer şi Lumină,
Sporind veşnicia...

Apleacă-ţi urechea la pacea ce cheamă
La luptă
Căci pacea din suflet uşor se destramă
De-i lupta întreruptă.

Apleacă-ţi urechea la lupta ce geme
În duh,
Luptând să-auzi Glasul gata să cheme
În văzduh...

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har, Zidire Spirituală
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneţi ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească iarăşi, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte iarăşi dulce?
Oh, well! Spuneţi ca o harfă depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există Urechea, pe lângă urechea omului, care să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele furcii acordului care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească din nou, dacă merit sa fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele noastre, adevăratul înţelept e cel care poate să strecoare un elefant prin urechile acului.

Phanishvarnath Renu în Văl întinat
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechea lipită

De ce stai cu urechea lipită de propriu-ţi piept?
Vrei să-ţi pui cireşele după coaste
sau poate
poate să numeri foşnetul sângelui
din buzele plecate la oaste
sau poate
poate vrei să alăptezi o carte cu foi rupte
şi să-ţi curgă lacrimi
de neputinţă. Te întreb!
Spune! De ce stai cu urechea lipită
în coasta mea
de urechea mea?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i străinul?

Te plimbi prin mine, iubire

Prin râuri fără poduri

Prin orizonturi străine

Cu umbrele reci ascuţite

În furci tăcute şi caudine

Călugăr mirean delirând

Te lapezi de aripi şi din lumini

Zvârleşti schelete de cuvinte

Pe care le-am uitat, flămând

Ţi-e trupul izbit de sânge viu

Din noaptea ta faci bisturiu

Şi-ţi tai aripile din matricea vieţii

Să te naşti încă o dată din alba

Lumină verticală a dimineţii

Fără răni cântătoare,

Pururea eternă mirare

Pasăre rară fără cuşcă

Praful de puşcă, cuvintelor

Rană le fac, când pasăre

Şi piatră tac, cine-i străinul

Ce se hrăneşte cu stele

Şi umblă pe câmpia inimii mele?

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fericirea uită să vină

Primăvara, soarele
nu uită să încălzească.
Şi nici chiar ogoarele
nu uită ca să rodească.
Primăvara, florile
nu uită să înflorească.
Şi nici frunzele
nu uită să înverzească.
Copilul nu uită să crească,
nici tatăl să-îmbătrânească.
Noaptea nu uită să vină
nici ziua, în zori, senină.
Doar fericirea uită să vină,
să dea tuturor lumină.
Aşteaptă undeva pitită
să fie descoperită.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladele celor patru anotimpuri - Iarna

Curierul va pleca mâine, i s-a spus.
Ea coase la veşmântul de războinic toată noaptea.
Degetele simt răceala acului.
Cum mai poate ţine strâns foarfecele?
Acum munca s-a terminat şi ea îl trimite acolo departe.
Oare când va ajunge în oraşul unde se află războinicii?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechea

E-un organ auditiv
Ce e dublu c-un motiv:
Ca să poată-nregistra
Tot ce spune-o gură rea.

epigramă de Mircea Micle (17 noiembrie 2009)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te uită... ianuarie!

Te uită ianuarie, cu ochii smintiţi,
De geruri şi urlet răzleţe
Prin neaua ce plânge copaci obosiţi,
Şi patul ce vrei a mi-l ninge.

Te uită degrabă, năvalnic coboară,
Cu foamea din minte priveşte,
Un pod plin de vise, legat şi de stele,
Ce gândul ţi-a dat a-l cuprinde.

Te uită, amarnica iarnă târzie,
E cripta cea albă din tine,
De stai amorţit printre multele şoapte,
Când inima calcă şi zile.

Te uită, posac îţi e pasul, bătrâne,
Laşi nopţile în urlet de haită,
Flămânde de mine... pereţii-s de gheaţă,
Grăbeşte... şi nu mă mai ţine!

poezie de Katherine Mag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îngerii iubesc...

Când îngerii iubesc,
aripile lor se topesc uşor
sub roua zorilor...

Când îngerii iubesc,
nimbul de deasupra le dispare
oglindindu-se mai departe în ochii lor.
Câtă naivitate acolo!

Cenuşa amurgului
îi mai răneşte uneori,
dar ei zâmbesc iubirii cu întregul lor suflet
rămas neîntinat.

Cu timpul, locul aripilor devine amintire,
uită strălucirea aurei divine,
uită cenuşa apusurilor dureroase,
uită chiar şi barba lânoasă
şi glasul blând al Paradisului pierdut...
Uită!
Şi iartă...

În cuiburile mici ale oamenilor,
lacrimile cristaline scot un clinchet ciudat –
când îngerii iubesc...

poezie de Elena Contoman (3 decembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!