Înecatul

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiaţi-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,

Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n şerpi lemnoşi,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, şuierătoare, prin dinţii veninoşi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid de mărgean

Un fluviu năvalnic şi Calea Lactee,
Pustiul Saharei, Oceanul Indian,
Pe noi ne desparte, etern, o idee.

Eu sunt doar un semn dintr-o scriere veche.
Tu, graiul ascuns pe tăbliţe de lut.
Lumina din tine e fără pereche,
Eu sunt un atom, neînsemnat, nevăzut.

Tu eşti anotimpul din fiece clipă,
Eu numai un strop dintr-o ploaie de vară.
Din trupul materiei eu sunt o risipă,
Tu eşti o furtună cu glas de vioară.

Eu sunt doar un val dintr-o mare albastră,
Tu, ţărmul la care mă sparg şi dispar,
Eşti tot necuprinsul din trecerea noastră,
Eu doar o scânteie din vântul hoinar.

Tu, eşti ecuaţia cuantei de vis,
Eu, numai un "y" rătăcit împrejur.
Orbitelor tale le sunt circumscris.
Tu eşti un izvor universului pur.

Pe noi ne desparte, etern, o idee,
Pustiul Saharei şi-Oceanul Indian,
Un fluviu năvalnic şi Calea Lactee,
Pe noi ne desparte un zid de mărgean.

poezie de Andrei Aurel Stomff
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kenosis

nu este nicio demnitate în a muri
să ajung la etatea asta
m-a costat viaţa

multora am dat motive să mă urască
fiindcă iubirea este rezervată numai naivilor

astăzi am ajuns profundamente străin
bietele mele oase au stricat destui dinţi
şi a venit vremea să-mi las macra
gingiilor betege
ca semn
de pură generozitate -
muşcaţi-mă...

senzaţia de vierme în tabloul ăsta
o creionează aglomeraţia
fapt pentru care mă dau afară
unui măr apocaliptic revendicat
de şerpi galactic de impetuoşi

sunt prea mulţi eu în această biată alcătuire şi
unicul străin
este tocmai cel care în adevăr
vă iubeşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt mai veninoşi decât şerpi.

John Steinbeck în La răsărit de Eden (19 septembrie 1952)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina indiferenţei

Ca pe o epidermă împrumutată
mi-aşez peste umeri
haina gângavă a indiferenţei.

În buzunare, şerpi veninoşi
alunecă peste colaje sfârtecate.

Solemnitatea devine vicleană.
Pleoapele groparului
clipesc inegal în amiază.
Ochiul străin caută
amănuntele picante ale străzii.

Sufletele noastre
stau prinse-n cârlige
aerisindu-se
în cântecul şoptit al copilăriei:
este ora unu, omul negru
n-a venit...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

deseori
oamenii îşi pierd răbdarea.

intersecţiile urbei
sunt traversate pe roşu,
spaţiile verzi
călcate în picioare,
muzeele vizitate în treacăt,
restaurantele luate cu asalt
zi şi noapte.

gările devin locuri
în care şerpii de oţel
îşi aruncă pieile
înghiţind apoi
valizele călătorilor
doldora de poveşti inedite.

dar sunt şerpi,
sunt şerpi care îşi păstrează armura.
aceştia ingerează
numai lucruri pierdute.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar

Amarul din coaja nucilor crude,
Amarul din rodul pamantului vechi
Alearga prin sangele meu
Ca un blestem puternic, din batrani.

Amarul din seva cucutei inalte,
Amarul din apele marilor verzi
Alearga prin sangele meu, prin ochii
Pe care-i plimb, verzi, peste lume.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ...

Sunt femeia rădăcină,
Ce-şi trage seva din tină.
Sunt femeia vajnic trunchi,
Ce nu cade în genunchi.
Sunt femeia ramuri verzi,-
Când mă vezi să mă dezmierzi!
Sunt femeia neam de flori,-
Să mă iubeşti până mori!
Sunt femeia rodnic pom,
Ce îţi naşte pui de om.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi azi coardele lirei stau munţii să despice

Legenda povesteşte de-un trubadur sadea,
Care ştia, prin cântec, să-i dea pietrei suflare,
Să-nnobileze lumea, să îmblânzească fiare.
Chiar iadul îl vrăjise, cântând din lira sa.

Când, răvăşit de dorul soţiei sale, care
Trecuse-n altă lume, el cânt divin cânta,
Se-nduplecă şi Hades. Decise să i-o dea
Cu-o singură tocmeală: în tartar voie n-are

Să-ncerce s-o privească. N-a fost să fie-aşa.
Îl sfâşia-ndoiala: e ea sau nu e ea?
Şi o privi. Pe dată se destrămă o umbră

Ce-o înghiţi de-a pururi nemărginirea sumbră.
Şi azi coardele lirei stau munţii să despice
De dorul ce ţi-l poartă necunten, Euridice.
 

sonet de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vremea frunzelor să pice
Şi-a nucilor să se despice,
A dragostelor de o vară,
Să se desprindă şi să moară...

catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bridget Jones: Ce facem în legătură cu această cină până la urmă?
Mark: Avem supă albastră cu care să începem, budincă de portocale cu care să terminăm şi, ca fel principal, chestii verzi congelate.

replici din filmul artistic Jurnalul lui Bridget Jones, după Helen Fielding
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei care au urechi care ştiu să audă, bibliotecile sunt locuri într-adevăr gălăgioase. Pe rafturile lor se aud vocile captive ale secolelor - conversaţii vechi care au clădit civilizaţia noastră.

citat din Timothy Healy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată
de decembrie;
Singur,
Privind în jos de la fereastră mea pe stradă,
Unde-a căzut un şal tăcut şi proaspăt de zăpadă.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am înălţat ziduri,
O fortăreaţă tainică şi tare,
În care nimeni nu poate pătrunde.
Nu caut prieteni, prietenia poate-aluneca-n durere,
Iar râsul sau dragostea n-au ce să-mi ofere.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Nu-mi vorbiţi despre iubire,
Am mai auzit cândva aceste cuvinte,
Ele-acum dorm în memoria mea.
Nu vreau să trezesc din somn sentimente de-altădată.
Dacă n-aş fi iubit, n-aş fi plâns vreodată.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am cărţile mele
Şi poeziile care mă protejeză,
Sunt de neatins în armura-n care stau,
Retras în camera mea. În placenta mea nu ninge.
Nu ating pe nimeni şi nimeni nu m-atinge.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă –
O stâncă nu simte durerea,
Iar o insulă nu plânge.

NB.
Pentru audiţie: I'm a rock ( Paul Simon) - www. youtube. com/watch? v=R6iFNk60xP0

poezie de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jaf

Văd prin ochean malul şi colibele.
Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii
şi uraganul nebun, îmbătat de victorii?

Înecatul a cuprins marea în braţe,
a înfăşurat-o în uragan ca-ntr-un şal de mătase
şi s-a tot dus sub zodii mai norocoase.

Văd copacul cu ramuri atente, dezmierdătoare
şi aud cântând turturele.
Dar unde e noaptea şi unde sunt preţioasele stele?

Spînzuratul a luat noaptea pe umeri,
a îndopat buzunarul cu recile juvaeruri
şi a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodafé

Îmi vor spune "nebună"
când le voi arăta
cu degetul spre locul, cât un bob topit de Lumină,
pe care-Şi odihneşte fruntea Dumnezeu.
Speriaţi,
dând naibii logica pe frică,
vor arde aerul de deasupra Pământului întreg,
vor otrăvi apele prin care curge Viaţă spre viaţa lor meschină
şi vor rupe cu dinţii carnea caldă, pulsând încă,
dinăuntrul pieptului meu.

poezie de Mădălina Grama Toma din Cuvinte în dreptul inimii (2006)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbi...

Limbi de clopot, limbi de ceas,
Limbi în ceaşcă la taifas,
Limbi de şarpe, de papuc,
Cum le dai, le ei, se duc...

Poţi să-nveţi mai multe limbi,
Lumea dacă vrei s-o plimbi,
Dar ţin tare şi menţin
Să ştii limba de cămin...

Se încurcă-ntr-un moment
Când îi dai să bea ferment,
Ţi se limbă plimba-n bot
Sau să-ţi iasă de un cot...

Mai e limba de curea
De la brâu cu găurea,
Ce-i dai drumu când e rost
Sau o strângi în zi de post...

Pentru-o nouă pălărie
Limbile pe la sefie,
Şi de-o fi să ai şi parte
Baftă cu limba de moarte!...

Limbi de veste, limbi tic-tac
Limbile care nu tac,
Limbi pe faţă, limbi pe dos,
Limba, un organ gustos!...

Limbi sunt multe nu am când
Să le spun pe toate-n rând,
Luaţi ideea de-azimut,
Limbile când se sărut!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpi

pe podul dâmboviţei
singurul felinar
e spart

veştile bune
numai în cutia flaşnetarului
care a dispărut
din centrul vechi

pe strada lipscani
aceeaşi aşteptare
şi-a tocit coatele
lipită de ferestrele
unui magazin
de perdele

nu ştiu să beau

sorb toate paharele
în care oamenii se scufundă

mimez o bucurie
pe care n-am înghiţit-o niciodată
de una singură

port fustă mini
între femei aidoma mie
dar nu sunt niciuna dintre ele

în dreptul băncii naţionale
au apărut
câţiva şerpi boa
înfăşuraţi în blănuri

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiparoşii

Chiparoşii izbucnesc din nori
ca nişte flăcări verzi
care se unesc cu cerul
prin chiparosul zvelt albastru
chiparoşii, străjeri ai munţilor
ce se zăresc prin aburul auriu al vieţii,
ei sunt dezmierdaţi de ape
şi de zarea pufoasă,
ce se rupe din văile
ce miroseau a munţi,
trei chiparoşi opresc munţii să cadă
îi sprijină cu umărul lor
şi cu temelia ce se prelinge-n Terra,
sunt chiparoşii stâncilor
care strălucesc în Soare
fiecare stâncă este o bibliotecă
plină de istorie, amintiri, amprente
şi mai ales energii.
scriu despre chiparoşi
cu rădăcinile lor
şi cu vârful, flăcări verzi,
lustruind cerul cu flacăra
verde ce răsare din Soare.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada uitării

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătuşe
Pas cercetaş de vremi din firi apuse,
Printre strâmbaşi puiandrii în ramuri des golaşe.

Înalte crengi ţâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Ştiuţi doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care ţepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oţel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, şerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Şi move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

... Şi uitării hominide ce-a strâns claustrofobic
Cu gând hapsân de poame, jurându-le îngrijire;
Puieţi crescuţi în pomi, coloane de îndârjire...
Cum armie în divizii linşată anaerobic.

Hăţisul scrijeleşte se năpustind grămadă,
Lăsând albicios urme pe piele, roşu-n carne,
Pedepsind pe intrus; agaţă să-l răstoarne...
Că un suflet e-n pieril, se răstignind... livadă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!