Virusul fericit

Noaptea trecută, cântând sub cerul spuzit de stele
M-am molipsit cu un virusul fericirii.
Este nemaipomenit de contagios –
Aşa că sărută-mă.

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti pentru mine cerul spuzit de stele.

Alexandru Kiriţescu în Anişoara şi ispita
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În joaca mea cu spaima
mă furişez tiptil
pe cerul spuzit cu stele
inspir un snop de scântei
şi ard orgoliul din mine

gogyohka de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele fericirii

Cu degetele fericirii,
atingea cerul iubirii
doar pentru ea
să mai culeagă o stea
pe care i-o aşeza
pe cerul inimii,
alături de celelalte stele
una mai minunată între ele.

poezie de Iulia Pascaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu virusul obişnuit,
Când m-am luptat, l-am biruit;
Dar cum să lupt şi cum să-l bat
Pe virusul înCORONAt?

catren de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este foarte contagios; da, chiar mult mai contagios decât gripa spaniolă.

Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra noastră se întindea cerul spuzit de stele; stăteam tolăniţi pe spate şi le priveam, întrebându-ne dacă le făcuse cineva dinadis sau erau acolo dintotdeauna.

Mark Twain în Huckleberry Finn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul zilei

Hai să fim asemeni
Cu două stele căzătoare pe cerul zilei.

Să nu permitem nimănui să ne descopere frumuseţea sublimă
Atunci când ţinând de mână pe Dumnezeu
Ardem

Într-o existenţă sacră care sfidează,
Care depăşeşte

Orice descriere a extazului
Şi a iubirii.

poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea trecută

Am dat uşor cu mâna pe cer
şi a rămas o dâră neagră de noaptea trecută.
Am prins şi o pasăre
şi mă întreb cum de ciocul ei
se plimbă de o parte a dârei
aşteptând corpul să înopteze.
Am dat uşor cu mâna pe mine
şi a rămas o dâră
de noaptea trecută
când erai în braţele mele
şi ai dat cu mâna uşor
şi a rămas o dâră
din iubirea trecută.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă, nu pierde clipa

Sărută-mă!... nu pierde clipa
Cuprinsă-n palme de păcat
Şi-ncearcă a-nteţi risipa
Veşmintelor... până la pat.

Aruncă-le!... i-aşa de bine
Să simt pe piele buze moi,
Ce-mi sorb adâncurile pline
Şi mierea fluturilor... goi.

Sărută-mă!... nu pierde clipa
De îndrăzneli care mă ung
Ca un fior, născut din pripa
Ispitelor, ce nu-mi ajung.

Stârneşte-mă!... şi mă aprinde!
Descătuşând trăiri rebele
În trupul care mă cuprinde
Cu fulgere de dor... şi stele.

Sărută-mă!... nu pierde clipa
Când fierbe sângele în noi
Şi ceru-şi scutură aripa
De nebunie... şi de ploi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă...

sărută-mă iubirea mea...
te-aştept cu vântul pe câmpie
prin frunzele ce-au risipit
in dimineţi melancolie!

sărută-mă iubirea mea..
cât mâna incă e fierbinte
pădurea freamătă si ea
chiar dacă toamna o cuprinde!

sărută-mă iubirea mea..
sunt inca vie... n-am murit..
si soarele sărută marea...
chiar daca e in asfintit!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă...

sărută-mă, iubirea mea...
te-aştept cu vântul pe câmpie
prin frunzele ce-au risipit
in dimineţi melancolie!

sărută-mă, iubirea mea...
cât mâna incă e fierbinte
pădurea freamătă si ea
chiar dacă toamna o cuprinde!

sărută-mă, iubirea mea...
sunt inca vie... n-am murit...
si soarele sărută marea...
chiar daca e in asfintit!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile iubirii

clipe desprinse din zidurile timpului
adună-n poala nopţii zâmbete de stele
iubirea ce mă poartă pe-aripa visului
destramă coşmarul gândurilor grele.

fluturi zamisliti ca-ntr-un joc entropic
invadează inima şi sufletul flămând
de mângâieri exotice cu scop filantropic
sărută-mă iubite să mă auzi cântând.

mă topesc în consistenţa unui ecou
urc trepte de lumină către un extaz
cerul mă îndeamnă să am suflu nou
să răzbat prin viaţă precum un viteaz.

mă simt curcubeul pictat în tablou
empatice culori îmi ţin sufletul treaz.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozeta, care îşi scutura seminţa coaptă, împrăştia mireasma ei în zorii unora din dimineţi. Prea multă lumină, prea multă căldură. Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 10-a din 18.02.1981 -30.03.1981: 2. Ne-ai molipsit...

Ţiganul, sigur, nu ne-ntrece
În laudă şi-avem de ce;
De ce crezi că-i rău obicei?
Ne-am molipsit de la un bei!

epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând

Noaptea trecută, vântul şi ploaia...
acele sunete-ale toamnei
s-au izbit iarăşi de ferestre şi de draperii.
Lumânările-au plâns,
clepsidra s-a umezit
şi eu m-am sprijinit de tăblia patului.
M-am ridicat, dar nu-mi găseam liniştea.

Toate treburile banale
trebuie lăsate-n urmă.
Viaţa nu-i decât un vis urât.
Singurul drum sigur este cel ce duce spre beci.
Pe alte drumuri nu merită să umbli.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

Le-am văzut pierind – atâtea stele!
Dar, deşi mor şi cad de pe propria elipsă,
Pe întregul cer spuzit de stele
Nu-i nici un singur astru lipsă.

Trudesc toate care sunt pe lume, însă
Nu-îndreaptă cu nimic primordiala vină;
Mereu plouă peste marea-întinsă,
Însă apa mării rămâne tot salină.

poezie de A.E. Housman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă, să uit!

Sărută-mă, să-mi amintesc de tine!
Sărută-mă! Să plec aş vrea, spre mine!...
Sărută-mi ochii-a despărţiri de-alint!
Eşti prea curat, nu pot să te mai mint!

El e în mine şi mă înspăimântă!
Nu pot să-l uit, cu gânduri mă frământă!...
E depărtare, vis şi-apropieri...
Caut uitare, dar găsesc dureri..

E şarpele ce-mi dă nefericire,
Pe care i-o plătesc cu prea-IUBIRE..
N-am să îţi scriu, pe el doar îl iubesc,
Dar nu mă vrea, ştiu că mă amăgesc!

M-a otrăvit, vândută-i sunt pe viaţă!...
Sărută-mă! Plec mâine dimineaţă!
Chiar de-oi muri de dor neîmplinit,
Mă-ntorc la el, nu vreau să-mi fii iubit!

Sărută-mă, să uit de el, de tine,
Să uit de el... de tine... şi de mine!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scrie-mi şi tu ceva...

Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu stau şi mă uit la stele
şi uneori îmi vin gânduri rele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu văd zăpada cum curge de pe brazi
şi cerul înnorat în zorii dimineţii.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
care să mă încânte uşor
şi să-mi liniştească sufletul amar.
Mai scrie-mi si tu ceva,
că te gândeşti la mine
noaptea, când cerul e plin de stele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că cerul cu stele ne priveşte
şi în noapte zăpada sclipeşte,
noi privim uimiţi amândoi
cum razele stelelor vin spre noi,
ne dau încredere şi speranţă,
în viaţa ce urmează...

poezie de Eugenia Calancea (27 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul unei mulţimi, orice sentiment, orice act este contagios, şi contagios în aşa măsură încât individul sacrifică foarte uşor interesul său personal în favoarea interesului colectiv. Aceasta este o aptiudine contrarie naturii sale, de care omul nu devine capabil decât atunci când face parte dintr-o mulţime.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Molipsit de linişte

Liniştea care mi te fură cu ultimul sărut pe gură...

simt pe mână incizia lunii
în timp ce oraşul ţipă în somn
zidindu – mă prag
în carne de noapte
cu mâna sub cap
pe frunze de lemn
( m-am molipsit de linişte )

ea pluteşte dincolo de vise
arcuindu – se în boltă pe o ultimă stea
când ceasul de jertfă
înfloreşte pe buze
secunde de cântec
la tâmpla cernită fără perdea

opreşte gheţari
în peretele trezit din tăcere
cu paşi de păienjeni
ucigaşi de uitare
împietrind pustiul la rădăcini

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!