Un egosim conștient sau inconștient prin care cineva își dă seama că are nevoie de ceva de la tine. Bătrânii își fac griji despre ce se va întâmpla cu ei când nu mai pot să aibă grijă de ei. De aceea, îți vor propovădui siguranța în locul aventurii, de cele mai multe ori. Să stai acasă, să ai familia ta, să prinzi rădăcini, ca să aibă cineva grijă și de ei. Părinții te trimit la școală și se preocupă de viitorul tău pentru că se gândesc că într-o zi te duci și tu la casa ta și își recuperează și ei viața irosită cu creșterea unui puțoi nerecunoscător. Partenerii de cuplu îți țin discursuri despre respect și sinceritate, pentru că vor să te controleze și nu pentru că ar intenționa ei să te respecte și să fie sinceri, atunci când zarurile sunt aruncate sau apar oportunități mai avantajoase. Evident, nu toți și nu tot timpul egoismul primează, însă fă-ți un serviciu și gândește-te când ți se țin discursuri care este interesul celui care este preocupat de motivarea ta pentru a face anumite lucruri. S-ar putea să faci descoperiri suprinzătoare.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ce îți dorești de la partenerul ideal? Să aibă grijă de tine? Să îți acorde atenție? Să îți spună cuvinte frumoase? Să îți ofere cadouri? Să te încurajeze și să creadă în tine? Ei bine, toate aceste lucruri trebuie să le faci tu pentru tine ÎN PRIMUL RÂND. Nimeni nu te va trata mai bine și nu va avea mai multă grijă față de tine decât vei avea tu însuți. Și cum ar putea? Dacă tu fumezi, te poate convinge cineva că nu e bine? Dacă te neglijezi, poate cineva să te convingă că e bine să faci schimbări înainte să îți dorești tu schimbarea? Tu trebuie să ai grijă de viața ta financiară și dacă tu nu înveți să îți câștigi banii de care ai nevoie, să economisești și să fii o persoană responsabilă cum crezi că va veni cineva să facă asta în locul tău? Poate dacă are anumite interese, altcineva va avea grijă de tine financiar, însă să vezi ce distractiv va fi când interesul nu mai e și tu rămâi în fundul gol, fără să ai abilitățile necesare pentru a-ți purta singur de grijă. Ajungi cerșetor. Înainte de a cere celor din jur atenție, iubire sau orice altceva oferă-ți ție în primul rând acel lucru.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există egoism pentru că nu poți da ceea ce nu ai. Atunci când acuzăm pe cineva de egoism, îl acuzăm că nu dă. Nu își dă timpul, resursele, energia, banii, emoțiile, iubirea. Dacă e cineva care greșește e cel care acuză și judecă. Omul, când are mult, doar atunci poate să ofere ceva. Așa că lasă-l să aibă mult și să aleagă cât și cui și cum să dea. Și tu ai grijă de tine să ai și tu mult și s-ar putea să ai o surpriză plăcută: să vezi lumea altfel.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Îndrăgostirea este despre sex. Relații de cuplu sunt despre iubire și dăruire. În sex, am o nevoie uriașă pe care o vreau satisfăcută. În iubire, am de dat timp, energie, resurse și tot ce am, pentru a-l ajuta pe celălalt să elimine suferința din viața lui, și să pot să contribui măcar un pic la starea lui de bine și fericire. Iubirea nu există când este pretinsă și cerută. Nu avem control asupra iubirii pe care o primim, avem doar control asupra iubirii pe care o dăruim. De aceea, îndrăgostirea este egoism, pentru că urmărește interesul individului. Mulți se vor revolta și vor spune "dar eu când sunt îndrăgostit fac orice pentru cel de care m-am îndrăgostit". Ok, și când celălalt îți întoarce spatele și nu apreciază ce faci și nu îți răspunde cu aceeași monedă, cum te simți? Cum te simți când ești îndrăgostit de cineva care nu este îndrăgostit înapoi de tine, ci de altcineva? UPS! Iubirea nu este pentru oricine pentru că nu oricine poate să dăruiască fără să spere la răsplată. Însă oricine își poate descoperi și dezvolta capacitatea de a iubi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Larry Sawyer (către Peyton): Promite-mi un singur lucru: atunci când alegi băiatul cu care vrei să fii pentru totdeauna, ai grijă să fie cineva care să te respecte și să se poarte cu tine cum trebuie, cineva care sa-ți facă inima să bată cu putere, cineva pe care să-l iubești pentru ce este, nu pentru ce face. Asta am simțit eu pentru mama ta și asta vreau să simți și tu într-o bună zi. Folosește-ți capul și ascultă-ți inima.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mama și tata ți-au spus că te iubesc și că vor avea grijă de tine. Acum sunt pensionari sau nu mai sunt deloc și tu încă aștepți ca cineva să aibă grijă de tine. Guvernul ți-a promis un job, un nivel de trai și guvernul nu e în stare de nimic. Te încălzește asta când vezi că nu îți permiți mai nimic? Iubita sau iubitul ți-au jurat dragoste eternă și acum te-au părăsit. Te-au trădat. Te simți mai bine știind că ești îngerul neprihănit și că celălalt e vinovat pentru suferința ta? Vezi? La asta mă refer când spun că să nu îți asumi responsabilitatea te face sclav. Cineva trebuie să fie responsabil. Și când nu ești tu și e altul, nu mai ai nicio putere pentru a face ceva bun în viața ta. Cum ai putea să schimbi ceva ce nu e responsabilitatea ta? În același timp, să fii o persoană responsabilă cere un preț. Ai sau nu ai chef, de tine depinde totul. Ai obosit? Nu e nimeni care să îți ia locul și să îți facă treaba.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Egoismul, proiecțiile, fricile și zeci de alte procese emoționale și mentale vin să polueze relațiile noastre cu cei mai dragi oameni din viața noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluției. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevărați, părinți iubitori, parteneri ce sprijină și nu care sabotează. Cum am putea noi să știm ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situație se află, când nu știm nici ce e bine pentru noi și ce surprize ne rezervă viața, ce lucruri noi vom descoperi despre noi și lume și prin ce experiențe vom trece? Nu putem ști nici pentru noi și cu atât mai puțin pentru alții. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare și o îmbrățișare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Și dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viața noastră până când nu mai simțim nevoia să schimbăm viețile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asumarea reponsabilității reprezintă privilegiul celor mai puternici oameni de pe pământ. Cum poți tu să îți asumi responsabilitatea pentru alții când tu nu ți-o asumi complet pentru tine? Când nu îți asumi responsabilitatea 100% pentru viața pe care o ai, corpul pe care îl ai, iubirea pe care o ai sau nu o ai, banii pe care îi ai sau nu îi ai, pentru orice este în viața ta – cum ai putea să fii un exemplu și să fii și sprijin pentru alții? Când ești o victimă a circumstanțelor, când îți petreci jumătate din viață dând mult din gură despre ce o să faci și cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut – cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai asculta sfatul despre slăbit al unui obez cu maioneză la gură? Ai asculta sfatul cerșetorului cu privire la educație financiară? Ai asculta sfaturi despre relații fericite de la cineva care a divorțat de 7 ori? Bănuiesc faptul că bunul simț e suficient ca să îți dai seama că nu poți să faci nimic pentru alții până nu faci pentru tine. Aici este cheia personalității alfa. Ca să devii alfa nu ai de respectat decât o singură regulă. Cum îți ajuți haita (familia, prietenii, echipa) să evolueze și să obțină ce vrea în viață? Este evident-primul pas este să fii tu cel care obține ce vrea în viață. Oamenii extraordinari vor să aibă impact asupra lumii.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum poți tu să îți asumi responsabilitatea pentru alții, când tu nu ți-o asumi complet pentru tine? Când nu îți asumi responsabilitatea 100% pentru viața pe care o ai, iubirea pe care o ai sau nu, banii pe care îi ai sau nu și pentru orice este sau nu în viața ta în acest moment. Cum ai putea să fii un exemplu și să fii sprijin pentru alții? Când ești o victimă a circumstanțelor, când îți petreci jumătate din viață dând mult din gură despre ce o să faci și cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut, cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi? Nu e ușor să ajungi alfa, dar faci un pas foarte mare în direcția bună atunci când faci primul pas. Asumă-ți responsabilitatea și spune: întreaga mea viață este consecința și rezultatul acțiunilor mele din trecut. Îmi pot schimba întreaga viață, schimbându-mi acțiunile și comportamentele.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei care așteaptă recompense pentru ajutorul oferit nu fac această faptă din toată inima lor. Când ajuți pe cineva, ajuți dintr-un sentiment sincer care te înnobilează și te face să îți dai seama că recompensa ta îți este oferită chiar atunci pe moment: este bucuria celui ajutat. Emoția acelei clipe nu poate fi echivalată de nici o sumă de bani - ea este unică și radiază în fiecare dintre noi, oferindu-ne astfel posibilitatea să vedem cine este lângă noi nu doar trupește, ci și sufletește. Fiecare om trece prin momente grele și are nevoie de un umăr de care să se sprijine și care să-i dea curaj să se ridice pentru a-și continua călătoria pe cărarea vieții sale. Oferă-i necondiționat un zâmbet, o încurajare și suportul moral de care are nevoie. Nu-i întoarce spatele! - într-o zi s-ar putea să fii tu în locul lui. Să nu uităm că cele mai durabile relații se nasc în astfel de împrejurări.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo așteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubești pe cineva, nu să aștepți să-ți dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ți se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aș fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beți la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci și pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebunești pentru alții ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca niște idioți sau să fie complet vulnerabili și onești. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este ușor și nu poți să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu așa fac. Așa că du-te strigă-i dragostea ta, și fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos și este generos și asta înseamnă să iubești pe cineva. Este nepoliticos și nesigur, dar nu contează.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo și e singurul loc unde va fi. Și atunci când nu simți iubire e pentru că ți-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenței de zi cu zi și doar de tine depinde să îți miști fundul și să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citești o carte care îți place, când te uiți la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie și ești în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării și toate problemele de acasă par departe. Când asculți muzica preferată, când ești cu prietenii din copilărie și râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îți spune: "Devino maxim din ceea ce poți să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îți spune: "Iubește-te! Vreau să ai un corp frumos și sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când știi că meriți tot ce e mai bun în viața asta și iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune și uiți cum trece timpul. Iubirea e în tine când îți îmbrățișezi părinții și bunicii și îi ierți pentru toate greșelile pe care le-au făcut față de tine, pentru că atât au știut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiți în ochii persoanei pe care o iubești și îi spui: "Te iubesc" fără să îți pese de reacția ei și fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Dacă îți imaginezi că într-o relație de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aștepți să primești și nu ți se dă. Dacă îți imaginezi că relația de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezești singur pentru o clipă și îți dai seama ce viață de rahat ai. Dacă îți imaginezi că iubirea "se primește" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îți imaginezi că într-o relație de cuplu trebuie să îți lași deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile și prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi șantajat în numele iubirii să renunți la tine iar la sfârșit – suferința suprem㠖 când ești părăsit pentru că ești un om fără coloană vertebrală care a renunțat așa ușor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferință este atunci când ți-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media și anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo știi tot timpul ce e bine și ce e rău, știi când mergi pe un drum greșit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relație sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ți vocea interioară cu sinceritate brutală. Și atunci vei știi tot ce ai nevoie să știi despre iubire, relații, îndrăgostire, fericire.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Motivul pentru care oamenii nu trăiesc iubirea este înțelegerea greșită a iubirii. Dacă întrebi un om ce vrea în iubire, îți va descrie calitățile unui partener ideal, dar nu îți va spune defectele. Îți va spune ce vrea să trăiască cu acel partener, dar nu se gândește ce își dorește partenerul să trăiască. Va spune că vrea iubire și atenție și ca cineva să aibă grijă de nevoile lui, însă nu se gândește la nevoia partenerului de atenție, servicii, afecțiune, timp. Nu înțelege care este rolul unei relații de cuplu în viața noastră, anume să ne fie o oglindă în care să ne vedem cu bune și rele și mai ales să învațăm să iubim ceea ce nu ne place la noi, văzând în partener și latura noastră întunecată. Relația de cuplu nu este doar apus și răsărit pe malul marii într-un weekend de august lipsit de griji. Relația de cuplu este muncă multă care are ca rezultat final evoluția.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinții învață de cele mai multe ori ce este iubirea adevărată și necondiționată atunci când fac un copil. De aceea, marea majoritatea a părinților putem spune că își iubesc copiii. Asta însă nu îi ajută să nu greșească grav față de ei. Scopul părinților ar trebui să fie să pregătească tânăra ființă pentru a se descurca singură în viață. Pentru că părinții ne văd ca pe o prelungire a lor, au tendința să ne supraprotejeze fără să se gândească cum ne răpesc oportunitatea de a învăța să ne descurcăm singuri și mai ales ce ne vom face când ei nu vor mai fi. De aceea, părinții din prea multă iubire ajung să își saboteze copiii. Un părinte educat, știe că are nevoie să dezvolte abilități în copil, abilități care îi vor servi în viață și astfel nu îl ferește de toate încercările vieții și îl susține când acesta are nevoie încercând însă să intervină cât mai puțin în viața lui.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate că acum stai și muncești, iar prietenii tăi se distrează. Poate că îți "pierzi" timpul liber cu nasul în cărți învățând lucruri noi, iar alții sunt pe terasă. Poate că faci sacrificii neînțelese de unii pentru a evolua, iar ceilalți râd de tine. Poate că te-ai îndepărtat de vechiul anturaj pentru că ți-ai dat seama că în preajma lor nu ai posibilitatea de a da tot ce e mai bun din tine, iar ei te arată cu degetul. Poate că tu te zbați pentru ceva mai bun în viitorul tău, iar ei te batjocoresc. Poate că nu mai ai aceleași idei ca și ei și pentru asta te marginalizează. Poate că în viitor ei vor munci pe brânci pentru siguranța zilei de mâine, iar tu vei zâmbi, bucurându-te de roadele acelei perioade când ai fost atât de criticat și îndepărtat.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Școala pregătește o profesiune, dar viața are nevoie de toate profesiunile. Profesiunea învățată în școală este o inițiere vagă, care numai încadrată în viață capătă contururi precise. Omul are nevoie să cunoască bine, foarte bine profesiunea sa, dar trebuie să aibă și o cultură generală, să aibă anumite orientări și despre celelalte profesiuni și realități sociale, politice, culturale, religioase din timpul său pentru ca să-și dea seama, să se încadreze în condițiunile cele mai optime cu activitatea, cu profesiunea, cu specialitatea sa.

în Credința în zeghe. Preot Dumitru Zamisnicu – Evocări (2013)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puterea care are grijă de tot știe cum să aibă grijă de tine. Nu vezi, nu este nimic ce trebuie să faci pentru a ajuta. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul tău. Tot ce trebuie să faci este să respiri adânc și să spui: "Ia-l Dumnezeu. Am terminat cu asta. N-o să-mi mai fac griji niciodată. Nu voi mai fi niciodată supărat pentru nimic din nou.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Robert Adams: Beauty in Photography: Essays in Defense of Traditional Values Paperback" de Robert Adams este disponibilă pentru comandă online la 69.99 lei.

Oamenii sunt într-o căutare permanentă și neobosită și adevărul este că ceea ce căutăm este dincolo de ceea ce se vede și ceea ce se simte. Căutăm banii care se văd pentru că ne dorim siguranța și confortul care se simt în urma obținerii lor. Căutăm partenerul de cuplu fizic pentru că ne dorim iubirea și căldură care se simte când suntem alaturi de o altă ființă umană. Însă ce ne facem cu atât de multe lucruri pe care ne dorim să le simțim însă nu pot fi văzute sau atinse? Ca de exemplu un sens și un scop în fiecare clipă e existenței precum și pentru întreaga viață. Împlinirea sufletească. Bucuria. Relaxarea și liniștea sufletească. Libertatea. Entuziasmul. Majoritatea lucrurilor pe care le căutăm și fără de care nu putem să trăim, nu pot fi văzute sau atinse însă ele sunt extrem de reale. Pentru a le "vedea" și "simți", pentru a le transforma în realitate, e nevoie să schimbăm realitatea, să intrăm într-o altă stare de conștiință. Iar una din căile prin care ne putem schimba starea de conștiință este alcoolul. Una din căile cele mai ieftine, ușor de accesat de către oricine și deasmenea una din căile cele mai dăunătoare. De aceea, foarte mulți oameni cad pradă dependențelor. Orice modificare a stării de conștiință ce folosește un compus chimic va duce rapid la dependență.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum să mai aibă sens să ai grijă de un om, de un câine sau de un copac când tu comiți cele mai mari abuzuri chiar asupra ta în primul rând? Ce înseamnă un copac tăiat când tu ai tăiat orice legătură cu propriul tău suflet? Ce înseamnă un câine sau un om chinuit când ești tot timpul beat/la cumpărături/îmbuibat cu mâncare/în fața televizorului/drogat/pe net/la muncă/dormind... și consumi orice alt medicament care te desensibilizează de propria ta suferință uriașă? Cum ai putea să faci un bine sau să salvezi și ajuți pe cineva în exterior când tu nu mai ești capabil să îți acorzi ție o fărâmă de timp, atenție și grija reală și autentică măcar pentru o clipă? Lumea exterioară nu face decât să reflecte boala, suferința și frica interioară.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook