Sihăstrie

Te-ai aşteptat ca un pustnic să trăiască în sălbăticie,
dar el are o căsuţă şi o grădină
înconjurate de un crâng de mesteceni voioşi,
la zece minute de şosea.
Nu trebuie decât să urmăreşti indicatoarele.

Nu e nevoie să te holbezi la el prin binoclu
de la mare distanţă.
Îl poţi auzi şi vedea clar de aproape,
în vreme ce el explică senin unui grup de turişti din Wiliczka
de ce a ales să trăiască în acea solitudine severă.

Are o barbă lungă şi albă,
poartă o robă cenuşie;
obrajii îi sunt rozalii ca ai unui bebeluş,
iar ochii de un albastru limpede.
El se va lăsa cu bucurie pozat
lângă tufa de trandafiri roşii.

Fotografiile sunt făcute de unul Stanley Kowalik din Chicago,
care a promis că vor fi publicate după developare.

Între timp o doamnă cu buzele crispate, din Bydgoszzcz,
pe care nimeni n-o vizitează, în afară de cititorul contorului de gaz,
scrie în cartea vizitatorilor:
" Domnul fie lăudat
pentru că mi-a dat şansa
să văd un eremit autentic înainte de a părăsi această lume."

Adolescenţii, de asemenea, folosind cuţite, scriu pe copaci:
"Spirituali ai anului ‘75 - - întâlnire în vale."

Dar Spot ce face? Unde a dispărut Spot?
Căţeluşul s-a ascuns sub masă, pretinzând că este un lup.

poezie de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spot publicitar electoral

Grup solid şi cu prestanţă,
Numai patrioţi zeloşi,
Cumpărăm en gros speranţă
Plata, în avans, gogoşi.

epigramă de Gheorghe Şchiop din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mă

Vara e târzie, inima mea.
Cuvinte ivite din aer
acum patruzeci de ani,
când eram îndrăgostit nebuneşte
şi aproape sfâşiat în două,
cad ca nişte frunze
în această noapte cu ploaie şi vânt.
Inima mea este cea care mai întârzie,
cântecul meu a cărui melodie nu se mai aude.
Ieşit după amiază din casă,
trecând agale prin grădină,
sub cerul gri, de oţel,
am îngenunchiat lângă greierii care cântau
în apropiere ca şi cum
ar fi-încercat să ţâşnească afară din carcasa lor.
Şi, copil din nou,
mă miram că se-aude-atât de limpede
acea muzică îndrăzneaţă, ieşind
dintr-o maşină atât de minusculă.
Ce o face pe maşină să funcţioneze?
Dorinţa, dorinţa, dorinţa.
Dorinţa de-a dansa
freamătă în viaţa îngropată.
Încă un anotimp –
şi s-a terminat.
Aşa că lăsaţi bătrâna, zbuciumata salcie
să bată-n cercevelele ferestrelor
şi bârnele casei să scârţâie.
Îţi mai aminteşti, iubito,
de omul cu care te-ai căsătorit? Atinge-mă,
aminteşte-mi cine sunt.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni şi trece fără el.

Câteodată
poposeşte pentru puţin timp
în spaimele şi în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranţă,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare
când trebuie tranşată carnea
sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii
alege să participe doar la una,
asta dacă participă şi la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere,
sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit:
nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime,
străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase
şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă
şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăşi,
deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,
dar se pare
că şi el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandemia Covid-19 este copacul care ascunde pădurea. De ce copacul care ascunde pădurea?..
Prevăzuseră totul. Nu doar pandemia unui virus necunoscut care coboară din cerul senin, ci tot ce se va întâmpla după aceea; Supravegherea în masă şi controlul cetăţenilor din întreaga lume până la suspendarea drepturilor constituţionale.
Acest nume nu a fost ales întâmplător, deoarece aşa cum vom vedea mai târziu, din această pandemie se va naşte un sistem politic complet autoritar în care nu este permisă nici cea mai mică disidenţă.
"Nimic nu va mai fi ca înainte".
Lumea care va ieşi din această pandemie va fi una în care nu va mai fi loc pentru disidenţă. De fapt, se prevede naşterea unui autoritarism global în care cetăţenii înşişi vor preda drepturile lor fundamentale guvernelor în numele unei pretinse securităţi.
Paşii următori: microcip şi guvern unic în lume.

Camelia Opriţa în Palimpsest (Jurnal) (martie 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru autori, blogeri, scriitori, copywriteri, şi marketeri... Am avut nevoie de mai bine de 20 de ani ca să înţeleg că eu nu pot scrie zilnic şi că nu pot implementa un obicei din asta! Sunt două tipuri de scriitori: freneticii, care au nevoie să scrie zilnic ca să trăiască. Şi pragmaticii, care au nevoie de un scop, ca să ajungă prin scris acolo. Eu sunt un scriitor pragmatic, aşa că întâi îmi definesc forma finală - şi apoi scriu până ajung acolo.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu adolescenţii. Nu mi s-au părut niciodată nici dificili, nici greu de stăpânit. Nu ei sunt dificili. Societatea în care trebuie să trăiască şi în care trebuie să se integreze este dificilă.

Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel puţin odată în viaţă, cu toţii am crezut că o anumită poezie a fost scrisă în mod special pentru noi: adevăr şi emoţie. Aşa creionul mi-a devenit prieten şi terapeut. Nu m-am gândit niciodată la ce voi face până la urmă. Nu am avut năzuinţele unui scriitor, dar am luat un creion în mână şi nu l-am mai pus jos: mi-am văzut în el sufletul cum îşi arunca flăcările străvechi la rădăcina cuvântului. Cred că fiecare autor are ceva unic în felul său de a scrie, se identifică cu propoziţiile care izvorăsc din inconştient prin asocieri mentale spontane şi asta il face unic. Nu sunt unul dintre marii scriitori, pot scrie puţin, şi trebuie să o fac. Dacă vrei să devii un bun scriitor, tot ce trebuie să faci este ca dintr-un cuvânt mic să obţii un cuvânt mare pe care să-ţi pui amprenta artistică. Este minunat să trăieşti într-o lume în care unii dintre noi scriu poveşti, alţii le trăiesc; eu le respir.

Camelia Opriţa în Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dispărut din vederea mea

Stau pe ţărm. Aproape de mine, o navă
îşi întinde velele albe în briza proaspătă şi porneşte către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumuseţe şi vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norişor în locul unde marea şi cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena şi verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puţin capabilă de-a-şi purta caricul spre portul de destinaţie.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Şi chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alţi ochi care îi urmăresc sosirea, şi alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, soseşte!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile care trebuie făcute sunt: lucrurile care necesită făcute, care vezi tu că trebuie făcute, şi pe care nimeni altcineva nu le vede că trebuie făcute. Apoi îţi vei concepe propriul mod de a face ceea ce necesită făcut - acel lucru care nimeni altcineva nu ţi-a spus să îl faci sau cum să îl faci. Acest lucru va scoate la iveală sinele tău adevărat care de multe ori ajunge să fie îngropat în interiorul unui personaj care a dobândit o gamă superficială de comportamente induse sau impuse de alţii asupra sa.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un orgoliu nu înseamnă un refuz

Ar fi fost moarte dacă n-ar fi fost interpusă
o stâncă prevestitoare-n drum, o privelişte rară
după care tăcerea
nu este vicleană, mai mult ca o vulpe-n deşert
pe o dâră de nisip. Nu-nţeleg cum te-ai oprit
la năbădăioasa întîmplare ca un mic cutremur
după care abia mă refac şi mă ridic să plec

o dună după care te ascunzi albă şi nu moartea,
nu nisipul îţi oferă libertatea, ci fugă din interior
pleci cu mine, drumul şi pietrele moarte sunt pline cu praf
ne fac să înotăm prin nori albicioşi, ne pierdem cu furia
un mod de a inversa lucrurile de care ne temem
pentru a ne scăpa de ele
până la momentul când fiecare căutăm un loc al nostru
în care nu putem face nimic împreună
cu sentimentele

un orgoliu nu înseamnă un refuz, o ceartă-i iubire aprinsă
o forţă inepuizabilă, văzută de un ochi din afară
şi ascuns pe la colţuri, iar zvonurile
şi tot ce simţi că te apasă pe umeri
nu e decât orbul orgoliu în care nu pătrunde nimeni
suntem amândoi la cuţite, ne contrazicem şi-i plăcut
cu mult mai plăcut decât dacă n-am spune nimic
uitându-ne unul la altul ca doi străini
părăsiţi pe drumuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta

Cuvântul pe care l-am spus la mânie
cântăreşte mai puţin decât o semincioară de pătrunjel,
dar prin el trece drumul
care mă va duce-n mormânt –
acel teren cumpărat şi plătit
pe sărătura unui deal din Truro,
acolo unde pinii pitici
ignoră golful.

La jumătatea vieţii sunt aproape mort,
departe de propria-mi natură,
părăsit de dragostea mea sălbatică pentru viaţă.

Dacă aş putea plânge, aş plânge,
dar sunt prea bătrân pentru a mai fi
copilul cuiva.

Liebchen,
cu cine trebuie să mă cert,
exceptând în freamătul iubirii
acea nemiloasă, intermitentă flacără?

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile mele împietrite

n-am să pot fi niciodată
mai drept
şi mai frumos decât un scaun
mai nobil
fi mai împietrit decât o coasă
mai zvelt
şi mai melodios decât o vâslă
mai economic
şi mai adunat decât o bardă
mai gînditor
şi mai tăcut decât o masă
mai concentrat
şi greu decât un clopot
mai împăcat
şi visător decât o scară de grădină
mai limpede
şi fascinant decât o roată
sunt lucrurile
chipurile mele împietrite
mai palide şi mai încete
durata lor ce mă conservă
am vreme lungă să le pot privi
pentru secunda-n care mă voi vedea
încremenit
pe mine însumi
şi-acea secundă
nespusă nimănui de nimeni
mă va sparge hotarât
când trupul retezat de viaţă
pe sine însuşi se contemplă
şi dovedindu-se el cel mai puternic
resoarbe înapoi tot ce-a văzut

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru distanţele dintre stele în minute nu aveţi decât să consultaţi tabela ce indică distanţele dintre două stele apropiate, în minute. Cu ochii liberi poţi să vezi pe cer distanţa între două stele cel mult până la trei minute, adică 180 secunde. Ai nevoie de multe ori să întrebuinţezi gradele cereşti şi de aceea e nevoie să înveţi să apreciezi distanţele în grade. Cu timpul poţi să capeţi o mare siguranţă în asemenea aprecieri.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi în România nu poţi să te mişti cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ţinut cont de un asemenea factor. În România sunt convins că s-ar găsi miliarde multe care să intre într-o afacere profitabilă, dar câtă vreme nu există posibilitatea de recuperare rapidă, nimeni nu nu-şi bagă banii ca să şi-i recupereze peste ani. De aceea povestea filmului de azi, pentru mine este o mare durere, pentru că eu cred că dintr-un pământ care poate să izvorască o asemenea forţă teatrală nu se poate ca într-o artă îngemănată, să nu aibă asemenea mari talente. Din păcate, cinematograful fiind industrie nu se poate realiza decât prin intermediul mijloacelor extrem de costisitoare. Într-o asemenea sărăcie ca la noi pentru cultură este foarte greu să poţi oferi şi valoare. Vedeţi ce pondere extraordinară au în clipa de faţă calculatorul şi creatorul de imagini sintetice care impresionează.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era doar o jumătate de oră până în momentul în care cei şapte tineri vor intra în nava lor albastră, împreună cu instructorul echipajului, domnul Eugen Manea; acesta însă nu rămânea la bord decât timp de o oră şi jumătate, în timp ce elevii săi... Desigur, nava era frumoasă, atât în interior, cât şi la exterior, ceea ce reprezenta un avantaj pentru membrii echipajului, care nu vor mai ieşi decât după 5-6 ani, când vor ajunge la destinaţie, pe misterioasa planetă Proxima. Deocamdată, pentru aproape 30 de minute, erau încă afară, pe Terra, planeta căreia îi vor duce dorul timp de cel puţin 13 ani. Şi oare ce puteau face în aceste 30 de minute?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul unui prieten este "mai demn de încredere" decât un spot TV, un banner online sau un print-ad într-o revistă.

citat din Alex Visa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

Poemele apolitice sunt, de asemenea, politice,
iar deasupra noastră luminează o lună
nu chiar pe de-a-întregul selenară.
A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea;
şi chiar dacă îţi afectează digestia,
este o întrebare, ca întotdeauna, politică.

Pentru a ajunge la un înţeles politic
nu este nici măcar nevoie să fii o fiinţă omenească.
Materiile prime vor îndeplini asta pentru tine,
sau proteinele, sau ţiţeiul,

sau un birou pentru conferinţe, pentru ale cărei forme
s-au purtat dezbateri luni de zile;
cum trebuie să arbitrăm viaţa şi moartea,
la o masă rotundă sau la una patrată?

Între timp, oamenii pier,
animalele mor,
casele sunt arse,
câmpurile se înţelenesc
ca în vremurile de demult, imemoriale
şi mai puţin politizate.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În personalitate se va vedea ce talente, abilităţi şi cunoştinţe ai scos la suprafaţă. Şi în personalitatea ta stă salvarea ta pentru că orice îţi doreşti tu să obţii poţi obţine cu abilitatea şi competenţele potrivite. Este puţin contraintuitiv pentru că omul vrea repede tot. Vrea soluţia acum la greşeli făcute în 10 ani. Eu ştiu că nu există. Şi nici nu îmi consum timp sau energie să lucrez cu oamenii aceştia până când nu vin ei, înfrânţi şi cu credinţa sfărâmată, să implore. Când omul spune smerit: "Fac orice, doar să scap din iadul ce îl trăiesc", atunci e semnul că poate începe să renască şi atunci este pregătit să facă singurul lucru pe care îl ştiu în această lume ce poate ridica omul din iad şi îi dă şansa să trăiască viaţa visurilor sale, să creeze raiul în sufletul lui şi pe acest pământ. Să îţi dezvolţi personalitatea este singura cale pe care o ştiu pentru omul care nu are nimic altceva decât pe sine. Tu ce alegi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi

În ochii tăi sunt condamnatul aşteptat
Să bat cu inima in poarta ta fierbinte
Cu biata-mi inimă să mă predau
În dorul tău - un miez de lut fierbinte.

În dorul tău mă vrei îngenuncheată azi
Să şterg şi să plătesc toţi anii scurşi
Cu biata-mi inimă să te iubesc
Să şterg un trist deceniu - trecut prin noi
cu lecţii.

În ochii tăi sunt condamnatul nins
Dorit de al tău suflet cunoscut de Domnul
Celula in care nimeni nu a fost închis
Să te trăiască - iubindu-te până la moarte.

poezie de Adelina Cojocaru (15 martie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!