Cei care așteaptă recompense pentru ajutorul oferit nu fac această faptă din toată inima lor. Când ajuți pe cineva, ajuți dintr-un sentiment sincer care te înnobilează și te face să îți dai seama că recompensa ta îți este oferită chiar atunci pe moment: este bucuria celui ajutat. Emoția acelei clipe nu poate fi echivalată de nici o sumă de bani - ea este unică și radiază în fiecare dintre noi, oferindu-ne astfel posibilitatea să vedem cine este lângă noi nu doar trupește, ci și sufletește. Fiecare om trece prin momente grele și are nevoie de un umăr de care să se sprijine și care să-i dea curaj să se ridice pentru a-și continua călătoria pe cărarea vieții sale. Oferă-i necondiționat un zâmbet, o încurajare și suportul moral de care are nevoie. Nu-i întoarce spatele! - într-o zi s-ar putea să fii tu în locul lui. Să nu uităm că cele mai durabile relații se nasc în astfel de împrejurări.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viața asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greșeli de neiertat, să fiu îmbrățișat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând și pentru că sunt puțini, e nevoie ca fiecare dintre noi să își asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai ușor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, și te vei putea numi un om superior.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un egosim conștient sau inconștient prin care cineva își dă seama că are nevoie de ceva de la tine. Bătrânii își fac griji despre ce se va întâmpla cu ei când nu mai pot să aibă grijă de ei. De aceea, îți vor propovădui siguranța în locul aventurii, de cele mai multe ori. Să stai acasă, să ai familia ta, să prinzi rădăcini, ca să aibă cineva grijă și de ei. Părinții te trimit la școală și se preocupă de viitorul tău pentru că se gândesc că într-o zi te duci și tu la casa ta și își recuperează și ei viața irosită cu creșterea unui puțoi nerecunoscător. Partenerii de cuplu îți țin discursuri despre respect și sinceritate, pentru că vor să te controleze și nu pentru că ar intenționa ei să te respecte și să fie sinceri, atunci când zarurile sunt aruncate sau apar oportunități mai avantajoase. Evident, nu toți și nu tot timpul egoismul primează, însă fă-ți un serviciu și gândește-te când ți se țin discursuri care este interesul celui care este preocupat de motivarea ta pentru a face anumite lucruri. S-ar putea să faci descoperiri suprinzătoare.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meditez în fiecare zi ... la tine, soția mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soția mea,
în liniște găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi și a minți
aud respirația sufletului tău
și a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineață
... lui Dumnezeu...
ș-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înțelepciunea, iubirea,
și adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conștientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
și indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soția mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soțul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simți numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în fața ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
și vor fi rănile trupului și inimii mele...

... Soția mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
și este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viață...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Egoismul, proiecțiile, fricile și zeci de alte procese emoționale și mentale vin să polueze relațiile noastre cu cei mai dragi oameni din viața noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluției. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevărați, părinți iubitori, parteneri ce sprijină și nu care sabotează. Cum am putea noi să știm ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situație se află, când nu știm nici ce e bine pentru noi și ce surprize ne rezervă viața, ce lucruri noi vom descoperi despre noi și lume și prin ce experiențe vom trece? Nu putem ști nici pentru noi și cu atât mai puțin pentru alții. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare și o îmbrățișare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Și dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viața noastră până când nu mai simțim nevoia să schimbăm viețile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Una dintre cele mai puternice iluzii pe care le trăim e cea prin care ne convingem că pentru a fi fericiți avem nevoie de momente mărețe. Și așteptăm, așteptăm, așteptăm... cel mai adesea în zadar pentru că astfel ne refuzăm micile bucurii de zi cu zi ce se află chiar sub nasul nostru. Trăiește ca și cum ai vrea să-ți transformi fiecare zi într-o amintire prețioasă. S-ar putea să descoperi că viața ți-e mai frumoasă decât credeai.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vine o zi în viețile majorității dintre noi când pierdem și uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simțim rupți, deconectați și singuri. Uităm că odată am știut să fim foarte fericiți, entuziaști, plini de viață și energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deșert, înghesuiți și totuși atât de departe unii de ceilalți. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie și să găsim vinovați pentru starea noastră actuală și știm că nimic bun nu ne așteaptă. Și fiecare om care ajunge în acest punct al vieții sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei și știe că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunii prieteni au legături asemănătoare celor dintre frați. Trebuie să se ajute unii pe alții. Când prietenii voștri trec prin greutăți, se cuvine să îi ajutați. N-ar trebui ca în astfel de împrejurări cineva să rămână fără cei pe care îi consideră prieteni. Trebuie să știi că cel care te ajută când ai necazuri îți este un adevărat prieten. Și este important să ai prieteni adevărați atunci când traversezi momente grele. Învață să devii prieten cu toată lumea, să îi consideri pe toți prieteni și să nu ai dușmani. Se cuvine să știi că oamenii pot fi schimbați, până și dușmanii îți pot deveni prieteni. Un dușman, atunci când încerci să îl ajuți, când vrei să îi faci un bine, îți poate deveni un bun prieten. Nu poți trăi în armonie dacă ai dușmani. Iată calea prin care poți crea și răspândi pace și armonie în jurul tău. Încearcă să devii prieten cu toată lumea.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Viața mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine și trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că știe să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar și mai mult,
iar viața este și mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
și îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranța că totul va fi și mai frumos.
Îmi place când mă privește
atunci când dorm și îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără ușor
și este înțelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
și când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveștile lui și este în centrul atenției.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susțin în ceea ce face
și că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
și viața mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poți încerca să ajuți un om cu condiția ca și el să își dorească acest lucru. Viața ne pune în diferite situații când trebuie să facem alegeri: ori îi lăsăm pe cei dragi nouă să rămână în groapa cu mocirlă pentru că aceea reprezintă zona lor de confort, ori încercăm să îi scoatem de acolo cu prețul prieteniei și înțelegerii cu ei. Zic aceste din urmă cuvinte pentru că de obicei noi, cei din exterior, vedem că au nevoie de ajutor, însă ei pur și simplu ne împiedică să-i ajutăm prin mentalitatea lor îngustă și lipsită de puțină voință... dar oare poți forța pe cineva să accepte ajutorul tău? E ciudat cum o faptă bună poate fi interpretată greșit, mai ales de către cei care credem că ne cunosc și înțeleg. Concluzia? Nu îi poți impune cuiva să se ridice dacă el nu își dorește acest lucru și nu vede peste zidul minții lui. Cel mai indicat ar fi să mergem mai departe cu speranța că, într-un final -prin puterea propriului exemplu- îl vom putea mobiliza și pe el pentru a-și scutura gândurile de pasivitate, victimizare, văicăreală și nonacțiune.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Totul în viață este despre putere. Chiar și cel mai evoluat spirit de pe Pământ, care nu mai caută de mult puterea omenească, își dorește puterea asupra propriei sale minți, asupra emoțiilor și stărilor sale. Își dorește iluminarea și evoluția. Să fii alfa înseamnă să ai putere, însă puterea nu este în puterea pumnului care lovește, a banului care cumpără sau a vocii care tună. Adevărata putere este puterea de a face ceea ce alții nu pot să facă. Adică să ierți când e cel mai greu, să iubești pe cine simte că nu merită iubirea, să încurajezi pe cel care nu mai crede în el și să faci toate astea discret, fără să ai nevoie de validare și aplauze. Pentru a putea face astea, însă, ai nevoie să deții tu această putere.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mesajul meu către lume, adevărul la care am ajuns eu, este că atunci când un om își descoperă vocația, toate stelelele din viața lui se aliniază și va avea nu doar bani, relații faine, sănătate și putere, dar va avea un sens în viață, un motiv pentru a se trezi în fiecare dimineață, o muncă de la care nu va dori pauze, weekenduri și concedii pentru că vocația lui este vacanța lui. Care este mesajul tău pentru cei din jur? Care este adevărul pe care l-ai descoperit și știi că dacă oamenii din jurul tău l-ar știi, le-ar face viața mai bună?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum ar fi dacă fiecare acțiune a ta, fiecare vis al tău, ambiție și obiectiv, nu s-ar mai centra pe a avea tu pentru tine, ci pentru a păstra pentru tine atât cât ai nevoie că să fii 100% împlinit, și restul, surplusul, să fie pentru dăruire? Observă câți oameni vor pentru ei bani, iubire și sănătate. Câți dintre ei și primesc ce vor? Cred că nimeni din cei care vor doar pentru ei, nu sfârșesc împliniți și fericiți pe termen lung. Pur și simplu a dori doar pentru tine, este o strategie ce nu funcționează.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața, cu suișurile și coborâșurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ți-au fost aproape - cei care ți-au dăruit un zâmbet necondiționat, cei care ți-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile și cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulțumește-le și fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care ești astăzi. La rândul tău, oferă-le și tu celorlalți acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta și viața ta va primi o nouă nuanță - o nuanță a bunătății împărtășite care îți va lumina chipul și sufletul.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din ziua în care mă îndrăgostisem de el, am decis că așa este corect. M-am convins că poți, ușor, să fii fidel cuiva, când este la o mare depărtare de tine. De ce să înșeli pe cineva, doar pentru că ai nevoie de o plăcere fizică? Înseamnă că ceea ce te leagă de acel om e doar bucurie trupească. Atât. Nu este iubire. Dacă, poate, ai nevoie de o consolare, o vorba bună și nu o primești de la omul care te iubește, doar pentru că este departe, citește o carte. Recitește sms-urile lui, cele mai tandre. Declarațiile de iubire. Amintește-ți cele mai frumoase momente, sau scrie-i tu. De ce să îl înșeli? Poate că acel om nu se pricepe la cuvinte. Dar dacă îl iubești cu adevărat, simți în inima ta și în sufletul tău susținerea lui, și cea de care ai nevoie. Abia atunci când ești fidel unui om, îl meriți cu adevărat.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Descartes

De ce oamenii pe care mânia îi face să roșească sunt mai puțin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roșesc și uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobște că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roșesc. Explicația este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică și prin cuvinte, el pune în acțiune întreaga sa căldură și întreaga sa forță încă din primele clipe ale emoției, din care pricină se înroșește, pe lângă că uneori regretul și mila pe care le simte omul pentru sine însuși, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Și dimpotrivă, cei care se abțin și se decid pentru o răzbunare mai mare devin triști, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Fiecare dintre noi are o poveste în el, unică și irepetabilă ce este un besteller. Povestea vieții tale este călătoria eroului și dacă e trăită cu curaj, se termină cu happy end. Întrebarea e cum scoți povestea aceasta unică din tine și cum o pui la dispoziția tuturor ca sursă de inspirație.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îndrăgostirea este despre sex. Relații de cuplu sunt despre iubire și dăruire. În sex, am o nevoie uriașă pe care o vreau satisfăcută. În iubire, am de dat timp, energie, resurse și tot ce am, pentru a-l ajuta pe celălalt să elimine suferința din viața lui, și să pot să contribui măcar un pic la starea lui de bine și fericire. Iubirea nu există când este pretinsă și cerută. Nu avem control asupra iubirii pe care o primim, avem doar control asupra iubirii pe care o dăruim. De aceea, îndrăgostirea este egoism, pentru că urmărește interesul individului. Mulți se vor revolta și vor spune "dar eu când sunt îndrăgostit fac orice pentru cel de care m-am îndrăgostit". Ok, și când celălalt îți întoarce spatele și nu apreciază ce faci și nu îți răspunde cu aceeași monedă, cum te simți? Cum te simți când ești îndrăgostit de cineva care nu este îndrăgostit înapoi de tine, ci de altcineva? UPS! Iubirea nu este pentru oricine pentru că nu oricine poate să dăruiască fără să spere la răsplată. Însă oricine își poate descoperi și dezvolta capacitatea de a iubi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce ai făcut azi pentru ce e cel mai important pentru tine în viață? Dar ieri? Ce vei face mâine? Concret, măsurabil, specific, fără iluzii și automințire. Unde este caietul sau fișierul care îți măsoară progresul? Câți bani ai pus deoparte pentru zilele când nu vei putea să mai produci bani? Ți-ai strâns în brațe iubitul sau iubita, copiii, părinții, bunicii, prietenii? Le-ai spus că îi iubești? Pentru sănătatea ta ce ai făcut? Dacă lași corpul fizic pe cont propriu el o ia la vale, îl cheamă gravitația. Dacă vrei să storci maxim din viața asta trebuie să lupți, și pentru asta ai nevoie ca aliat de fiecare celulă și neuron din trupul tău. Pe cine ai inspirat azi? Care este calitatea ta numărul 1? Ai făcut muncă de autocunoaștere și dezvoltare personală permanentă, de care e nevoie pentru a evolua? Ești o victimă sau ești o Personalitate Alfa?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să îți urmezi pasiunea sau nu? Sunt sigur că 99% din oameni ar fi dispuși să își urmeze pasiunea dacă ar face bani din asta. Corect? Atunci întrebarea pe care o avem este cum faci bani din pasiunea ta? Foarte simplu. În fiecare zi oamenii cheltuie bani. Mulți bani. Pe ce? Pe de toate. Pe lângă mâncare și haine, distracții și excursii, oamenii cheltuie mulți bani pe propriile pasiuni. Așadar, singura întrebare importantă la care să te gândești este..... Cum leg pasiunea mea de nevoile și dorințele oamenilor, nevoie și dorințe pe care ei își doresc să plătească bani. Simplu?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook